„ …eu, Şerban Foarţă, voi fi debutat ca unul dintre foarte mulţii heteronimi ai lui Paul Valéry!”

Em. Galaicu-Păun: Se ştie – iar istoria literaturii a transformat întâmplarea într-un soi de mit – că, la capătul unei întâlniri providenţiale cu idolul său, poetul Stéphane Mallarmé, tânărul Paul Valéry a avut un fel de „şoc existenţial”, care avea să-i schimbe destinul: n-a mai publicat poezia vreme de aproape două decenii, iar atunci când a făcut-o, în 1917, dând la tipar la Jeune Parque (într-un „fabulos” tiraj de… 40 de exemplare), devenea el însuşi un maestru. Aţi trăi şi Dvs o astfel de întâmplare? Cine a fost „Mallarmé”-ul Dvs.? Vă rog s-o istorisiţi. Iar acum, că sunteţi unul dintre cei mai apreciaţi scriitori români contemporani, rogu-Vă să-mi spune-ţi dacă aţi avut şansa să Vă caute un tânăr autor pentru a „face ucenicie” la Dvs., iar dacă (încă) nu – totul e înainte! –, pe cine dintre autori aţi fi vrut să-l vedeţi pe post de „tânărul Paul Valéry”?

Şerban Foarţă:Sunt într-o situaţie uşor privilegiată: „Mallarmé”-ul meu a fost Mallarmé însuşi. (Vor mai fi fost, desigur, şi alţi câţiva: numai fanaticii sunt „homines unius libri”.) Cât despre „tânărul Paul Valéry”, tot eu mi-am fost… Paul Valéry-ul propriu! Citește în continuare →