Călin CRĂCIUN – Un debut în forță

doina-jela-margherita

Surprinzător romanul de debut al Doinei Jela*. Și spun asta având în vedere nu faptul că e vorba de un debut realizat la anii care nu se spun; astfel de date e bine să rămână periferice, de nu chiar simple ingrediente de șuetă în cazul discernerii critice. Este surprinzător mai întâi prin calitatea lui estetică, în sine, în contextul în care debuturile pe care am avut destinul să le citesc în ultimii doi-trei ani, din câmpul prozei în general, din cel al romanului în special, mi-au lăsat impresia insuficienței, a improvizației sau a concepției bâjbâite, marcate de semnele meditației precare asupra resorturilor estetice interne, ale gestiunii artistice mai mult intuitive decât temeinic chibzuite, în ciuda faptului că nu le lipsește autorilor talentul, ceea ce m-a și determinat să vorbesc de o literatură free jazz. Poate că n-am avut norocul, inspirația ori știința de a pune mâna pe cele mai reușite, sau, la fel de posibil, de a le analiza judicios și a le înțelege. Mai sper deci că impresia insuficienței nu e neapărat din vina cărților, a autorilor, ci a mea, cu atât mai mult cu cât un inventar exhaustiv nu pot spune nicidecum că aș fi făcut, nici măcar pe-aproape.

În astfel de context, Villa Margareta face notă discordantă tocmai prin dexteritatea operării cu concepte estetice diverse, combinate și reconfigurate astfel încât să facă parte dintr-un tot unitar original, ce transcende influențele asumate. Pe de o parte, note proustiene sunt folosite ca socluri ale unor amalgamări livrești și colaje sincretice postmoderne. Pe de alta, jonglează cu registrul grav, uneori mizând pe tensiuni mitice. E vorba, printre altele, și de repunerea în discuție a ideii de tradiționalism, întrucât sunt întâlnite aici dialoguri cu tâlcuri de natură estetică prin care transpare curajul feafirmării unei forme de iubire față de țară cu reminiscențe trăiriste, firești atâta timp cât tema înstrăinatului, a emigrantului revenit la vatră e una însemnată. Sunt de asemeni prezente și accentele ieșirii temporare în afara sferei gravității, căci tabloul tensionat e pigmentat pe alocuri cu delicii ludice, ironice și chiar autoironice.

Doina Jela are abilitatea alternării registrelor, dexteritatea operării cu formule diverse. E conștientă și că majoritatea temelor literare au mai fost cândva tratate, din alte perspective, în alte opere din alte timpuri. Dar romanul ei nu e o anacronică demonstrație de erudiție, specifică unui editor cu experiență, și de combinatorică artistică postmodernă, decăzută, pe deasupra, în amalgam de tezisme estetice până la abandonarea contactului cu realitatea palpabilă, în care eticul, aderența ideologică intuitivă ori cea riguros asumată conceptual, la fel ca exprimarea unor mici sau mari drame individuale și colective fac regulile jocului. Dimpotrivă. Romanul pare să se autodefinească „lucrare de construcție făcută din fragmente de realitate ingenios asamblate”, amintind oarecum de proza lui Mircea Nedelciu cu atât mai mult cu cât își etalează încărcătura livrescă. Putem spune că în Villa Margareta esteticul absoarbe eticul, angajarea intelectualistă nu e expresia unui idealism desprins de realiate, ci include angajare socială, miză morală și o didactică a civilității. De altfel, nu cred că ar fi o forțare să vorbim de supratema angajării sociale și morale a intelectualului sau a intelectualității. A scriitorului în primul rând. Doina Jela crede în literatura care se scrie „cu sânge”, pentru care „se sacrifică și căsnicia”, al cărei autor nu e simplu „corespondent de război”, ci, înainte de toate, e un combatant pe frontul vieții. Nu caută ficțiune de dragul ficțiunii, nici inovații formale de dragul inovației, concepându-le pe acestea ca mijloace de a ajunge la adevăruri despre om. Tocmai de aceea vede în creație deja amintita „asamblare ingenioasă” a unor fragmente de realitate. În procesul de creație viața e literaturizată, iar literatura devine viața însăși. De fapt, literatura apare aici dret unica formă sau posibilitate de autocunoaștere; a sinelui individului, în primul rând, și nu mai puțin a celui colectiv, în sens național – spus fără teama de a cădea în anacronism.

