Categorie / Ancheta

de VATRA

Literatura din Republica Moldova de azi (II)

(Anchetă – continuare)

Liliana COROBCA

1.

Ce să zic? Fac parte, oricum aș da, din categoria celor „cu capitala în București”, dar cu rădăcini adânci „dincolo de Prut”, unde m-am născut și am terminat studiile universitare. Sunt de acord cu ideea „specificului basarabean”, dar  expresia „literatura din Basarabia”  mi se pare confuză. Alexandru Robot, Magda Isanos, Gheorghe Madan ar fi câțiva scriitori din Basarabia, atunci când în Basarabia  s-a putut scrie în limba română. Cei mai mulți și mai cunoscuți scriitori contemporani, la care cred că vă referiți, s-au născut în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească = Republica Moldova, după 1991. Am conștientizat și am acceptat noțiunea de „basarabean/basarabeancă” abia când am ajuns la București, în 1997. În timpul regimului comunist, acest cuvânt era cvasi-inexistent și nici după căderea comunismului lucrurile nu au devenit mai clare. Asumarea „basarabenismului” sugerează inconsistența Republicii Moldova ca stat și ideea de unire cu România, pentru că, după cum știm, Basarabia a fost provincie românească între anii 1918-1940. Tot Basarabia a fost gubernie rusească din 1812 până în 1918, dar să nu stricăm poezia momentului cu istorii incomode. Dacă subiectul unei cărți la care lucrez cere, las „farmecul particularităților lingvistice” să aibă inițiativă, moderat, totuși. Dacă povestea are un cadru strict românesc, atunci mă abțin. Kinderland, de pildă, e despre copiii dintr-un sat moldovenesc/basarabean, iar Caiet de cenzor este povestea unui cenzor bucureștean. Încerc să fiu consecventă fiecărei situații, adică.

Citește în continuare →
de VATRA

Literatura din Republica Moldova de azi (I)

Argument

O privire prin istoriografia literară românească dezvăluie numaidecât faptul că literatura din Republica Moldova nu se bucură nici de o tratare distinctă, nici de o reprezentare consistentă, deși nu lipsesc voci critice din România care laudă destui scriitori din stânga Prutului. Pentru istoriile dinainte de ʼ89 pot fi invocate obstrucții politice, însă pentru abordările ulterioare acestea nu mai pot funcționa. Se ivesc atunci – cât se poate de justificat – întrebări cu privire la această stare de fapt. Să fie creația literară din Republica Moldova defazată, astfel încât să mai aibă încă de recuperat pentru a fi demnă de integrat în istoriile literare românești, după cum ar reieși din abordarea lui Nicolae Manolescu (devreme ce doar pe la autori de dicționar se poate regăsi cineva din cadrul ei)? Sau, poate, este investigată ignorându-i relaționarea strânsă cu contextul socio-politic specific din care se ivește, astfel că e evaluată după criterii improprii, deformante, injuste? O fi de vină perspectiva centralistă, asociată unui complex de superioritate, cum altfel decât obturant? Sau s-a insinuat în conștiința istoricilor principiul  altă țară – altă literatură (chiar dacă recenta antologie coordonată de Ion Pop – Poezia românească de după 1945 – e construită conform principiului unificator, dar și celui al respectului cuvenit față de condițiile specifice în care ființează literatura română din afara granițelor României, astfel că acordă spațiu poeziei românești din Republica Moldova, precum și din Bucovina de Nord, din Banatul Sârbesc și din diaspora diferitelor țări occidentale)? Bineînțeles, seria de interogații poate continua. Până la formularea unor răspunsuri concludente, rămâne o realitate: în Republica Moldova se scrie literatură română care ajunge greu în atenția publicului din dreapta Prutului, chiar dacă există edituri a căror difuzare ajunge  și aici. Tocmai de aceea, am considerat că este absolut necesară conceperea în Vatra a unui număr tematic dedicat literaturii actuale din Republica Moldova.

Citește în continuare →
de VATRA

Influențe și confluențe în literatura română contemporană (VII)

(Anchetă cercetători, eseiști, critici literari – continuare)

*

Marius Miheț

A State of Critical Trance. Cinci remixuri critice

Se-ntâmplă cu cărțile la fel ca în muzică: tot ascultând, la un moment dat, pare natural să fii DJ. În orice caz, ispita e mare. Citind mult timp, n-ai cum lăsa deoparte spiritul critic. Orice cititor constant, serios, devine o autoritate, fie că o manifestă public sau doar în intimitate. Așa încât, criticul literar e ca un DJ care, la anchete sintetice și de istorie-literară, ca cea de față, nu face decât să mixeze, pentru a salva răspunsurile de la previzibil. Amăgirea că iluzia muzicii ascunde neputințele literaturii.

