Ion Pop – Jurnal parizian

 

Vineri, 1 noiembrie 1974

Recitind puţinele pagini de „jurnal” scrise până acum, îmi dau seama că, în ciuda neîncrederii iniţiale, chiar în zilele cele mai incolore a rămas ceva demn de o aducere aminte. Îmi pare rău că, din lene, am lăsat să treacă atâta vreme fără să mai însemnez nimic. Aş fi avut acum o imagine a ceea ce am făcut (şi mai ales a ceea ce n-am făcut) în aceşti aproape doi ani de „exil” parizian. Am lăsat să se consume, fără ecou în scris şi acest nou octombrie, cu emoţia regăsirii unui spaţiu în care am început să mă simt mai în largul meu. N-am scris nimic nici despre ziua vieneză printre tablourile lui Bruegel, nici despre traversarea germană prin Ulm, Tübingen, Stuttgart. Am lăsat să se desfrunzească platanii Senei, să se închidă cele vreo cincisprezece cărţi citite în luna asta, să se stingă nişte gânduri pe care cine ştie dacă le voi mai putea reînvia.

Citește în continuare →

Ion Pop – Pagini de jurnal

 

8 decembrie [1973] 

Am încercat în zadar astăzi dimineaţă să vizitez, cu câţiva studenţi ai mei, atelierul lui Brâncuşi de la Muzeul Naţional de Artă Modernă. Lungi discuţii nervoase cu un fel de şef al gardienilor. Ni se explică că nu sunt suficienţi paznici, că secţia de sculptură nu poate fi văzută. Întrebând când se va ivi ocazia fericită, mi se răspunde pe un ton dur că vreau să ştiu prea multe. Poate că într-o zi – nu se ştie când – voi putea intra în atelier, însă numai pentru cinci minute, şi nu cu un grup mare de studenţi: studenţii zgârie operele de artă, – au mai păţit-o şi altădată. Nu mă pot abţine să nu-i spun câteva mai verzi despre minunata Franţă de astăzi. Zice să scriu ministrului, care îi ţine în halul în care sunt… Şi când mă gândesc că e vorba de unul din marile muzee ale lumii. Cine m-ar crede, dacă i-aş spune în ce stare a ajuns „dulcea Franţă” şi oraşul ei-Lumină? Ţară de înfumuraţi inconştienţi, cu baricade de operetă, parazitând pe amintirea amintirii unei glorii apuse.

Citește în continuare →

Actualitatea avangardei (1/5)

 

Argument

Avangarda artistică constituie, ca fenomen reactualizat în toate paradigmele artistice majore ale secolului al XX-lea și al contemporaneității imediate, un domeniu de interes major în studiile academice. În prezent, aproape orice abordare critică exhaustivă, fie că este vorba de istoriografie, studii culturale, sociologie sau studii de tip World Literature, survolează, măcar parțial, manifestările avangardei istorice. Mai mult, mișcările de la începutul secolului XX par să câștige tot mai multă relevanță prin caracterul lor spontan internaționalist, care anticipează dezbaterile cu privire la cadrul post-național de înțelegere a dinamicii culturilor. În acest context, revista „Vatra” invită la o reflecție generală cu privire la actualitatea avangardei, la deschiderile pe care le oferă, precum și la permeabilitatea acestui subiect față de metodologii și abordări dintre cele mai diverse. O panoramă a contribuțiilor recente este menită să demonstreze, credem, că problematica avangardei reprezintă – în România, dar nu numai – un spațiu privilegiat de conceptualizare în câmpul studiilor culturale. Citește în continuare →

Ion Pop – Fragmente pariziene. Pagini de jurnal

Încurajat de o invitaţie a confratelui Al. Cistelecan, m-am decis, după destule ezitări, să public câte ceva din însemnările puse pe hârtie, pe pagini uneori detaşate, alteori în caiete, în timpul primului  meu stagiu parizian, pe când fusesem angajat ca asistent de Limbă şi Civilizaţie Românească la recent înfiinţata secţie de Română a Facultăţii de Italiană, devenită din toamna anului 1972 „U.E.R. d’Italien et de Roumain”, adică „unitate de studii şi cercetări…”. Nu  ajunsesem la timp la „Université de la Sorbonne Nouvelle – Paris 3”, cum s-ar fi cuvenit, fiindcă ieşirea din ţară era pe-atunci extrem de dificilă şi îngreunată de nesfârşite manevre birocratice, multe de culise, verificări ale candidatului etc., încât am urcat în avionul de Paris abia la 11 ianuarie 1973. A fost un  început nu prea fericit, fiindcă o banală alunecare pe scara de metrou mi-a cauzat din primele zile o spitalizare de vreo trei săptămâni, iar apoi, acomodarea cu noua situaţie academică, pregătirea cursurilor, împărţite între predarea limbii unor studenţi începători şi  a unor cunoştinţe  de cultură şi civilizaţie românească în care alternau, prin forţa lucrurilor, domenii dintre cele mai diferite – de la elemente de geografie şi istorie, la cultura şi literatura română din toate epocile – mi-a cerut un timp destul de îndelungat. Nu aveam nici suficiente mijloace de informare, traduceri în franceză ale unor lucrări din amintitele domenii, exista pe piaţă o singură metodă – „Assimil”-  de învăţarea a limbii noastre, datorată clujeanului Vincenţiu Iluţiu,  prieten echinoxist stabilit în Franţa, aşa încât a trebuit să mă descurc căutând te miri unde sursele de informaţie ori utilizând propriile mele acumulări în materie de istorie literară şi de cultură generală… Plus, ilustrarea expunerilor cu câte-un film documentar, mai degrabă de reclamă turistică, dintre cele realizate în ţară şi puse la dispoziţie de Serviciul cultural al Ambasadei noastre de la Paris. Citește în continuare →

Poezia lui Ion Pop

Argument

Acest dosar tematic intitulat Poezia lui Ion Pop se dorește a fi un demers de „recuperare” a prestigiului poetului de sub hegemonia criticului care a confiscat iremediabil avanscena literară și, totodată, personalitatea literară a lui Ion Pop. Vorbim, desigur, de receptarea critică și de obstinația cu care s-a perpetuat scindarea dintre poet și critic. E drept, atenția pe care au primit-o ultimele volume de poezie a mai echilibrat balanța, deși, cu siguranță, substanțialul studiu publicat recent, Poezia românească neomodernistă, va ricoșa fix în viscerele notorietății poetului. Citește în continuare →

Iulian Boldea – O jumătate de veac de echinoxism

boldea2

Apariţia revistei „Echinox”, acum o jumătate de secol, a reprezentat un moment cu semnificaţii multiple și majore pentru literatura română contemporană. Incomodă pentru autorităţile comuniste ale vremii, revista „Echinox” a fost una dintre puținele publicații românești care şi-a croit o ținută europeană, prin amplitudinea multiculturalității (pagini în română, maghiară şi germană), prin dialogul argumentat al valorilor literare, precum şi prin deschiderile multiple spre orizontul universalului. Refuzând imixtiunile ideologicului, revista a fost, pentru cei peste două sute de scriitori şi critici literari care s-au aflat, de-a lungul timpului, în redacţia ei, o adevărată şcoală: de literatură, de moralitate, de onestitate intelectuală. Citește în continuare →