Este nevoie de un râs de copil

Este nevoie de un râs de copil 

pentru ca lumea să intre 

în parametri normali de funcționare –

oamenii, lucrurile, universul

să îşi facă pentru perioade îndelungate 

noi resetări amănunțite de stare.

Este în firea noastră să vrem 

ca totul să se întâmple 

cât mai aproape de ideal, 

să trecem pe mute nemulțumiri, 

frustrări şi dureri în timp adunate, 

pur şi simplu ca să se poată

tot ceea ce se spune că nu se mai poate. 

Și nu merge nimic la întâmplare oricum, 

este parcă la mijloc 

şi ceva pus la punct dinainte, 

un fel de a fi urmând negreşit 

chiar acel râs de copil fericit. 

*

Nici zvonurile care alarmează

Nici zvonurile care alarmează, 

pe bune adesea şi pe adevăr, 

nu reuşesc să ne scoată

din obişnuințele de totdeauna

învârtindu-se roată. 

Iar dacă nu mai ştim

cum lumina făcea ea cum făcea 

şi chiar de la răsărit se rostogolea, 

e poate pentru că am văzut, 

în clipele unice de răgaz, 

indiferente la timp şi despărțite 

de mersul victorios mai departe, 

unele apusuri de soare 

de o strălucire cu totul aparte. 

Purtăm în noi laolaltă inerții de stare 

şi elanuri de petreceri şi vacanțe, 

iar asta ne ține 

pe o linie relativă de echilibru, 

cu tot cu un fel de simțământ bizar

şi menit să fie uitat, 

chiar dacă pus dinainte deoparte,

anume pentru noi, separat.

* 

La urma urmei

La urma urmei, nu am decât aceste gânduri,

sentimente și cuvinte comune,

care spun mai degrabă despre mine ceva

și mai puțin despre lume.

A fi poet nu este, totuși,

vreo calitate de ieșit în față cu ea,

nici vreo meserie sau abilitate,   

e mai mult așa

ca să aibă cine să aducă

din când în când aminte și să spună

că bucuria și durerea sunt surori

care merg mână în mână,

că lumina poate cădea și singură

în unghiul potrivit,

chiar și în zilele bune de murit,

că tot ce nu se poate înțelege 

pe deplin în această viață

rămâne să fie pus pentru noi

cu grijă deoparte

într-o altă eternitate.

*

Avantajos este să nu câștigăm

Avantajos este să nu câștigăm

în toate impasurile mici,

ca să reușim să ieșim

cu adevărat bine

la momentul potrivit,

atunci când se trage linie.

Este o lege a căderii lente

care nu se schimbă de la o zi la alta,

pentru că ratarea este în natura noastră intimă,

resursa primordială de împlinire în viața personală.

bateria din care se alimentează seria de trăiri

în acord cu aspirațiile noastre cele mai ascunse,

mai mult sau mai puțin conștiente,

pentru care suntem,

aproape în orice ocazie,

dispuși să închidem cu înțelepciune ochii.

*

În nopțile lungi de insomnie

În nopțile lungi de insomnie

bolnavii pot lămuri pentru ei înșiși

situațiile din trecut

rămase fără răspuns,

o compensație a suferinței,

uneori singura,

ca o mireasmă de floare în primăvară

după o iarnă plină de așteptări,

până când, într-un sfârșit,

totul încape într-o formulă ușoară,

dezamăgitor de simplă

ca să mai merite

să fie împărtășită.

*

Veștile despre boală și moarte

Veștile despre boală și moarte

au intrat în surdină pentru câteva zile

cât i-a luat timpului

să treacă de la un an la altul.

Astfel mai multe zâmbete au răsărit,

mai multe cuvinte drăguțe s-au spus,

mai multe sentimente bune s-au arătat.

Suntem în mijlocul

grozavelor evenimente ale vieții obișnuite,

contemporani cu mersul pe jos,

în plină splendoare

a unui anotimp special, cu flori, verdeață,

frunze uscate și zăpadă la un loc,

anume să ne mulțumească pe toți.

*

Sentimentul că sunt altcineva

Sentimentul că sunt altcineva,

o persoană care nu are problemele mele

și trăiește din ce visează

cu ochii deschiși,

este un imens avantaj

și asta îmi place

în jocul himerismului.

A trăi într-o lume imaginară

nu este cel mai rău,

dimpotrivă, îți oferă mulțumirea

că participi la un scenariu

în care la un moment dat

ajungi să vrei să aduci

în viața ta de aici de jos,

din sub-metavers,

lucruri plănuite acolo,

chiar și ceva poezie

după care mereu tânjim

în această cea mai bună

dintre lumile posibile.

*

Să fii departe de casă

Să fii departe de casă

la început de an,

uitat, pierdut, ieșit din rețele,

o bucată de poezie nescrisă încă,

trăită doar,

destinată până la urmă

fluxului de stări pe toată gama

și accelerate într-un tunel

în care se încearcă

prinderea particulei elementare

care stă la baza fericirii.

*

Vacanțele care au fost

Vacanțele care au fost

și poate vor mai veni,

prin foșnet de valuri

și scârțâit de zăpadă,

prin locuri străine

care seamănă cu poezia întregii vieți,

încap în secvențele scurte

ale memoriei bune

care ne fac prezentul mai blând

și mai deschis

tuturor marilor promisiuni de viitor.

[Vatra, nr. 3-4/2022, pp. 4-6]