Alexandru VLAD – Guraliva

sandu vlad nou

Seara razele soarelui se îmblânzesc, devin lumină pură, lungesc umbrele arborilor din vale până la casa mea, intră prin toate geamurile mele şi scaldă pereţii albi transformându-i și pe aceştia în surse de lumină. Parcă simţind relaxarea ce pluteşte în aer, în aceste momente îşi face apariţia Guraliva, încercând, ca de obicei, să facă o mică afacere. Ştiu că le vinde tinerilor şi beţivilor alcool la orice oră din zi sau din noapte. Mai ales din noapte – ziua sunt deschise şi cele două localuri. Pentru mine are caşcaval de oaie muced şi acru sau ouă stătute, adunate din toate cuibarele pe care le scapă din vedere. Apărea în portiţa mea îngustă şi se strecura în curte, cu basmaua trasă pe ceafă, zâmbindu-mi cu cei doi dinţi care i-au mai rămas. Nu mă las dus de nas: ştiu ce negociator redutabil poate fi când îşi pune în cap că eşti omul potrivit s-o scape pe ea de ceva ce-i prisoseşte. Se aşează pe zidul meu de granit care terasează curtea pe la jumătate, şi pietrele se dizlocă de la loc sub greutatea ei zdravănă de ţărancă.

– Iar eşti singur? Trebuie de-acum să-ţi găsim pe aici o văduvă. Sunt oricum vreo treizeci şi cinci. Moşteneşti şi-o casă şi te faci mare gazdă!

Se aşează mai temeinic, depărtează pulpele groase şi-mi aşteaptă reacţia. Are faţa rotundă şi dolofană, ochii ca de bărbat – nici verzi nici albaştri – şi câţiva negi mari prevăzuţi fiecare cu câte un fir de păr gros şi lung. Oare de ce nu şi-i taie cu foarfeca? mă întreb de fiecare dată când o văd de prea aproape.

– Ascultă, văd că nu prea ai ce face cât e ziua de lungă, te-ai putea angaja de cioban. Cireada noastră de vite a rămas a doua oară fără cioban în anul acesta. Şi-ţi place oricum să umbli pe dealuri!

Mai mult ca sigur e o ironie, sau o obrăznicie din acelea prin care localnicii încearcă să vadă cum reacţionezi, cât le este permis.

– Ai avea încredere în mine că toamna îţi aduc acasă vaca?

– Dacă nu mi-o aduci, mi-o plăteşti de bună seamă.

Am râs destul de sceptic.

– Şi pe urmă cui vinzi ouăle dacă sunt plecat?

Sesizează imediat că lucrurile n-au mers în direcţia care trebuie. N-o deranjează faptul că m-aş fi putut supăra, ci mai degrabă că am pus-o în situaţia să reacţioneze la această eventualitate. Se foieşte pe zid, pietrele se mişcă sub ea. Va trebui să le pun la loc, şi să pun pământ proaspăt între ele. Vegetaţia e aceea care ar trebui să le prindă şi să le ţină fixate, dar probabil că soluţia va fi până la urmă cimentul. Guraliva e în picioare:

– Vai cât am stat, şi câtă treabă am acasă!

Sunt de acord că treaba nu se face niciodată singură şi iat-o că se strecoară pe portiţă, pe unde venise. Sunt convins că avusese intenţia să-mi vândă ceva, dar considera că momentul nu era tocmai potrivit şi dispoziţia mea nu era destul de generoasă. Va încerca din nou mâine sau poimâine, punctuală ca un ceasornic, la momentul intrat în reflex ca ora taclalelor între vecini. Până mâine, pe căldura asta, mai mult ca sigur ouăle se clocesc şi mai tare.

 

 

 

[Vatra, nr. 5-6/2017, p. 7]

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s