Ovidiu Moceanu – Suflete pereche

Sărbătorile au trecut ca un vis. În fiecare zi trebuia să fiu foarte atent ca nu cumva să nu o recunosc pe Irina. Semăna leit cu cele două surori ale ei gemene. Mi-am fixat câteva semne, dar dispăreau ca prin farmec a doua zi. Am stârnit, totuși, de câteva ori râsul fetelor, fiindcă le-am confundat pe gemene. Pe Irina aș fi recunoscut-o și dintr-o mie de surori gemene, după privirea ei inconfundabilă, zâmbetul abia perceptibil care îi însoțea cuvintele. Cele două vizite nocturne ale gemenelor m-au tulburat enorm și, de fapt, au hotărât plecarea mea mai repede decât aș fi dorit sau decât se aștepta Irina. Nu am înțeles de ce Irina le-a trimis noaptea la mine.

— Tu ai făcut lucrul acesta?! am întrebat-o înainte de plecare.

— Da. Voiam să văd cum reacționezi.

— Incredibil. Nu pot să cred că ți-a trecut prin cap o asemenea idee… E foarte periculos să te joci cu șansa ta, să nu vezi că bagatelizezi anumite lucruri…

— Iartă-mă. Sincer, nu mi-am dat seama că te poți supăra…

— Și dacă eu m-aș fi culcat cu surorile tale…? M-ai umilit…

Irina s-a întristat și a realizat abia atunci că joaca ei a fost realmente prost inspirată.

Ce idee!… A trimis-o într-o noapte pe Ecaterina în camera mea. A venit, s-a așezat pe marginea patului și pe nesimțite s-a strecurat lângă mine. Pur și simplu nu știam ce să fac. Eram sigur că orice mișcare îmi este pândită și judecată.

— Ecaterina, du-te la locul tău.

— Mi-ar face plăcere să dorm cu tine…

— Și mie, dar nu se poate…

S-a ridicat încet și a plecat.

În noaptea în care a venit Eufrosina, o căldură insuportabilă mi-a cuprins trupul când i-am simțit atingerea. Era o chemare la bucuria carnală, ca o adiere a unei ispite imposibil de respins. 

— Du-te și cheam-o pe Irina… Ea știe că ai venit la mine?

— Da. Ea m-a trimis…

— Nu se poate…

— A zis că e o probă…

Irina s-a hotărât să vină și ea la Sibiu, dar tatăl ei s-a opus categoric. Probabil că știa ceva din cele ce s-au petrecut și se gândea la cine știe ce trăsnaie îi mai putea trece prin cap. Mama îmi spusese că va veni după Crăciun din America și va sta în Sibiu de Anul Nou, că vrea neapărat să mă vadă, fiindcă îi era tare dor de mine. Îi spusesem din timp că de Crăciun voi fi la Arpașul de Sus la invitația prietenei mele. S-a bucurat să știe că nu eram singur, dar, ca și cum ar fi presimțit ceva, m-a avertizat: „Ai grijă să nu te faci de râs printre oamenii aceia, că lumea pe acolo e foarte primitoare până la o vreme, dar apoi te provoacă să vadă ce fel de om ești”. 

Nici nu mă gândeam să plec undeva de Anul Nou. Probabil urma să-i caut pe colegii din liceu să ieșim la miezul nopții  în Piața Mare, să cântăm, să dansăm și să ne învârtim o vreme aici, apoi să trecem peste Podul Minciunilor, ca și cum ne-am fi eliberat de toate minciunile care au fost în anul trecut. Nu-i spusesem Irinei nimic de planul meu, așa că hotărârea de a pleca a înțeles-o ca o reacție la situația penibilă în care m-a pus. Mi-am făcut bagajul, mi-am luat la revedere de la toți ai casei, nimeni nu a insistat să mai rămân, ceea ce însemna că îmi dădeau dreptate: o asemenea glumă întrecea orice măsură.

— Îmi pare tare rău… Iartă-mă…, zise Irina în timp ce-l așteptam pe tatăl ei lângă mașină să mă ducă la gară.

— Te iubesc mult și voi trece peste acest moment. Înțelege-mă, totuși…

Începu să plângă. De bunăseamă că avusese loc o discuție, fiindcă tatăl nu voia să vină și ea la gară.

— Nu se poate, domnule Vasile, nu se poate… Irina trebuie să vină cu mine.

— În sfârșit, voi hotărâți… Te rog să duci mamei câte ceva de pe la noi…

Îmi întinse o plasă mare cu miros de cârnați și slănină, pe care am pus-o imediat în portbagaj, grăbit să plecăm cât mai repede. Nici n-am mai avut timp să refuz, fiindcă lucrurile s-ar fi complicat și, oricum, nu aveam nicio șansă de izbândă. M-am așezat lângă Irina pe bancheta din spate, i-am luat mâna și am privit amândoi cum ningea liniștit ca o binecuvântare. În sufletele noastre s-a așezat pacea, vestitoare a iubirii.

