După publicarea, anul trecut, a corespondenţei Ion Pop-Mircea Zaciu, sub titlul Ore, zile, ani de prietenie (Editura Şcoala Ardeleană, Cluj, 2020), unde semnalam, din loc în loc, că o scrisoare sau alta s-a “rătăcit”, am descoperit acum, într-o altă cutie cu hârtii amestecate, încă vreo douăzeci de epistole primite de la Profesor, între anii 1973-1975. Mă grăbesc să le public acum, prin bunăvoinţa revistei Vatra, ca să nu rămână prea departe de cele tipărite. Scrisorile expediate de mine de-a lungul vremii îmi fuseseră restituite cu ani în urmă de destinatar şi de familia sa, şi cred că nu lipsea niciuna. (Ion Pop).
Cluj, 19 III 73
Dragă Jean,
Am primit acum câteva zile scrisoarea ta din 6 crt., iar acum câteva minute pe cea din 10 martie. Răspuns [sic!] la ambele, deşi vei zice că eşti în “avans”, cu toate că socoteala mea e că am expediat mai multe decât am primit. Dar nu asta voiam să zic, ci că regret a nu fi răspuns imediat la epistola anterioară, care a făcut 10 zile până la mine, cum şi prezenta a făcut 9. De vină e probabil viscolul de la noi, care a paralizat literalmente câteva zile Bucureştii şi comunicaţia cu Clujul. În cele din urmă s-a reluat linia aeriană şi apoi şi cea terestră, dar zăpada e enormă, vreo 2-3 m. în munţi, în Moldova, şi cam 1,5 la Bucureşti, unde se circulă foarte anevoios pe străzi şi în genere. Vlad1, care s-a întors azi, a fost la un doctorat, zice că e straniu să vezi o capitală fără circulaţie, cu străzile moarte, fără maşini, fără taxiuri etc. Eu însumi era să plec acum o săptămână, de mergeam, mă prindea acolo viscolul cel mare. La noi în Transilvania am fost feriţi, a nins uşor, dar s-a dus imediat şi de câteva zile avem iar un aer de primăvară, dar acum ne rugăm să mai întârzie, căci dacă ar da o căldură bruscă, am avea de suportat alte inundaţii. Pericolul există şi, pentru partea de Sud a ţării, nu e mic. Încolo, o teribilă astenie de primăvară mă doboară încet-încet. Copiii s-au făcut mai bine, au reluat drumul spre şcoală, dar Adriana va trebui să facă periodic analize şi ultima zice că mai are nevoie de tratament. Deocamdată avem provizia necesară de extencilină, pentru care nu ştiu cum să-ţi mulţumesc. E încă la frate-meu, la Bucureşti, cum n-am putut merge s-o aduc. Dar nu e încă presant. Necazul e că probabil vor urma zile grele cu operaţia (amigadalectomia) şi renunţarea la mare. Corina, care a dus greul bolii copiilor, a căzut literalmente la pat câteva zile cu 38-39 de grade incontinuu, care nu cedează la niciun tratament până la ora asta. Medicii vorbesc de angină, gripă etc., dar ea e teribil de demoralizată iar eu am rămas cu casa pe cap, cu griji, nervi, copii, teme, gospodărie, găini, aprovizionare, paralizat în privinţa lucrului meu, care e în mare restanţă. Iată principalul motiv pentru care nu ţi-am scris îndată ce am primit scrisoarea ta precedentă, şi mă vei înţelege. Dar tot din acest motiv îţi scriu acum, ca să nu mai amân, din vreo agravare a situaţiei acasă. Iau problemele pe rând: mă bucur că ediţia Fundoianu2 înaintează. Voi căuta cartea cu prefaţa în chestie, şi o voi expedia în cel mai scurt timp. Cu onorariul nu cred că e cazul să faci vreun demers, Fundoianu are un cumnat la Bucureşti (Paul Daniel) şi prin urmare şi o soră (?) sau în orice caz acel cumnat are să încaseze drepturile cărţilor ce urmează să apară la noi. Minerva3 nu