Senida Poenariu – Afinități și admirații

Geometrizările Constantinei Raveca Buleu din volumul1 recent care îi configurează profilul de cronicar literar sunt, fără doar și poate, și rafinate exerciții de finețe. Dacă raportăm întregul demers hermeneutic la cele două tipologii ale criticii propuse de Mircea Martin în Geometrie și finețe, se poate sesiza că, deși autoarea își revendică în mesajul adresat cititorilor mai degrabă „structurile logice geometrizante” – fără vreo trimitere la teoreticianul menționat –, atât angajarea prin care reconstituie „palierele obsesionale, zonele de intensitate narativă sau lirică, pasiunile erudite”, refacerea „curenților subterani ai scriiturii” (p. 9), cât și admirația ca exprimare a propensiunii pentru alteritate, probează spirit de finețe și, pe cale de consecință, inteligența talentului critic care ia forma adecvării.

Afinitatea constituie eșafodajul pe care autoarea își construiește într-un mod foarte coerent și conștient de sine receptarea operelor care, departe de a se prezenta ca o serie simplistă de verdicte axiologice, este una profund participativă, „motivată de respectul pentru tot ceea ce este constructiv, creator și durabil în cultura română” (p. 5). Astfel, selecția operelor și a autorilor este una cât se poate de personală și de atentă, fiind un reper în sine al calității și al valorii.

Prima parte a cărții este dedicată teoretizărilor culturale și personalităților din spatele acestora, și probează, alături de volumele deja publicate ale autoarei, înzestrarea și aplecarea acesteia pentru domeniu. Îi regăsim pe Adrian Marino, Ștefan Borbély, Aura Christi, Cătălin Ghiță, Marius-Mircea Crișan, Sorin Antohi, Dan Eugen Rațiu, Ion Manolescu, Ileana Vesa, Giovanni Casadio, Volf von Aichelburg, Liviu Antonesei, Dan C. Mihăilescu și Andrei Pleșu. Lejeritatea navigării prin tematica vastă a studiilor abordate este asigurată de formația erudită a Constantinei Buleu care are o receptivitate deosebită pentru fenomenele culturale europene, fără a ignora însă și discuțiile despre actualitatea românească fie ea  literară sau socio-politică. Fugitiv, menționez numai câteva dintre subiectele volumelor dezbătute,  cum ar fi problema colonialismului cultural, incursiunile prin mitologiile antice și postmoderne, neomedevismul postmodern, „fenomenul Nietzsche”, estetica romantică a exotismului, deimografia ca domeniu nou în cercetarea filologică care studiază ipostazele terifianței din literatură, dihotomia modernism-antimodernism, și, nu în ultimul rând, despre „demitologizarea” canonului literar.

Listei de „intelectuali cu har, profesori impliciți sau exclusiv livrești, colegi și prieteni formidabili” (p.6) îi urmează „prozatorii extraordinari” Augustin Buzura, Diana Adamek, Norman Manea, Radu Țuculescu, Mihai Dragolea, Petru Popescu, la care se adaugă  autorii de jurnale Andrei Bodiu, Ilie Rad, Constantin M. Popa și „poeții rafinați” Mircea Petean, Cristian Bădiliță, Marcel Mureșeanu, Liviu Ioan Stoiciu, Teodor Borz și Virgil Leon.

Deși formatul volumelor de acest gen este unul eteroclit, sentimentul obținut în urma lecturării este acela al unității și coeziunii, nicidecum al unei lecturi fragmentare. Capacitatea ordonatoare și integratoare a Constantinei Buleu este surprinzătoare și se manifestă nu doar prin consistența construcției propriului volum, ci și prin fluența argumentației și a sistematizărilor ideilor dedicate studiilor de același tip, cum ar fi volumele Pornind de la Nietzsche (2010), Existența diafana (2011) sau Homo brucans și alte eseuri (2011) semnate de Ștefan Borbély: „Sublimarea «accidentelor» vieții în reflecții culturale profunde furnizează firul conducător al altor două eseuri: Nu pe urmele lui Eliade și Legătura dintre mitologie și politică. Mecanismul fundamentat biografic dezvăluit de acestea funcționează însă la toate celelalte paliere ale acestui volum eclectic, fiecare eseu al său construindu-se pe dezvoltarea unor momente de ruptură, biografice sau culturale, subtil armate conceptual, bine documentate și profund speculative, deoarece, oricât de mare ar fi tentația de a ceda impulsului ludic, Ștefan Borbély nu admite compromisuri în spațiul operelor sale” (despre Homo brucans și alte eseuri, p. 19).

