Bambi credea că are comportamentul unui pește catadrom, doar că în loc de a migra spre ape sărate ca să se reproducă, ajunse în areale străine pentru a ucide.

Se așeză în Gara Centralo pe soclul roșu al unei ridicături de peste trei metri din plastic, care imita o sticlă de Coca-Cola. Acolo urma să fie punctul lor de întâlnire, după cum insistase Decius. Marginea de sus a postamentului avea, din loc în loc, zone rotunde ca niște farfurii albe, pe post de scrumiere, pline cu pulbere de tutun ars și chiștocuri. Coca-Cola se înțelegea bine cu țigara, consemnă ea; și cu praful, căci cine ar fi avut timp s-o curețe în general, să elimine, pe deasupra, o floră sintetică formată din ambalajele fostelor alimente de tip junk food, șervețele mototolite, flegme, gume de mestecat, stropi de cafea și de alcool?

Sosise cu câteva ore mai devreme, fiindcă nu-și dorea ca patronul de măcelărie să poată ghici din ce regiune venise. Se plimbă printre oamenii sâmbetei din capitală până spre după-masă, ținându-și cu atenție rucsacul în care se afla dispozitivul de asomare cu bolț captiv și un blister cu somnifere, prescrise de medicul ei psihiatru cu un an în urmă. Folosise pe atunci doar o pilulă, însă îi făcuse mai rău, noaptea se scursese într-o secundă, de parcă ar fi fost decupată cu foarfecile. Seara de dinainte și dimineața zilei următoare se lipiseră una de cealaltă, fără să-i fi dat frământărilor ei o fracțiune de claritate.

Un moșneag, cu un ciuf ieșit din bască și ale cărui orbite păreau scurse spre albia cearcănelor, o reperase dinapoia unei pungi. Luă pe buricele degetelor firmituri din plasă și le băgă în gura indispusă de octogenar. Stânjenită, își mută privirea pe pereții biroului de informații, vizavi de sculptura băuturii carbogazoase, care apăreau asemeni unor fragmente de corp străbătute de echimoze galben-cenușii. Toată gara, concluzionă ea, era o boală a Umaniei Inferior.

Soarele orei șase arunca o lumină albicioasă prin bolta din șipci și ferestre semi-opace ale stației. În fundal răsuna cavalcada pașilor unui grup de adolescenți. Ciocnirile repezite pe caldarâm, țopăielile și chiotele trecură prin dreptul ei ca un nor compact de energie.

Bambi avea vederea împăienjenită, degetele îi tremurau, iar ca să-și ascundă șovăiala, și le împinse în curelele de umăr ale rucsacului până când unghiile prinseră o mânie în degrade. Încerca să descifreze chipul fiecărui individ care o depășea, poate ar fi fost al lui Decius. Bătrânul aruncă o parte din firmituri în direcția ei; câteva ajunseră pe bombeul pantofilor. Le scutură, surprinzându-i zâmbetul malițios. Câțiva porumbei plonjară de pe armătura acoperișului direct pe caldarâm, dar fuseseră dați la o parte de un băiat care îi zori, încercând să-i cuprindă exaltat cu mâinile. O femeie îl înșfăcă de umăr și îl târî după ea spre una din ieșiri.

Desluși din acea direcție conturul lui sau ce i se păru că ar fi fost el. Apariția părea să magnetizeze soarele care-și alungise razele pe marginea siluetei într-un nimb de săgeți sângerii. Cu cât înainta, cu atât mai mult proeminența pe post de streașină de pe frunte și cicatricea buzei de jos, vizibilă pe goliciunea bărbiei, deveneau indubitabil ale sale.

