Călin CRĂCIUN – O anamneză a lui Kocsis Francisko

kocsis teste

Se spune că un volum de poezie își merită existența fie și dacă în paginile sale există un singur poem autentic. Cu alte cuvinte, dacă într-un singur mănunchi de versuri s-a întrupat o câtime veritabilă de spirit poetic, volumul ar fi legitim ca întreg. Toate celelalte texte, care, luate strict individual sau chiar la grămadă, n-ar prea valora mare lucru, nemeritând propriu-zis titlul de poeme, sunt înnobilate, au privilegiul unei mutații axiologice odată ce stau între coperțile care conțin acel unic poem iradiant de poeticitate. Măcar prin faptul că ele sunt un catalizator, un mediu sau context ce a contribuit într-un fel sau altul, fie și infim, la creația celui inspirat. Cred că o astfel de aserțiune nu e chiar fără noimă, context în care cu atât mai îndreptățit mi se pare gândul că volumul Teste de identitate* al lui Kocsis Francisko e unul remarcabil tocmai datorită marii densități de texte care ar putea juca rolul de poeme iradiante. Unirea lor între două coperte spune mult despre poetul mureșean, și spune de bine, cu atât mai mult cu cât e vorba de recuperări, de poezii scrise în perioade diferite și care nu și-au găsit locul în volumele anterioare, fără intenția vădită de a forma cândva, împreună, un întreg.

Așa cum sugerează însuși titlul, e vorba de o carte de poezie ce stă sub patronajul lui Proteus, o ilustrare dacă nu a genezei, măcar a metamorfozelor ori chipurilor tranzitorii ale poetului. Par inițial a fi poze mimate în fața oglinzii la fel cum un adolescent își încearcă frizuri și semnături, căutându-le pe cele care să-i satisfacă stima de sine și să-i ateste identitatea. Surprinzător însă, tocmai aceste exerciții de (auto)explorare constituie nu mai puțin decât o reiterare a misticii sale. Kocsis Francisco, am mai susținut cu altă ocazie, e un practicant devotat al cultului poeziei. În Panteonul său sunt prezenți Pessoa, Kavafis, Trakl sau Coleridge, de pildă. Tocmai de aceea manifestă în preajma lor smerenie și devoțiune, după cum se vede în Seară minunată, unul dintre poemele care merită citat integral fără teama irosirii spațiului:

 „Când trec agale seara prin oraş, cu pălăria pe cap/ şi mâinile înfundate boem în buzunare,/ aş putea fi uşor confundat cu Fernando Pessoa,/ deşi aş prefera să fiu confundat cu Trakl,/ chiar dacă trăsăturile noastre fizice nu seamănă/ foarte mult, iar pe dinlăuntru nu vede ochiul omenesc,// şi-apoi se pune întrebarea: cine să mă confunde cu cei amintiţi/ în oraşul acesta cu atât de puţini oameni,/ îi ştiu pe toţi cei ce au auzit de poeţii pe care îi citesc adesea,// ei n-ar fi în stare să se dedea la asemenea farse,/ iar printre străini eu nu sunt cunoscut –// deşi mi-ar plăcea din cale afară ca într-o astfel de seară/ să treacă pe lângă mine o figură cu lumina aceea/ nelumească de stafie pe faţă:/ «Bună seara, domnule Pessoa, e o seară minunată»,/ să spună doar atât şi-apoi să treacă mai departe/ şi eu să ştiu că nu am voie să mă uit înapoi…// Şi când treceam seara prin oraş, cu pălăria pe cap/ şi mâinile înfundate-n buzunare,/ figura aceea de stafie şi-a dus mâna la pălărie:/ «Bună seara, domnule Kocsis, e o seară minunată,/ ca la o sută de ani o dată,/ cred că şi Pessoa, Trakl sau Kavafis ar fi de acord/ că suntem nişte privilegiaţi».// Nu m-am uitat înapoi, nici n-ar fi avut vreun rost,/ m-a-nvăluit mirosul lui de-absint, de lumânare, de mosc/ şi încă ceva ce n-am de unde să cunosc.”

