
Senida POENARIU
Libertăți inegal distribuite
O discuție despre „fetele emancipate” ale literaturii, fie ele autoare sau personaje, pornește, implicit, de la existența și a celor „mai puțin” emancipate, ca să nu spunem „neemancipate”. De fapt, termenul de emancipare își capătă sensul chiar din această opoziție: pentru a vorbi despre o femeie emancipată, procesul emancipării este, în definitiv, cel vizat, adică depășirea/ ieșirea din acele condiții, contexte, norme, relații de putere ș.a. care o condamnau la „minorat”, dacă ne gândim la poziția kantiană, emanciparea fiind o formă de autonomie a gândirii/ a rațiunii (curajul de a gândi independent) sau, pe linie marxistă, o eliberare de exploatare socială și economică. Așadar, interesul ar viza acțiunea de a trece de la constrângere la autonomie, de la dependență la libertate, de la subordonare la egalitate și lista poate continua, culminând cu atingerea dezideratului de a /(-ți) determina (intelectual, economic, social) propria existență/ mod de a trăi. De cele mai multe ori însă traiectoriile nu sunt în linie dreaptă. Ieșirea dintr-o formă de subordonare nu se soldează, automat, cu atingerea statutului de libertate, orice ar însemna aceasta. Formal și/ sau substanțial lucrurile pot diferi semnificativ. Mai mult chiar, uneori, ieșirea dintr-o formă de subordonare presupune, de fapt, picajul într-o alta.
Citește în continuare →