Bambi – sau Dolores, după numele real – mima starea unui electron aflat în superpoziție: exista simultan în două stări diferite, una vegană, cealaltă interesată amoros de un măcelar. Se ridică fâstâcită când Decius păși în dreptul ei, impasibil. Purta adidași, blugi, un tricou negru și era mai înalt cu un cap. O sărută pe obraji, învăluind-o cu un miros discret de ambră. Deodată își pierduse superpoziția, pătrunzând în roluri oscilante. În afara razei lui de observație, revenea la ea însăși (pistolul cu bolț captiv, somniferele), însă de îndată ce se știa privită, aluneca într-o seducție făcută din ezitări languroase de căprioară (roșu carmin, dinți de sidef, talie și șolduri de Barbie).

— Vreau să te vânez, Bambi. Urgent.

Declarația lui venise din senin, pe o voce groasă. O scană de jos în sus, încolțind-o cu pupilele sale în unghiuri diferite, cea stângă cu o semi-treaptă mai jos decât dreapta. Bambi ridică din sprâncene, blocată. Sunetele din jur se estompară, bătrânul plecase, iar ea rămase cu ochii lui de dinamită care încercau s-o iscodească, să o lungească ca pe razele soarelui, dar ea miza pe voință, nu era o stea și nici o femelă a cerbului oarecare ca să fie prinsă în doi pași și trei mișcări.

— Hai să nu ne grăbim, avem toată seara la dispoziție.

— Sigur. Mi-am lăsat mașina în parcare, zise el și ținti cu arătătorul spre ieșirea de unde venise.

Soarele primise un narcotic, căci se moleșise pe piatra cubică pe care o străbăteau, el în spatele ei, ocupat să-i arunce tentative de zgardă invizibilă în jurul gâtului. Autoturismul avea tabla impecabilă. Decius împinse la o parte un grup de copii cerșetori postați în fața mașinii, cu pantaloni pătați și picioare la vedere. Pui de țigani! rosti spre Bambi mânios. Ea se decuplă de scenă, își mușcă buzele de ciudă ca să nu reacționeze anapoda și să-l piardă chiar de la început. Înăuntru era confortabil, fără icoane bălăngănitoare, bordul având o consolă cu ecran tactil, climatizare și GPS. Își puse rucsacul lângă ea, pe mochetă.

— Mergem să mâncăm, dragă Bambi, te iau la localul meu preferat din inima orașului. Apoi ne vom lăsa duși de val. Ce zici?

Motorul durui înăbușit, potent. Ea nu-și mai găsi cuvintele, se bâlbâi în șoapte stinse. Deschise gura și nimic. Își pierduse sinele, închisă ermetic în burta elegantă a vehiculului, în anexa falică a patronului de măcelărie, a fostului creator de moarte, fapt care-l făcea pe el însuși un etern măcelar. Nu trebuia să uite de prezența dispozitivului de asomare și de pilulele soporifice. Îi studie pe furiș mâinile de pe volan. Avea degetele lungi, palmele late, cuprinzătoare. Ca și cum i-ar fi citit trăirile, Decius își coborî mâna dreaptă peste mâna ei de pe genunchi. Bambi o uitase acolo, el însă i-o acoperi cu o cupolă acaparatoare. Gestul îi trimise fiori pe calea brațului până la piept. Vru să și-o retragă, dar se abținu. Măcelarul coti pe bulevardul central, perfect conștient de privirile ei.

— Vreau să oprim undeva mai devreme, spuse ea, legănând dintr-un picior.

— Cum dorești.

Găsiră un loc de parcare și porniră în plimbare. Bambi se refăcea, lipsită de încorsetarea bolidului, încerca să-și țină vulnerabilitatea în frâu. Pe de altă parte, Decius îi părea calculat ca un șarpe. Un miros umed de râu, de alge și pește umplea atmosfera. Pescărușii se agitau în zboruri încâlcite, strigându-și unii altora dojeni stridente.

— Îți face plăcere să vânezi? îl întrebă, urmărind un tip de la o șaormerie cum răzuia marginile rumenite ale unei stive cu carne de pe un rotisor.