Citește în continuare →
de VATRA

Influențe și confluențe în literatura română contemporană (VI)

(Anchetă cercetători, eseiști, critici literari – continuare)

*

Mihai Ene

Literatura trebuie să fie un spațiu al dialogului, cunoașterii celuilalt și influențelor reciproce

Cultura română în general și literatura română în special au fost dintotdeauna spații foarte permeabile. Fără o tradiție proprie, originală și organică – oricât s-ar fi străduit G. Călinescu să demonstreze contrariul, tradiția autohtonă se constituie exclusiv prin imitația diverselor modele și mode exterioare, în salturi și eteroclit – literatura română a primit mereu influențe, a fost permanent deschisă spre orizonturile înspre care o îndreptau diverși scriitori sau grupări culturale. De la generația pașoptistă și până în contemporaneitate, indiferent de condițiile socio-politice, scriitorii români au privit mereu în exterior: înspre literatura franceză și germană în secolul XIX, dar și cea italiană uneori, înspre cea anglo-americană din ce în ce mai mult în secolul XX, culminând cu generația optzecistă, dar și spre alte spații considerate altădată drept exotice, precum America Latină, mai ales după valul de scriitori care a cucerit Occidentul european în a doua jumătate a secolului trecut. Dacă în deceniul șase modelul cultural impus de la centru și, din nou, din exterior, a fost cel sovietic, puternic amprentat ideologic, deschiderea din deceniile următoare, în ciuda revenirii cenzurii, a însemnat o nouă racordare cu modelele occidentale, de la cele teoretice, dominate de structuralism și semiotică, și până la cele romanești, dominate de ariditatea programatică și experimentele Noului Roman Francez, pe de-o parte, și fantasticul exotic și luxuriant al prozei sud-americane.

Citește în continuare →
de VATRA

Influențe și confluențe în literatura română contemporană (V)

II. Anchetă cercetători, eseiști, critici literari

1. În contextul noilor metodologii și discursuri critice (direcțiile trasate de cercetători precum P. Casanova, D. Damrosch sau F. Moretti; gender studies; teorie ecologică etc.), cât de necesară este o actualizare sintetică a discuției despre influențe literare în genere și în literatura română contemporană și extrem-contemporană în particular?

2. Care sunt diferențele de raportare la modele/tradiție literară și, implicit, de integrare a formelor culturale precum mass media sau new-media în literatura celor trei generații menționate?

3. Considerați că în literatura română actuală, extrem-contemporană, mai avem de-a face cu un contra-model subversiv (importat, ca în cazul optzeciștilor, de pildă), respectiv mai este el necesar pentru a marca o ruptură față de tradiția literară?

4. Care ar fi liniile de influențe și confluențe majore (interne și externe), identificabile în proza/poezia actuală? Pot fi ele sistematizate unitar sau sunt, mai degrabă, eteroclite? Se poate spune că un anumit gen literar este mai susceptibil acestora, respectiv că are un grad mai ridicat de permeabilitate?

5. Care sunt scriitoarele/scriitorii care v-au influențat? Cum v-au stimulat acestea/aceștia creația?

6. Ce rol atribuiți referințelor culturale în creația dumneavoastră (autori, opere literare, muzică, seriale TV etc.)? Cât de mult țineți cont de potențialitățile dialogului cultural atunci când scrieți?

7. Considerați că opera dumneavoastră se regăsește într-un raport de continuitate sau de discontinuitate cu generațiile literare precedente?

Citește în continuare →
de VATRA

Influențe și confluențe în literatura română contemporană (IV)

Dan Sociu

O editură americană s-a oferit să-mi publice un volum de poezii, câteva săptămâni mi-am recitit textele, să fac selecția. Editorul mi-a zis că vrea o antologie, cu texte reprezentative pentru diverse perioade, dar ideea mă cam plictisește. Aș vrea o carte unitară, pe un singur ton. Pică oricum câteva zeci de poezii rimate și rămâne mai puțin de ales dar n-am o problemă, vreau o carte subțire. Deși editorul e cam nemulțumit, grosimea contează. Am improvizat diverse criterii, inclusiv o iluzie puritană, să pun doar ce am scris când nu eram stimulat de nici o substanță. Rezultatul era interesant psihologic, majoritatea erau poezii despre alți oameni și se vedea echilibru și modestie. Dar nu degeaba se duceau strămoșii neandertali să picteze în peșteri fără prea mult aer, să delireze puțin. De fiecare dată când selectam, mă atrăgeau cel mai mult trei poeme, cel numit Pavor nocturn, care începe cu „dacă nu te vindecă de tot, nu te vindecă deloc” , cele adunate în cărțulia mea de acum vreo 10 ani, Vino cu mine… , nu antologia cea mare, cărțulia, și un poem lung din Uau fără titlu, care începe așa „În ultima parte a morții mele….” Toate aveau ceea ce Șklovski numește insolitare, mimau retorica solemnă, sentențioasă și se jucau cu semnificația, versurile se apropiau asimptotic de semnificație, fără să o atingă, ca un nebun care vorbește singur în autobuz, pe rândul din spate, despre omul uriaș de aur de sub Casa Poporului. Frazarea e frumoasă, nebunul poate a fost cândva actor la Teatrul Național și e acolo mereu o afectare, o dramatizare fără obiect și chiar și fără subiect, jocul poeziei se joacă singur, cum zicea mama lui Wittgenstein lui Wittgenstein, tu hai la masă, lasă jocul, că el se joacă singur. Artisticitatea nu doar că e anulată în numele autenticității, dar e accentuată, dar la fiecare efect special se faultează singură în mici amănunte ce o aruncă în derizoriu. Invers, derizoriul e ridicat și treptat ne dăm seama că autorul își bate joc de noi. Și totuși nu ne lasă reci.

