cică mai e o singură zi

Cică mai e doar o zi până la Ziua Femeii –

Azi, tu eşti domnişoara ce speră

ca mâine să intre de tot într-o sferă

în care să-i zburde în voie cerceii

În juru-ţi mişună pui, mai ales mieii

rămaşi miei an de an, eră de eră –

nicio boală, slăbiciune, holeră

nu te atinge – te joci cu arheii

Poveştii ştiute, dar ţie nici că îţi pasă –

Stând la fereastră priveşti galeşă ulmii

şi alte minuni ale lumii bătrâne

Totuşi, veghează (mai cheamă şi-un câne)

ca nu, ca-n somn, să treci de marginea culmii

unde domneşte cu totul altă mireasă.

*

o monedă

Sarea-i  veche mai tot timpul

Boul de pe limbă, vechi, cum spuneam adineaurea

Tocmai am găsit o monedă şi nu ştiu

dacă-i bună ori rea

de plătit la graniţa dintre olimpul de aici

şi, de acolo, dunărea cu sumbru sclipici

blocată de traficul de pirogi

cărând belşugul de milă

pentru copiii luminilor şi cei mai voioşi boşorogi

Totuşi, aşa cum stai în barca ta

nu înceta să te rogi

să fie bună moneda

să poţi trece

să nu mai ai nevoie  de bla-bla

*

refugiu

toată ziua pe sub fagi din creierul mare în creierul mic

și înapoi ca niște ultrași

turmele mele de porci costelivi cu duhoarea lor canonică

cu mormăitul lor de noroi uscat

ridicând în aerul iernos râturile înspumate

spre coțofene, spre ciori, spre stoluri de vrăbii

nu de tot rupte de vid

toate mă influențează pe sub norii falși

cred că am trecut din neatenție granița

nimeni nu mai stă de pază (nu-i a bună!)

pierdut în mijlocul trestiilor fără somn

dau ordine (nu-i a bună!)

tuturor corpurilor rămase alături de mine

în haine-ngroșate de praf și pustietate

în vântul care nu mai subțiază nimic

ce mi-e mie acum de grija jurnalului de serviciu

aici în refugiu de noapte

în groapa sării de Himalaya

multă și melodioasă

cine cântă? cine întreabă?

e pustiu e foarte frumos. Cine cântă?

*

alaun

,,Ce e cu paloarea asta pe fețele voastre?”

dis-de dimineață în sfânta zi de marți

au n-ați pornit voi vânătoarea de porumbei sălbatici

au nu fiecare e apărat de spinarea tatălui

au vă e frică, băiețași? –  că nu vă pot zice bărbați

Eram străin în limba din vis

Vedeam un rege nebun ținând un dicurs pentru alge și tritoni

în miezul apei de alaun

Când am ajuns iarăși la suprafață

eram și eu cu paloarea pe față

În depărtare cânta din toate orgile necunoscuta mare

în care dansau vorace singure orcile

*

liber

Dintr-odată, liber: Totul e plătit

Prietenii cei tineri sunt bolnavi, şi gata!

Îmi potrivesc ochelarii. Sunt orb. Lumina-i din Delft.

Cui îi pasă de paznicul, ori de praznicul

care ne-nghite după ce ne-a luat cu lopata.

Vine ea, Dea Exacta, să mă certe că omeneşte sunt infect.

Evident, ne certăm. Încă de dimineaţă.

E furioasă, e revoltată, e disperată

că în nesimţirea mea i-am stricat sărbătoarea, ba am şi înjurat-o

de-mamă-de-tată

Liber! Un marş opac spre moarte, după câte ştiu

Ce mai spun Înţelepţii? Ei spun în cor:

„Sunt săruturile cele mai bune, fără viitor”

Am fiert laptele, acum pun la rece ce trebuie pus la rece

Oricum, sarea-i proaspătă tot timpul (tă-tot-ti, un fel de tic-tac)

şi boul vechi şi limba un aşternut

pe care nici el, nici noi nu vom petrece

niciodată acum ca la-nceput

[Vatra, nr. 7-8/2021, pp. 8-9]