Petru Cimpoeșu – Făt-frumos din viitor. Epoca sentimentelor (7)

Există mai multe remedii pentru deochi, cel mai eficient dintre ele dovedindu-se acela de a fi scuipat, în copilărie, de cât mai multe dintre rudele și cunoștințele părinților. Dacă, de îndată ce se apropie de tine, un adult te scuipă și exclamă: să nu fie de deochi! înseamnă că el îți transmite o vibrație pozitivă care te va proteja de vampirismul energetic, dar numai pentru o perioadă limitată. De aceea procedura trebuie repetată ori de câte ori se ivește ocazia. 

Citește în continuare →

Ariana Zburlea – Casa cu Lei

Mama ei o ținea de mână în fața clădirii – o bătrână îngenuncheată de durere. Părea a fi Casa cu Lei din centrul vechi al Constanței. Se uită în jur, marea nu freamătă în orizont, nici vaietele pescărușilor nu se aud. Nu se aflau în orașul-port. Când a atins peretele rece, i se năștea strălucirea, de parcă cineva a vopsit-o proaspăt. Arăta precum tortul unei prințese. Și-a depărtat mâna; iarăși devenise înspăimântătoare. Mama și fiica s-au privit reciproc o clipă și au intrat.

Citește în continuare →

Petru Cimpoeșu – Făt-frumos din viitor. Epoca sentimentelor (6)

Poate că e momentul potrivit pentru niște reflecții, deși mă aștept ca unii dintre voi să obiecteze: poate că nu! Totuși, mi se pare normal ca uneori să ne punem întrebări profunde, adică acele întrebări majore care surprind realitatea nepregătită, obligând-o să dea răspunsuri greșite. De exemplu: cum funcționează Chirurgia Astrală, cum să recuperăm anumite informații despre viețile anterioare și cum poate fi deblocat potențialul de autovindecare fără medicamente sau tratamente convenționale, pentru a scăpa de viermii intestinali. Un prim răspuns ar fi că, înainte de orice, trebuie să ne purificăm interiorul, fiindcă tot ceea ce apare în viețile noastre este proiecția unor programe preexistente, astfel încât nu are rost să ne batem capul. Dar mai sunt și altele, setea metafizică a oamenilor fiind practic nelimitată, uneori dureroasă și imposibil de rezolvat cu pastile, iar asta explică multe. 

Citește în continuare →

Petru Cimpoeșu – Făt-frumos din viitor. Epoca sentimentelor (5)

A intrat cu un scop clar în minte, se putea citi în ochii lui asta, fiindcă întotdeauna urmează să se întâmple ceva, deși nici mie nu mi-e prea clar ce anume și cum. Însă, odată ajuns cam la jumătatea distanței între C1 și C2, domnul Desiderio se opri, pentru a evita să ia o decizie pripită. Încă nu era sigur că ajunsese acolo unde își propusese să ajungă. Ținând cu o mână coarnele trotinetei electrice, și-a dus cealaltă mână la borul pălăriei și s-a înclinat în semn de respect, salutându-i astfel pe cei prezenți și privindu-i cu o curiozitate sinceră, fără să-și fi luat în prealabil bilet de ordine. Simțea cum circulă printre ei sentimentul reconfortant al solidarității umane.

Citește în continuare →

Angela Martin – Ce scenă!

În următoarele două seri, Cezar nu mai dădu pe la Pod. (Între timp Carolina aflase că așa se și numea acel teatru – „Podul”.) În a treia, pe la nouă, îl răzbi curiozitatea, dar mai ales frigul. Instalatorul nu venise să repare hidroforul, așa cum îi promisese domnului Ionescu, așadar ce era să facă, să stea în casă să dârdâie?

Era într-o vineri. Se îmbrăcă fără tragere de inimă. Pe la zece, se înființă la Casa Studenților la teatru. Când intră, repetiția era în toi. În sală, nicio schimbare, nu se instalase scena despre care le vorbise la prima întâlnire cu echipa, tovarășul X. Află mai târziu că Iulică fusese cel care se opuse să fie construită scena.  De o bârnă a tavanului atârnau două cabluri negre, slinoase, terminate cu două becuri. Erau prea sus și, oricum, prea chioare pentru a risipi pe o suprafață atât de mare întunericul. Sub lumina lor pâcloasă, „actorii” se distingeau în mijlocul sălii desculți, pe scândura goală, încremeniți, asemenea unor statui, în pozițiile cele mai bizare. Aveau trupurile încovoiate, mâinile întinse lateral, cu palmele răsucite în sus, cu degetele rășchirate și chircite. Apropiindu-se, le observă fețele livide, schimonosite, ochii holbați: unii păreau devastați de durere, alții de spaimă, alții de disperare. În fața acestui grup statuar, o blondă gracilă avea lipit de frunte cu leucoplast un șnur vizibil prea scurt, la capătul căruia, la cea mai mică mișcare, îi juca pe față o pătrățică de zahăr cubic. Iar jocul ei o asmuțea. Cu mâinile legate la spate cu sfoară, umbla cu gura căscată după bucățica de zahăr, ca o fiară turbată, s-o înhațe. Își răsucea trunchiul spasmodic, se ridica pe vârful picioarelor, cădea în genunchi, fornăia, se tăvălea pe jos zguduită de convulsii, scâncea, guița, gemea, răcnea, scheuna, gâfâia, măcăia, mugea, scotea țipete înfricoșătoare, devenea pasăre de pradă, apoi animal înjunghiat. Își trăia cu adevărat rolul: i se tumefiase fața de încordare, arterele gâtului și ale feței i se umflaseră. Ce se întâmpla acolo era terifiant, la limita rezistenței fizice pentru actriță  și a anduranței psihice pentru spectator.