procedează nici ea altfel când e vorba de ediţia mare Fundoianu. Cât despre M[ada]me Voronca,4 nu ştiu ce să zic. Căprariu pleacă astă-seară spre Belgia-Olanda, va lipsi o lună. El mi-a vorbit în treacăt despre problema onorariului, a şi dat în faţa mea dispoziţii unei funcţionare să lămurească lucrurile, după care nu ştiu ce s-a mai făcut. Nici el nu e, cum ştii, cel mai expeditiv şi exact om cu putinţă. Gafa cea mare a făcut-o M[ada]me Marius5, se pare. Banii, oricum, sunt blocaţi la Fond, până va primi doamna M. procura sau cu acea hârtie prin care i se cedează banii. De nu, nimeni nu-i va primi afară de Colomba însăşi, dacă vrea să-i ia aici, în ţară. De franci nu cred că se poate discuta. Este o hârtie prin care Colomba renunţă pentru d[oam]na Marius, deci editura are toată acoperirea, chiar dacă din pricina unor forme incomplete d[oam]na Marius nu poate intra în posesia banilor. Îţi mulţumesc pentru informaţiile cu privire la cartea mea americană. Nu cred s-o mai scriu. Mi-e prea lehamite de tot. Interviurile ce proiectezi6, fă-le. E bine să le faci. Dar să nu crezi că Tribuna se impacientează fiindcă nu-i trimiţi material. D. R. Popescu are preocupările lui, revista e pentru el simplu pretext de putere, nimic altceva. Dacă-i trimiţi, fireşte însă că va fi bucuros să te publice, asta nu însemnează că ideea l-ar preocupa. Revista se face la întâmplare, cu ce dă D[umne]zeu. Despre planurile tale de vacanţă pascală, nu ştiu ce sfat să-ţi dau. Italia sau Olanda ar fi poate cel mai bun lucru, ori… Te previn însă că Şchiau7 vrea să vină de Paşti la Paris. Tu procedează cum crezi că e mai bine. Pe Marian, îl cerţi fără mare efect. El zice că ţi-a scris de mult. Expeditiv la scris nu-mi pare să mai fie, căci încă n-a fost în stare să-mi dea prefaţa şi ediţia8 e în aer, drept pentru care editura mă tot bombardează, fiindcă eu m-am pus garant pentru el. Nu însemnează asta că el nu are mii de remuşcări, îmi tot promite, se jură, se căieşte etc., dar de scris tot nu scrie. Ştiam că scrie uşor, că scrie iute, de ce are acum « trac », nu ştiu. De fapt e greu să-ţi explic eu ţie multe, sufăr văzându-l pe Marian cum se perpeleşte de câteva luni, fără să-şi poată reveni în simţiri. Uneori am senzaţia că e alt om, că ceva a fugit din el, pentru totdeauna. Deşi el bravează. Dar eu cunosc acest sentiment, şi vei înceta de a mai râde şi tu. Serile trecute a fost pe la mine, am stat de vorbă până pe la 12, când a fugit să prindă ultimul autobuz. Aş vrea teribil să-l pot ajuta într-un sens, dar eu în urbea noastră nu mai reprezint nimic. (Am întrerupt scrisul, m-a sunat Căprariu, căruia îi promisesem că voi veni să-mi iau rămas bun de la el, dar n-a fost chip să plec de acasă. Sunându-mă el, l-am întrebat dacă nu cumva trece prin Paris. Zice că nu. Va sta la Bruxelles vreo două săptămâni, apoi în Olanda. I-am citit pasajul din scrisoarea ta, mi-a spus că el a dat dispoziţii, nu ştie ce s-a mai făcut, că editura e acoperită cu trei scrisori ale d[oam]nei Voronca prin care ea cedează drepturile cumnatei ei ! O veste mai bună: azi ţi-a apărut cartea9. L-am rugat pe Căprariu să-mi dea un exemplar ca să ţi-l pun mâine la poştă, m-a refuzat însă politicos, zice că trebuie să aştept să-ţi vină exemplarele tale de autor. Speram să-mi cedeze exemplarul lui, dar n-a vrut. Deci mulţumeşte-te cu simplul fapt că a apărut. Felicitări !).
