Călin Crăciun – Poetul și mema

Și de nu mai scrie nimic de băgat în seamă de aici înainte, cred că Lucian Brad poate rămâne un nume de neevitat când se vorbește de poezia momentului. Un indiciu în acest sens este tocmai faptul că prin volumul său de debut, Un om mai important decât oamenii*, a cam pus în dificultate critica literară, căci, deși sunt destule voci care s-au exprimat în legătură cu volumul, au făcut-o pe fugă, evaziv, sesizându-i noutatea, stranietatea, curajul sau asumarea riscului, experimentalismul, siajul postumanist și postironic ori racordarea la spiritul generației.

În pas cu transformările impuse comunicării de mijloacele internautice, emoticonul, abrevierea, ignorarea regulilor gramaticale și toate celelalte aspecte considerate cândva improprii, ba chiar inacceptabile în comunicarea scrisă au fost incluse în procesul creativ, ajungând, prin însuși ineditul lor, purtătoare de sarcină poetică. S-a distins cu o astfel de creație Tudor Pop, mai ales datorită exclusivismului ei formal, în sensul că mizează pe conceptual prin exploatarea maximală a limbajului internautic, cu imagistica specifică. Lucian Brad merge și în direcția experimentului formal internautic, însă într-o combinație care-lparticularizează, de pildă, cu ritmuri hip hop și cu co-producția poetică. Emoticonul și tot ce face recognoscibilă scrierea electronicăsunt deseori simple reflexe ale impulsului avangardist, căutări de noi convenții grafice în care se înșiră spontane. În interstițiile poeziilor lui Lucian Brad străbateînsă gestiunea, selecția intuițiilor în virtutea unei concepții: cu toată unicitatea lui, poetul e și produsul unui spiritmai mult sau mai puțin generaționist, iar poezia include mema – „memă verboasă” chiar e sintagmă întâlnită în unul dintre cele mai puternice poeme ale volumului. Memei i s-ar putea foarte bine spune deseori și preconcepție, desigur, dar în cazul lui Lucian Brad primează cerebralul,efortul de prindere a undei, căutareaînțelegerii și asumării ei, astfel încât să poată fi integrată în proiect estetic. Pe de altă parte, nu lipsește meditația, cu accente postironice, asupra relației dintre sine și mentalitatea transindividuală.De aceea, nici intuiția nu funcționează pe bâjbâite, nici scrisul nu e dicteu ori inventar de stări în volumul de față, ci totul e supervizat de conștiința atentă la raportul personal cu rețeaua de meme. Poetul e surferul concentrat asupra prinderii și (re)cunoașterii valului până la potrivirea deplină cu el și asupra felului propriu de a performa și a se distinge, după cum se observă încă din prima poezie a volumului, (NU) TE POȚI SCHIMBA: „Pentru că poetul unei generații face o greșeală de generații/ Se folosește de numele cuiva fără a se rezolva/ Fiecare din aceeași specie despre/ Memoria ca o problemă de organism/ Brad Williams considerat de experți/ Omul cu cea mai bună memorie/ Când eu știu deja ce înseamnă și să fii/ Și numele tău e numele tăuDar putem șterge și obligația asta/ Pentru că poetul unei generații face o greșeală de generații/ Suferim masca/ M-am suferit toată viața/ Și-s oamenii care mi s-au întâmplat mă/ Văd seara înainte să adorm/ Umbre sub sori în toate direcțiile/ Sinele ca o problemă de voință/ Și numele tău e numele tău/ Dar putem șterge și obligația asta/ Pentru că poetul unei generații face o greșeală de generații/ Aș fi putut fi oricare dintre ei/ Și să ucid din mine/ Să nu te văd pe Tine și/ Viitorul ca o problemă de trecut// Dar sunt aici/ Cu un om mai important decât oamenii”. Fie și doar pentru problematizarea raportului dintre memă și conștiință creatoare individuală, se poate vorbi de o creație remarcabilă în câmpul poetic al ultimilor ani.

