Mihai Marian

1) Avantajele sunt imense. Vorbim în primul rând despre vizibilitate! Capacitatea literaturii de-a surprinde, de-a încânta, și mă refer aici în mod particular la poezie, pe internet este extraordinară.

Poeții de Instagram, precum Rupi Kaur, Shay Belt, Nayyirah Wahed, au zeci sau chiar sute de mii de urmăritori, iar o singură postare a unui poem poate obține mii de aprecieri.

Acest număr de aprecieri poate fi, pentru autor, un barometru, o buclă instantanee de feedback din partea celor care citesc textele, lucru imposibil de realizat prin canalele tradiționale de publicare.

Şi să nu uităm de poezia încărcată politic. Unor autori ca Amiri Baraka, Maya Angelou, Lorca, Langston Hughes, Audre Lorde, știm cu toții cât timp le-a luat în epoca respectivă ca mesajul lor să ajungă la marele public, la cei care trebuiau să îl audă.

Internetul însă a schimbat acest lucru în mod drastic.

Ciclul tradițional de viață al unei poezii: scrierea ei, trimiterea acesteia unei reviste sau unui editor, așteptarea ca acesta să fie publicată și distribuită poate atenua impactul ca răspuns la un eveniment: calamitate naturală, mișcări de stradă, carantina Covid, războaie…

Cei care publică poezie online pot surprinde, însă, sentimentul unui moment și pot ajuta cititorii să înceapă să înțeleagă evenimentul respectiv, stârnind sau contribuind la o conversație mai largă, aproape instantaneu. Tineri poeți ca Tracy K. Smith, Warsan Shire, Zaffar Kunia, Ocean Vuong, Rudy Francisco sunt exemple virale.

2) Probabil că „riscurile” rezidă în faptul că poemele, mai ales, pot fi foarte rapid însușite, furate de altcineva, există posibilitatea foarte mare ca multe texte să fie lăsate să navigheze în largul internetului fără ca autorul să zăbovească suficient asupra lor, dorința mare de-a primi feedback îi poate juca feste și astfel vor apărea regrete. De cele mai multe ori tardive. Se poate întâmpla ca unele poeme să apară pe site-uri unde acesta nu și-ar dori să fie, iar contactul cu moderatorii acestora să fie imposibil.

3) Nu. În opinia mea, nu. Mă îndoiesc că există autori care atunci când creează se gândesc la acest lucru. Literatura este un mediu care transmite, menține și apreciază libertatea dintre scriitori și cititori. O astfel de atitudine de autocenzură nu ar face altceva decât să submineze această libertate.

Scrisul eliberează de identitatea de grup pe care o vedem tot mai compactă în jurul nostru. Scriitorii  nu scriu pentru a fi eroi în afara legii, ai unei subculturi, ci în principal pentru a se salva, pentru a supraviețui ca indivizi

4) În mod cert, da. Așa cum am spus și mai devreme, în mediul online creația ajunge extrem de repede la public. În funcție de feedback îți poți ajusta, îți poți îmbunătăți sau nu textele (se întâmplă și lucrul acesta).

Da, în ultimii ani, destul de mulți, se scrie enorm, se publică fantastic de mult online. Există grupuri literare, pe Facebook mai ales, tot felul de publicații online care publică fără să discearnă asupra calității. Dar nu consider lucrul acesta ca fiind o problemă, și în poezie ca în oricare alt domeniu, cu timpul lucrurile se cern. Și până la urmă gusturile sunt foarte diverse: am văzut pe Facebook texte foarte slabe cu sute de aprecieri, în timp ce poemele aparținând unor autori de excepție abia aveau 20-30 de aprecieri. Dar fiecare e liber să simtă și să rezoneze la un anumit tip de poezie, de literatură, nimeni nu poate impune nimănui nimic. Dar poate încerca să educe. Tocmai de aceea am înființat la Buzău, în 2019, Clubul de Lectură Noise Poetry. Avem și o pagină de Facebook pentru acesta, pagină unde alături de colega mea Lorena Purnichi semnalăm apariții editoriale, evenimente literare, traducem din poezia lumii, dar avem și o rubrică în fiecare duminică, rubrică numită #yournoise. Acolo publicăm exclusiv poemele tinerilor autori.

5) Odată ce a ajuns pe hârtie ceea ce ai creat, nu prea mai există cale de întoarcere. Responsabilitatea, asumarea actului artistic trebuie să fie totală. În schimb, online ai șansa să modifici sau chiar să ștergi total postarea  De aici și atitudinea extrem de lejeră a celor care postează online.

