Petru Cimpoeșu – Fumatul e singura ta plăcere?

În urmă cu niște ani, la puțină vreme după ce România fusese primită în Uniunea Europeană. E bine să ne amintim din când în când. România nu a aderat la Uniunea Europeană, ci a fost primită, cam în silă. Cum ai primi în vizită niște rude venite de la țară, ca să facă duș în vila ta de pe bulevardul Dacia, fiindcă la ei în sat nu au apă caldă. Și în niște condiții despre care e mai bine să nu ne amintim. Petrom, BCR, dacă înțelegi ce vreau să spun.

La un moment dat, se pune problema. De ce să fim mereu la coada Europei? Să demonstrăm și noi ceva. Ce naiba să demonstrezi și cu ce mijloace? Hai să ne gândim un pic. Eradicarea corupției nu se poate face, așa, bătând din palme. Justiția e în mâinile unor dinozauri din îndepărtatul paleocen ceaușist. Reforma economică cere timp și sacrificii, mai ales din partea clasei muncitoare. Clasa muncitoare, prin vocea sindicatelor, zicea că s-a sacrificat destul. Prim-ministrul de atunci, am uitat cum îl cheamă, era un fost manechin de la fabrica de confecții din București, iar ideile lui de guvernare aveau la bază convingerea că imaginea contează, piar-ul, cum se mai zice.

Măi oameni buni, care e problema cea mai importantă cu care se confruntă Europa în momentul de față? a întrebat el într-o ședință de guvern. O întrebare inteligentă, trebuie să recunosc, și care inspiră numeroase răspunsuri doldora de consecințe. Unul a zis că poluarea. Altul a zis că încălzirea globală. Altul a zis că Rusia lui Putin. Iar un ministru slab și cu ochelari a presupus că dezvoltarea bazată pe cunoaștere, stârnind hohote de râs. Astfel s-a ajuns în situația că șeful guvernului a trebuit să dea, tot el, răspunsul decisiv. 

Sănătatea populației este grav afectată de problema fumatului, a spus șeful guvernului. Statisticile arată că, anual, din cauza acestui viciu își pierd viața o mulțime de oameni, aproape la fel de mulți ca în accidentele rutiere. Nu mai e de glumă. Bolile cauzate de fumat afectează interesul național. Trebuie luate măsuri. Trebuie să arătăm Europei că luăm problema în serios. Să gândim o strategie pe termen lung, ce dracu! Și tot felul de alte chestii. 

Pe urmă au luat pauză și au ieșit împreună la o țigară. Într-adevăr, și eu am observat că cele mai valoroase idei îmi vin atunci când beau cafea și trag din țigară, numai că după aia mă doare capul. Ca să nu mai spun că, din cauza cafelei, îmi crește aciditatea în stomac și a doua zi mă trezesc cu limba amară, încărcată cu un fel de pastă albicioasă. Doctorul mi-a zis că am reflux esofagian și mi-a recomandat să nu mai mănânc seara.

Chiar dacă legea antifumat exista de câțiva ani, nu prea o lua nimeni în seamă. Abia la discuția informală din pauza aceea de țigară, la care au participat, bineînțeles, numai miniștrii fumători, s-au adoptat măsuri serioase și unitare, la nivel național, cu un buget consistent, la care, după aceea, au achiesat și ceilalți miniștri, nefumători. Adică, citez din lege, o campanie de informare și educare a populației, având ca scop protejarea sănătății persoanelor fumătoare și nefumătoare de efectele dăunătoare ale fumatului, prevenirea răspândirii fumatului în rândul minorilor și asigurarea unui nivel adecvat al calității vieții populației din România. Ce vrei mai clar de-atât? Pe baza unui audit extern, s-a ajuns la concluzia că fumatul e una din puținele plăceri ale vieții pe care lucrătorii cu salariul minim pe economie și-o mai pot permite. Prin urmare, dacă am mări prețul pachetului de țigări, șaptezeci la sută din populație ar fi nevoită să renunțe la fumat. Sub numele de „taxa pe viciu”, măsura s-a dovedit până la urmă lipsită de consecințe. Nici veniturile la buget nu au crescut, nici numărul fumătorilor nu a scăzut. Au crescut doar averile câtorva zeci de vameși de la granița cu Serbia, Ucraina și Republica Moldova. Abia după aceea a fost pusă în aplicare recomandarea psihologilor ca, în loc de constrângeri, să li se ofere românilor unele recompense. Bineînțeles, numai celor care renunță la viciul fumatului. Aici, prin români înțelegem inclusiv maghiarii și celelalte etnii deloc neglijabile. E recomandabil să ținem cont de acest mic detaliu, când vreun politician rostește formula magică: dragi români! 