Nu ne-am mai văzut mult timp. Am schimbat câteva mesaje, dar niciunul nu a avut curajul să dea un telefon. Ca de obicei, lăsam totul la voia întâmplării. A trecut Anul Nou, au trecut ultimele zile de vacanță și, după 2-3 săptămâni de cursuri, am intrat în sesiune. Îmi era dor de Irina. Poate ea credea că nu mai vreau să o întâlnesc, de aceea mi-am luat inima în dinți și am așteptat-o în fața sălii unde avea un examen, fără să o avertizez că voi face lucrul acesta. Era ultima săptămână din februarie. A ieșit din sală foarte bucuroasă, îmbujorată, parcă așteptând să fiu acolo. A venit spre mine fugind și m-a îmbrățișat îndelung sărutându-mă pe amândoi obrajii.

— Știam că vii… știam că vii… Îmi era tare dor de tine, dar am așteptat să hotărăști tu ce facem mai departe…

— Ți-am spus că te iubesc. Eu nu mă joc cu cuvintele…

— Nici eu… Și eu te iubesc. Haide să stăm undeva, să ne potrivim ceasurile inimilor. Uite, dă mâna încoace să îți arăt…

Îmi luă mâna rapid, fără să aștepte încuviințarea mea, și a împins-o sub haină, sub sânul stâng.

— Simți? Simți cum bate?

— Oh, Irina, mă sperii…

— Ei, nici chiar așa!… Te văd îngrijorat. S-a întâmplat ceva?

— Vin vești îngrozitoare dinspre China… Un virus foarte periculos a început să facă ravagii… Mor oamenii cu sutele…

— Da, parcă am auzit și eu ceva, dar până la noi e o cale lungă…

— O să ajungă în cel mai scurt timp și la noi… Mi-e teamă. Am avut o reprezentare a unui pericol imens care planează asupra lumii. Mi s-au arătat toate continentele într-o lumină gălbuie de suferință iar eu nu eram nici măcar un punct în imaginea aceea. A fost ceva copleșitor. Nu e deloc de glumit.

— Ionuț, exagerezi…

— Nu exagerez deloc. Un dușman înfiorător a reușit să evadeze din laboratoare și, profitând de facilitățile moderne de transport, va invada întreaga lume… Nu uita ce îți spun.

— Hai să bem o cafea, poate chiar un vin. Ești invitatul meu. Am luat un examen greu și fac cinste. Niciodată nu am băut un pahar de vin cu un băiat, doar eu cu el, într-un local liniștit, cu gândurile noastre și cuvintele noastre de pace și mângâiere, cum ar zice tata…

Ne-am așezat la masă în „Crama sârbului”, un restaurant la capătul străzii Republicii, la doi pași de locul unde ne aflam, vestit pentru bucătăria lui. Încercam să aduc vorba despre ceea ce aflasem, tot mai îngrijorat, ca și cum o presimțire sumbră îmi dădea târcoale.

— Te rog nu-mi mai aduce aminte de Covid 19, cum îi zici tu, lasă-l în pace… Știi că latinii aveau o vorbă: Carpe diem. Trăiește-ți clipa. Bucură-te de ziua care ți s-a dat. Las-o pe cea care vine ori pe cea care a fost. Acum am un motiv special de bucurie: Te-am regăsit. Credeam că nu vrei să îți mai aduci aminte de mine. Încă o dată, iar și iară, cum zice poetul, te rog să mă ierți pentru prostia pe care am pus-o la cale cu surorile mele. Mi-a fost rușine…

— Lasă, a trecut… Poate chiar greșelile pe care le facem ne descoperă iertările de care suntem în stare și astfel să ni se arate bucuria viețuirii împreună.

— Știi să pui punctul pe i, am observat lucrul acesta…

— Cred că e timpul să ridicăm un pahar de vin… Haide, zice înțeleptul, sărută-mă cu sărutările gurii tale, că sărutările tale sunt mai bune ca vinul…

Am ridicat paharele, dar înainte de a sorbi din ele, ne-am sărutat.

Nu știam că nu va mai fi niciodată un sărut atât de fierbinte și delicat. Zilele care au venit au adus un vârtej amețitor. Ne-am mai întâlnit de câteva ori până la vacanță, apoi am plecat fiecare pe la casele noastre. Știrile erau tot mai alarmante. Cursurile au fost o vreme suspendate, nu s-au reluat. Toată activitatea a devenit online. Începusem să țin o evidență a infectaților, vindecaților și decedaților. În nici două săptămâni, numărul infectaților a crescut la aproape o mie și jumătate. Într-o noapte, am visat că am fost și eu contaminat. M-am trezit confuz din coșmar și zilele următoare nu am mai ieșit din casă, însă a trebuit să merg la cumpărături, fiindcă mama, femeie de peste 70 de ani, care voise să stea cu mine în sesiune, nu avea voie să iasă din casă decât două ore pe zi. „Ai grijă, dragul mamei, ai grijă… Ia-ți mănuși, ai grijă să porți mască”. Așa am făcut, numai că mama a răcit și am însoțit-o la spital, îngrijorat că s-ar putea să aibă Covid. Nu era nimic îngrijorător. La o zi-două după ce am venit de la spital, a început să-mi curgă nasul, să am febră. Am alergat la un centru din apropierea noastră să-mi fac testul. Am rămas stupefiat: aveam virusul. Eram pozitiv.