Citește în continuare →
de VATRA

Influențe și confluențe în literatura română contemporană (III)

Cosmina Moroșan

1. Influențele au calitatea unor acțiuni, ne afectează lent, vizibil-invizibil, alteori instant, ușor superficial. Mergând pe firele semantice și etimologice ale influenței observăm cum în franceza veche, pe lângă sensuri precum „inundație”, cuvântul influance desemna forța mistică a stelelor asupra activității omului. Un afect cu descântec celest. În latina clasică: verbul influo avea sensuri motrice concrete – „a scurge/ țâșni/ presa” și abstracte – „a se insinua/ invada”. Este un asamblaj din prepoziția in și verbul fluo– termen care palpează vâscozitatea (fluid) sau trasează meandre (fluviu), dar și bulevarde; există legături ipotetice cu o rădăcină care avea sensul de expansiune, umflare. Procesul „infectării cu celălalt” subîntinde, astfel, practici complicate de lucru cu fiecare. Evidențiez și prezența oscilantă a disponibilității: volatilă și încrâncenată uneori, suculentă și fericit-permeabilă în alte circumstanțe. Am speculat acest micro-prolog în jurul ideii de influență cât să mă pot scuza apriori pentru faptul că nu am liste care să-mi fi „spart” într-un singur fel mod(urile) de scris.

Citește în continuare →
de VATRA

Influențe și confluențe în literatura română contemporană (II)

(anchetă scriitori – continuare)

Simona Goșu

1. O să încep cu scriitori pe care i-am citit prima oară, cu plăcere și uimire, în anii facultății: Doris Lessing, Sylvia Plath, Truman Capote, Ernest Hemingway, Susan Sontag, Margaret Atwood. Mai târziu i-am descoperit pe Alice Munro, Elizabeth Strout, Anne Tyler, Maggie O’Farrell, Joyce Carol Oates, Ian McEwan, Elizabeth Taylor (scriitoare britanică, din secolul XX), pe Rachel Cusk și Siri Hustved, Deborah Moggach. Sunt autori pe care îi urmăresc cu admirație. Iar din literatura română, i-am citit și îi reiau constant pe Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu, Gabriela Adameșteanu, Mircea Cărtărescu, György Dragomán, Dora Pavel. 

Citește în continuare →
de VATRA

Influențe și confluențe în literatura română contemporană (I)

Argument

Problema modelor și a modelelor, a importurilor culturale și, pe cale de consecință, a influențelor în edificarea literaturii și culturii române este una care a ocupat avanscena studiilor de istorie și teorie literară vreme îndelungată, de la „formele fără fond” (T. Maiorescu) până la „postmodernismul fără postmodernitate” (Mircea Martin). Mutația estetică pe care au promovat-o, în mod foarte zgomotos, poeții optzeciști (mai ales lunediști), prin revendicarea spațiului cultural american (în timp ce, așa cum știm, prozatorii optzeciști s-au păstrat mai aproape de textualismul francez), a fost într-o oarecare măsură continuată de generația 2000, fie și sincopat, cel puțin prin păstrarea aceleiași direcții americane, mai ales a școlilor literare de la San Francisco și New York, ca influență predominantă, dar nu și singulară. Este identificabil un nucleu comun, nu doar în termenii aceluiași centru de referință, ci și în ceea ce privește mecanismele de integrare și raportare la tradiția literară autohtonă, respectiv la dominantele culturale importate. În literatura română extrem-contemporană, a „postmodernității fără postmodernism” (Paul Cernat), a metamodernismului sau postumanismului (terminologie care, la rândul ei, invită la multiple problematizări, 2010 fiind considerat anul de referință în opinia lui Alex Ciorogar), categoriile de relații dintre scriitori / opere și astfel raportul cu modelele canonice – sub impactul media și new-media, respectiv al tehnologiilor digitale – suferă transmutări. Revista „Vatra” vă invită la o reflecție asupra modului în care au fost (și sunt) metabolizate, de-a lungul celor trei generații literare menționate, relațiile productive dintre opere, modele/maeștri și noile repere culturale.

                                                                                    Senida Poenariu

Citește în continuare →