— Ca formă de recreere, de ce nu? Chiar și eu am fost vânat de prietenul meu cel mai bun. Cu un cârlig! zise el și izbucni într-un râs sacadat, dezvelindu-și dinții de orez. Își acoperi imediat gura cu palmele. Uite, aici, continuă, după ce se liniști și îi luă degetul mare, ghidându-l spre partea dreaptă a maxilarului, acolo unde se găsea cicatricea.

Bambi se înroși toată când îi atinse moliciunea cu asperități a buzei.

— Eram doi copii la pescuit. Mi-a zis să am încredere și să mă prefac în pește. Am luat ca nebunul de cârlig și boul a tras de m-a înhățat. Furase vermut de la tatăl său, eu cum n-aveam tată, de la cine să iau alcool? Ne îmbătaserăm amândoi pe malul lacului, dar asta nu era o scuză pentru ieșirea lui de căcat, cu bărbia plină de sânge, tot l-am bătut măr.

— Ați mai vorbit de atunci?

— Nu, scutură el categoric din cap. M-a evitat, iar eu, față de cei în care îmi pierd încrederea, nu pot decât să-i subjug.

Bambi știa că avea de-a face cu un individ de temut. O pătrunse frica pe șira spinării, ca niște picuri reci. Părea că se prefăcuse ea în pește. Riposta nu-și găsea locul. O ambulanță apăru la capătul bulevardului, înăbuși chirăitul pescărușilor cu sirena. După ea urmă o mașină de poliție. Cu cât înaintau spre fața locului, Dolores încercă să înregistreze situația (caroserie îndoită, fragmente de sticlă pe asfalt, oameni adunați negociind impresii).

— Vânatul mi se pare o porcărie, o crimă, zise ea cu mintea la animale, dar regretă de-ndată.

— Vânatul sportiv nu este o crimă și nu va fi până vreo lege idioată nu spune altceva. Precede prostituția. E, la urma urmei, un mod de a te simți bine în natură. A-ți omorî cina, te pune într-o legătură intimă cu strămoșii.

— Eu caut alte legături intime.

— Nici eu nu mă rezum doar la asta, dragă Bambi. Doar iată-ne pe amândoi aici, zise cu un zâmbet studiat și se lansă într-o plecăciune.

Zâmbetul era ca rânjetul plin de bunăvoință și ospitalitate al colonelului Harland Sanders, gândi Dolores, cel cu păr alb, ochelari și papion negru la gât de pe panourile KFC. Îndărătul afișelor se întâmpla oroarea aviară.

Câțiva maidanezi le tăiară calea, oprindu-se la locul accidentului. Pe șosea băltea sângele, iar ambulanța emitea un fascicul pulsatoriu în alb și roșu.

— Să nu-mi spui că te-ai făcut palidă numai de la atât.

— Sângele mă amețește. Tind să cred că doar doctorii și măcelarii devin imuni.

— Nu te uita și atunci nu există, răspunse el, scoțându-și o țigară. Vrei?

— Nu, mersi. La ce restaurant mergem?

— Unul vietnamez, vom ataca bucătăria asiatică! Nu e departe de aici, încă o stradă și gata.

— Sună bine, dar nu-mi va plăcea orice.

— Nu se poate să ne placă orice, Bambi, nici mie nu-mi place totul la tine, zise și eliberă fumul de țigară cu un fâsâit.

Decius o studie cu ochi pătrunzători. Rămase ușor în urmă, iar Bambi îi simți privirea pe bluza ajurată, pe pantalonii albi ce-i lăsau gleznele elongate descoperite, și deodată avu impresia că merge legănat, cu pași de gâscă, ca și cum ar fi cărat în spate un sac cu plumb, iar el avea să observe toate astea și să-i scadă apetitul. Necesita mai multă stăpânire de sine, dar simpla lui prezență îi injecta paralizii în trup. Măcelarul reveni și îi puse mâna pe umăr.

— E aici, spuse, în timp ce deschideaușa de la intrare.