6) Nu chiar. Într-adevăr, tinerii postează mai mult, mai des, dar și autorii trecuți de prima tinerețe nu sunt tocmai reținuți. Apropo de tinerii care scriu, de cititori, internetul a oferit extraordinara șansă ca cititorul să interacționeze direct cu autorii, cu scriitori importanți din țară și din toată lumea, autori pe care ar fi fost imposibil altfel să îi întâlnești sau să ajungi să le vorbești. Interactivitatea este atât de mare între autori de toate vârstele. Se schimbă în timp real păreri, informații, încât din punctul acesta de vedere, pare că există o singură generație, cea a internetului.

7) Pentru mine este foarte importantă. Păstrez o comunicare constantă cu aceștia, cu unii dintre ei am legat prietenii care durează de ani buni de zile. Opinia lor în legătură cu ceea ce scriu este importantă, dar nu în mod decisiv. Nu voi schimba felul de a scrie după gusturile cititorilor. S-a întâmplat, de exemplu, ca a doua mea carte să piardă cititori statornici, oameni care o apreciaseră pe prima, dar să câștige cititori pe care prima nu i-a avut.

8) Sigur. Sunt cunoscuți și fac o foarte bună treabă tinerii de la revista Alecart, Cristina Săraru, Ioana Tătărușanu, poeții Romeo Aurelian Ilie, Savu Popa, Andre Zbîrnea, Andreea Apostu, care își publică recenziile pe site-urile Cronicile RAI, Opt motive.ro, poeticstand.com dar și pe o mie de semne.

9) Online-ul a adus împreună autori și cititori de toate vârstele. Cu certitudine  în istoria literaturii române nu a existat un moment mai prielnic decât acesta (spun asta făcând abstracție de dificultățile financiare cu care se confruntă editurile), nu a existat niciodată o perioadă în care literatura să poată fi promovată cu atâta facilitate și nu doar în țară cu chiar și în afara ei. Măcar din acest punct de vedere, al promovării în dincolo de zăbrelele circuitului tradițional, lucrurilor stau foarte bine. Scriitorii noștri ajung cu foarte mare ușurință înaintea cititorilor de oriunde, din orice categorie socială.

*

Ioan Mateiciuc

1) Orice modificare a contextului în care literatura se produce nu poate fi decât fertilă din punctul meu de vedere. Direcția în care aceasta pulsează e una pe care timpul o impune și factualității îi este anexată practic moda literară. Interfața literaturii suferă schimbări care nu o afectează din punct de vedere ontologic. Literatura funcționează după același algoritm creier-impuls-mână, doar că își permite această schimbare de instrumentar: pana, creionul, stiloul, pixul sunt înlocuite fie de tastatură, fie de o tabletă grafică digitală. Cred că marile plusuri pe care această nouă interfață le oferă literaturii sunt legate de accesibilitate în raport cu timpul și de posibilitatea indexării.

2) Nu cred că pot să identific elemente privite ca minusuri care vin în defavoarea literaturii dinspre acest nou spațiu. Cred că acest spațiu digital în care literatura fie se scrie, fie se publică și mai apoi se multiplică îngrozitor de mult, fără a mai putea avea un control asupra dreptului de autor (și acesta e un prim risc) poate provoca o diminuare a numărului și mai apoi eliminarea manuscriselor (acesta e un alt risc care îl va desprinde pe autor de istoria fizică; vor exista autorii unui alt spațiu, autorii unei metaspațialități pe care hârtia nu-i va reține ca autori).

3) Fără îndoială o altfel de atitudine. Se modifică practic raportul dintre literatură și cititor și cred că dispare complet nevoia de model de care amintea Eco. Literatura va fi pretutindeni la orice oră iar colecțiile publice de carte vor fi asociate mai degrabă unor galerii, vor trece în zona pasivă a utilității comunitare.

4) Nu sunt întocmai un fan al noii mode, altminteri nu-mi amintesc să fi publicat literatură pe platforme digitale. Poate greșesc. E drept că nu scriu foarte des. Mi-au fost reproduse în astfel de medii texte, poeme, etc. Am o relație specială cu tipăriturile. Eu încă miros hârtia înainte de a mă apuca de citit. Evident că dinamica e alta, modificările se pot face mai repede, această interconectivitate poate face posibilă și vizualizarea scrierii unui poem în timp real. Mă gândesc doar la fanii unui anume scriitor care pot avea experiențe fantastice în acest sens prin dezvoltarea unor proiecte digitale care să crească interesul pentru literatură, să apropie segmente de populație diferită. Literatura din mediul internautic a livrat practic noile generații de scriitori publicați ulterior pe la diverse edituri, mai mult sau mai puțin celebre.