Reiau firul : ultima parte a scrisorii tale îmi pune nişte întrebări, la care însă refuz să răspund. Crede doar că nu e nicio cochetărie în cele afirmate de mine. De altfel, am mereu viziuni premonitorii. O bufniţă uriaşă a trecut peste capul meu într-o seară când veneam prin cartierul Mureşanu, de la părinţi. În altă seară, o altă bufniţă, uriaşă cum n-am mai văzut, mi-a apărut pe frontonul localului academiei, colţ cu strada Republicii, între zorzoanele secesioniste ale zidăriei. Apoi şi-a luat zborul şi era atât de grea şi hidoasă încât imaginea asta m-a urmărit toată seara. În fine, deschizând geamul, un liliac mi-a ţâşnit în faţă, probabil de la turla bisericii din vecini, dând să intre în încăpere. Nu mai spun de numeroase vise. Ar mai fi de adăugat inapetenţa mea spirituală şi alte simptome, dar renunţ să discut cu tine de la aşa distanţă un atare subiect. De altfel, nu mă simt deloc în formă pentru această epistolă, e preferabil să revin la tonul administrativ. Azi Nae10 mi-a cerut adresa ta pentru bietul Corlaciu11, care pleacă la Paris (probabil pentru tratament. Să dea D[umne]zeu să-i ajute !) I-am dat-o, bineînţeles. Mă uit peste scrisoarea ta, să văd de mi-a scăpat ceva. Îmi cade privirea pe numele lui Nadeau şi mă gândesc dacă… vaut la peine12. Mereu aceşti ejusdem farinae13. Simplă aprehensiune. Ţi-am mai trimis două cărţi, nu ştiu de le-ai primit ori nu. Eu pe ale tale, nu încă. Probabil că din pricina viscolului circulaţia s-a îngreunat şi întârziat mult. Scrie-mi ce să-ţi mai trimit. Ai tăi sunt bine. Am vorbit de mai multe ori cu Doina şi cu Mama ta. Mama a fost la ţară, unde se află bunicul tău, care n-a vrut în ruptul capului să mai stea la Cluj. Numai să nu cadă iar la pat ! Mama ta a fost cu doctorul, cu maşina, la el, pentru vreo două zile. Între timp, ai primit nişte bani de la « Ateneu » şi urmează să iei onorariul de la « Dacia », dar procura ce ai trimis din Paris nu e bună, a trebuit să facem diferite demersuri, în cele din urmă am vorbit eu cu Vancea de la Dacia, care lucrase la poştă, să se elibereze banii. La notariat acea procură nu se poate legaliza, operaţia asta se face exclusiv în prezenţa ta. Ambasada noastră însă are dreptul să elibereze acte notariale, aşa că tu poţi face la ei o procură în formele legale, timbrată, şi pe baza aceleia ai tăi vor putea primi banii. Dacă nu, vom încerca să se depună onorariul în cont, prin Fondul literar. Părerea mea e că ar fi totuşi preferabil să obţii prin ambasadă o asemenea procură legalizată, ca act notarial en due forme14.
Deoarece simt că mă lasă puterile şi cuvintele se tot golesc de orice sens, închei aici comerciala scrisoare. Şi, dincolo de cuvinte, te îmbrăţişez,
Mircea.
