Filmul care urma să fie realizat în anul 1979 părea să promită întoarcerea spre genul science-fiction. După cum se ştie, Călăuza a fost filmat după nuvela de acest gen, Picnic la marginea drumului, scrisă de fraţii Strugaţki. „Munca asupra filmului a fost neobişnuit de lungă, grea şi conflictuală”.¹ În timpul developării a fost stricată o mare parte a materialului filmat; abia atunci s-a aflat că pelicula care i-a fost dată regizorului era de proastă calitate. În felul acesta s-au pierdut şi două treimi din bugetul alocat filmului. Părea o situaţie disperată, însă Tarkovski a găsit o soluţie ingenioasă: dacă vor preface scenariul pentru un film în două părţi i se vor da resurse materiale, peliculă şi un nou termen.

Abia acum, personajul Călăuza este transformat radical, devenind aşa cum îl cunoaştem din film. După ce se ia hotărârea de a face filmările în două serii, Tarkovski se adresează scenaristului, Arkadi Strugaţki, în felul următor: „— Deci, […] mergi în Leningrad, la fratele tău şi peste zece zile să fie gata noul scenariu. Pentru două părţi. Să rămână acelaşi anturaj. Numai dialog şi scurte reprize. Şi cel mai important: Călăuza să fie cu totul altfel […] Nici urmă să nu mai rămână din banditul ăla a vostru”.² Când Arkadi Strugaţki a venit cu ideea să elimine fantasticul din film, Tarkovski a exclamat: „ — Eu demult vroiam lucrul acesta, însă mi-era teamă să vă propun, să nu vă supăraţi”.³ Abia la a optsprezecea variantă a scenariului, filmul Călăuza ni se prezintă în forma finală. Amintindu-ne de replica personajului, nimic nu este întâmplător, putem afirma că eşecul filmării Călăuzei a fost unul aparent, deoarece varianta iniţială nu ar fi avut acelaşi impact pe care îl are acum filmul asupra spectatorilor.

Filmările au fost reluate aproape de la început, însă cu un nou operator – A. Kniajinski. Tarkovski de data aceasta nu a participat doar în funcţie de coautor al scenariului şi ca regizor, ci a avut şi funcţia de director de imagine, astfel încât, s-a apropiat şi mai mult de idealul său al autorului absolut. Poate din această cauză „Călăuza” uimeşte prin stilul său ascetic unitar care se păstrează pe întreaga durată a filmului aproape în mod „demonstrativ”.⁴

În nuvelă se relatează despre o Zonă ascunsă, care a apărut pe pământ în urma impactului unui corp necunoscut. Zona este păzită foarte strict, întrucât e plină de obiecte ispititoare, însă are şi capcane mortale. Acolo nu funcţionează legile convenţionale ale fizicii, ci mecanisme tainice şi schimbătoare a unei naturi străine, un spaţiu necunoscut care-şi schimbă mereu aspectul, înconjurat fiind de un teritoriu pe deplin obişnuit. Zona mereu atrage oamenii de ştiinţă, aventurierii şi hoţii: aceştia găsesc în Zonă multe lucruri stranii, care pot fi utilizate sau vândute pe bani buni. Apare chiar o profesie ilegală care presupune călăuzirea persoanelor spre Zonă, numită – stalker (a urmări, a pândi, a cutreiera, a străbate). Picnic la marginea drumului este povestea unui stalker, care combină în caracterul său, precum majoritatea iubitorilor de aventură, romantismul, pasiunea pentru necunoscut cu un cinism total egoist.⁵ Cea mai mare atracţie a Zonei este globul misterios de aur care îndeplineşte dorinţe (motiv întâlnit de obicei în poveste şi transpus în cazul nostru în science-fiction). Însă globul nu se supune impulsurilor conştiente, ci celor mai puternice impulsuri subconştiente, dorinţelor ascunse. După mai multe peripeţii ale Călăuzei, acesta duce în Zonă pe câţiva însetaţi de bogăţiile şi atracţiile ei, pentru ca jertfindu-i capcanelor acesteia, să poată cere însănătoşirea fiicei lui. Însă în ultima clipă, ducându-l la moarte pe tânărul filfizon, află că acesta îşi dorea „fericire pentru toţi pe gratis”, ceea ce îl determină să îşi schimbe decizia. Astfel încât, la sfârșitul cărţii protagonistul se adresează miraculosului Glob de Aur în felul următor: „Uită-te în sufletul meu, ştiu că acolo găseşti ce-ţi trebuie. […]Doar nu mi-am vândut nimănui sufletul, niciodată! Este al meu, este omenesc! Nu se poate să vreau răul!… Şi blestemat să fie tot, că nimic nu pot să-ţi mai spun în afară de aceste cuvinte copilăreşti: Fericire pentru toţi, pe gratis, şi hai să nu plece nimeni supărat!”⁶