5) Angajarea literaturii în felul acesta nu e un act artistic, e cel mult o formă de expresie expansivă și care are marea calitate de a ține în viață și forma clasică de citit. Ele funcționează în tandem la ora aceasta. Faptul că se consumă diferit e la fel de îmbucurător. Bunăoară, literatura poate fi la fel de bine ascultată astăzi în lectura autorului prin accesarea unui simplu cod QR.

6) Există generații care uzitează profund de tehnica pe care o au la dispoziție. Cât de relevant este exercițiul pe care ei îl fac va consemna istoria literaturii.

7) Nu cred în instabilitatea mediului internautic. Cred că mediul digital poate activa o formă de confort pentru noile eșantioane de cititori și în egală măsură de scriitori. Trăim vremurile unor generații dispuse să renunțe la intimitățile personale mizând totul pe acest shockculture. Iar generațiile trecute au ocazia unor experiențe noi, fie în raport cu noile forme de a scrie literatură, fie în raport cu o altfel de lectură din partea unor cititori conectați la universal.

8) Există o critică literară specifică oricărei forme de literatură.

9) Cred că e unul din marile plusuri pe care spațiul digital îl are, acela de a crea linkuri și uneori rețele între medii de diferite categorii. Componenta de marketing înflorește în acest metaspațiu iar interconectarea campaniilor din zone diferite ale artelor este eficientă în sensul în care atrage către zone neexplorate noi actanți pregătiți să asculte contemporaneitatea și aceste noi modele de performance.

*

Antonia Mihăilescu

1) În momentul de față suntem „cuprinși” de informație din toate părțile. Rețelele sociale au devenit cel mai bun mijloc de promovare și auto-promovare. Uneori putem chiar intra în ,,bucătăria” scriitorului sau putem sprijini editurile care au nevoie de susținerea noastră.

2) Putem spune că ne confruntăm cu o suprapopulare a mediului online, unde nu mai știm să punem o barieră între calitate și cantitate. Contrar bucuriei că oricine se poate face auzit de ceilalți & exprima liber, ne putem pierde în ,,balastul” textelor care populează internetul.

3) Aș putea spune că mai degrabă ,,provoacă” , ducând chiar spre o tehnologizare a limbajului. Astfel, multe expresii & prescurtări din mediul online pot fi aduse, fără a sta prea mult pe gânduri ,în poeme. Însă decizia aparține fiecăruia.

4) Cred că nu există niciun motiv ca literatura să rămână legată strict de publicațiile tradiționale, căci asta ar stopa dezvoltarea sa, ducând chiar spre dispariție. Așa cum viața noastră oscilează între real & online, așa și literatura se adaptează ritmului rapid în care trăim. 

Avem ocazia de a fi mai aproape de diferite tipuri și stiluri, iar asta ne poate face să ne simțim mai înțeleși atunci când simțim că nimeni nu ne poate ajuta.

5) Procesul clasic de scriere poate presupune un act mai intim, o ,,rumegare” interioară și chiar o fericire mai mare atunci când textul apare pentru prima dată în format tipărit, când îl putem ține în mână și privi.

Atunci când ne aruncăm gândurile în marele ocean al internetului, avem de a face cu o descărcare rapidă (dar eficientă) și cu un public mult mai larg care poate oferi un feedback ,,la cald”. Cred că fiecare dintre noi este liber să aleagă ceea cel caracterizează.

6) Desigur, generațiile noi sunt & vor fi din ce în ce mai apropiate de mediul online, fiind astfel și locul unde se pot manifesta. Aici avem de a face, în fapt, cu diferențele dintre generații care apar în orice domeniu și sunt normale.

Sunt curioasă cum va arăta literatura peste o sută/ două sute de ani.

7) Feedback-ul poate juca rolul unui rău necesar în creșterea & dezvoltarea scriitorului. Însă trebuie să ne „activăm” sita personală și să dăm la o parte răutățile gratuite. De multe ori se întâmplă ca cineva să nu rezoneze cu ceea ce am vrut să spunem, dar important e să înțelegem că fiecare dintre noi are un univers personal care se intersectează cu universul celuilalt. Iar asta poate duce la căldură sau răceală sufletească.