Pe de altă parte, ca poezie ce-și investighează și exploatează afinitățile,Un om mai important decât oameniireactivează principiul optzecist al colaborării, fie o colaborare directă, fie cea presupusă de intertextualitate. Astfel, ultimele pagini sunt dedicate „mulțumirilor”, un inventar al elementelor preluate din surse diverse(între care se regăsesc congenerii Alex Văsieș și Mihnea Bâlici, dar și Dan Sociu sau chiar romancierul Philip Roth, alături de artiști din zona hip hop-ului sau de creatori de jocuri electronice) și al coproducțiilor și colaborărilor.E o creație așadar comunitară, căci include o rețea de afinități și o pluralitate de voci care caută armonizarea. Din acest punct de vedere, se poate recunoaște un militantism subtil, ivit din căutarea comuniunii și, pe alocuri, din reverberațiile compasiunii. Nu mai puțin, din înțelegerea în spiritul toleranței depline față de alteritate. În această direcție se înscrie un poem cum e QUEER, care poate șoca prin imagini de-o impudoare dusă până în cercurile cele mai mici ale pornograficului și mai ales prin abordarea unei teme încă foarte sensibile în cadrul societății românești, atât de sensibilă încât mă obligă la precauția de-a avertiza că o voi cita strict pentru rolul ei poetic în cadrul volumului și ca mostră de curaj a autorului, fără intenția vreunei pervertiri. Lucian Brad stârnește eventualilor cititori atitudini ori sentimente antagonice și provoacă la dezbatere. Aliniază de-o parte și de alta a câmpului de bătălie ideologică oroarea, scârba, lezarea sentimentului religios și acceptarea, asumarea, invocarea divinului, punând la dispoziție armura postironică: „Băiatul meu/ Frumos ca o fată/ Cum odihnește încurcat pe covor./ Helanca sub el și mângâi la coapse/ Cum arăt memă verboasă și tace/ Răspunde la telefon iubitei și tace./ Cum să mai fii tu curajos frate?/ Draperia-i de flori. Invaziv răsăritul.// Din copilărie mă trag. Și de acolo toți bărbații/ Dar prima pulă pe care am văzut-o nu e a mea./ Poate că o să mă visezi diseară mai submisiv/ Mai ocupat să înghit decât să pun la suflet/ Ochios de pulete recompensat în genunchi/ Să-mi iau mâna ta pe după ceafă și masând/ Și cu limba răsucind capul prelung și-n șprey/ Fetiș cu ochelariste ție – mie petic de pirat./ Cum facem să-mi amintesc asta? Și iarăși iar,/ Nu credeam gâtlej pentru sfertul meu de metru/ Și-n ciudă și fetelor din bar. Pulovărul Massimo/ Bleu și peste șolduri din care dansez chiar bine/ Sticla de bere la boașe – dar ele au privit la noi/ Umăr la umăr și bilocația din atingeri. Și privesc/ Priveau și privesc cât să privești la ciudatul care/ Sunt doar un eu și eu vreau să fiu mai mult/ Totuși/ Dacă blondele sunt și acum în spatele meu și-n / Machiajul de duminică se ghicește doar bitchy/ Resting bitch face silă ca pentru INCELS/ Sau tratament din exemple personale în/ Exemplu personal poate greșesc dar/ Mă rușinez și eu când dialogul/ E în grimasă glumă când/ Acești băieți/ Se iubesc și/ Se dau în stambă/ Pentru ultima oară până/ Ne întoarcem în singurătatea vulgară//Și te uiți la biserică-n văzduh de noapte/ Așteptând al Domnului salut/ Da te uiți la biserică-n văzduh de noapte/ Așteptând al Domnului salut/ Și te uiți la biserică-n văzduh de noapte/ Așteptând al Domnului salut/ Da te uiți la biserică-n văzduh de noapte/ Așteptând al Domnului salut”.

Un om mai important decât oamenii e un volum experimental și provocator, cu o densitate poetică mare în cele câteva pagini scrise, care pune la treabă o rețea de afinități, perspective multiple, poezia și muzica și caută memele tutelare în și dincolo de generație. Individualitatea lui e dată de luciditatea ce supervizează jocul.

_____________

*  Alba Iulia: Editura OMG, 2020.

[Vatra, nr. 9/2021, p. 31]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.