Înainte de a aduce în discuție tiparul exegetic pe care autoarea îl urmează cu rigurozitate – care nu este însă lipsit de reflexul adaptativ atât de necesar – se cade ilustrată (încă) o mostră a fluidității stilului sofisticat al Constantinei Buleu: „Călător frustrat uneori de lumea trăită, dar întotdeauna fascinat de ea, refugiat mereu în voiajele speculațiilor culturale infinite și obsedat de cuvintele care îi surprind ambele ipostaze, Constantin M. Popa dezvoltă în Sextant. Jurnal de călătorie, apărut la 2011 la Editura Aius din Craiova, un discurs polimorf, în care jurnalul propriu-zis se prelungește în fragmente beletristice, lirice și teoretice, perfect coerente în efortul hermeneutic de ansamblu al unui volum construit sub semnul sextantului ca «metaforă epistemologică». […] Inevitabil însă, teoretizarea jurnalului și a valențelor sale revine nuanțat pe tot parcursul volumului, acompaniată de o profundă reflecție asupra universului interior al autorului și de referințe comparatiste la alte realizări ale speciei” (p. 176).

Se remarcă din cele două citate de mai sus că interpretarea unei teorii presupune în același timp și încercarea descifrării unei concepții de viață. Constantina Buleu își propune, și reușește, o observare a modului în care percutează corzile existențiale ale autorilor în devenirea operelor acestora, fără a se feri de istoria biografică. Autoarea este atentă la interferarea planurilor, de la descendența culturală a unui autor, contaminările și reverberațiile produse, concepte, până la stil și frazare, un exemplu la întâmplare în acest sens fiind analiza studiului Nietzsche și Marea Amiază al Aurei Christi: „Inspirat concentrată în formula «istmului ontologic», transfigurarea nietzscheană la limita tensională dintre viață și moarte definește cazurile literare investigate de autoare și se convertește în miezul propriului ei program existențial-estetic, translatând stilistic într-un limbaj intens, pasional. […] În perimetrul lor, observarea și fixarea în discurs a punctelor de efervescență din gândirea, creația sau atitudinea nietzcheenilor intră în consonanță cu intensitatea etalării stilistice de mare forță, amortizate prin trimiteri livrești surprinzătoare, intensificate poetic în versuri inspirate de materia ideatică prelucrată și trăită…” (p. 32).

În exegezele ei, Constantina Buleu urmărește rețeaua obsesională care străbate operele  autorilor analizați, cultivând credința că aceasta constituie osatura confesiunilor literare. Dacă încercăm o sistematizare, observăm că marotele care domină universul scriitorilor selectați, deși „fundamentate biografic”, prezintă puncte de conivență surprinzătoare. În primul rând, mai toți autorii înfățișați, de la critici, teoreticieni, diariști, prozatori și poeți sunt „spirite înrudite” prin nietzscheanismul și spiritul ludic pe care-l cultivă. Ce-i drept, se pot număra pe degete de la o mână scriitorii care nu primesc apelativul de „ludici”.  Apoi, se remarcă ubicuitatea binomului centru-margine, în esență ludicii Constantinei Buleu fiind și niște „decomplexați” care fie își asumă „cu voluptate marginalitatea”, fie nu sunt inhibați de ea, depășind-o și dialogând de pe poziții egale pentru a demonta prejudecăți sau a sancționa comportamente. Jurnalul lui Andrei Bodiu, de pildă, este și el tot „o mostră de receptare decomplexată a unei alte paradigme culturale și a unei alte mentalități decât cea occidentală” (p.168), așa cum și poemele lui Cristian Bădiliță portretizează un „eu deopotrivă senin și decomplexat, grav și pios, ironic și acid, exuberant și rafinat. Decantându-și ludic propria interioritate, poetul orchestrează spectacolul identitar al relațiilor sale cu lumea prin gesturi și transplantate în scenarii suprarealiste și imprevizibile (așa cum este cel din Ucis din dragoste), ce-i construiește pas cu pas diferența și izolarea orgolioasă față de această lume… ” (p. 185).

Din lista generoasă de obsesii identificate de autoare mai menționăm simetria, exorcizarea echivalențelor ontologice dintre scris și viață, clișeele, memoria și rememorarea, momentele de ruptură și/ sau pragurile de trecere , eros și thanatos, ș.a.

Ca și ludicii ei, Constantina Raveca Buleu este sedusă de subiectul pe care-l explorează, iar cărțile formatoare cu care dialoghează cu atâta pasiune îi oferă acesteia și șansa de a mai arunca din când în când ocheade într-o oglindă, descoperirea experienței Celuilalt fiind în același timp și o redescoperire (decomplexată) de sine.

______________________

[1] Constantina Raveca Buleu, Geometrizări, Limes, 2019, 208 pp.

[Vatra, nr. 12/2020, pp. 23-24]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.