Cluj, 3 IV 73
Dragă Jeane,
Am primit una după alta două scrisori de la tine, prima chiar în ziua când îţi expediasem ultima mea epistolă; a doua, ieri. Vroiam să-ţi scriu imediat şi eu, dar am avut unele iritări, mărunte, dar tot m-au împiedicat, plus că mereu sunt în întârziere cu obligaţii redacţionale, de care am obosit teribil. Am şi răcit, căci am stat la soare pe terasă şi se vede că m-a tras aerul mai rece, e drept că m-am şi bronzat ca şi cum aş fi fost la mare. Soarele de martie e cel mai bun ca să prinzi o culoare peste vară, să nu arăţi aşa cum – ţi-aminteşti ? – discutam noi că arată anume personaje. În rest, zilele curg cu o viteză ameţitoare. Ieri a fost la masa rotundă a lui Marino15 lume destul de multă, dezbaterile au ţinut de la 10 la 14,30, adică vorba vine dezbateri, mai mult osanale. Am intrat şi eu în cor, neavând încotro, căci nu mai pot să mă pun rău cu toţi clujenii. E drept că Dicţionarul e şi o realizare majoră. Foarte bine întocmit, chiar dacă principala obiecţie n-am putut-o face: aşa-zisa “nouă critică”, al cărei program se află în introducerea Dicţionarului, nu-şi găseşte de fapt aplicarea în analiza termenilor, luaţi în parte, unde metoda e tot cea tradiţională. S-au folosit epitetele cele mai ditirambice, dar în cele din urmă M. tot n-a fost mulţumit, căci a zis că l-am judecat cu măsura unei critici jurnalistice, iar el voia o confruntare “de pe aceleaşi poziţii”. Încolo, a fost totuşi rezonabil şi n-a spus prostii. Eu aveam febră, am mers totuşi ca să nu-i dau prilej de noi suspiciuni. De când cu « Cahiers »16, suntem în termenii cei mai buni. Sâmbătă seara au fost Marian şi Eugen17 pe la mine. Marian se întorsese de vineri dimineaţa de la Bucureşti, mi-a adus pardesiul pe care-l lăsasem eu în toamnă la frate-meu. Am discutat mult, cu plăcere. I-am spus lui Marian ceea ce-mi scrii relativ la el, s-a întristat. Eu personal cred că a scris totuşi, poate mai târziu decât îmi spusese mie, dar chiar aşa uşor zăpăcit cum e de când a venit acasă18, tot nu-l cred mincinos. Din scrisoarea primită ieri, i-am citit din nou ce-mi spui, a fost tare afectat. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu scrisoarea lui, un lucru e clar : a scris-o, nutreşte pentru tine sentimentele neschimbate de prietenie, e un băiat de aur, dar are ceva care-l roade de când e iar în Cluj, ceva ce eu îl înţeleg foarte bine, fără să pot discuta cu el, dar care mă face să-l apăr şi să-i trec cu vederea şi faptul că nici până azi ediţia Lovinescu nu mi-a predat-o. Să nu te iei după corespondenţii tăi echinoxişti care, repet, nu-s decât nişte mici intriganţi. Marian mi-a promis că de la Bucureşti îţi va trimite o vedere, că alaltăieri ţi-a scris din nou, de asemeni l-am rugat ca, mergând pe la Cartea Românească, să lămurească situaţia cărţii tale19. Idem, va vizita pe Rusani să se informeze asupra tăcerii lor. Dar să-ţi fac şi eu un « reproş » : te plângi că unul-altul nu-ţi scrie. Oare le-ai dat adresa, le-ai comunicat că aştepţi un răspuns ? Cel puţin Nae mi s-a plâns că-i trimiţi vederi dar nu-i pui adresa, de unde el a dedus că nu aştepţi răspuns de la el, deşi – zicea – ar fi vrut să-ţi scrie. I-am dat eu, fireşte, adresa