Supusă unei permanente recadrări a centrului, confruntată cu intruziunea violentă a tehnologiei și forțată să-și reconfigureze permanent instrumentele de operare, literatura se (re)calibrează prin contactul cu lumea digitală, cu presiunea economică sau politică. Poziția ocupată de literatură intervine în dinamica studiilor literare prin faptul că determină numeroase mutații la nivel tematic, metodologic sau interpretativ, iar efectele pe care le produce la nivel social permit (re)definirea ei ca ,,bun public”, după cum încearcă să demonstreze Rick Rylance în studiul său, Literature and the Public Good*.

Publicat în 2016, volumul urmărește pe parcursul celor cinci capitole dinamica studiilor umaniste, cu precădere a literaturii, într-o epocă a globalizării și a digit(al)izării, analizând obstacolele cu care confruntă, potențialul pecuniar, beneficiile pe care le aduce în viețile oamenilor și recuperarea valorilor morale. Demersul este poziționat la jumătatea distanței dintre literatură și realitatea cotidiană, întrucât, dincolo de apanajul științific, se valorifică opiniile unor persoane care nu aparțin spațiului academic pentru a putea observa forța de iradiere a literaturii în activitățile obișnuite, indiferent dacă acestea țin de domeniul economic, medical, psihologic, teologic sau filosofic.

Teza volumului este definirea literaturii ca mecanism ce produce efecte în sfera bunurilor publice, esențiale în vederea construirii unei societăți flexibile, devenind ea însăși un bun public. Aceasta este susținută de câteva mize ample, precum extinderea perspectivei asupra domeniului de incidență a literaturii, acceptarea influenței sale în viața umană, redefinirile individuale pe care le provoacă, potențialul economic al acesteia și nevoia de alfabetizare pentru a obține mobilitate socială. Printr-o perspectivă integratoare, se urmărește sintetizarea condițiilor și a funcțiilor operaționale care transformă literatura într-un generator al bunurilor publice.

Literature and the Public Good implică o meditație asupra fenomenului actual, construindu-se interogativ, pornind de la criza, amenințarea și situația dificilă a studiilor literare. Volumul debutează cu poziționarea autorului în rolul de spectator social, pentru a observa dinamica literaturii prin intruziunea tehnologiei în științele umaniste, comportamentul uman și raportarea la valorile estetice ale artei. Se propune un demers inductiv, un experiment, analizarea unei microstructuri pentru a putea vedea dacă rezultatele sunt constante și la nivel macro, fapt care duce la deconstruirea miturilor conform cărora actualmente nu se (mai) citește, fiindcă tehnologia a disipat dorința de cunoaștere, a dus la scăderea interesului pentru ficțiune, la înlocuirea cărților tipărite cu cele digitale sau la renunțarea la literatura ,,înaltă” în favoarea celei de consum. Impunând o nouă paradigmă și o nouă formă de lectură, tehnologia a instituit regresiv un joc de domino (dacă nu se cumpără cărți, nu se alocă fonduri suficiente; dacă nu se alocă fonduri suficiente, educația este blocată; dacă educația este blocată, civilizația nu poate progresa), în timp ce a deschis noi căi de cunoaștere. Rick Rylance demonstrează că se achiziționează în continuare cărți, indiferent de formatul lor, se scrie tot mai mult, se publică consistent, se cercetează din ce în ce mai mult, ceea ce înseamnă că oamenii de litere, deși par descurajați de chestiuni extraliterare, își continuă activitatea.

O constantă a lucrării este analizarea relației dintre artă și materializările ei în context economic, insistându-se asupra faptului că valoarea culturii este prin excelență una non-pecuniară, chiar dacă valoarea unei cărți depinde de o serie de factori și de metode de calcul obiectiv care îi compromit adesea mizele. Fundamentale în acest sens rămân valoarea intrinsecă a artei, a educației, a ideilor abstracte, a convingerilor sau a informațiilor asimilate. Colectarea datelor și analizele obiective au o pondere semnificativă întrucât, odată transferate în câmpul literaturii, duc la extinderea sferei studiilor literare. Pregnantă în acest sens este analiza cantitativă a textelor pentru care militează și Franco Moretti. El recomandă distant reading-ul pentru a investiga o serie de  pattern-uri formale neobservabile anterior.

Criza modernității și modificarea structurii mentale a individului, sincronizarea cu gândirea postmodernă, o gândire plurală, incluzivă, precum și racordarea la lumea digitală au condus la dezvoltarea unor tehnici diferite pentru a ajunge la informație și pentru a explora literatura. Recurentă în acest sens este distincția dintre volumele tipărite și cele digitale, insistându-se asupra faptului că, deși e-reading-ul nu a înlocuit cititul clasic, el reprezintă o practică în curs de dezvoltare, care se extinde considerabil odată cu trecerea timpului, oferind posibilitatea de a gestiona perspective multiple și de a naviga printr-un număr impresionant de titluri. Astfel, are loc o mutație esențială asupra modului în care sunt construite, utilizate, depozitate și instrumentate cărțile, tehnologia fiind cea care permite democratizarea accesului la cunoaștere, unul dintre bunurile publice de care trebuie să beneficieze fiecare persoană. 

