De mii de ani, șamanii manipulează Timpul Sacru și termină treburi nerezolvate din trecut, iar ceilalți oameni trăiesc de parcă asta n-ar avea nicio importanță. De parcă timpul ar fi linear, deși curge clar în mai multe dimensiuni. Maya Balam, de exemplu, este astăzi un modest hotel de trei stele și cu toaleta pe hol, din mica localitate mexicană Xipujil, dar maiașii Balam de altădată stăpâneau arta de a păși dincolo de infinit ori de câte ori li se oferea ocazia, pentru a reduce facturile la gaze sau la curentul electric, ceea ce înseamnă că și acum ar putea fi printre noi, deghizați în experți guvernamentali. Din păcate, oamenii de știință, preocupați de chestii neînsemnate, abia încep să deslușească în ce fel unele probleme pot fi rezolvate înainte ca ele să apară. Ce spun eu aici nu e doar teorie, este o practică dovedită eficientă de-a lungul mileniilor, iar ca să vă convingeți de asta trebuie doar să faceți clic pe un anumit buton de pe un anumit website și să începeți Călătoria, pentru a vă crea un destin armonios. Nu altfel a procedat cândva savantul american Edgar Cayce, chiar dacă pe vremea aceea nu exista internet, citind o mulțime de cărți în somn și punându-și mintea în contact cu Conștiința Universală, care îi oferea acces la tot Timpul și la tot Spațiul, numai că după aceea, când se trezea, nu-și mai amintea unde e localizată Atlantida. Și probabil că într-un mod oarecum asemănător a procedat, în zilele noastre, domnul Desiderio, obținând acces la înregistrările akashice care conțin codurile planului de existență ascuns în vidul cuantic, cu toate consecințele de rigoare ce decurg de aici.

Citește în continuare →

Simt eu, așa, că nu aveți suficientă încredere în ce vă spun, de parcă m-ați bănui de vreun motiv ascuns ca să vă mint, iar suspiciunea asta a voastră mă cam deranjează. Înainte de orice, dacă vreți să experimentați catharsisul, ar trebui să renunțați la ea. Dacă nu, eu oricum îmi fac treaba. După cum v-am mai spus, sau poate că am uitat să o fac, lectura oricărei povești presupune un acord pentru suspendarea neîncrederii. Oameni mai deștepți decât mine și decât mulți dintre voi au stabilit că, cu cât o minciună e mai gogonată, cu atât mai mare este probabilitatea de a fi crezută, iar acest lucru a contribuit, de-a lungul secolelor, la progresul cunoașterii. În sensul că, din una în alta, omenirea a născocit atomi, molecule, sisteme solare, galaxii și alte chestii care inițial nu existau nici în mintea celui mai deștept dintre strămoșii noștri. Eu însumi, dacă cineva s-ar apuca să-mi vorbească despre Experimentul Terasem, poate că aș fi un pic sceptic și aș întreba: ce mai e și asta? Dar dacă ăla ar adăuga că scopul experimentului este de a prelungi viața umană prin nanotehnologii, revigorarea conștiinței umane și facilitarea învierii din biostazie, aș zice: hei, asta e o chestie interesantă, fiindcă nu mai înțeleg nimic!

Citește în continuare →

Între timp, atmosfera de la celălalt capăt al holului era mult mai relaxată. Poate și din cauză că aici activitatea era mai riguros organizată, iar pe monitorul care atârna de tavan în fața cabinetului Compasiune-2  rulau, la intervale precis stabilite, diverse anunțuri având rolul de a întreține confortul sufletesc al pacienților. De exemplu: 

Tranziția poate fi prietenoasă; 

Acțiune plină de compasiune; 

Libertate și demnitate.

Sau, pentru a da un exemplu mai specific:

Persoanele supraponderale au prioritate. (Acuma, ca să zic, depinde ce înțelegem prin persoane supraponderale. Căci, pe de altă parte, în cabinet se intra doar pe baza numărului de ordine obținut de la dispozitivul automat de ticketing.)

Citește în continuare →

În urmă cu aproape o sută de ani, mai precis la începutul anilor ʼ30 ai secolului trecut, tânărul (pe atunci) savant sovietic Aleksandr Romanovici Luria a ajuns în Uzbekistan, nu pentru a vizita casa natală a filosofului Avicenna, între timp demolată, ci pentru a studia concepția despre lume și viață a compatrioților acestuia, majoritatea analfabeți. Una dintre primele observații ale lui Luria a fost că oamenii ăia aveau dificultăți serioase în a rezolva probleme care le depășeau experiența perceptuală, ei putând face judecăți și raționamente numai în raport cu situații concrete din viața de zi cu zi. În cuvintele lui Luria: Uzbecii nu au iluzii! Astăzi este un lucru recunoscut că până și abilitățile spațiale ale analfabeților sunt diferite de ale oamenilor instruiți. Gândirea lor este una operațională, având la bază un sistem de credințe aparent greșit, totuși reflectând suficient de corect lumea, ceea ce le permite să ducă o viață lipsită de griji, chiar dacă te privesc ciudat și zâmbesc sceptic atunci când le spui că aria cercului este egală cu πR². De altfel, unii dintre subiecții intervievați de Luria nu aveau nici măcar noțiunea de cerc. În funcție de context, îl numeau ba farfurie, ba sită, ba găleată sau lună, tot așa cum dreptunghiul era denumit oglindă, ușă sau casă. Rudimente ale acestui mod de gândire regăsim în teoria lansată recent de o influenceriță pe internet, potrivit căreia dârele de condens lăsate de avioane pe cer provoacă deranj la intestine, cu consecințe dintre cele mai neplăcute, curioșilor care se uită prea insistent la ele, o confirmare în plus venind din satele din județul Bacău unde s-au construit, cu fonduri europene, rețele de alimentare cu apă, dar oamenii se încăpățânează să bea apă tot din fântână, iar apa de la robinet o dau numai vitelor. Cică ar fi văzut la televizor că e amestecată cu fecale și de aceea pute a clor. 

Citește în continuare →