Sigur că a căuta modele ilustre nu e nicidecum o mândrie, vreun indiciu de valoare, ba dimpotrivă, de obicei e numaidecât o dovadă de nemăsurată infatuare și veleitarism. Altfel stau însă lucrurile când influența e asumată chibzuit, din discernere estetică superioară. Cred că în cazul lui Kocsis Francisko această a doua variantă îi este specifică. Faptul că râvnește și-și proiectează aproape oniric consubstanțialitatea cu modele ilustre este mai mult decât simplu artificiu postmodern, via poetica optzecistă. El e un act de natură „teologică” și teleologică, vădind o conștiință de călugăr al religiei poeziei. E drept, nu unul cu apetență de reformator, cum au marii vizionari, dar măcar un ortodox cu o subtilitate ce-i dă un loc în sacerdoțiu. De aici vine temperanța expresivă de care vorbea Al. Cistelecan, manifestată chiar și atunci când impulsul creator l-a constituit un „urlet”, după cum releva Cornel Moraru. Marea obsesie inclusă în poetica lui Kocsis Francisco a rămas cea exprimată chiar de primul poem al volumului, Nicidecum nu-i ușor, și anume „de a lăsa să se vadă lucrurile în pura lor nuditate”, demers care, pentru el, presupune în primul rând autocontrolul efuziunii, cerebralizarea sentimentului și, nu mai puțin, o elocință obținută prin cenzurarea barochismelor expresive: „Nicidecum nu-i ușor să gândești simplu,/ știu asta și spun asta când tentația de a complica lucrurile/ sună ca o trâmbiță în minte, în inimă, în viscere,/ gata să împiedice și cel mai mic gest de simplitate,/ orice tentativă de a lăsa să se vadă lucrurile în pura lor nuditate, ca o scoarță de copac ori ca o piatră spălată în ape”. Teama sa fundamentală e de sine însuși, de propriul deficit de luciditate, similar misticului care, paradoxal, își dovedește credința tocmai negând-o, recunoscându-și necredința. Nu miră atunci preocuparea continuă de a nu lăsa expresia să fie săltăreață, să aibă inițiativa de-a ieși de sub controlul intelectului, fie și cu riscul de-a-și supăra o parte din cititori. Kocsis Francisko nu și-ar rupe cămașa de pe el în public nici dacă i-ar lua foc. Oroarea de ridicolul exhibiționismului îl determină, chiar și-ntr-o astfel de situație, să investigheze cu meticulozitate problema, fie și strângând din dinți de durere, pentru a găsi soluții decente de eliberare. Dozajele aforistice, aerul meditativ și accentele moraliste, la fel ca atenția asupra ritmului interior al poemului și, nu de puține ori, asupra rimei de la o astfel de logică se revendică, au o motivație poetică asumată, nu sunt nicidecum simptome de inerție sau lipsite de premeditare. Pe cât de plin de civilitate e poetul în etalarea efuziunilor, pe atât de impudice, nerușinate ar vrea să-i fie experiențele: „Așează, Doamne, un univers, o planetă, un zid/ sau o scândură măcar/ între mine și văzul tău nelimitat, […] nu-mi îndrepta infirmitatea,/ nu-mi lua dreptul la reproș și suferință,// îți cer doar să te uiți în altă parte/ când vreau să gust/ toate motivele de pocăință.” (Rugă profană) Sub crusta austerității expresive freamătă deci o energie tectonică imensă, fapt care a mai fost observat, atâta doar că erupția e de vulcan noroios. Și nu întâmplător, căci scepticismul lui Kocsis Francisko e îndreptat înainte de toate, cum am văzut, spre sine însuși, deplângând căderea într-o raționalitate denaturantă: „ne tulbură nostalgia după un dar pierdut,/ gândul că nu ne mai iese nimic ca la început,/ așa cum îi reușește unui copil/ să se așeze pe pământ cu gestul cel mai firesc/ și să vorbească cu gâzele și cu firele de iarbă/ simplu de parcă ar sta de vorbă cu copii de-o seamă/ și nu-i dă nici o bătaie de cap colosala diferență de limbă,/ căci ființa lui încă nu-i cu totul dincoace de mister” (Nicidecum nu-i ușor). Poezia e un ciocănit în poarta inefabilului zăvorât de acumularea straturilor de superficialitate din conștiință, calea spre reîntoarcerea în mister, după cum reiese și din poemul care încheie rotund volumul pe coperta a patra, în armonia primordială, de aceea e un act taumaturgic cu finalitate anamnetică. Prin intermediul ei poetul mai vechilor Melancolii în formă continuată își ia în stăpânire tristețile, îmblânzindu-le sau asumându-și-le. Alteori le alungă, vindecându-se de „handicapul de a fi adult” (Hocus-pocus). Ea îi este deopotrivă poetului aventură, explorare, joacă și imaginație compensatoare, reverie, uimire sau spaimă expresionistă – toate acestea fiind trăite de un ins conștient că „tristețea nu-i decât felul năucitor în care resimți/ această iluminare răsturnată” (O noapte ca dohotul).

________

* Editura Ardealul, Tîrgu-Mureș, 2015

 

 

[Vatra, nr. 3-4/2017, pp. 34-36]

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s