Andreea POP – Cronicile marțiene

andreicserban_coregrafii-

Coregrafiile cu care debutase Andrei C. Șerban anul trecut la editura Charmides sunt niște insurecții efervescente consumate pe fondul unui scenariu postuman. Născute în intimitatea eprubetei și a aparatului RMN (amintesc, pe alocuri, de „nostalgiile planetare” pe care le scria un Ovio Olaru în 2014), poemele funcționează după o logică de tip HTML, construite, adică, în ce au ele mai esențial, sub forma unor comenzi care încifrează vidul existențial.

Supuse unei sintaxe abrupte, viziunile care rezultă de aici au, mai toate, aspectul unor „iluminări” mecanice. Cu o vocație cerebrală, aproape clinică prin incizia ei, își regizează poetul toată această „cronică” alienantă. Aici e de găsit, poate, trăsătura cea mai evidentă a poeziei pe care o scrie Andrei C. Șerban, într-o predispoziție organică pentru epurarea oricăror striații, pe care le topește într-un discurs perfect lucid și dezinhibat, „la rece”, despre „creier & suflet” și „umanitate & feromoni”. Umanitate care „seamănă atât de bine cu lemnul”, căreia îi „administrează” un tratament ironic și îi mediatizează metehnele, nu cu scopul de a o corecta în vreun fel, ci doar pentru a-i opune retorica „omului nou”, de tip 3.0, cu psihologia sa de clonă („viețile noastre frumoase/ ca un animal împăiat”). E o politică belicoasă în toată regula aici, dar una care se consumă lent, pe fondul unui soi de gesticulație passive-aggressive, care scanează sinapsele lumii din jur cu acalmia seacă a unui marțian: „n-am învățat decât/ cuvinte inexistente// […] noțiuni la fel de absurde ca sufletele/ îmbrățișează-ne și plângi// vorbește-ne despre viață”. Se poate citi aici, simultan, și o voluptate deconstructivistă (care altfel face carieră peste tot în volum), un impuls al demolării care își dezvăluie, paradoxal, propriul proiect steril. Așa se explică imaginarul nihilist spre care converg ca hipnotizate Coregrafiile și care adună, în avântul său demolator, ca într-o lucarnă postapocaliptică, „placenta/ cel mai performant generator de realitate”, „vârsta postînecului”, ligamente, obiecte metalice, „secreții neuronale”, ori cranii ca „niște cavități metalice/ gata să eclozeze”. Sunt doar câteva dintre coordonatele recurente ale acestei poezii care, cu simțurile atrofiate și cu o frenezie a denunțului, simultan, își pune în scenă spectacolul decadent high-tech.

      Atâta doar că, dincolo de toată alchimia aceasta aseptică în care s-au instalat cu obstinență, poemele trimit, din loc în loc, mici semnale de ajutor. Sunt, între atâtea definiții igienizate care compun repertoriul dezolant, câteva secvențe confesive – foarte discrete, e drept, nu le „tolerează” fondul general al acestei poezii – în inflexiunile cărora irizează discret puritatea și instinctul de reconciliere. Cum ar fi versurile care urmează, ce îmbină decorul de laborator cu promisiunea vetustă a ispășirii: „rostogoliți prin eprubete monștri gelatinoși învață conceptele/ cândva revelația sângelui pe un câmp de luptă și frumusețea/ care așteaptă chircită în sânul comandantului un lucru bine făcut/ e încă un final dorit la fel cum mâna în timpul amputării își/ amintește de strangulare ne-ați oferit iertarea și am epuizat-o/ acum mai căutăm senzația unei mângâieri/ pe care să o numim iubire”. Ori, după o logică asemănătoare, în altă parte, convingerea că „[…] te poți înțelege ca pe un zid din care crește o reptilă/ embrion de inocență dând târcoale afecțiunii”. E, oricum, în tot discursul acesta de un magnetism negativ al Coregrafiilor, o încercare de aproximare a unor semnificații mai generale și o radiografie cerebrală desfășurate de Andrei C. Șerban cu înzestrare vigilentă și  precizie chirurgicală.

