… întâmplare hazlie, de care poate avusese parte tocmai ca să înveţe să fie mai puţin critic şi mai îndurător cu cei slabi de minte, care puteau fi păcăliţi uşor.

Trebuia neapărat să-şi cumpere un cititor de carduri. Se săturase câte presiuni făcuseră asupra lui cei de la Casă – o sumedenie de e-mail-uri primite în ultimele zile, toate de o incisivitate camuflată, pentru că începeau cu vă rugăm, dar, prin insistenţa exagerată, căpătau un ton aproape de somaţie – şi se hotărâse să nu mai amâne. Nu înţelegea de ce atâta grabă, de parcă intraseră zilele-n sac sau nu putea să-şi petreacă sărbătorile de iarnă fără să aibă cititorul de carduri de sănătate la purtător, dar dacă era dispoziţie dată de la comănduire, stricându-i ziua de cum deschidea calculatorul, atunci vorba aceea – unde-i ordin, nu-i tocmeală sau – şi mai tare – unde-i ordin, cu plăcere!

Şi avea el o plăcere în după-amiaza aceea, de nu ştia ce să se mai facă cu ea, dar cu gândul că avea de rezolvat o problemă, nici nu se mai schimbase după ce ajunsese acasă. Mâncase ceva în fugă, răsfoise un ziar în timp ce-şi făcea siesta, apoi băuse o cafea, simţind că-l ia somnul. Se aşezase în fotoliu, ca poziţia să-i fie cât mai incomodă şi să nu adoarmă, dar tot aţipise puţin, visând sărbătorile de iarnă ale copilăriei sale, cu uliţele pline de băieţi şi fete de toate vârstele, plecaţi în cete să colinde pe la casele pe unde găseau porţile deschise şi primind în schimb te miri ce, lucruri simple şi ieftine, dar care le aduceau o mare bucurie. “Ce lume sănătoasă şi bine drămuită! Câtă veselie nu era pentru trei nuci, două mere, o eugenie sau o napolitană! Unde-s vremurile de altădată?”, se întrebase în cele câteva minute de moţăială, după care sărise drept în sus, trezit brusc la vremurile şi realităţile din prezent. Ca un soldat ce adormise în bocanci, se scuturase de orice oboseală şi, aranjându-şi din mers ţinuta, se îndreptase glonţ spre cuier, de unde îşi luase paltonul şi pălăria.

Gândul îi era încă tulbure, neştiind prea bine ce tip de cititor de carduri pornise să caute, deşi mai înainte cu o zi navigase ore bune pe Internet, căutând să se documenteze în această privinţă. Pierduse însă timpul degeaba, hălăduind printr-o listă interminabilă de oferte, fără să se poată opri la ceva, deoarece firmele se întreceau care mai de care, fiecare lăudându-şi produsul său.

“Dacă este cititor de carduri de sănătate, cam toate ar trebui să facă acelaşi lucru. Preţul va fi puţin diferit, în funcţie de tip, deci, pentru orice eventualitate, să iau mai mulţi bani la mine şi să plec odată, ca să-mi iau grija asta de pe cap”, îşi spusese, făcând un calcul elementar, şi se grăbise să închidă uşa.

Ȋn stradă, dăduse peste un adevărat vacarm, poluarea sonoră a oraşului atingând cote maxime. Sub cerul plumburiu şi parcă lăsat ca un clopot deasupra pământului se amestecau fel de fel de sunete, muzică de manea, strigături, colinde, trompete, claxoane şi scrâşnet ascuţit de roţi. Pe trotuare şi chiar şi pe lângă borduri, un puhoi de lume se îmbulzea frenetic şi alunecos în ambele sensuri de mers, dându-şi coate şi înlocuind scuzele cu ameninţări şi insulte.

Bolta cenuşiu-lăptoasă a văzduhului era sfârtecată de lumina pe care o aruncau ornamentele luminoase, ce se aprindeau cu intermitenţă. O puzderie de asemenea ghirlande şi panouri fuseseră răspândite prin tot oraşul, fixate prin copaci,  suspendate peste străzi sau încadrând uşile, ferestrele şi laturile clădirilor, pestriţe şi stridente, toate fiind inscripţionate cu urări de sărbători fericite şi bun-venit pentru Anul Nou.