Începând să lucreze asupra scenariului, fraţii Strugaţki nu au optat pentru o adaptare literală a ecranizării. Ei imediat au schimbat structura şi titlul, valorificând doar mesajul de bază. Chiar de la prima variantă a „Maşinii dorinţei”, spre globul de aur s-au îndreptat doar trei: Călăuza, Scriitorul şi Omul de Ştiinţă, ne comunică M. Turovskaia în cartea sa  7 şi ½ sau filmele lui Andrei Tarkovski.⁷ De altfel, eroii şi-au păstrat numele proprii, iar Zona atributele ei ştiinţifico-fantastice. În nuvelă este o „buclă a timpului” în care se află una dintre mirajele Zonei, înşelându-l pe Scriitor cu promisiunea libertăţii şi păcii (el şi-a părăsit colegii şi a rămas în Zonă), apusul verde şi alte miraje. Motivul de bază a fost şi el realizat la un nivel fabulos: oferindu-l pe Profesor ca pradă Zonei, Stalker a pornit în căutarea Globului de Aur, însă a adus acasă, în locul însănătoşirii fetei sale – o avere odioasă. În prezenţa lui Tarkovski elementele science-fiction au început să dispară treptat din scenariu: călătoria a început treptat să se transforme din aventură în dispută. „Oricum până la apariţia Călăuzei textul în sine nu a avut pentru regizor valoare independentă”.⁸ S-au făcut următoarele transformări: au dispărut: Globul de Aur, orizontul verde al Zonei, mirajele; s-au exclus numele proprii; s-a simplificat acţiunea. În scenariu nimeni nu decedează, nimeni nu intră în posesia niciunui lucru material. Toţi trei rămân în preajma Aceluiaşi Loc. Ansamblul iniţial science-fiction s-a redus doar la câteva motive de bază: Zona, Călăuza, copila bolnavă, zvonul despre îndeplinirea dorinţelor, călătoria. „Scenariul semăna atât de puţin cu nuvela încât autorilor li s-a propus să îl publice după ce filmul a fost lansat”,⁹ ne comunică M. Turovskaia. Ei puteau face lucrul acesta cu inima curată, întrucât Maşina dorinţelor a devenit o operă cu totul distinctă şi nicidecum o ecranizare a nuvelei.

Când filmul a fost realizat, regizorul avea patruzeci şi opt de ani, iar munca asupra filmului a durat trei ani încheiaţi. În aceşti trei ani regizorul a transformat radical nuvela astfel încât în film abia dacă se mai recunosc câteva elemente din Picnic la marginea drumului.

Acţiunea nuvelei are loc într-un orăşel numit Marmont – aici, cu douăzeci de ani înainte de începutul acţiunii, avusese loc o vizită extraterestră. În urma acestei vizite un întreg sector al oraşului (cartierul industrial şi cimitirul) suferise transformări stranii. În afară de legile noi ale fizicii ce funcţionează acolo, insolite artefacte extraterestre zac împrăştiate peste tot. Această Zonă a fost izolată de restul lumii printr-un cordon de securitate foarte strict, în jurul căreia activează un institut de cercetare a culturii extraterestre. Oamenii de ştiinţă din acest institut se ocupă cu extragerea şi studierea straniilor artefacte lăsate în Zonă de vizitatori. Însă, din cauza fenomenelor fizice inexplicabile care se manifestă acolo, incursiunile în Zonă sunt foarte periculoase. Odată cu apariţia Zonei ia naştere şi o veritabilă piaţă neagră a obiectelor extraterestre. Furnizorii sunt stalkerii – aventurieri dispuşi să-şi rişte viaţa zi de zi prin intrarea frauduloasă în Zonă pentru a aduce contrabandiştilor marfă proaspătă. Stalkerii sunt ameninţaţi nu numai de pericolele nevăzute ale Zonei, ci şi de forţele de securitate guvernamentală, care îî vânează într-un mod cât se poate de brutal. Un astfel de stalker este Redrick Schuhart – protagonistul nuvelei Picnic la marginea drumului.

Întreaga intrigă a nuvelei este concentrată la începutul filmului, într-o manieră narativă, foarte lapidară şi concisă, prin care spectatorului i se aduce la cunoştinţă despre vizita extratereștrilor şi a Zonei neobişnuite. Acesta este elementul cel mai vizibil al descendenţei peliculei din nuvelă şi cred că este şi singurul, întrucât în continuare totul este radical transformat. Toate detaliile nesemnificative au fost eliminate. Tarkovski nu mai ţine cont de identitatea, numele şi biografia eroului. El este doar Călăuza. La fel se întâmplă şi cu celelalte personaje: soţia călăuzei este soţia lui şi atât, fiica stalker-ului are poreclă şi nu un nume (Maimuţica – acest apelativ este preluat din carte), Scriitorul şi Omul de Ştiinţă. Aceeaşi atitudine dezaprobatoare a soţiei faţă de nenumăratele incursiuni periculoase în Zonă o întâlnim atât în film, cât şi în nuvelă – pentru a arătă în mod clar raporturile Călăuzei cu societatea în care trăieşte: el este veşnicul proscris, neînţeles şi nesprijinit de nimeni.