Lampadarele cu abajur din hârtie portocalie răspândeau o lumină difuză. Bambi admiră tapetul, pe care se reliefau temple budiste și câmpuri de orez. Într-un colț se găsea un altar în miniatură, decorat cu zeități din lemn lăcuit, alături de câteva farfurii cu fructe și un vas de ceramică plin cu bețișoare. O aromă de tămâie plutea în aer. Peisajul părea potrivnic pornirilor ei răzbunătoare, îi zăpăcea dispozitivul de asomare, ambianța crepusculară dădea impresia unui Rai fără nicio gură de scurgere, deși acest loc al plăcerilor vizuale nu era decât un panou publicitar în spatele căruia se petreceau cele mai desăvârșite tehnici de ucis.

Se așezară la o masă aflată în prelungirea unui acvariu cu pești. Decius se poziționă cu spatele la sticla vasului. Un chelner într-o tunică și mănuși satinate le aduse meniurile. Bambi citi ofertele culinare (viața vitei, răsuflarea porcului, oul găinii, clămpănitul raței, freamătul creveților). Comandă pachețele de primăvară cu garnitură din orez prăjit și legume. Măcelarul ridică din umeri la poftele ei. Ceru o supă Canhchua, iar ca fel principal vită cu bambus. Ospătarul reveni cu două pahare mici, pline cu un lichid transparent, gălbui.

— Hai să ciocnim, Bambi! Propune tu pentru ce.

Așteptă un răspuns, împreunându-și degetele sub bărbie. Ea întoarse capul spre masa alăturată, unde un om în vârstă cu pince-nez mesteca delicat o bucată de pește.

— Fie. Pentru armonia dintre un Zerg și un Protoss!

— Dacă tu ești un Zerg și arăți așa cum arăți, eu altă soluție nu găsesc decât să ne înțelegem.

— Și iată că ne aflăm pentru prima oară pe aceeași lungime de undă! se însufleți ea. Ce e în băutura asta?

— Vin din orez. O nimica toată!

Bambi sorbi puțin câte puțin. Era caldă, puternic alcoolizată, cu gust de ierburi aromatice și avea încă ceva nedeslușit. O arse pe dinăuntru până la stomac.

Peștii se unduiau în acvariu cu eșarfele lor multicolore, urcau și coborau dealuri invizibile, își închideau și deschideau membrana branhiilor, cercetau pereții cu gura. Oamenii erau peștii aerului, cu branhiile sub acoperire, îi trecu prin minte. Decius făcu un semn discret chelnerului. Acesta reveni cu o sticlă lată și o înclină înaintea ei.

Un șoc puternic o străbătu, de parcă ar fi primit un pumn între vintre. Se prinse cu degetele de pantaloni ca să nu alunece în hău: înăuntrul băuturii din care consumase zăcea o cobră, înlemnită în poziție de atac. În gură ținea coada unui scorpion. Drace! mârâi Dolores înăbușit, măcelarul tocmai îi violase identitatea de vegană. Încercă să se regăsească pe moment, dar parcă usturimea din stomac intră în fiecare por al corpului. Își atinse fruntea, era în flăcări. Se scuză și plecă la baie să se stropească cu apă rece, să uite de cele două morți fermentate.

Înapoindu-se, farfuriile cu mâncare erau așezate. Oftă prelung.

— Ești genul de femeie care se sperie de păianjeni prin casă și imploră pe altcineva să folosească talpa papucului? Asta mi-ai arătat prin comportamentul tău de mai devreme, spuse el, pescuind cu bețigașele din supă un prim mugure de bambus.

— Din contră, caut un pahar, îi invit înăuntru și apoi îi duc afară.

— Prostii! O zdrobitură e mai rapidă și mai satisfăcătoare.

— Pentru tine, poate.