În cele din urmă, dintre toate recompensele imaginate de oamenii de știință, a rămas una singură, cea mai ieftină. O campanie subtilă, gândită în așa fel încât pofta de a fuma să fie înlocuită cu alte pofte. Elementul central al acestei campanii era fotografia unei tinere femei în curul gol, întinsă lasciv cu sânii lipiți de podea și cu o mână puțin ridicată spre frunte, într-un gest indecis care îți stimula imaginația și te ducea cu gândul la tot felul de presupuneri. Oare stă așa după țigara de după, sau înainte de țigara de după? Dar de ce ține gâtul întors într-o poziție dureroasă, ca și cum te-ar invita să o muști de ceafă? Surâsul ei un pic melancolic parcă reproșează ceva cuiva, dar ce și cui? Ca să nu mai spun că linia de contur a feselor amintea oamenilor cultivați de perfecțiunea formelor unei sculpturi de Brâncuși. Însă oamenii din popor se gândeau la cu totul alte chestii, în așteptarea zilei de salariu, respectiv a ajutorului de șomaj. Iar cei mai îndrăzneți dintre ei lăsau totul, părinți, soție, copii, și plecau în Italia.  

Au urmat lupte grele între Putere și Opoziție. În principiu, toți aleșii națiunii erau de acord că fumătorii ar trebui pedepsiți, iar nefumătorii, recompensați în vreun  fel. Dar cine ar fi trebuit să devină vectorul de imagine al acestei inițiative, persoana concretă, rămânea o chestiune controversată. Mai întâi, fiecare ales al națiunii a descoperit că avea o nepoată, o verișoară, o secretară, soția unui prieten etc., cu trăsături fizice convingătoare și care se potrivea profilului ideal, schițat de experții în marketing. Ce de sfori s-au tras! Ce de lobby! Dar Puterea de aceea se numește așa, pentru că poate. Și în cele din urmă a decis că trebuie să fie o vedetă de televiziune. Pe vremea aceea, poporul român era un mare consumator de televiziune. Unul din puținele domenii în care se plasa înaintea altor popoare cu tradiție din Europa. Așadar, o comisie alcătuită în mod proporțional din reprezentanții tuturor partidelor parlamentare, ca să nu avem discuții. Pentru că era vorba totuși de câteva milioane de euro. Vedeta aleasă avea o emisiune de mare succes la o televiziune de mare succes, ceea ce, măcar teoretic, garanta succesul campaniei antifumat. Și… – nu mai e nevoie să-ți spun, imaginează-ți singur. Totul s-a petrecut într-o discreție desăvârșită, ca nu cumva serviciile străine să ne fure ideea. De fapt, nu s-a aflat nici până azi cum și de ce a fost preferată vedeta aceea și nu alta, unde a avut loc ședința foto sau ce buget a fost alocat campaniei antifumat. Ceea ce se presupune că s-ar ști este că vedeta care și-a arătat curul a primit pentru asta de la statul român un milion de euro, cu care și-a cumpărat un apartament la Monte Carlo. Despre celelalte milioane nici măcar nu se presupune ceva. 

Nu mai intru în detalii, la ce ar folosi? În orice caz, timp de câteva luni, poate o jumătate de an, pe fațadele principalelor clădiri din capitală și din cele mai importante orașe ale țării au stat atârnate postere imense cu fotografia descrisă mai sus. Dacă vrei, o mai descriu o dată, chiar merită, însă nu fotografia propriu-zisă e importantă, ci mesajul mobilizator scris cu litere mari sub ea, sau poate deasupra: Fumatul e singura ta plăcere? Cunosc oameni nedumeriți care nu au reușit nici până în ziua de azi să răspundă convingător la această întrebare. Alte postere, mai mici, au ajuns în orașele mai mici, la intrarea în magazinul alimentar, la autogară și chiar pe vitrinele magazinelor de haine second-hand. Un văr de-al meu din comuna Săucești mi-a spus că și la bufetul de la ei din sat a fost pentru puțin timp un astfel de poster, până când l-au furat niște persoane lipsite de simț civic. 

Dar problema ce se cere s-o avem în evidență este: oare munca noastră a avut eficiență? Sunt versurile unui text de brigadă artistică pe care le recitam în urmă cu vreo cincizeci de ani, pe vremea când eram caporal în armata română. Iar răspunsul, îmi face deosebită plăcere să o spun, este unul pozitiv. Chiar dacă fumătorii bătrâni și înrăiți au continuat să fumeze, între timp tineretul a renunțat la tutun și a trecut pe etnobotanice.

[Vatra, nr. 9/2021, pp. 5-6]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.