Călin Crăciun – Pe Bahlui în jos

În volumul Viața literară pe Bahlui1, Viorel Ilișoi adună interviuri pe care le-a luat unor scriitori ieșeni prin 1997-1998, publicate tot pe atunci succesiv într-o rubrică din „Timpul”. Lor le adaugă fișe biografice, un interviu proaspăt cu Bogdan Crețu și o mulțime de note/comentarii, impuse de nuanțările și clarificările inerente în cazul relecturii la atâția ani distanță, pentru a încheia cu o „postfață” alcătuită în cea mai mare parte din ceea ce a apucat Dan Lungu să scrie dintr-un proiect sociologic nicicând încheiat. Titlul cărții este unul înșelător. Privindu-l, ne-am aștepta ca reliefarea ființării literare de pe malurile Bahluiului să aibă mize mai mult sociologice și cu relevanță strict provincială, devreme ce interviurile sunt luate unor scriitori ieșeni într-un interval totuși scurt și fără să epuizeze măcar lista numelor celor mai importante. Ba chiar, ținând cont de rolul mic al râulețului în ansamblul hidrografic național, am putea avea în vedere și o conotație ironică, devreme ce pe asemenea curgere deseori mocirloasă s-a găsit să crească și să revendice importanță o viață literară. Cum Viorel Ilișoi e și un jovial, cu un umor savuros, uneori ironic, alteori autoironic, ar putea părea cât se poate de întemeiată o asemenea expectanță. Dar lectura cărții – cum vom vedea – o dezvăluie ca neîntemeiată.

  Autorul atinge măiestria hâtrilor de cel mai înalt nivel în jocul cu semnificațiile, deghizând seriozități în straiele stridente ale derizoriului și ale frivolității. Iată și o mostră relevantă pentru faptul că jocul cu subtilitățile produce metamorfoze semantice similare celor din basmele cu prinții care se dau peste cap și se întrupează în te miri ce vietăți respingătoare sau invers. E vorba de una din notele cărții, în care autorul comentează regretul lui Val Condurache ivit din constatarea că și-a pierdut vremea citind scriitori din Tecuci în loc să recitească Idiotul:

„Desigur, Tecuciul e citat aici doar pentru efect retoric. De Tecuci, oraș prin care trec toți marii scriitori ieșeni în drumul lor spre București, se leagă într-un fel sau altul numele unor scriitori și oameni de cultură importanți, născuți aici sau care doar au copilărit, au studiat sau au profesat în târg: scriitorii Calistrat Hogaș, Dimitrie Anghel, Natalia Negru, Ștefan Petică, Corinna Hasofferett, Nicolae Petrașcu, George Arion, istoricul Vasile Pârvan, filosofii Ștefan Zeletin și Ion Petrovici, generalul Eremia Grigorescu, Pictorul Gheorghe Petrașcu, lingvistul Iorgu Iordan, marele economist Mihail Manoilescu, celebrul jurist Vintilă Dongoroz, regretatul compozitor și dirijor Pedro Negrescu. […] Într-o sforțare finală, Tecuciul a dat-o lumii pe Alina Gorghiu, gingașul om politic, președinte al PNL, funcție deținută cândva și de mai puțin gingașii Ion C. Brătianu, Dumitru Brătianu, Ion I. C. Brătianu, Vintilă I. C. Brătianu, Constantin I. C. Brătianu.”

 Nota de subsol de mai sus e relevantă și pentru apetența istoriografică a fostului redactor la „Timpul”, manifestată în construcția întregul volum nu doar prin note, ci și prin fișele biografice. Spiritul analitic îi iese mai în fiecare pagină la iveală. În plus, nu îi lipsește simțul critic. De pildă, unul dintre interviurile lui Viorel Ilișoi este cu Mihai Avasilcăi-Fanfan, un fost pușcăriaș mult mai puțin decât semidoct care scria versuri. În contextul postdecembrist, versificațiile lui nonpoetice au putut totuși atrage atenția unor scriitori importanți și chiar au putut fi considerate un soi de reformă în cadrul poeziei. Argoul de pușcăriaș și cugetările naive puse în versuri au fost considerate de unii, în mod cu totul abuziv, mărci ale unei conștiințe artistice superioare, una dintre căile de primenire a poeziei românești. Cu un asemenea succes nedrept, Fanfan nu putea lipsi din corpusul de interviuri menite ilustrării energiilor care se manifestau în literatura Iașului postdecembrist. Interviul cu el este precedat de un comentariu care dezvăluie caracterul nonestetic al „creației” sale și degringolada, dezorientarea axiologică din anii ʼ90:

