Andreea POP – Pastorale umanitare

erizanu

Adunate sub un titlu cam în răspăr cu proiectul general minimalist al volumului, poemele Paulei Erizanu din Ai grijă de tine… (Editura Charmides, 2015) au, înainte de orice, un filament puternic biografist. Fondul primar al acestei poezii aici e de găsit, în maniera confesiv-personalistă cu care poeta își derulează fragmente disparate de viață, monologuri paternale închipuite (pe alocuri cu accente hotărât disfuncționale), ori imagini din copilărie păstrate cu cerbicie pe retină.

Cu adevărat specifică acestei poezii e, însă, intruziunea avatarelor postdecembriste (de descendență „Minimax”), pe care poeta le alternează micilor tablouri de familie. E aici o pendulare între două moduri de raportare existențială radical diferite, cu efecte polifonice în planul poemelor (rezumată foarte concret la formula „Murga, Zorika, iPAD-ul” din poemul care deschide volumul). Atunci când asimilează și o critică socială (difuză, ce e drept, căci poeta are vocație pacifistă, se va vedea imediat), acestea supun reperele cotidiene unui imaginar cosmic: „[…] fragmente din aceeași stea, atomi din explozii, ca/ în mâna ta dreaptă,/ ca în mâna mea stângă,/ în zeama bunicii,/ în bigmac,/ ca rochia cu zâne purtată de la 5 la 11 ani,/ ca iPhoneul în care trăiesc toată ziua,/ ca milioanele de buze țugui din selfie-uri,/ ca pădurile, betonul, ca aspirina.”, ai grijă de tine. De regulă, cam tot „programul social” al poemelor Paulei Erizanu se revendică de la o astfel de politică de temperanță reperabilă în versurile de mai sus, indiferent de ruptura pe care o echivalează. Oricum, rezultă, din toată această pendulare între vechi și nou, un fel de breviar pentru „creșterea zilnică”, pe care poeta îl consemnează cu o încredere aproape naivă în valorile înalte. De aici, reflecțiile repetate pe marginea unui cod de conduită morală venit pe filieră dostoievskiană (a cărui „moștenire” e asumată direct la un moment dat) și care prizează ca postulate absolute prietenia și bunătatea. Se citește aici, de aceea, un umanism pacifist de factură aproape hristică, straniu prin insolitul său (ar fi de citat ultima parte din poemul Fruct, pe care îl amintește însă Radu Vancu în prefața volumului) și care dă ținuta inovatoare a poemelor. Pe seama acestuia poate fi pus și un anume declic al vârstelor, operat de poetă cu o luciditate senină, aurorală chiar prin medierea reflecției personale: „dimineața, când lumina e cea mai frumoasă pe diagonală, în șuvoi, e cel mai/ ușor să fii fericit. o bătrână mignonă cu părul alb, pieptănat elegant într-un/ coc mic, cu pantofiori lucind și cu pas repejor intră în conversație cu tânărul/ cu păr încâlcit în dreadlocks cărând lemne, îl întreabă ce a zis într-o doară/ când credea că nimeni nu-l aude, schimbă o replică, două, ea îi zâmbește/ continuându-și drumul pe trotuar, înainte, el continuă să care lemne, va/ călători în câteva luni pentru câteva luni, căutându-se// *// tot ce pot e să fiu o parte din lume)”. Cu atât mai eficient funcționează acest mecanism, cu cât regia lirică mizează pe discontinuitatea imaginilor, a fragmentarului ca indicator temporal. Recuperat astfel din secvențe izolate, discursul umanist-filosofic al poemelor din Ai grijă de tine prinde, din când în când, cadențe subtile din muzica îngerilor.

Chiar dacă fără contur îngroșat, „pastoralele” Paulei Erizanu „respiră” aerul înalt și discret al meditației superioare.

___________

* Maria Paula Erizanu, Ai grijă de tine (sau cum să fii fericit în o mie șaptezeci și doi de pași) (zece – nu. o sută de respirații pline) (o privire asupra streșinilor, zimților frunzelor strălucind sub soarele care îți încălzește colțul buzei și omului care hrănește hulubi gură-n gură din căruciorul lui cu rotile, o privire-n afară, nu în telefon), Editura Charmides, Bistrița, 2015

 

 

***

 

pricop

Cumva în contrapunct e poezia Paulei Erizanu cu aceea din Retrovizor-ul lui Răzvan Pricop (Editura Fractalia, 2015), unde miza umanitară e mai hotărâtă și se citește în spatele unui instrumentar poetic radical. Sensibilitatea poetului e racordată aici la o rețea existențială mai generoasă și pune în mișcare simfonia lirică a vacuumului cotidian, care ascunde sub o peliculă fină cangrena socială generală. Descris cu o înzestrare aproape organică în câteva secvențe cinematografice de mare efect, tot acest „foileton” degradat scoate în relief o coregrafie lirică a tranzitoriului.