Din orez ieșeau aburi, iar Dolores răscoli boabele albe și mușcă gânditoare dintr-un pachețel de primăvară. Inspiră superficial. Mirosurile lor de mâncare se luau la bătaie, câteodată biruiau morcovii ei, însoțiți de o adiere delicată de tofu, alteori – în special când măcelarul tăia o bucată de vită fiartă –, arena era cucerită de un damf stătut, acru, cu note caramelizate și de ghimbir.

Bambi intră pentru o clipă pe webcam-ul sanctuarului Anima. Voia să răsufle, să ia câteva guri din lumea cealaltă în timp ce Decius își clefăia vita. Obosise cumplit. Dacă nu reușea să-și ducă planul în câteva ore? Și totuși, în câteva ore ar fi gata, ar pleca eliberată a doua zi spre Kapitalima, cu o satană mai puțin pe pământ.

În întunericul luminat de felinare, camarazii ei se odihneau pe-o parte, printre paie și fân, Hope și mama ei, Holly, stăteau spate în spate, iar lui Libero îi ardea de joacă, se pare, căci își împingea râtul în pieptul celei tinere, nelăsând-o să ațipească. Mai încolo, într-un ungher, descoperi o apariție stranie, un fel de oaie, cu blana în mici rotocoale. Decius o apucă brusc de încheietură și îi luă mobilul din mână.

— Dă-mi-l, te rog, înapoi!

— Doar dacă mai bei un shot de reptilă cu mine, vorbi el amuzat, holbându-se în ecran. Cine-s ăștia? se interesă și făcu semn ospătarului.

Bătrânul cu pince-nez le aruncă o privire contrariată, ștergându-și somptuos bărbia. Bambi se abținu să se isterizeze. Cum ar mânui mai încolo pistolul cu bolț captiv (făcuse exerciții în Fundejo, urmase tutoriale), dacă nu era capabilă să-și intre în rol?

— Niște porci de la un sanctuar. Acolo le dau nume, Holly, Hope și Libero. Se îngrijesc de viața lor fără lama cuțitului. Țin la ei foarte mult, așa cum tu ții la moarte, eu țin la viață.

— Eu țin la bani. Mă doare-n cot de moarte sau de viață. Uite, Anima mi se pare un nume reușit! Poate ar trebui să-mi schimb firma și să-i zic Anima 112?

Dolores pufni scurt. Mâinile satinate sosiră, susținură corpul și gâtul sticlei ca s-o lase să-și vomite poțiunea în pahare, în jeturi controlate, umplându-le ochi. Cobra făcu o închinăciune cu al ei guler expandat și ochi de perlă plastifiați, fără să piardă telsonul scorpionului din fanta botului. Bambi, aproape învinsă, ciocni paharul cu Decius și îl dădu, de data asta, peste cap. O scârbă i se așternu pe buze, încrețindu-le. Băutura, simți ea în siajul gustului, găzduia un asasinat ce nu se mai încheia, o copulație perversă, cu solzii pe chitine călcând, o agățare morbidă a doi prădători, reduși de om la poziții caricaturale.

— Relaxează-te. Rămâi cu mine ori te lași păgubașă, fiindcă te intimidez? îi spuse, îngustându-și privirea maronie.

Măcelarul ținea să-i guverneze creierul sinapsă cu sinapsă. Câțiva stropi de transpirație i se formară pe frunte.

— Dacă mă intimidezi, mă atragi. Altfel mi-ai fi fost indiferent, iar indiferența e semnul cel mai elocvent al unei eșuări.

Decius așeză înapoi telefonul în dreptul ei pe masă, iar ea îi prinse degetele într-ale sale. Arșița din stomac oferea cutezanță. Se priviră ochi în ochi, pupilă în pupilă, broboanele de sudoare deschiseră pârâiașe pe fața lui. Măcelarul se șterse cu un șervețel și își masă stomacul cu mâna cealaltă.

— Mergem? zise el. Cer nota și plecăm spre locuința mea.

— Să-mi arăți lumina?