8) Atunci când oamenii s-au mutat în mod voluntar, mai mult sau mai puțin, în mediul online au luat cu ei și domeniile lor. Suntem încă la începutul dezvoltării internetului , însă deja se resimte o ,,robotizare” interioară. Aceasta se poate observa și în scris.

9) Din mare fericire, omul este o ființă curioasă și gata mereu să descopere ceva nou. Sunt sigură că datorită mediului online, mulți oameni s-au apropiat de literatură, au descoperit din întâmplare un text și și-au dorit mai mult. Internetul este, în momentul de față, unul dintre cele mai bune mijloace de promovare. Și cred că literatura merită să fie citită & văzută & auzită & simțită.

*

Mihók Tamás

1) De fizionomia creației nu m-aș lega (tot literele și semnele de punctuație stau la baza mesajului), cât de viteza transmiterii ei. Plusul constă, cred, în facilitarea unor circuite odinioară anevoioase: ca navigator pe www, te poți documenta sau inspira în timp record.

2) Devalorizarea. Orice lucru accesibil & abundent provoacă, mai devreme sau mai târziu, o oarecare saturație. Și parcă și parametrii intimității s-au modificat odată cu lectura în sfera online, unde mereu ai senzația că ai lăsat cel puțin o fereastră sau o ușă deschisă. E mai dificil ca oricând să-ți auzi gândurile nealterate de zgomotul de fundal al celorlalți utilizatori.

3) Există un subregistru specific colocvialității social media. Iar ca atitudine, se remarcă un fel de libertate de exprimare autosuficientă – rareori dai peste dialoguri nuanțate & constructive; de cele mai multe ori schimburile de replici iau drumul invectivelor.

4) Literatura se răspândește mult mai rapid pe internet decât pe suport de hârtie. Însă această dinamică aduce cu sine și un dram (citește: o tonă) de superficialitate: azi apari în feed-ul tuturor și ești, poate, ovaționat, mâine – chiar dacă ai adunat sute de like-uri – ești aruncat la coșul de gunoi al internetului. Așa, pur și simplu, fără să fi păcătuit cu ceva. Pe principiul junk-ificării alerte, scriitorii care publică exclusiv pe internet (neîncercând să bată, barem din când în când, la porțile unor redacții) sunt ca indivizii care consumă exclusiv fast food. Pentru evitarea obezității se recomandă diversitatea…

5) Iată diferența: când dai enter n-are cine să-ți dea peste mână. Și-atunci, de pildă, dacă, având mulți prieteni pe Facebook, faci o aluzie nasoală într-o postare, riști să fii ținta unei uri colective. Că-ți asumi o atitudine, că nu, pașii – considerați de către comunitate a fi – greșiți se viralizează instant. De aceea, există o sumedenie de reguli nescrise, ce au legătură cu precauția, de care ar trebui să țină cont orice scriitor utilizator de social media. 

6) Da, dar conceptul n-ar trebui să înglobeze toată teoria literară a prezentului, doar, cel mult, să o domine.

7) E important feedback-ul cititorului din online, dar și mai important ar fi ca unii dintre aceștia să se întoarcă la cartea tipărită. Zic asta pentru că am observat o tendință de autoamăgire în rândul user-ilor interesați de literatura de pe net: mulți cred că dacă au scrollat juma’ de zi – vizionând clipurile lui Silviu Gherman, hăhăindu-se la memele literare și sensibilizându-se în fața citatelor din Paler –, au consumat literatură. Cele două medii în discuție sunt complementare, nu interșanjabile.

8) Da, există booktuberi pe Youtube și cronicari pe Goodreads. Ambele, reprezentând adecvări la o realitate trepidantă, intră în categoria criticului/cititorului-influencer.

9) Da, dar asta implică atât cunoștințe de SEO, cât și de… sisteme în general. Cusurul multora din online e că se adresează (aproape) în totalitate bulei lor de cunoștințe, acestea deseori agreându-le ideațiile din inerție/reflex, fără să le mai treacă prin vreun filtru. Dar asta e și vina algoritmilor, care te întorc, mereu și mereu, către cei cu care ai anumite afinități.