“Fericite-nefericite, sărbătorile trebuie oricum primite – mai ales sub aspectul semnificaţiei lor profunde -, iar Anul Nou venea el şi fără să fie atât de chemat şi de urat, neştiindu-se niciodată ce ne va aduce, de fapt, bune, rele sau amestecate”, gândise medicul Dinu Simionescu, înaintând grăbit, ca să mai prindă deschis la raionul de electronice.

Zăpada de pe jos se topise, făcând un fel de mâzgă ce-l împiedica să meargă mai repede. Era atent să nu alunece şi să-şi rupă vreo mână sau vreun picior, motiv pentru care mergea mai mult cu ochii în pământ şi uitându-se drept înainte. Privirea îi mai aluneaca însă şi pe de lături, atenţia fiindu-i distrasă de puieţii de brad de pe margine, cărora căciulile de omăt le căzuseră pe frunte.

Ajuns la capătul străzii, chiar se oprise în loc şi, plin de încântare, privise la măreţia aceea sălbatică, mirându-se cum ştiuse natura să creeze atâta frumuseţe. Din toată panorama oraşului, împodobit în culori tari de roşu, verde şi albastru, doar şirul acela de brăduţi îmbrăcaţi în hlamide albe ca spuma laptelui şi cu căciuli imense, la fel de albe şi de imaculate, i se păruse autentic şi murmurase fascinat: “Superb!”.

Apoi traversase strada, grăbindu-se spre supermarket-ul de vis-à-vis.

Ȋn uşa magazinului, un grup mare de oameni aştepta ca agentul de pază să ridice lanţul opritor şi să le permită să treacă. Oamenii erau nemulţumiţi, agitaţi, nervoşi şi se certau, jignindu-l pe angajatul responsabil cu ordinea, care nu se sinchisea de toate cuvintele urâte ce-i erau adresate, continuând să-şi facă datoria.

Ȋntotdeauna în preajma sărbătorilor se înăspreau măsurile de acest fel, încercând să se evite debandada şi mai ales accesul masiv al clienţilor în apropiere de ora închiderii, lucru ce-ar fi dus la prelungirea nepermisă a programului de lucru şi aşa destul de încărcat în asemenea zile.

Stând civilizat şi aşteptând să-i vină rândul, reuşise până la urmă să treacă şi el pragul magazinului, ataşându-se ultimului grup căruia i se mai permisese să intre. Ȋşi îndreptase paşii înspre sectorul unde ştia că era expusă aparatura electronică, dar se trezise în cu totul altă parte, fiind luat de un şuvoi de oameni care mergeau în grup compact. Acolo unde ajunsese nu se vindea nicidecum aparatură electronică, ci ochelari de soare şi nu mică îi fuse mirarea de o asemenea întorsătură a lucrurilor. Dăduse să se întoarcă, dar cioporul acela de oameni îl ţinea strâns ca într-o menghină, singura mişcare care îi mai era la îndemână fiind aceea de rotire a capului, posibilă şi aceasta doar pentru că era mult mai înalt decât mulţi dintre semenii săi. Domina cu vederea tot ce era în jur. Oriunde şi-ar fi întors însă capul, vedea numai postere mari, având aproape înălţimea unui om obişnuit şi care răsăriseră parcă din pământ, fiindcă nu fuseseră mai înainte acolo. Dispuse pe suporturi rotative, posterele aveau o desfăşurare foarte interesantă, înfăţişând la început un bărbat cu ochelari de soare, apoi o femeie, purtând acelaşi model de ochelari de soare şi, în final, pe cei doi, îmbrăţişându-se languros şi sărutându-se apăsat pe gură, fără să-şi fi dat jos ochelarii. Bărbatul era de o urâţenie rar întâlnită. Scund, îndesat, păros şi cu o faţă pătrăţoasă, acesta purta cu mândrie pe nasul său borcănat şi turtit în formă de şa faimoşii ochelari de soare. Părea nefericit şi blazat, ca după întâlnirea cu domnişoara ce purta acelaşi tip de ochelari, să apară în culmea unei desfătări depline. Femeia era mult mai înaltă decât el şi înfloritoare ca o zi de mai. Zâmbitoare şi cu un corp ca de iguană tropicală, brozată şi curgătoare, numai farmec şi ispită, ea se pierdea în valurile unei mări limpezi precum cristalul. Chipul bărbatului ocupa puţin din desfăşurarea posterului şi avea viteză mare de derulare, pentru ca apoi să fie luat totul cu încetinitorul, mai ales corpul şerpuitor şi nesfârşit de lung al fetei, terminat în coadă de peşte, precum cel al unei sirene. Aici, posterul se oprea în loc şi, preţ de câteva minute, bătăile vii ale cozii aruncau litere sclipitoare, cu următorul mesaj: ”Cu ochelarii noştri de soare, mergi cu fetele la mare şi poate doar să fii  şnapan, să nu petreci cu ele un an.”.

