
Narcisa ŞTIUCĂ – Despre una dintre provocările post-decembriste ale etnologiei
În ultimul deceniu din secolul XX, disciplinele a căror sarcină era studiul culturii tradiţionale / populare româneşti s-au aflat într-o situaţie paradoxală: pe de o parte aveau deja delimitate teritoriile epistemice şi asumate metodologii şi instrumente de lucru, arhive riguros şi bogat constituite, din care rezultaseră deja o sumă de lucrări academice de sinteză, pe de alta, specialiştii constatau – chiar dacă nu întotdeauna şi recunoşteau – că lumea satului tradiţional se transformase „pe negândite”. Prin urmare, existau două căi corelative de urmat: aplicarea principiilor şi metodologiei cercetării pe realitatea pe care o oferea terenul şi adecvarea acestora la lumea rurală şi urbană în schimbare.
Citește în continuare →