ta, dar el se arată afectat de faptul că nu i-ai trimis-o tu însuţi. Jean dragă, trebuie să te obişnuieşti cu capriciile şi reacţiile paradoxale ale amicilor lăsaţi în ţară, căci nu uita schimbarea raporturilor dintre tine şi ei, prin simpla ta depărtare. Eu care am trecut prin această experienţă, inclusiv prin ceea ce urmează să mai trăieşti, aş vrea să te previn şi să te apăr. Nu pune totul la inimă, nu face crize de nostalgie şi nu pune preţ pe comentariile amicale sau pseudo-amicale, vezi-ţi de problemele tale, de formaţia, de activitatea ta, de scris. Nu te angaja nici la o corespondenţă care să-ţi absoarbă toate puterile, nu fi aşa de afectat dacă unul sau altul nu-ţi scrie, mai uită unele şi altele, lasă-te mai bine în fluxul existenţei tale! Mă bucur că ai văzut unele filme bune. Nu e cumva o confuzie titlul filmului lui Visconti, Amurgul zeilor ? Eu am văzut un Amurg al zeilor (Götterdämmerung) la Roma în 1970, care nara simbolic cazul familiei Krupp. Ţi l-am povestit odată. Că este un Ludwig al Bavariei de acelaşi Visconti, o ştiam fără să fi văzut filmul, din păcate, cum n-am văzut nici Moartea la Veneţia. Ori, să ruleze filmul la Paris cu titlul acela, dar e a[l] altui film !? Aş vrea să văd şi eu filmele astea ! Dar ce ai cu bietul Ludwig ? Măcar el avea scuza nebuniei. Când s-a sinucis, « decadenţii » lui Baju scriau la rubrica de Humorités (Umorităţi – titlul nu e rău !) : « Il aimait trop Wagner, c’est ce qui l’a panné »20… Am dat la întâmplare peste acest citat îndată ce am citit scrisoarea ta. Din cealaltă scrisoare, rezultă că începi să cunoşti şi tu spiritul « galic ». Ţi-am spus eu că francezii sunt cam infecţi. Învaţă a-i cunoaşte sub toate aspectele. Păcat că trebuie s-o faci cu riscul atâtor nervi, alergături etc. Când a trebuit să-mi fac formalităţi similare, un asistent de la institut m-a condus şi într-o jumătate de oră eram gata cu toate. Auzisem însă la consfătuirile anuale plângerile predecesorilor tăi de la Paris cu experienţe amare, similare. Probabil că ar fi fost nevoie să se intervină pe linie oficială, pentru o reglementare mai puţin umilitoare pentru om. Mă bucur că i-ai scris lui Daicovici, e într-adevăr tristă uitarea în care zace. Am scris în Steaua un mic portret, care i-a plăcut, mi-a mulţumit cu multă emoţie. Din păcate, neputând supraveghea tiparul, s-a strecurat în articol o eroare amuzantă, în loc de “expoziţia noastră de la Colonia Rinului”, “expediţia”! Am citit într-o revistă apariţia unei cărţi de Blecher (Întâmplări din irealitatea imediată) la Denoël. Tradusă de Mariana Şora, prefaţă de Crohmălniceanu. Ai văzut-o? Afacerea e evidentă, şi cu ce substrat, dar e măcar marcarea unei prezenţe. Din păcate, Crohm. nu s-a gândit la Camil, Hortensia etc., ci la ai lui… Ieri am vorbit cu Doina la telefon, i-am spus ce să întreprindă pentru onorariul tău pentru carte, în lipsa unei procuri pe care ei o aşteaptă. Ţi-am spus cum să o faci, procură notarială legalizată de ambasadă. Altfel banii nu pot fi încasaţi. I-am dat un număr şi numele d[oamn]nei Duşa de la Fondul literar, ca s-o roage să reţie acolo banii până vine procura sau până vii tu. Sora ta se arăta foarte intrigată