Etichetă / Ion Pop

de VATRA

Mircea Zaciu- Ion Pop – Scrisori recuperate (III)

                          Cluj, 1 II 75

            Dragul meu Jean,

            Îţi mulţumesc pentru scrisoarea din 21 I a.c., pe care am găsit-o întorcându-mă din Bucureşti alaltăieri. Am fost la o comisie de validare la Uniune, mai mult ca să ies din inerţia nacopeană (!) şi să încerc a vedea Danton-ul lui Camil-Horea Popescu, dar cum spectacolul era chiar în seara şedinţei, evident, n-am putut pleca de la comisie şi am amânat pe altă dată teatrul. Am asistat în schimb la veşnica comedie a lui Fănuş Neagu, dezlănţuit în trivialitatea lui habituală şi de data asta, agăţându-se de Croh şi de mine, fiind noi singurii critici de faţă şi luaţi drept tête de turc1. În rest, cu toții erau porniți să-și bată joc de conuʼ Virgil2 , care pare și mai Trahanache decât era înainte de avansare. Tristă priveliște să-l vezi pe fotoliul unde înainte găseam statuia de împărat roman (fie şi de decadenţă) a lui Zaharia3, care măcar avea o masivitate şi o demnitate şi o privire umană.

Citește în continuare →
de VATRA

Mircea Zaciu, Ion Pop – Scrisori recuperate (II)

                               Cluj, 19 III 73

            Dragul meu Jean,                     

            Acum câteva minute am primit şi citit pe nerăsuflate ambele tale scrisori, din 15 şi 19 crt., mirându-mă că poate în acelaşi moment îţi scriam şi eu, tot cu mâna, tot indescifrabil şi chinuit, aşa că n-ai nicio grijă. Manuscrisul tău mi-a făcut o bucurie în plus, de descifrat te descifrez doar! Ceea ce mă întristează e însă starea ta proastă, sufletească, acea criză de care scrii şi care sper să fi trecut. Ţi-am mai scris că te rog să te bucuri cât mai mult de marile posibilităţi ale Oraşului şi să nu te gândeşti acasă. Suspendă orice sentimentalism, dor etc., fii mai lucid şi mai egoist. Nu ştiu cum să-ţi spun mai mult.

Citește în continuare →
de VATRA

Mircea Zaciu/ Ion Pop – Scrisori recuperate

După publicarea, anul trecut, a corespondenţei Ion Pop-Mircea Zaciu, sub titlul Ore, zile, ani de prietenie (Editura Şcoala Ardeleană, Cluj, 2020), unde semnalam, din loc în loc, că o scrisoare sau alta s-a “rătăcit”, am descoperit acum, într-o altă cutie cu hârtii amestecate, încă vreo douăzeci de epistole primite de la Profesor, între anii 1973-1975.  Mă grăbesc să le public acum, prin bunăvoinţa revistei Vatra, ca să nu rămână prea departe de  cele tipărite.  Scrisorile expediate de mine de-a lungul vremii îmi fuseseră restituite cu ani în urmă de destinatar şi de familia sa, şi cred că nu lipsea niciuna. (Ion Pop).

Citește în continuare →
de VATRA

Ion Pop – Fragmente de jurnal (XV)

Vineri, 5 martie 1976

E o dată pe care o găsesc înscrisă de mult, astăzi, când e deja 16 aprilie. De atunci, am fost prin Grecia, despre care nu voi mai avea curajul să transcriu aici cele 40 de pagini de însemnări făcute în fiecare zi a călătoriei. [Ele au fost publicate  în câteva numere ale revistei Discobolul din anul 1919]. S-au mai dus încă două săptămâni, într-un fel de abandon primăvăratic, deşi îmi făcusem planuri mari de lucru, mai ales pentru scrierea studiului mereu amânat despre avangardă, la Editions du Champ Libre. Am citit, însă, despre suprarealism, în Breton – Perspective cavalière, culegere compozită de articole,  cu multe elemente interesante,  o parte din Le surréalisme et la peinture, L’Amour fou, – şi mai am pe masă Manifestele în ediţia Pauvert, pentru o revizuire.

Citește în continuare →
de VATRA

Ion Pop – Fragmente de jurnal (XIV)

9 decembrie [1975]

            Lucru intens la Transcrieri, între dactilografierea unor pagini deja scrise şi umplerea cu alte vorbe a spaţiilor albe. Comentariul la Privelişti-le lui Fundoianu creşte greu, deşi am impresia că ştiu exact ce vreau să spun. Citesc paralel şi din Philippide şi-mi dau seama că nu mi-e foarte la îndemână să scriu despre el. Revederea Aurul-ui sterp mă decepţionează şi un sentiment de non-adeziune pune stăpânire pe mine: prea multă retorică, enorm spectacol zgomotos şi alegorismul greu de suportat. Ici-colo câte un poem frumos, de deformări expresioniste sau de satanism decorativ, post-baudelairian.

Citește în continuare →
de VATRA

Ion Pop – Fragmente de jurnal (13)

5 noiembrie [1975]

Cursuri, toată ziua, la Censier: geografie, prima oră de limbă română. Între ele, îndelungă confesiune cu prietenul M.I., la cafeneaua « Royal Mirbel ». Viaţa lui simplă şi modestă în Brazilia, experienţa timpurie a suferinţei, un fel anume de a « învăţa  » lumea. Reticenţele lui faţă de mine, venit din altă parte a continentului. Apoi, proiecte literare, – el de teatru, eu de poeme.

Citește în continuare →
de VATRA

Ion Pop – Fragmente de jurnal (12)

Paris, 8 octombrie 75

[Observ, continuînd transcrierea fugarelor mele însemnări pariziene, că de la 13 iunie până la acest 8 octombrie, n-am mai scris nimic în caietul meu albastru. Pe o pagină care ar fi trebuit să mă îndemne la scris se află şi un titlu subliniat: Carnet iberic (15 iulie-4 august 1975), rămas fără textul de dedesubt. Un alt regret, tardiv, fiindcă traversând Spania şi Portugalia, aş fi avut multe de notat. N-a fost să fie. Comoditate, scepticism, cine ştie…]

            Mă gândisem să reiau însemnările din caiet încă din prima seară a regăsirii Parisului. Mă plimbasem într-adevăr mult, după-amiaza până noaptea tîrziu, încercând să fiu atent la tot ce văd, să-mi aduc aminte, să fac comparaţii, să reţin momente. N-am fost în stare. Îndelunga rătăcire pe străzile Cartierului Latin s-a desfăşurat într-o exaltare pe care n-am cunoscut-o de atâta şi atâta vreme…

Citește în continuare →

de VATRA

Ion Pop – Fragmente de jurnal (11)

1 iunie [1975]

Duminică, vânt rece, neaşteptat pentru începutul de iunie. Stau în casă toată ziua. Citesc, între altele, Les 120 jours de Sodome, de Sade, prima lectură, de fapt, din opera straniului marchiz. După câteva pagini bine scrise, începe decepţia: simplu catalog de aberaţii sexuale. Sfârşitul, în cloaca cea mai ticăloasă, al unei clase definitiv decăzute. Absolutismul transferat în sfera erosului deturnat, ultimă manifestare a teribilei voinţe de a domina împotriva celorlalţi, chiar şi cu conştiinţa propriei distrugeri. Îmi dau seama perfect acum de ce trupa italiană văzută cu vreun an în urmă la Espace Cardin a scos din această carte murdară o viziune sugerând un fel de totalitarism fascist al carnalului.

Citește în continuare →