Incitaţi şi isterizaţi de poster şi de mesaj, oamenii se repeziseră, luând raionul cu asalt. Cei din faţă fuseseră aproape făcuţi afiş din cauza tejghelei ce nu le mai permitea să înainteze.

Fiecare persoană cumpărase cel puţin o pereche de ochelari, la cincizeci de lei bucata, iar el, aşijderea tuturor, de parcă îşi pierduse minţile. Şi mai apoi, când se gândise mai bine, îşi dăduse seama că şi le pierduse de adevăratelea, cel puţin în momentul în care îl flancaseră cele două vânzătoare, înalte, graţioase, amabile, cu vocea numai inflexiuni şi modulaţii, mirosind tulburător de bine şi fiind mult mai ispititoare decât fata de pe poster. Ȋntrecându-se în politeţuri, cele două vânzătoare se străduiau să-i mulţumească pe toţi clienţii, abia prididind să răspundă la întrebări şi să dea explicaţii privind calitatea extraordinară a ochelarilor. Ora era târzie, aglomeraţia de zile mari şi ele asaltate ca de o invazie extraterestră, dar, cu toate acestea, continuau să zâmbească şi să fie drăguţe, repetând pentru fiecare client în parte aceste cuvinte, extrase parcă din fişa postului: “Vă mulţumim pentru că aţi ales produsele noastre şi vă mai aşteptăm pe la noi.”.

Plecase zâmbind, mulţumind şi exprimându-şi gratitudinea pentru oferta ce i se făcuse şi doar afară, în aerul tare al nopţii de decembrie şi sub căderea lină a fulgilor de zăpadă, se trezise la realitate, dându-şi seama de penibilul situaţiei şi de distorsiunea pe care tocmai o trăise.

“Cred că m-am tâmpit de tot. Pentru ce-am plecat de-acasă şi ce-am ajuns să cumpăr…”, îşi spusese jenat de el însuşi şi dăduse drumul ochelarilor în primul coş de gunoi ce-i ieşise în cale. “Auzi, să mai vii pe la ele… Da, da, când o face plopul…”, răspunsese mai la obiect de această dată, dar după ce faptul se consumase, bombănind de unul singur şi grăbind pasul, ca să ajungă mai repede acasă.

Era nervos, iritat, nemulţumit, stăpânit de sentimentul că pierduse timpul fără să rezolve ceva şi se hotărâse să nu mai pună niciodată piciorul în magazinul în care intrase bou şi din care ieşise…

A doua zi, dis-de-dimineaţă, intrase într-un magazin mic, aproape o dugheană, de unde îşi cumpărase în trei minute cititorul de carduri de sănătate de care avea nevoie.

– Ştiţi, la noi, preţul e puţin mai mare. Din cauza adaosului comercial…Altfel, n-am supravieţui şi noi, ăştia mai mici. Şi aşa stau să ne înghită marile lanţuri de magazine. Calitatea este bună, dar dacă nu sunteţi tocmai mulţumit de preţ, puteţi să mai încercaţi…

– Ba sunt foarte mulţumit. Vă rog să-l împachetaţi, se repezise el cu răspunsul, întrerupându-l pe vânzător, care era un tinerel de vreo douăzeci de ani.

– Da?, se mirase acesta, ridicând dintr-o sprânceană. Şi pot să vă întreb de ce sunteţi mulţumit sau o spuneţi doar aşa, la mişto?

– Ba da, sunt foarte mulţumit, mai ales pentru faptul că nu vindeţi ochelari de soare, spusese el cu un aer deosebit de serios şi parcă, totuşi, nu credibil.

– Domnu, aţi înnebunit? Ochelari de soare pe praful ăsta, când afară sunt minus cincisprezece grade?, venise scurt replica vânzătorului.

 (fragment din romanul în lucru Străinul din oglindă)

 [Vatra, nr. 3-4/2017, pp. 18-19]