*

Andrei Mocuța

1)Timpul, în primul rând. Economisim mult mai mult timp când totul este doar la un clic distanță. Apoi e o chestiune și de logistică. Anumite reviste literare din Iași sau Constanța nu se găsesc și la Arad. Distanțele fizice dispar în mediul online. Să nu mai vorbesc de platformele culturale din Statele Unite sau zone foarte îndepărtate de pe glob. Pentru un doctorand, de exemplu, mediul online este aur curat. Sunt tot mai multe teze de doctorat în care notele de subsol nu mai încep cu „pagina”, ci „www”.

2) Sunt prea puține în raport cu nenumăratele avantaje. Poate doar lipsa foșnetului hârtiei, încă importantă pentru mulți. Eu, de pildă, citesc foarte puține cărți în format electronic, încă nu sunt pregătit să mă despart de obiectul fizic. Pe de altă parte, nu cred că am mai cumpărat o revistă de la chioșc de ani buni, exceptând puținele cazuri în care mă interesa să păstrez în arhivă un anumit articol. Există totuși dezavantajul că multe reviste culturale își publică conținutul pe site abia la câteva săptămâni după ce apar în print. Dar sunt și apariții exclusiv virtuale, cum este platforma culturală Literomania sau O mie de semne. Ori revistele SF: Helion și Planu9.

3) Vizibilitatea și expunerea sunt mult mai mari pe internet și este nevoie de atenție sporită înainte de publicarea unui text și trebuie ținut cont de diverși factori într-o lume tot mai corectă politic în care trăim: cum ar fi să nu lezezi anumite categorii vulnerabile etc.

4) Senzația este că s-au înmulțit publicațiile după explozia mediului internautic. Văd periodice de a căror existență nu aveam cunoștință înainte (aici Facebook fiind o unealtă utilă de promovare), dar și altele nou apărute între timp. Cred că și pandemia a contribuit din plin la migrarea în mediul online, nu doar a culturii, ci și a altor domenii. Distanțarea fizică ne-a obligat să improvizăm și să ne ducem existența exclusiv în virtual pentru o perioadă. E imposibil de anticipat acum, fiind mult prea devreme să comparăm, dar cred că vom vedea pe termen lung în ce măsură literatura a evoluat sau nu în acest spațiu.

5) Vă pot oferi doar exemplul meu aici. Nu resimt nici o diferență între cele două.

6) Desigur. Nu cred că hârtia delimitează generațiile literare. Sau îi face mai puțin valoroși pe cei care publică pe internet. De pildă, poetul Bogdan Lypkhan, validat de critica literară atunci când volumul de debut FuckTense i-a fost nominalizat la Premiul Eminescu, a ales să își publice noile volume exclusiv pe internet. Îl face acest gest mai puțin valoros? Dar și aici discuția se poate dezvolta. Contează și domeniul unde autorii își publică textele. Blogurile personale nu au o relevanță la fel de mare precum platformele culturale importante și prestigioase. Un blogger nu este neapărat și scriitor.

7) Pe mine unul mă fascinează acest aspect. Să fii în permanent contact cu cititorii e un lux imposibil de imaginat în urmă cu 15 ani, de pildă, când am debutat. Pe platforma Goodreads ești expus total ca scriitor. Acolo, orice cititor își poate exprima părerea despre absolut toate cărțile apărute cu ISBN. Am aflat astfel că sunt citit dincolo de cercul de prieteni și de familie. O descoperire esențială pentru un scriitor. Unele păreri simple de cititori m-au înduioșat mai puternic decât anumite cronici literare care s-au scris despre cărțile mele. Sunt de părere că nu doar criticii literari te validează ca autor, ci și cititorii de rând. Până la urmă pentru ei scriem, nu doar pentru specialiști.

8) După cunoștințele mele, deocamdată nu.

9) Cu siguranță. Nu suntem țara care să ne promovăm cel mai bine scriitorii, și aici mă refer în primul rând pe plan internațional, unde se vehiculează cam tot aceleași nume. Persoanele care citesc cărți, mare parte dintre ele, au și acces la internet, astfel că literatura circulă deja și în afara cercurilor cunoscute de câțiva ani încoace și va fi din ce în ce mai accesibilă tuturor. Nu trebuie să existe decât un minim interes din partea cititorilor. În ultima vreme, piața românească de carte a început să se dezvolte mult și pe partea de ebook și chiar de ediții sonore în lectura autorilor. Astfel, de oriunde în lume, autorii români pot fi fie citiți în format electronic, fie ascultați. Digitalizarea reprezintă un mare avantaj pentru producția românească de carte.

[Vatra, nr. 5-6/2022, pp. 54-59]