Beneficiile produse de educație, de posibilitatea de citi, de a învăța cum se abordează anumite aspecte sau adecvarea tehnicilor la scopul stabilit fac parte din categoria bunurilor publice produse de cultură. Totodată, e vizibilă extinderea sferei de influență a literaturii spre social, mizând pe capacitatea ei de a stimula intelectual oamenii și de a-i determina să își depășească condiția. Ecuația periferie-centru este pregnantă și aici, întrucât se poate observa cum arta poate schimba mentalitatea unei structuri marginale, stimulând-o să evolueze. În acest sens, are loc o delimitare de opiniile anterioare și de presiunea istorică, pentru a recupera literatura ca matrice identitară și culturală, proces care implică anularea delimitărilor dintre arta înaltă și arta de consum sau cea utilitară.

Literatura implică o coordonată etică, iar înțelegerea ei produce efecte la toate nivelurile; e un mecanism de conciliere a unor contexte sociale diferite, având funcție dublă, corectivă și constructivă. Preluând tensiunea inerentă și ideile impuse de Sidney și Shelley, se articulează o serie de argumente, de ,,avantaje publice” care justifică poziționarea literaturii în sfera bunurilor publice, printre care se numără conservarea trecutului și a tradiției, formarea memoriei culturale și transmiterea ei către posteritate, facilitarea accesului la educație, impunerea unor valori umaniste, dezvoltarea dialogului interuman, formarea universurilor compensative, (re)descoperirea frumuseții și crearea unei relații cu ea.

Observarea și redarea mecanismelor literaturii sunt fundamentale pentru demersul de față, deoarece se analizează motivele care stau la baza poziționării sale în sfera bunurilor publice și din perspectivă financiară. Pentru a putea susține dinamica studiilor literare și a literaturii, se impune specularea economică a postlecturii, a dialogului cu opera, prin crearea unor festivaluri literare, a unor filme sau a unor piese de teatru. Producția și circulația experiențelor de lectură, focus group-urile și schimburile de idei, alături de permanenta întrepătrundere dintre operele clasice și cele contemporane, furnizează resursele necesare pentru a putea susține cercetarea. Totodată, se recomandă revirimentul operelor clasice prin diverse modalități, prin diverse ediții și edituri, canonul fiind un instrument esențial pentru stabilirea valorii literare, care poate fi speculat și din punct de vedere economic. Între cultură și resursele financiare există o relație tensionată, juxtapunerea lor este dificilă, fiind necesară reconectarea lor pentru a putea extinde câmpul studiilor literare și pentru a susține reinventarea literaturii. După cum sublinia Louis Menand, ,,o operă de artă e atât un obiect estetic, cât și un bun comercial”. Având o valoare estetică intrinsecă, volumele nu se degradează odată cu trecerea timpului, ci se reinventează.

La baza inegalităților sociale stau dificultățile de acces la cultură, iar condițiile de bază pentru ca literatura să se integreze în rândul bunurilor publice și să intervină activ în evoluția indivizilor sunt alfabetizarea, reconfigurarea și recursivitatea, expansiunea unei lumi mentale și capacitatea de a gestiona perspectivele multiple. Prin posibilitatea de a avea acces la un număr considerabil de cărți și de lucrări de specialitate, prin acceptarea dimensiunilor noi pe care le deschide tehnologia, prin integrarea unor piloni din alte domenii, se retrasează granițele dintre umanism și utilitarismul literar, mizându-se pe suprapunerea lor în scopul construirii unui ,,umanitarism literar”.

Așadar, teritoriul studiilor literare se extinde prin dezvoltarea instrumentelor tehnice, a bazelor de date și a industriei comunicațiilor digitale, care au permis accesul la conținuturi variate, ,,noile contexte generând noi cititori și noi moduri de lectură”.Volumul lui Rylance deconstruiește, prin discuții etice și politice, perspectiva maniheistă asupra idiosincraziilor dintre economie, tehnologie, industrie, producție și cultură, artă, creație, pentru a impune o paradigmă mentală care le însumează și pentru a redefini literatura într-un cadru colectiv, unde îndeplinește un rol corectiv – devenind astfel o formă de interogare socială, o entitate dinamică, perfectibilă, ,,un bun public”.

____________

*Rick Rylance, Literature and the Public Good, Oxford University Press, 2016.

[Vatra, nr. 3-4/2022, pp. 88-90]