că, deşi i-ai scris că prin Pascu21 vor primi veşti de la tine, acela n-a dat niciun semn de viaţă de când s-a întors. Mă întreba ce să facă, i-am spus că nimic, deoarece tu ai fost un naiv imaginându-ţi că măria-sa se va coborî la nivelul unui telefon către părinţii tăi. Dar, am avut fler: i-ai servit de ghid parizian ! Citindu-ţi rândurile, am râs de trei ori sec. În rest, ai tăi sunt bine. Au ridicat exemplarele de autor din cartea ta de la editură. Eu, de la acel incident, n-am mai păşit pe acolo. Iar ei, mitocani, n-au catadixit măcar să schiţeze un gest de a repara impoliteţea şi să-mi fi trimis măcar ulterior un exemplar din cartea ta. Astfel că nici la această oră eu nu ştiu cum arată, nu-ţi pot refera despre aspect, reuşită, conţinut etc. I am sorry. Aş avea multe să-ţi mai povestesc de la facultate, perspective autumnale etc., dar mă abţin. Ce fericit e acest norocos Şchiau că va petrece vacanţa de Paşti la Paris, cu tine ! La acest gând, încep să… Dar să las şi asta. No comment. Mi-a scris Mircea Borcilă22, din nou, o frumoasă scrisoare. E a doua oară că-mi trimite cărţi. După cât de frumos m-a primit la Seattle, rămân tot mai mişcat de afecţiunea lui, aşa de dezinteresată, căci nu-i mai sunt nici decan, nici şef de catedră, nici un fel de şef, decât un amărât de fost dascăl provizoriu şi tranzitoriu.
Te las, ca să nu deraiez iar.
Dacă-mi mai vine ceva în minte, mai serios, o să-ţi mai scriu zilele astea. Aştept veşti.
Cu drag, acelaşi, Mircea.
Dacă tot rămâi în Franţa pentru vacanţa de Paşti, de ce nu te-ai duce la Robert23 în Sud, la La Ciotat ? I-ai scris măcar ? – M.
Cluj, 16 IV 73
Dragă Jeane,
Am primit scrisoarea şi « Quinzaine littéraire », pentru ambele îţi mulţumesc. Ţi-aş fi răspuns imediat dacă nu eram copleşit de obligaţia de a scrie un lung op pentru « Cahiers », iar telefoanele lui Marino curgeau şi mă terorizau. Omul avea pesemne impresia că aş vrea să mă eschivez, când în realitate nu era decât o mare oboseală şi lehamite. Închipuie-ţi că (probabil tot pentru a se asigura de bunele intenţii – şi oficii – reciproce) a venit şi la masa rotundă a Tribunei ce trebuia făcută pentru cartea mea despre Agârbiceanu (22 de participanţi – un maraton de 4 1/2 ore, la care am rezistat cu mare suferinţă, întâi că eram bolnav – două zile m-a supărat inima cumplit, credeam că nu-s departe de un infarct, al doilea fiindcă nu pot suporta valul (tromba) de elogii convenţionale, ipocrit acceptate de o parte şi de alta. Aseară am terminat în fine cele vreo 18 pagini despre relaţia literatură/societate în critica românească – vai! – pentru primul număr al revistei ce va apare – se zice – curând. Marino pleacă astăzi la Bucureşti, i-am dus materialul înainte de masă, era într-o agitaţie de fată bătrână care aşteaptă cu spaimă şi plăceri noaptea nunţii (= revista pentru care atât, s-o recunoaştem, s-a zbătut). Îţi scriu cu mâna, fiindcă mi-e o greaţă cumplită de maşină, al cărei rob am fost (şi mai sunt, din păcate, căci alte comenzi, promisiuni, imprudenţe etc. mă aşteaptă). Vreau să închei încă două-trei lucruri şi sper să-mi iau un « concediu », plecând la Bucureşti, unde n-am mai fost din ianuarie, de la plecarea ta.
