Un prozator par excellence: Petru Cimpoeşu (2/5)

intalnire cu Goethe.a76ef047d8d24c03823acdf41c4ee7c8

 

Ioan GROȘAN

Putere și orgoliu

Când am citit prima oară un text de Petru Cimpoeşu („Firesc”, unul din cele mai bune romane nu numai ale generaţiei optzeciste, ci ale întregii noastre proze postbelice, apărut în 1985), am fost foarte curios – şi, recunosc, temător, căci el mi se anunţa drept un concurent absolut redutabil – să văd cum va evolua autorul, care stăpânea foarte bine construcţia epică, avea o curgere… firească a paginilor, fără nimic redundant, cu personaje memorabile ş.a.m.d. Iar de ce mi-a fost frică, n-am scăpat: cu fiecare roman, Cimpoeşu îşi confirma şi augmenta calităţile iniţiale, în cărţi pe care nu le puteai lăsa din mână: „Povestea Marelui Brigand” (ce i-a plăcut mult şi lui Nicolae Breban), „Simion Liftnicul”, „Christina Domestica şi Vânătorii de suflete”, „Celălalt Simion”.

Citește în continuare →