Senida Poenariu – Lectură și tact după teorie

Studiul manifest Lectura după Teorie1 (Reading after Theory)al lui Valentine Cunningham este tradus cu un decalaj de douăzeci de ani de la apariție (2002), chiar când preocupările din spațiul nostru cultural pentru (post)teorie / „postcritique” se materializează în volumul Theory in the „Post” Era. A Vocabulary for the 21st-Century Conceptual Commons, editat de Alexandru Matei, Christian Moraru și Andrei Terian, la prestigioasa editură Bloomsbury. „Departe de a fi un fuddyduddy don, o figură a establishment-lui academic conservator, Cunningham e mai degrabă un provocator dotat cu acel remarcabil wit britanic – un individ care nu agreează sistemul, convențiile, care repune problemele timpului său într-o ecuație personală, într-un stil idiosincratic, amuzant-ironic …”2 – îl descrie, pe bună dreptate, Raluca Dună, în textul amplu dedicat profesorului britanic din „Observator cultural”, în urma lecturii căruia te întrebi ce-i mai rămâne de spus cronicarului întârziat care a avut neșansa să vină după, cum ar spune Harold Bloom.

Citește în continuare →

Amalia Cotoi – Gorzo & Iovănel − învățături postcritice

Desene mișcătoare. Dialoguri despre critică și cinema*, de Andrei Gorzo și de Mihai Iovănel e o carte cum rar se găsește la noi. Se încadrează și e încadrată de către autori în categoria geek-out,  o formulă dialogică în care interlocutorii se angajează într-o discuție informală pe un subiect comun. Deși, așa cum afirmă Bogdan Popa în articolul publicat pe Teletext în 12 decembrie 2023, Bestiile din jungla cinemaului, o astfel de formă e deja recunoscută, „consacrată”, chiar dacă mai mult aiurea decât în spațiul cultural de la noi, cred că plusul cărții celor doi critici, unul de film, celălalt literar, nu stă neapărat în reușita unei critici „populare” a cinemaului, ci în modul în care forma aceasta de dialog ajunge să fie productivă în planul unui metadiscurs critic.

Citește în continuare →