__________

* Andrei C. Șerban, Coregrafii, Editura Charmides, Bistrița, 2015

***

sebastian big vata

 

Tot din sfera discursurilor care tratează, mai mult sau mai puțin direct, ponoasele vieții civilizate, face parte și poezia lui Sebastian Big din Vată de sticlă. Diferența definitivă între proiectul de aici și cel al Coregrafiilor (sau, de ce nu, al majorității poeziei de dată mai recentă) ține de metodă. Demersul de aici e, fără îndoială, unul dintre cele mai neobișnuite din ultima perioadă, pentru că abandonează orice indiciu (auto)referențial, în favoarea unor explicații sterile, de tip reportaj.

      Dacă poemele lui Andrei C. Șerban mai păstrau, în culise, premisele unei colectivități (cu toată parada sa mașinizată, de tip PC), aici ea a dispărut cu totul. E o strategie conceptuală care stă la baza poemelor de aici, care le așază într-o zonă epurată de semnificații de orice fel și care funcționează în baza unui principiu radical de autodemolare ce problematizează însăși rațiunea de a fi a acestei poezii. Altfel spus, o supune strict unei funcții decorative, de ambient, a cărei singură trimitere este în direcția sursei sale de proveniență (lumea generoasă a www-ului și tv-ului) și cam atât. Rezultă de aici un colaj pestriț care topește laolaltă discursul știrilor, documentarul științific de popularizare, reflecții ale omului de știință, decupajele din articolele lifestyle pentru femei, rețetele naturiste, articolele medicale etc., oricum, de regulă tipuri de texte care „inflamează” opinia publică de zi cu zi, pe care Sebastian Big le inserează după criterii și cu scopuri aleatorii: „Alimentația omului/ gravitează în jurul câtorva idei centrale,/ cu care ne-am obișnuit atât de mult,/ încât am ajuns să le ignorăm./ Printre ele și aceea că omul nu a fost făcut,/ nici anatomic, nici funcțional,/ să se hrănească ucigând animale./ Dincolo de trimiterile religioase,/ însăși viața cotidiană demonstrează valabilitatea acestei idei/ pe care o nesocotim în fiecare zi./ Numeroase popoare orientale/ mai aplică totuși regulile străvechi/ ale unei alimentații sănătoase./ Firește că de-a lungul veacurilor/ s-au produs și adaptări din mers/ la transformările generale ale civilizației,/ dar esența a rămas neschimbată./ O regulă de bază este socotirea hranei/ ca fiind vie sau moartă./ Din păcate,/ în epoca modernă/ s-au adăugat alimentele toxice,/ care sunt cel puțin în parte/ obținute prin proceduri și tratamente artificiale.” Gândite astfel, ele iau forma unor mici „pilde” de înțelepciune pentru omul postmodern, „pastile” de informație gratuită de genul acelora care se citesc în sălile de așteptare, la dentist ori la metrou. În orice caz, trasează un demers fundamentat pe radicalitate și fragmentar, în consonanță cu imperativele „vieții moderne”, unul care îi reflectă neajunsurile tocmai prin preluarea principiilor ei de legitimare.

De aici și regimul în care funcționează toate aceste „bucăți”, de orientare strict expozitivă, unul care doar anunță „tema”, eventual îi formulează și concluzia generală, de factură clișeică de cele mai multe ori, dar fără să o și dezvolte, mai apoi. E și un soi de pornire avangardistă în tot acest decupaj, dar mai mult decât atât, o doză bună de  predispoziție enciclopedico-parodică, pe care Sebastian Big o prelucrează în favoarea unor efecte mai mult sau mai puțin subliminale. Așa cum se întâmplă, de pildă, și în acest portret al „generației Y”, în care se pot anticipa, la o adică, eventualele critici aduse chiar propriei inițiative: „Uneori, tinerii lasă impresia/ că sunt total deconectați de la realitate,/ că trăiesc într-o lume aparte, numai a lor./ Supuse diverselor instrumente de investigație,/ tomografii sau RMN, chestionare, teste și așa mai departe,/ secretele comportamentului tinerilor/ își pierd din ce în ce mai mult din aură./ În urma celui mai amplu studiu de scanare cerebrală efectuat/ până în prezent,/ în cazul tinerilor,/ s-a ajuns la concluzia că aceștia au un creier deschis spre toate posibilitățile,/ dar și spre toate pericolele.” Rămâne, dincolo de toată această „promenadă științifică”, un debut original, interesant de urmărit în continuare.

________

* Sebastian Big, Vată de sticlă, Editura Charmides, Bistrița, 2015

 

 

[Vatra, nr. 6/2016]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.