Una din plăcerile mele de zi cu zi e să iau micul-dejun cu un serial în fața ochilor. Un obicei care îmi mănâncă tot mai mult timp, cu cât e serialul mai captivant. Și, în ultima vreme, am tot vizionat sezoanele din Star Trek – cel original din anii ʼ60.
Mă consider, defel, un procrastinator înrăit, dar adevărul e că din momentul în care mă trezesc deja încep „munca” – dacă poți să o numești așa – când încep să produc date pentru diversele aplicații și platforme digitale.
În septembrie 2024, Microsoft și Constellation Energy au anunțat un acord de douăzeci de ani pentru reactivarea reactorului Three Mile Island Unit 1, închis în 2019, cu scopul exclusiv de a alimenta data center-urile pentru antrenarea modelelor de inteligență artificială. Acest acord are forma exemplară a tehnologiei despre care vreau să scriu aici. Capitalul digital re-pornește un reactor pe care comunitatea îl închisese după accidentul nuclear din 1979 de la Three Mile Island Unit 2, pentru a alimenta o operație de extracție epistemică globală, ceea ce face din infrastructura cibernetică contemporană o tehnologie a reacțiunii prin chiar forma proprietății și a operării sale, indiferent de conținutul ideologic al modelelor pe care această infrastructură le antrenează. Rezonanța pe care acest acord o are în raport cu tematica anchetei Vatra cere a fi precizată cu claritate: condițiile materiale în care aceeași infrastructură poate funcționa ca tehnologie de reacțiune sau ca tehnologie de emancipare se decid la nivelul proprietății și al cosmotehnicii care o operează, dincolo de simpla chestiune a uzului. Acesta e sensul în care tratarea AI ca pharmakon, în descendența lui Stiegler (2010), deschide problema: ca otravă și remediu deopotrivă, în funcție de configurația materială a operării sale.
Recunosc de la bun început că îmi este greu să atribui agentivitate tehnologiei. A o vedea emancipatoare sau reacționară înseamnă a o considera capabilă să manifeste imaginație în afara sistemului în care trăim, ceea ce presupune că nu sistemul însuși e problema, ci instrumentul. Ca să deținem internetul ar trebui mai întâi să deținem lumea. Dar aceasta este deja o altă conversație mult mai complexă, despre cum schimbăm lumea, nu despre ce face tehnologia cu și din noi.
De la lansarea ChatGPT în noiembrie 2022, Inteligența Artificială („AI”), sub forma sa particulară de „Large Language Machines” (LLM), a evadat de sub auspiciile discursului științific și ale imaginarului ficțiunii, și a penetrat țesutul social în întregimea sa. În nu mai puțin de trei ani și jumătate, AI-ul a devenit terapeutul, oracolul, profesorul, soțul/soția, cel mai bun prieten, sfătuitorul, visătorul, „trip-sitterul”, consultantul financiar, editorul, poetul și, nu în ultimul rând, gânditorul pentru (cel puțin) câteva sute de milioane de oameni. A reușit să pună sub semnul întrebării existența sistemului universitar ca atare și a producției academice în genere, nu doar din perspectiva studentului (cum „ne” asigurăm că nu trișează?), cât și din perspectiva cercetătorului (ce tehnologie mai potrivită să reveleze „se-ul” omis din „(se) publică sau pieri”?). A căptușit visele economice ale imperiului american în jurul său, materializând seducția unei garanții divine, a „gâștei de aur” care generează valoare pentru că este valoare, în alte cuvinte, materializând visul umed al unei purități auto-create care nu se mai împotmolește în murdăria cărnii, a muncii și a reproducției sexuale. Persistență fără nevoie de subzistență, câștig fără risc de pierdere, desfătare eternă fără agonia suferinței, în final, infinitate fără finitudine: nu este aceasta tocmai formula de bază a capitalismului, care promite juisare fără castrare?
Într-o zi, în drum spre muncă, am asistat la o conversație dintre ceea ce păreau a fi doi studenți ai facultății de fizică din Măgurele. Vorbeau despre electronică și făcut cablaje când unul dintre ei, cel care părea că învață de la celălalt, a întrebat candid: auzi, dar avem microprocesoare românești? Recunosc că prima mea reacție a fost să deplâng starea în care a ajuns sistemul nostru educațional, însă după ce mi-a trecut acest mic puseu de falsă superioritate am realizat ce întrebare bună a pus tânărul student. Într-o epocă în care aproape întreaga noastră existență socială este filtrată prin instrumente digitale, este bine să fim curioși în legătură cu originea și apartenența acestor instrumente.
Trecem printr-o revoluție tehnologică, strâns legată de apariția și larga utilizare a inteligenței artificiale – aceasta este o afirmație necontroversată, deși fiecare aspect privind cauzele sau consecințele sale, sau chiar definiția termenului de „revoluție tehnologică”, sunt într-un proces de contestare și clarificare continuă. Merită să ne uităm în proprii ei termeni la tehnologia care e în centrul acestui proces și, poate, la alte tehnologii care au încercat să fie.
Dezvoltările recente în materie de Inteligență artificială au reaprins o dezbatere despre impactul social al tehnologiei – dezbatere care reizbucnește, de fapt, sub termeni și cu temeri variabile, destul de recurent cel puțin de o sută de ani încoace. Vestește oare inteligența artificială – și tehnologia actuală în general – șansa emancipării omului de trudă și rutină, așa cum prevestea, în fond, și automatizarea din secolul trecut; sau, dimpotrivă, ea reprezintă încă un instrument, mai rafinat ca toate cele precedente, pentru adâncirea inegalităților existente, pentru intensificarea precarizării și vulnerabilizării lucrătorilor, și pentru consolidarea puterii complexului politic-militar-tehnologic, ale cărui ideologie reacționară și predispoziție represivă sunt tot mai explicite, dezinhibate astăzi? Există un uz emancipator al tehnologiei moderne, precum și o întrebuințare represivă a acestei tehnologii, care în ea însăși ar fi așadar neutră din punct de vedere socio-politic, sau dimpotrivă există o tendință emancipatoare sau represivă spontană, o ideologie politică inerentă acestei tehnologii? Și în ce fel trebuie corelate proiectele și investițiile masive în IA de astăzi, precum și fondurile de vulture & platform capital care le stau în spate, cu celelalte crize, nu mai puțin „tehnologice”, ale lumii actuale: criza sau tranziția energetică, criza încălzirii globale, criza ordinii internaționale?
revistavatra.org 