Andreea Mîrț – Despre viața și moartea teoriei literare

În volumul The Birth and Death of Literary Theory. Regimes of Relevance in Russia and Beyond*, Galin Tihanov propune o reflecție cu privire la nașterea teoriei literare. Departe de a fi privit ca având o existență anistorică și anacronică, discursul metaliterar este definit și ca produs al unui context social și istoric, care face posibilă o anumită perspectivă asupra literaturii per se. Astfel, cartea pornește de la teza că teoria literară apare în perioada interbelică, prin formalismul rus, dar și prin celelalte grupări literare și critici care se afirmă în același interval de timp.

Galin Tihanov nu e interesat doar de teoria propriu-zisă creată în jurul formalismului rus, cât și de întreaga rețea contextuală din jurul ei. Astfel, conceptul care stă la baza volumului este cel de „regim de relevanță”/ regime of relevance, pe care, pe urmele lui Foucault și Derrida, autorul îl definește ca „o constelație de parametri sociali și culturali, recognoscibilă într-un context istoric, care modelează înțelegerea și utilizarea predominantă a literaturii pe durata acelei constelații specifice ” (1-2). Cu alte cuvinte, diferitele etape și forme pe care teoria literară la ia pot fi istoricizate și localizabile, generate de un anume mod de a percepe literatura și relevanța ei în câmpul social și cultural. Dacă în prezent teoria care domină piața de idei este cea Occidentală, prin prisma moștenirii poststructuralismului și a cercetărilor din câmpul world literature, ca efect al unui așa-numit regim al relevanței postmodern, Galin Tihanov analizează și investighează momentul în care acest tip de teorie, având conștiința și definindu-se ca atare, apare și se impune în spațiul european. În acest sens, Europa Centrală și de Est devine un fel de laborator care permite circulația ideilor și definirea literaturii într-un cu totul alt fel decât fusese percepută până în perioada interbelică. Tocmai definirea diferită a literaturii generează o raportare, un discurs meta diferit, care se legitimează pe fundalul discuțiilor din cadrul formalismul rus.

Una din problematicile discutate în acest volum este cea a autonomiei literarului. Tihanov arată că noul regim, cel cristalizat în perioada interbelică, preia perspectiva asupra literaturii ca discurs autonom, legitimată în regimul romantic. În secolul al XIX-lea, câmpul literar se instituționalizează, devine unul independent în cele mai multe state naționale. Literatura este percepută ca discurs autonom mai ales prin statutul „liber” al scriitorului romantic. Criticii adunați în jurul școlii formalismului rus reușesc să schimbe paradigma, arătând că literatura este un discurs independent datorită modului în care operează cu limbajul. Astfel, de la simplu instrument pentru înțelegerea altor discursuri și mecanisme ale realității, literatura devine obiect autonom de studiu. În această calitate, literatura are nevoie să fie definită și studiată prin instrumente proprii, iar aici intervine importanța teoriei, ca încercare de a pune baze științifice câmpului literar. Shklovski, Tynianov, Eichenbaum se află în avangarda disciplinei tocmai pentru că propun o definire științifică a literaturii (printre altele, prin conceptul de literalitate), una care se dorește universal aplicabilă, eliberatoare de un anumit cadru social sau politic.

Contextul istoric este, după Tihanov, simptomatic în crearea cadrului de discutare a literaturii. Europa Centrală și de Est pare a fi fost nucleul perfect al acestui laborator de lucru: de pe o parte, din punct de vedere social și politic, Rusia, Cehoslovacia, Polonia și Ungaria se aflau la începutul secolului al XX-lea într-un nou proces de construcție a identității naționale, care genera o anumită energie, mai ales în plan cultural. În acest sens, formalismul rus sau Cercul de la Praga nu pot fi discutate înafara angajării politice a membrilor ei de o parte sau alta a ideologiilor care se impun. Angajarea lor nu e doar un pretext care să permită, să zicem, circulația în voie a ideilor, ci este una reală, care duce, de exemplu, în cazul unora, la abandonarea studiului literaturii prin metodele formalismului rus în favoarea unei mult mai marxiste sociologii a literaturii. Luptele ideologice devin, așadar, încă de la început,  mărcile identitare ale disciplinei. Acest tip de naționalism coexistă cu tendința de cosmopolitism. Pe fundalul destrămării Imperiului Austro-Ungar, Europa Centrală și de Est este un spațiu divers, multilingvistic, care permite schimbul intercultural și circulația criticilor dintr-un mediu în altul. Totodată, importantă în procesul afirmării teoriei este și puternica tradiție filologică de aici. Pe de altă parte, din punct de vedere cultural, în acest spațiu se încearcă crearea unei alternative la filosofia occidentală, eliberarea, într-un fel, a literaturii de sub tutela, mai largă, a filosofiei. Galin Tihanov subliniază că majoritatea criticilor care se afirmă în perioada interbelică în aceste grupuri își pornesc cercetările de la estetică. Traseul lor intelectual evoluează diferit (de exemplu, Shklovsky e preocupat apoi de teoria literară, Bakhtin de filosofia culturii), dar, după cum se demonstrează în acest volum, modul lor de raportare la literatură a depins de considerațiile pe care le-au avut în domeniul esteticii.