De aici și regia minimalistă a cadrelor, care împrumută ceva din vibrația unor instantanee monocrome, de recuzită fracturistă. Undeva la intersecția dintre critica filmului „epocii de aur” (de unde și referințele culturale care scurtcircuitează, din când în când, versurile) și vizionarismul high-tech se așază reportajul malign pe care îl descriu poemele lui Răzvan Pricop. Aș zice că excelează, totuși, mai ales în montajul celui de-al doilea, care surprinde automatismele vieții moderne cu o incizie chirurgicală. Aici e de găsit, de altfel, palierul tematic cu cel mai mare trafic al volumului, care echivalează toată această dinamică negativă sub forma unei dihotomii ireversibile. Pe de o parte, izolarea urbană, „civilizația/ din panourile publicitare,/ ambalaje și ziare mototolite” (sub noi) și prerogativele unei lumi „de plastic,/ cu miliarde de bacterii/ în noi, ca într-o mică împărăție,/ și munți îndepărtați în vitrine.” (de plastic), iar pe de alta proiecțiile „naturaliste”, care traduc o căutare febrilă a purității originare și prizează înțelesul superior în câteva imagini de o frumusețe electrizantă. E cazul poemului o zi perfectă, de pildă, care își dozează toată încărcătura în final: „spre dimineață,/ am văzut mulți oameni sărutându-se/ pe străzi, începea o zi perfectă.// pentru a fi viu,/ pentru a te opri în spatele unui zid înierbat// să râcâi și să pipăi ca o vietate născută de curând,/ să simți răcoarea care se strecoară prin grilaje/ și se înfășoară prin cearșafurile de pe terase// o pisică blândă pe glezna unui copil.” Reperabilă e aici, și peste tot în poemele de orientare socială, o politică de tip „ecologist”, care, dezvoltată într-un regim senzorial intens, irigă fondul tensionat al Retrovizor-ului, cu atât mai mult cu cât un filament cerebral străbate constant „subterana” acestora.

Doar că lirica lui Răzvan Pricop nu funcționează doar ca un manifest anti-establishment, ci și ca debușeu pentru consemnarea reflecției intime. E loc aici și de câteva poeme biografice (vizibile mai ales în grupajul „copilul secret”), care dezvăluie desenul discret al angoasei personale. Unul care poate fi reperat și în tablourile sumbre de familie (păpușa, reuniune de familie, toate înmormântările lumii), departe toate de nostalgia rememorării, dar mai ales în câteva selfie-uri lucide, care ating intensități apocaliptice, așa cum se întâmplă într-un poem ca viitor: „de pe terasă, am avansat mult,/ acum, sunt foarte aproape de stradă,/ un animal de talie mare la pândă,/ care în câteva minute/ se va înspăimânta de propriul foșnet// de aici, pot asculta traficul ore în șir,/ nu se oprește niciodată,/ are o intensitate perfectă,/ e ceva uman// uneori un claxon sau o frână bruscă spintecă/ pelicula asta subțire de care mă țin orbește,/ cu toată puterea,/ în fiecare zi// aștept să vină,/ să mă facă/ mai pur.” E aici o profesiune de credință implicită specifică poeziei mai recente și care ridică, în efigie, imaginea unui poet cu portavoce gravă.

Misionară, cu un moralism implicit, dar fără emfază, poetica Retrovizor-ului nu e mai puțin una pe deplin conștientă de sine, practicată cu convingerea că „după 2000, 2000 și ceva/ poemul este aproape un mijloc de transport în comun/ care te duce în locurile unde nu mai poți ajunge/ sau despre care nu se mai poate spune aproape nimic,/ o mică levitație peste imagini deformate,/ un fel de get high legal.”, ars 1. Cu un curaj și o forță stilistică de amploare, debutul lui Răzvan Pricop dovedește o voce poetică de rezonanță largă, rezumată în chip manifest sub forma unei fragilități „în clocot”.

________

* Răzvan Pricop, Retrovizor, Editura Fractalia, București, 2015

 

 

[Vatra, nr. 5/2016]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s