Scrisoarea ta din 6, primită în 11 – deci cu relativă normalitate, m-a bucurat mult, chiar dacă tonul ei nu e încurajant. Întâi, nu pricep de ce te formalizezi pentru orele care nu se ţin fiindcă ei şi-au băgat în cap să facă grevă! Lasă-i să-şi petreacă! Tu ai destule de făcut şi fără gramatica română. Al doilea, nu te aprob în spaimele, gândurile, visele anxioase despre cei de acasă, care sunt cu toţii bine. Ştiu că şi eu eram la fel, dar în cazul meu era vorba de copiii mei. Tu, care eşti un om liber, trebuie să te bucuri de anii, libertatea şi anotimpul tău! Să nu te laşi prins într-un prizonierat sentimental, al cărui preţ îl vei regreta tot tu, odată ! Lasă deci gândurile şi sentimentalismul, fii mai egoist şi profită de tot ce ţi se deschide în cale ! Deja munca la opul Fundoianu îţi răpeşte mult timp şi energie. De ce să te mai complici şi interior ? Am vorbit cu Doina, ea îţi expediase deja 10 exemplare din carte. Cu expediţia e tot mai complicat, acum se poate face numai în două anumite zile ale săptămânii. Din această pricină am întârziat să-ţi trimit şi un pachet ce-ţi pregătisem. Sper s-o fac zilele acestea. Programul de filme e bun, se aprobă. Ai văzut că Pasolini a publicat şi un volum de poeme ? Ediţie bilingvă. Aruncă în librărie un ochi peste carte şi vezi cam ce valorează, cineastul e admirabil, mă bucur că l-ai văzut – să vedem ce e poetul. Dacă, în preajma Paştilor catolice, vei vedea programată pasoliniana « Evanghelie după Matei » la vreun cinema, nu ezita să-l vezi ! E un mare film tulburător. Eu nu-ţi pot da replica, n-am văzut nimic de luni de zile, adică din America. Acum rulează « Rubliov », pe care sper să-l pot totuşi prinde. Primăvara noastră e foarte obositoare şi cu presiuni atmosferice de tot felul, încât greu rezist fizic şi nervos. Când te vei întoarce, mă întreb ce vei găsi tu din fosta ta facultate. S-ar putea să nu mă mai prinzi, dacă, aşa cum se aude, s-ar aplica retrogradări, un profesor pe catedră, und so weiter24. După zile reci şi ploioase, care au mărit tensiunea, acum e iar soare, şi pomii au înflorit, indiferenţi la necazuri omeneşti. Marian mi-a scris Prefaţa, dar i-am dat-o la rescris. Bietul băiat nu se regăseşte, el care scria uşor şi fluent. Textul era pueril şi plin de asperităţi stilistice infantile. Să văd ce scoate din a doua redacţie. Să nu-l judeci greşit. Mi-a spus că din tren ţi-a scris o lungă epistolă pe care speră s-o fi primit. Lui Eugen i-a venit soţia, fiind vacanţă şcolară, i-am întâlnit azi, fericiţi. În rest, mă trezesc a nu avea ce noutăţi să-ţi dau, lumea fiind prea răscolită. De ce-ţi spunem eu că Ludwig era măcar benign în patimile lui. M-am convins că filmul se intitula totuşi aşa, dar mă mir că acelaşi Visconti produsese cu câteva luni în urmă unul cu acelaşi titlu – văzut de mine la Roma – « Caduta degli dei ». În altă ordine, ţi-am spus că poate ar fi interesant să-i faci în vacanţa asta o vizită lui Robert. El vrea să vină cu soţia şi copila în România în iulie. N-ar fi rău să-i sugerezi (eu nu vreau să mă înţeleagă greşit) să scrie poate la Uniunea Scriitorilor, cu intenţia de a i se facilita parţial, oficial, vizita. Poate i-ai adăuga şi tu câteva rânduri lui Fulga. Dacă aş şti că lucrul s-a produs, m-aş îngriji şi eu, prin Popescu sau prin Stancu direct, eventual birou ( ?), să se facă oarecari înlesniri. Altfel mi-e teamă