Citește în continuare →

Petru Cimpoeșu – Făt-frumos din viitor. Epoca sentimentelor (4)

De mii de ani, șamanii manipulează Timpul Sacru și termină treburi nerezolvate din trecut, iar ceilalți oameni trăiesc de parcă asta n-ar avea nicio importanță. De parcă timpul ar fi linear, deși curge clar în mai multe dimensiuni. Maya Balam, de exemplu, este astăzi un modest hotel de trei stele și cu toaleta pe hol, din mica localitate mexicană Xipujil, dar maiașii Balam de altădată stăpâneau arta de a păși dincolo de infinit ori de câte ori li se oferea ocazia, pentru a reduce facturile la gaze sau la curentul electric, ceea ce înseamnă că și acum ar putea fi printre noi, deghizați în experți guvernamentali. Din păcate, oamenii de știință, preocupați de chestii neînsemnate, abia încep să deslușească în ce fel unele probleme pot fi rezolvate înainte ca ele să apară. Ce spun eu aici nu e doar teorie, este o practică dovedită eficientă de-a lungul mileniilor, iar ca să vă convingeți de asta trebuie doar să faceți clic pe un anumit buton de pe un anumit website și să începeți Călătoria, pentru a vă crea un destin armonios. Nu altfel a procedat cândva savantul american Edgar Cayce, chiar dacă pe vremea aceea nu exista internet, citind o mulțime de cărți în somn și punându-și mintea în contact cu Conștiința Universală, care îi oferea acces la tot Timpul și la tot Spațiul, numai că după aceea, când se trezea, nu-și mai amintea unde e localizată Atlantida. Și probabil că într-un mod oarecum asemănător a procedat, în zilele noastre, domnul Desiderio, obținând acces la înregistrările akashice care conțin codurile planului de existență ascuns în vidul cuantic, cu toate consecințele de rigoare ce decurg de aici.

Citește în continuare →

Corin Braga – Impersonificatorul (Când era să mor)

Era o dimineață frumoasă de aprilie, cu soarele strălucind zglobiu pe un cer albastru străbătut de nori subțiri și străvezii ca niște câlți albi de cânepă. Ora nu mai era matinală, să tot fi fost ceasurile 10 sau 11, cu toate acestea strada Horea era pustie. Geamurile clădirilor care o mărgineau erau închise, cu jaluzelele sau cortinele trase, încât nu se întrezărea nimic din agitația unei zile obișnuite de lucru. Din cauza aceasta, deși iluminate zâmbitor de razele piezișe dar puternice ale astrului, casele aveau un aer stingher și oarecum mirat.

Citește în continuare →

Petru Cimpoeșu – Făt-frumos din viitor. Epoca sentimentelor (3)

Simt eu, așa, că nu aveți suficientă încredere în ce vă spun, de parcă m-ați bănui de vreun motiv ascuns ca să vă mint, iar suspiciunea asta a voastră mă cam deranjează. Înainte de orice, dacă vreți să experimentați catharsisul, ar trebui să renunțați la ea. Dacă nu, eu oricum îmi fac treaba. După cum v-am mai spus, sau poate că am uitat să o fac, lectura oricărei povești presupune un acord pentru suspendarea neîncrederii. Oameni mai deștepți decât mine și decât mulți dintre voi au stabilit că, cu cât o minciună e mai gogonată, cu atât mai mare este probabilitatea de a fi crezută, iar acest lucru a contribuit, de-a lungul secolelor, la progresul cunoașterii. În sensul că, din una în alta, omenirea a născocit atomi, molecule, sisteme solare, galaxii și alte chestii care inițial nu existau nici în mintea celui mai deștept dintre strămoșii noștri. Eu însumi, dacă cineva s-ar apuca să-mi vorbească despre Experimentul Terasem, poate că aș fi un pic sceptic și aș întreba: ce mai e și asta? Dar dacă ăla ar adăuga că scopul experimentului este de a prelungi viața umană prin nanotehnologii, revigorarea conștiinței umane și facilitarea învierii din biostazie, aș zice: hei, asta e o chestie interesantă, fiindcă nu mai înțeleg nimic!

Citește în continuare →

Marian Ilea – Ai nimănui și ai tuturor

Skoda Octavia oprise la frizeria din Solotvino, aproape de podul peste Tisa, de vamă și de… casă. Solotvino, adică Slatina, mina de sare de lângă Sighet.

„Pe strada principală călătorul era îmbătat de mirosurile de cafea și de rahatul tăvălit în susan al turcului de peste drum”, zice frizerul. Scaun de stomatolog, scârțâind din toate șuruburile, dacă se rupe, dacă dau de pământ, vai de lombosciatica mea, vai de mine !

Citește în continuare →