I-am trimis de îndată un mesaj Irinei:

Dragă Irina,

Așa cum am presimțit, am intrat în rândul celor amenințați de acest ucigaș diabolic. Am făcut testul, fiindcă aveam câteva semne suspecte. Rezultat: Pozitiv. Pe mulți i-a făcut să creadă că nu există. Vezi toată vorbăria pe această temă. Acum, când am primit verdictul, care mi se pare de o nedreptate strigătoare la cer, nu-i înțeleg pe cei care, în loc să tragă un semnal de alarmă, susțin că nu ar fi vorba decât de o banală răceală. Nu e deloc o banală răceală. Mă doare capul, mă simt slăbit. M-am prezentat de urgență la spital și de îndată am fost internat. Sunt în salonul 17, etajul I. Nimeni nu are voie să intre în spital. Am vorbit cu mama la telefon și i-am spus că o să găsim pe cineva să-i aducă cele necesare traiului. Nu are voie să iasă din casă. Stă în izolare 14 zile. O să vină mâine-poimâine să-i facă testul. Dacă are și dânsa virusul, e în mare pericol. Am auzit tot felul de întâmplări pe aici, groaznice. Oamenii mor pe capete, mai ales cei în vârstă.

Irina mi-a răspuns prompt. Voia să mă încurajeze, dar nu era cuvânt care să te poată liniști în fața unei amenințări atât de perfide, de o viclenie fără seamăn. Nu puteam închide ochii fără să nu văd, ca o pâclă argintie, otrăvitoare, dezastrul care a cuprins lumea.

Dragul meu drag,

Îmi pare tare rău. Oare iubitul meu nu este neînfricat? De ce se teme el? De ce se teme el câtă vreme iubirea îi este pavăză? Inima lui nu simte adierea dătătoare de putere a dragostei mele? Fii neînfricat, iubitul meu! Nu-ți fie teamă.

P. S. În ce privește mama ta, mă voi ocupa de dânsa. Cât vei fi în spital, voi sta cu dânsa, voi dormi chiar în patul tău. Părinții mei, care îți transmit sănătate, vor veni de îndată ce e nevoie de ajutor. Stai liniștit. Testul mamei este negativ, nu trebuie să stea în izolare. Nu-ți face nicio problemă. Ai grijă de tine, urmează tratamentul, fii cuminte, ia-ți medicamentele cu atenție, fii înțelept.

Situațiile penibile nu au încetat să apară. Îmi era rușine să-i scriu mamei sau Irinei despre chinurile atroce al unei diarei violente, care m-a torturat aproape două zile. Nu le-am spus nici despre noaptea de coșmar în care m-am trezit lac de apă. Întregul așternut părea că plutea pe o apă rece, în timp ce eu tremuram fără încetare. Abia dimineața, după ce a fost schimbat așternutul, am reușit să mă încălzesc. Eram dus parcă prea des la radiologie. Saturația de oxigen în plămâni era în continuă scădere, astfel că mă așteptam să mi se spună, la un moment dat, la vizita de dimineața, că va trebui să mă ducă la ATI, pentru mulți anticamera morții.

I-am scris mamei:

Măicuță dragă,

Nu vreau să te întristez, dar nici să te mint. Nu prea mă simt bine, dar nădejdea nu m-a părăsit. Mi-a spus Irina că va avea grijă de dumneata. Să o asculți. E o fată deosebită. Trăiesc sentimentul ciudat că ispășesc o pedeapsă pe care nu o merit. Mă simt vinovat. Mă bucur că nu te-am contaminat. Cred că în curând nu voi mai putea să îți scriu. Știu că în zilele următoare voi fi dus la ATI. Acolo e ultima șansă. Roagă-te pentru mine.

Cu mult drag,

Ionuț

Dragă Irina,

Cu câteva  minute în urmă a fost vizita de dimineață. Trebuie să merg la ATI. Nu știu dacă de acolo voi mai putea să îți trimit vreun mesaj. Nu mi-e frică de moarte, fiindcă știu că tu, sufletul meu pereche, te vei ruga pentru mine. Cerul e plin de sufletele pereche ale celor rămași pe pământ. Mă voi adăuga lor, dacă așa va fi să fie, și-l voi ruga pe Stăpânul să-ți descopere câtă iubire am avut, am și voi avea pentru tine.

(fragment)

[Vatra, nr. 9/2021, pp. 15-16]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.