că-l va costa enorm vizita (3 persoane!). N-ar fi rău să-i spui să facă referire la faptul că a fost prezentat şi intervievat în « România literară”. Eu i-am dat adresa ta, ieri am primit o scrisoare de la el, prin care îmi spune că nu crede să vină la Paris până la toamnă, pentru lansarea noii lui cărţi la Denoël şi pentru televiziune. Eu cred că în vacanţa ta tot vrei să faci o excursie în Sud, un popas la La Ciotat n-ar strica. Şchiau te va vizita de Paşti? Soţia lui mi-a pomenit ieri despre o atare intenţie. Cât îl invidiez că are prilejul să te revadă la Paris! Eu unul nu am nicio licărire, necum să mai sper. Închei, urându-ţi sărbători fericite şi o vacanţă plăcută ! Să-mi scrii de pe unde te vei fi oprind. Cartea ţi-am văzut-o zilele astea în librării. Marcoş25 scrie la « Tribuna » în numărul proxim o cronică. Marino a « prins » în planul pentru « Cahiers » nr. 2 o cronică la « Avangardism ». Dacă merg la Buc[ureşti], voi discuta cu Z. Ornea şi cu directorii editurii pentru ediţia a doua a « Avangardismului ». Idem, voi vedea ce se petrece la Cartea Românească, deşi acolo e puţin mai complicat în ce mă priveşte, căci apucasem să promit ceva lui M. Ciobanu şi, din păcate, n-am putut face nimic.
În aşteptare de veşti, te îmbrăţişez cu drag, acelaşi
Mircea.
P.S : Ilustrata colectivă din Abrud ai primit-o ?
______________
[1] Profesorul Ion Vlad, coleg de catedră cu Mircea Zaciu.
2 Este vorba despre traducerea cărţii lui B. Fondane, Fals tratat de estetică, la care lucram atunci la Paris, programată să apară – dar n-a mai apărut – la Editura Dacia.
3 Editura bucureşteană Minerva.
4 Publicasem în 1972 în colecţia „Restituiri” condusă de M. Zaciu la Editura Dacia, volumul Act de prezenţă de Ilarie Voronca. Au apărut atunci câteva probleme legate de drepturile de autor, ce reveneau Doamnei Colomba Voronca, fosta soţie a poetului.
5 Cumnata Colombei Voronca, soţia actorului Alexandru Marius.
6 Începusem să fac interviuri cu scriitori şi artişti, care vor alcătui primul volum de Ore franceze, publicat în 1979.
7 Octavian Şchiau, coleg de catedră, atunci lector de Română la Tübingen.
8 Ediţia romanului Bizu de E. Lovinescu, îngrijită de Marian Papahagi pentru colecţia „Restituiri”.
9 Poezia unei generaţii, tipărită la Editura Dacia.
10 Nicole Prelipceanu.
11 Poetul Ben. Corlaciu, care urma să „rămână” în Franţa până la moartea sa, în 1981.
12 …merită osteneala.
13 Din acelaşi aluat.
14 Conform regulamentului.
15 Organizată cu ocazia apariţiei Dicţionarului de idei literare, vol. I, la Editura Eminescu.
16 Adrian Marino conducea revista Cahiers roumains d’études littéraires şi îl invitase pe Mircea Zaciu să facă parte din comitetul de conducere.
17 Eugen Uricaru.
18 După încheierea studiilor universitare la Roma, în toamna anului 1972.
[1]9 Este vorba despre volumul de versuri Gramatică târzie, predat de mine editurii în 1972. Urma să apară abia în 1977, dar la Editura Dacia.
20 Îi plăcea prea mult Wagner, asta l-a bătut la cap..
21 Ştefan Pascu, atunci rector al Universității clujene.
22 Mircea Borcilă, de la catedra de Lingvistică a Facultăţii clujene, fost student al profesorului Zaciu, atunci lector de Română în Statele Unite.
23 Robert Quatrepoint, prozator, prieten al Profesorului.
24 Şi aşa mai departe.
25 Ion Marcoş, redactor la revista Echinox.
[Vatra, nr. 1-2/2021, pp. 9-13]
revistavatra.org 