Cei care vin pentru prima oară în Zonă trebuie să urmeze întocmai instrucţiunile Călăuzei pentru a supravieţui. El se deplasează mereu cu precauţie, aruncând în direcţia sa de deplasare piuliţe de care atașează fâşii de pânză; Zona este periculoasă, imprevizibilă, înţesată de capcane ascunse. Aceste elemente supravieţuiesc tranziţiei de la nuvelă la film.

Globul de Aur se transformă în film în Camera Dorinţelor – o cameră stranie, cu puteri deosebite (ea poate îndeplini cea mai arzătoare dorinţă din sufletul celui ce pătrunde în ea). În varianta publicată a scenariului („Sbornik naucinoi fantastiki”,¹⁰ Nr. 25, 1981) se poate recunoaşte schiţa viitorului film şi lucrul acesta permite evaluarea schimbării principale şi decisive a scenariului, schimbare, care a fost necesară s-o îndure în calea sa spre ecranizare. Această schimbare se referă la însuşi Călăuza. Prima variantă a mărturisirii soţiei este total diferită de varianta finală:

1)  „— Ştiţi, spune soţia Călăuzei în scenariul literar, mama mea a fost foarte împotrivă. El era un adevărat bandit. Toţi vecinii se temeau de el. Era frumos, uşuratic…”

2) „— Ştiţi, mama mea a fost foarte împotrivă, spune soţia Călăuzei în scenariul regizoral prelucrat, probabil că aţi înţeles deja, el este inocent… Toţi vecinii râdeau de el. Era aşa de-mpiedicat, arăta atât de vrednic de milă…”¹¹

O schimbare atât de izbitoare a personajului principal era imposibil să nu schimbe sensul întregului scenariu: pur şi simplu filmul nu are deloc subiectul nuvelei. Ca o concluzie la cele consemnate până acum, putem afirma că super-eroul, aventurier şi infractor, nu este în niciun caz eroul lui Tarkovski. Observăm cum pe măsură ce intriga cinematografică tarkovskiană derulează, valenţele christice ale Călăuzei devin tot mai evidente. Călăuza, spre deosebire de Redrick Schuhart are aspiraţii nobile, îşi doreşte binele omenirii; el călăuzeşte oamenii spre Zonă deoarece încearcă să mântuiască omenirea prin ea însăşi.

_________________

^[1] Turovskaia M, 7 şi ½ sau filmele lui Andrei Tarkovski, Ed. Isskustvo, Moskva, 1991, p. 134

²Tvorceskaia Tribuna. Ecran 89, Moskva „Isskustvo”, 1989, p. 86.

³ Ibidem.

⁴ Turovskaia, p. 135.

⁵ Ibidem, p. 125.

⁶ „Загляни в мою душу, я знаю, там есть всё, что тебе надо.  Душу-то ведь я никогда и никому не продавал! Она моя, человеческая! (…) ведь не может же быть, чтобы я хотел плохого!.. Будь оно всё проклято, ведь я ничего не могу придумать, кроме этих его слов: „счастье для всех, даром, и пусть никто не уйдёт обиженный!“, Picnic la marginea drumului, carte online, http://loveread.ec/read_book.php?id=3622&p=43

⁷ Turovskaia, p. 125.

⁸ http://stalker-portal.ru/page.php?id=256

⁹ https://predanie.ru/book/79568-stalker-literaturnaya-zapis-kinofilma/

¹⁰Сборник научной фантастики

¹¹ Varianta originală: (1) „— Вы знаете, мама моя была очень против. Он же был совершенный бандит. Вся округа его боялась. Он был красивый, легкий…”.    (2) „— Вы знаете, мама была очень против, вы ведь уже поняли, наверное, он же блаженный… Вся округа над ним смеялась. Он был растяпа, жалкий такой…”, (1) http://loveread.ec/read_book.php?id=3622&p=43, (2) Sbornik naucinoi fantastiki, Nr. 25, Moscova, Ed. Znanine, 1981

Bibliografie

• Picnic la marginea drumului de frații Strugațki, carte online, http://loveread.ec/read_book.php?id=3622&p=43
• Sbornik naucinoi fantastiki, Nr. 25, Moscova, Ed. Znanine, 1981
• Stalker, film de A. Tarkovski, Moscova, 1979
• Turovskaia M, 7 şi ½ sau filmele lui Andrei Tarkovski, Ed. Isskustvo, Moscova, 1991
• Tvorceskaia Tribuna. Ecran 89, Moscova „Isskustvo”, 1989
• http://stalker-portal.ru/page.php?id=256
• https://predanie.ru/book/79568-stalker-literaturnaya-zapis-kinofilma/

[Vatra, nr. 3-4/2022, pp. 126-128]