În volumul The Birth and Death of Literary Theory. Regimes of Relevance in Russia and Beyond*, Galin Tihanov propune o reflecție cu privire la nașterea teoriei literare. Departe de a fi privit ca având o existență anistorică și anacronică, discursul metaliterar este definit și ca produs al unui context social și istoric, care face posibilă o anumită perspectivă asupra literaturii per se. Astfel, cartea pornește de la teza că teoria literară apare în perioada interbelică, prin formalismul rus, dar și prin celelalte grupări literare și critici care se afirmă în același interval de timp.
Orizonturi distante: (re)cartografieri ale literarului
În februarie 2000, Franco Moretti publica Conjectures on World Literature, propunând conceptul de distant reading ca alternativă metodologică la hermeneutica subiectivistă a close reading-ului, în contextul cartografierii intradisciplinare a unei „literaturi a lumii”. Conceptualizat inițial ca extensie a demersurilor de recalibrare a canonului literar ale anilor ’90, distant reading-ul s-a constituit ca indisociabil de prerogativa morală a recuperării non-canonicului din injusta obscuritate a „abatorului literaturii” (Moretti). Demersuri în acest sens, precum construcția de arhive digitale și analiza cantitativă a trecutului cultural, fuseseră avansate anterior în proiecte de sociologie literară și lingvistică ale anilor ’70 și ’80. Totuși, sub influența retoricii polemice a lui Moretti, a speculării hazardate a unei obiectivități pozitiviste și a momentului de vulnerabilitate epistemică pe care studiile literare îl traversau la începutul anilor 2000, distant reading-ul a devenit obiectul controversat al unei mitologizări nejustificate, conceput ca atac scientist și ezoteric asupra autonomiei disciplinare a studiilor literare.
De la debutul cu volumul de proză scurtă Povestiri din adânci tinereți (Cartea Românească, 2006) până la plachetele de poezie Nu există cuvinte magice (Tracus Arte, 2013) și Voi folosi întunericul drept călăuză (Cartea Românească, 2016), Andrei Mocuța s-a impus prin stilul ironic și prin discursul ludic, unde intersectează teme sociale și experiențe personale, construcții ficționale și note autobiografice. Astfel, revenirea la proză scurtă cu volumul Superman vs. Salinger. 88 de povești cu (super)eroi* îl reconfirmă prin stilul inconfundabil și experimental. Citește în continuare →