Nu miră atunci referirea la cele două forme de existență recente ale românilor și ale autoarei înseși, ante și postdecembristă. În bună măsură, romanul e o radiografiere a trecerii dificile de la o orânduire la alta, ilustrând convingător modul în care fragmente proteice ale vechiului regim își găsesc forța de regenerare în cel nou, astfel încât acesta din urmă pare doar o metamorfoză a primului. Dincolo de chipurile pe care le afișează, sistemul pare că are instinctul și știința supraviețuirii.

Villa Margareta e o metaforă a ambianței sau a cotidianului antedecembrist, în care proiecția onirică, idealismul și ficționalizarea fac posibilă ieșirea, evadarea din absurditate. Pe de o parte, două adolescente, Letiția și Digei, își idealizează prietenia și își reconfigurează imaginar viața, transformând o biată baracă grănicerească în villa. Aristocratizarea lor, ca locatare exclusiviste ale villei „Margareta” e de natură romantică, idealistă. Dar, pe de altă parte, viața reală (în realitatea romanescă, firește) le învrăjbește, reîntorcându-le oarecum în absurd. În bună măsură, romanul e o disecție a mecanismelor incontrolabile și inconturnabile de funcționare a vrajbei. Nu miră atunci că bună parte a acțiunii se desfășoară în mediul profesoral preuniversitar din „provincie”. Tematizarea profesorimii provinciale este, de altfel, un alt atu al cărții. E o lume din care se distinge poetul Vlad Cernescu, refugiat în școala din stufărișul deltei tocmai din teama că altfel va fi victima răzbunării socrului, general securist, a cărui influență și teroare se întinde până după ʼ89. Într-un fel, din Vlad Cernescu difuzează evanescențe stănesciene. Nu lipsesc, desigur, turnătorii, dintre care unul, Relu-Rafaelu, își ficționalizează relația cu Vlad Cernescu și viața de profesor, manuscrisul său fiind o parte semnificativă a romanului, împletindu-se cu memoriile personajului narator Doina Jela, care citește și manuscrisul lui Rafaelu în calitate de editor. Doina Jela e nimeni alta decât Digei, profa de franceză al cărei destin se va intersecta cu cel al lumii didactice din Topalu, lângă Hârșova, nu departe de villa.. Ea este cea care va lua hotărârea salvatoare în plan moral de a pleca la București ca revoluționar în 21 decembrie 1989, pe locul liber al motocicletei lui Vlad Cernescu, renunțând norocos, în ultima secundă, să semneze declararea devotamentului față de Ceaușescu și politica lui. Încercarea de a afla adevărul despre destinul enigmaticului Vlad Cernescu o va face să revină în țară la mulți ani după evenimente, demers traumatizant, care o va îndrepta spre consiliere psihologică, și terapeutic deopotrivă.

Doina Jela debutează în forță, cu un roman care ba „se taie ca maioneza”, ba „se leagă” după legi tainice, pentru o primă lectură cel puțin, efectul lor fiind un suspans captivant și deschiderea unui imens evantai ideatic, cu reflexe biografice, psihologice, estetice, morale și erotice, construit cu o paletă largă de tonalități inspirat alternate ori mixate. Care e destinul ei literar mai departe, rămâne de văzut.

______

* Villa Margareta, Ed. Polirom, Iași, 2015.

 

 

 

[Vatra, nr. 11-12/2016, pp. 27-28]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s