 Contextul diferit din Europa de Est, comparativ cu Occidentul, este produs și de diferitele regimuri de relevanță aflate în competiție. Mai specific, în anii ’20, în câmpul literar din Est disputele ideologice privind literatura se materializează prin confruntarea dintre marxism și formalismul rus: „După Revoluția din Octombrie, atât marxismul, cât și formalismul au sperat și s-au străduit să încorporeze idealurile și valorile științificității (nauchnostʼ) într-o societate care cedase momelilor (și riscurilor) modernizării rapide. În acest sens, marxismul și formalismul concurau pe același teren.” (33). Formalismul își câștigă susținători atât prin faptul că nu propunea un discurs prescriptiv, normativ, ci mai degrabă o metodă, cât și prin migrația multor formaliști în vest (în special Franța și Germania) care a făcut posibilă „exportarea” ideilor acestei școli. Totodată, din tabloul mai larg al cristalizării disciplinei nu pot lipsi nici contribuțiile din partea criticilor marxiști. De exemplu, cercetările lui  Lukács cu privire la roman și realism au deschis un nou câmp de studii, neexplorat până atunci.

Apoi, Tihanov dedică un întreg capitol migrației rusești din perioada interbelică. După el, mobilitatea dintr-un mediu în altul a fost un factor decisiv în cristalizarea și afirmarea disciplinei teoriei literare. Nu doar că a fost o posibilitate pentru criticii din est să își testeze ideile într-un alt câmp și context, prin dialogul cu Occidentul, dar migrația le-a adus în atenție probleme precum literatura în traducere, medierea dintre tradiție locală și tendințe din Vest, rediscutarea canonului literar local atunci când este pus față în față cu alte curente și paradigme – discuții care rămân până astăzi simptomatice în câmpul world literature.

Formalismul rus nu face, desigur, obiectul întregii cercetări. Tihanov urmărește îndeaproape mai multe poziții și grupuri tocmai pentru a oferi o panoramă completă a dinamicilor din câmpul literar din Est, așa cum s-a coagulat în perioada interbelică. Metoda cercetării este una aproape detectivistică: autorul nu ia în calcul doar mizele literare și ideologice ale vreunei grupări sau ale vreunui critic, ci aduce laolaltă anumite accidente biografice, detalii din perioada de formare, pozițiile lor publice cu privire la un aspect sau altul, viața ca emigrant etc. Volumul este și un excelent studiu sociologic cu privire la mișcări și grupuri de teorie literară prin reconstituirea nuanțată a cauzelor care duc la diluarea, dezvoltarea sau refractarea anumitor constructe de idei, circulația lor dintr-un regim al relevanței într-altul.

În cuprinsul volumului sunt bine articulate și traiectoriile intelectuale ale unor voci care s-au afirmat în perioadă. Tihanov e interesat și de școli sau personalități mai puțin abordate în ultimele decenii, precum este cazul lui Gustav Shpet, care propune o reîntoarcere la discutarea literaturii prin estetică și filosofia artei. La polul opus se află Bahtin, care așază literatura în rețeaua mai largă a culturii. El oferă un loc central romanului pe harta literaturii europene, reconciliind discuțiile din jurul romanului ca gen literar și epic. Tihanov deconstruiește strategiile discursului bahtinian încă de la primele sale forme și articulări. El arată în acest mod că, deși discutarea genului literar al romanului lipsește din primele sale articole, de la început, auctoralitatea e percepută ca instrument pentru materializarea unei anumite memorii generice, culturale, în forma romanului. Prin urmare, „Originalitatea lui Bahtin ca gânditor este, de fapt, originalitatea unui adevărat gânditor de sinteză, care s-a eliberat de diverse discursuri specializate – lingvistică,  istoria artei,  teologie – și apoi a remodelat, a extins și a mărit sfera conceptelor respective.” (104). Analiza romanului european e, pentru Bahtin, un mijloc de înțelegerea mecanismelor culturale și sociale ale lumii, iar tocmai pentru acest lucru a fost recuperat și rediscutat mai apoi de poststructuralism. 

Astfel, prin punerea sub microscopul investigației a unor cazuri particulare (unele cunoscute, cum este cazul lui Bahtin sau Șklovski, altele mai puțin explorate), Galin Tihanov reușește să ofere harta mai largă a întregului context care a făcut posibilă „nașterea” disciplinei teoriei literare. Volumul ar merita o continuare și o dezvoltare a premiselor despre regimul de relevanță prin care, după autor, se ajunge la „moartea” teoriei literare în anii ’80. The birth and death of literary theory rămâne însă un volum salutar pentru reevaluarea disciplinei teoriei și punerea la lucru a conceptului de regim de relevanță, aplicat cu succes asupra dinamicilor din câmpul literar din Europa Centrală și de Est.

______________

*Galin Tihanov, The Birth and Death of Literary Theory. Regimes of Relevance in Russia and Beyond, Stanford University Press, 2019.

[Vatra, nr. 3-4/2022, pp. 84-85]

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.