Etnologia românească – azi (IV)

Iulian BOLDEA – Folclorul. O perspectivă postmodernă

În contextul etnologiei româneşti actuale, Otilia Hedeşan este, fără nicio îndoială, o voce de autoritară prestanţă ştiinţifică şi academică. Continuând activitatea etnografică a folcloristului Vasile Tudor Crețu la Universitatea de Vest din Timişoara, Otilia Hedeşan a colaborat cu mari etnologi români contemporani (Mihai Pop, Nicolae Bot, Ion Cuceu, Nicolae Constantinescu etc.), dovedind spirit de iniţiativă, energie şi dinamism în proiectele pe care le-a coordonat. Un exemplu concludent este Research Center for Heritage and Cultural Anthropology (RHeA) în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea tineri cercetători din domenii înrudite (antropologie, etnologie, studii literare, arhitectură, muzicologie etc.), angrenaţi în proiecte ce valorizează patrimoniul cultural regional. Adevărata ţintă a cercetărilor Otiliei Hedeşan este reprezentată de istoria recentă a fenomenului etnologic, perceput din perspectivă postmodernă, fiind evaluate totodată cu simţ al nuanţei şi subtilitate unele toposuri exemplare ale etnologiei, de la fenomenul povestitului, la sfera complexă a mitologiei populare, la orizontul ritualităţii sau la mecanismele etnografice ale sărbătorii. Cărţile Otiliei Hedeşan sunt ilustrative în privinţa redefinirii etnologiei din perspective inovatoare, postmoderne: Șapte eseuri despre strigoi (1998), Pentru o mitologie difuză (2000), Folclorul. Ce facem cu el? (2001), Lecții despre calendar: curs de folclor (2005), Mă razumești, fata mea? Note de teren pe Valea Moravei (2007), Luai Uzdinu de-amăruntul. Amintirile unei povestitoare prodigioase: Mărioara Sârbu (2015). În câteva observaţii sintetice, Ion Şeuleanu relevă cu acuitate profilul autoarei: „Otilia Hedeşan ni se înfăţişează ca o excelentă cunoscătoare a realităţii etnofolclorice anchetate pe care o «citeşte» cu o pătrundere de-a dreptul lăudabilă. La fel de familiarizată pare a fi şi cu ceea ce ţine de reliefurile de mentalitate şi de psihologia comunităţilor folclorice şi tradiţionale, ca şi de traseele pe care aceste colectivităţi tind a evolua în noile contexte configurate de o multitudine de factori socio-economici ori numai culturali, caracteristici unui prezent supus schimbărilor de tot felul.”

Citește în continuare →

Etnologia românească – azi (III)

Narcisa ŞTIUCĂ – Despre una dintre provocările post-decembriste ale etnologiei

În ultimul deceniu din secolul XX, disciplinele a căror sarcină era studiul culturii tradiţionale / populare româneşti s-au aflat într-o situaţie paradoxală: pe de o parte aveau deja delimitate teritoriile epistemice şi asumate metodologii şi instrumente de lucru, arhive riguros şi bogat constituite, din care rezultaseră deja o sumă de lucrări academice de sinteză, pe de alta, specialiştii constatau – chiar dacă nu întotdeauna şi recunoşteau – că lumea satului tradiţional se transformase „pe negândite”. Prin urmare, existau două căi corelative de urmat: aplicarea principiilor şi metodologiei cercetării pe realitatea pe care o oferea terenul şi adecvarea acestora la lumea rurală şi urbană în schimbare.

Citește în continuare →