„Pare de neînțeles cum a putut să le adoarmă simțul critic și, cățărându-se pe laudele lor, să ajungă la un moment dat vedetă, publicat în reviste, în cărți, invitat la emisiuni, la festivități culturale, în detrimentul unor scriitori valoroși, dar împinși mereu la margine, în anonimat. […] Publicând o anchetă despre viața literară a Iașului, era obligatoriu să-l includ și pe Mihai Avasilcăi-Fanfan, pentru că însăși prezența lui nelegitimă în rândul scriitorilor spunea multe despre felul în care Iașul acelor ani își selecta valorile.”

Nu este acest lămuritor comentariu, dedicat îndreptării unei erori a criticii, singurul, ci doar cel mai amplu dintre destule altele care, luate împreună, dau impresia că Viorel Ilișoi, cu talentul, stilul hâtru, ușurința de a alterna registrele și cu verva istoriografică (demonstrată la rândul ei în volum) are tot ce i-ar trebui unui critic literar să fie redutabil și original. La conturarea impresiei contribuie și întrebările sale, adecvate profilului intelectual al fiecărui interlocutor, în măsură să „scoată” răspunsuri relevante.

Viața literară pe Bahlui, spuneam, e doar în aparență o carte cu mize strict provinciale. Sigur că rolul ei este în primul rând cel de a evidenția dificilul proces de transformare a vieții literare din Iașul de după momentul 1989, după cum precizează autorul în prefață. La 7 ani după căderea regimului ceaușist, tinerii redactori la Timpul Viorel Ilișoi și Dan Lungu observau că Iașul stagnează în plan literar întrucât puterea în instituțiile de cultură locale (cum ar fi revistele, editurile, facultățile, teatrele sau muzeele) aparținea reprezentanților fără avânt reformator, care prelungeau nefiresc de mult viața unui sistem perimat. Seria de „interviuri cu oameni de la marginea sistemului” urmărea deci, așa cum mărturisește autorul, conștientizarea problemei și dinamizarea, prin dialog, a mediului literar în orașul de pe Bahlui. Au putut ieși astfel la iveală frustrări până atunci nemărturisite public, deschis, critici sau acuze ce au iscat replici. Datorită seriei de interviuri s-au rupt unele alianțe și s-au realizat altele noi. Pe scurt, s-au produs mișcările tectonice necesare producerii seismelor și erupțiilor ce au reconfigurat creația literară și discursul critic. Inerțiile s-au confruntat cu tendințele progresiste, generând polemicile necesare evoluției estetice și poziționării axiologice mai adecvate. Prin urmare, volumul lui Viorel Ilișoi este un instrument necesar oricărui interesat de înțelegerea energiilor care s-au manifestat în perioada ieșirii din comunism, când un sistem se străduia să supraviețuiască iar altul să se nască. Iar cazul ieșean, dincolo de ceea ce-l particularizează, nu este altceva decât metonimia câmpului literar românesc în ansamblul lui.  Relevanța sociologică și istoriografică a cărții trece, la fel ca apa ce curge prin albia Bahluiului, dincolo de granițele Iașului și ale provinciei moldave.

________

1 Viorel Ilișoi, Viața literară pe Bahlui. Anchetă literară publicată în revista Timpul (Iași, 1997-1998). Revăzută, completată și amănunțit adnotată, postfață de Dan Lungu, București: Editura GRI, 2002

[Vatra, nr. 9/2022, pp. 22-23]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.