— Chiar mai mult de-atât, Bambi! Mă voi supune capriciilor tale.

În mașină, își zvântă fruntea cu un nou șervețel. Emoțiile îl copleșiseră, și asta o fi fost manifestarea sa? se întrebă Bambi, încurcată. Imposibil. Nu era el una dintre marile satane ale Umaniei? Automobilul rula cu viteză, cotea când la stânga, când la dreapta, pe străzile însuflețite de oameni. Fiorii îi veneau în valuri, unul după altul, urmați de adrenalină. Tâmplele îi zvâcneau, iar fălcile i se încleștaseră. Decius mișca volanul cu smucituri. Bambi îi puse mâna pe umăr ca să-l calmeze, dar el i-o îndepărtă.

— Totul e în ordine?

Opriseră brusc în fața unui hotel.

— Nu! răcni el.

Măcelarul încercă să iasă din mașină, deschise portiera, însă voma îi țâșni pe gură, stropind interiorul ușii, asfaltul, blugii. O lavină de voiajori (ecusoane pe piept, ochi de liniuță, fețe sedate de plăcerea dislocării) urmăreau uluiți cum șoferul se încovrigă, înjură, varsă din nou.

Bambi părăsi autoturismul cotropit de mirodenii stătute și de fragmentele de vită nedigerată, își puse rucsacul răzbunării pe spate și porni spre el ca să-i ofere ajutor. O năpădi senzația de greață.

Decius gâfâia. Cu ochii împăienjeniți, își sprijinea palmele de genunchi.

— Să-i ia naiba pe asiatici, era ceva stricat în mâncare, tocmai acum!

— Te simți mai bine?

— Da, dar uită-te și tu. Mi-am pierdut romantismul, în seara asta nu cred că-l mai putem reface, merg să mă recuperez. Te las, Bambi, cu scuzele de rigoare! zise și intră în mașină.

— Sper să ne vedem data viitoare.

Călătorii se plictisiseră de micul zbucium și plecară. Dolores, cu buzele restrânse într-o linie aspră, procedă la fel.

Pe unde pășea, luna, văduvită de nori, concura cu fațadele companiilor însemnate de neoane. Mintea îi era golită, ca un loc din natură abandonat după o sesiune de barbecue, plutea într-o tăcere plină de zgomote. Trecu de cartierul firmelor și ajunse pe un bulevard cu arțari. Un lătrat de câine țâșni în depărtare. Primăvara se instala mai devreme aici decât în Fundejo, iar frunzele adolescentine băteau, într-un vânticel, cu sclipiri de licurici. Nu putea lua pe avion dispozitivul de asomare, agenții de securitate i l-ar fi confiscat. Scoase mobilul și căută Parcul Verdeto, cel cu vederea spre blocul tampon. Era la zece minute de mers.

Ajunse la îngrăditura cimentată a zonei, trecu de poartă, urcă treptele, ferindu-se de șervețele, prezervative și doze de bere. Pe aleea principală, un grup de tineri se înghiontea pe-o bancă. Alese o cărare care urca spre un pâlc de sălcii. Natura îi relaxase strânsoarea din vintre și îi ascuțise simțurile. La baza celui mai mic arbore își înfipse mâinile în solul acoperit de iarbă rară și săpă. Pământul era reavăn, rece, răspândea un miros metalic, de râme proaspăt excavate. Verifică dacă prin vecinătate mișuna vreun om ori altă viețuitoare, folosindu-se de lumina cu efect de lanternă a mobilului. Scoase o pungă din rucsac, înfășură arma, respectiv cartușul cu zece capse, și le așeză în găvanul proaspăt format. Acoperi repede adâncitura.

Își privi la final unghiile îndoliate, cu lunula înnegrită, păreau triste după o asomare care eșuase să aibă loc.

_____________

^*Capitol din romanul în lucru Laborator experimental al începutului lumii.

[Vatra, nr. 7-8/2026, pp. 10-12]