Alexandru VLAD – Guraliva

sandu vlad nou

Seara razele soarelui se îmblânzesc, devin lumină pură, lungesc umbrele arborilor din vale până la casa mea, intră prin toate geamurile mele şi scaldă pereţii albi transformându-i și pe aceştia în surse de lumină. Parcă simţind relaxarea ce pluteşte în aer, în aceste momente îşi face apariţia Guraliva, încercând, ca de obicei, să facă o mică afacere. Ştiu că le vinde tinerilor şi beţivilor alcool la orice oră din zi sau din noapte. Mai ales din noapte – ziua sunt deschise şi cele două localuri. Pentru mine are caşcaval de oaie muced şi acru sau ouă stătute, adunate din toate cuibarele pe care le scapă din vedere. Apărea în portiţa mea îngustă şi se strecura în curte, cu basmaua trasă pe ceafă, zâmbindu-mi cu cei doi dinţi care i-au mai rămas. Nu mă las dus de nas: ştiu ce negociator redutabil poate fi când îşi pune în cap că eşti omul potrivit s-o scape pe ea de ceva ce-i prisoseşte. Se aşează pe zidul meu de granit care terasează curtea pe la jumătate, şi pietrele se dizlocă de la loc sub greutatea ei zdravănă de ţărancă. Citește în continuare →

Alexandru VLAD – Nicolae Steinhardt – Sensurile libertăţii

alexandru-vlad1

Când l-am întâlnit pe Nicu Steinhardt, într-o zi mohorâtă, undeva prin preajma catedralei din Cluj, mi-am dat seama că se întâmplase ceva. Mergea grăbit, nu se uita nici în stânga, nici în dreapta. De obicei aflam înainte despre vizitele lui rare, printr-o carte poştală sumară, sau printr-un telefon de la vreuna din cunoştinţele comune. Voia să ne vedem, fie în apartamentul lui Virgil Bulat, fie la procurorul Peicin, sau era deja la Medicala a treia şi avea nevoie de o linguriţă, două pachete de biscuiţi şi ultimul număr din revista „Steaua”. Se interna periodic, măcar o dată pe an, îşi făcea analize şi urma tratamente de ameliorare a bolilor cronice de care suferea. Cei care l-am cunoscut ştiu de bună seamă despre această rutină. De data aceasta părea cu totul altceva. Citește în continuare →

Alexandru VLAD – Petre

alexandru-vlad1

Imediat după ce mulţimea a început să iasă din capelă, unii luând din coroanele de flori ce se ridicau într-un morman uriaş, alţii praporii sau crucea, alţii ieşind fără să ştie ce să facă cu mâinile, vârându-le în buzunare şi după aceea scoţându-le imediat, unii şoptindu-şi câte două cuvinte, aşteptându-se ca să se înşire în convoi, formând convoiul în urma preotului şi familiei şi au luat-o pe aleea cimitirului, imediat după aceea, cum spuneam, am dat colţul şi l-am găsit pe Petre. Fuma.

– Gata? mă întrebă el.

– Gata, i-am confirmat eu. Citește în continuare →

Alexandru VLAD – Alchimistul

alexvlad

Când am intrat în casă, artistul era ocupat până peste cap: încerca să prepare alcool. Nu mi-am dat seama de la bun început în ce fel de afacere e angajat. Era în pantaloni scurţi, cu ochelarii pe ochi şi abia de catadicsea să răspundă monosilabic. Părea un mecanism pus în funcţiune, fatalmente incapabil să-şi împartă atenţia în mai multe direcţii concomitent. Eu nu vedeam cu ochii mei instalaţia? Instalaţia consta dintr-o oală veche de aluminiu, din acelea cunoscute sub numele de kukta, o spirală de cupru cufundată într-o tigaie ceva mai adâncă şi un borcan de sticlă în care urma să se condenseze preţiosul lichid. Culoarea roşcată a cuprului atrăgea privirile ca un magnet vizual. Toată această improvizaţie era aşezată în chiuvetă şi asupra ei curgea un şuvoi subţirel de apă rece.

Deasupra, de suportul pentru tacâmuri, era atârnat un ceas mititel de mână pe care îşi focaliza din când în când privirile, ridicându-şi ochelarii cu mâna. Părea un fel de doctor Mabuse cu gambele tatuate.

Oala dădu treptat în clocot, capacul începu să scoată un zgomot muzical şi să scape aburi pe lângă el. Agitaţia artistului crescu. Asta nu trebuia să se întâmple. Citește în continuare →

Alexandru VLAD – Pagini recuperate

Digital StillCamera

Scrisoarea unui pelegrin rus, privind starea prozei scurte româneşti, adresată lui A. P. Cehov, în urma rugăminţii acestuia din urmă de-a fi lămurit în mare asupra crizei prelungite de care suferă această specie în aceste locuri

 

            Dragă Anton Pavlovici.

            Aşa cum m-aţi rugat în acea seară în discuţia pe care am avut-o fără martori şi căreia, vă rog să mă credeţi, îi port o  foarte frumoasă amintire, am trecut la cercetări privind starea prozei scurte în ţara, de altfel frumoasă, pe care se întâmplă tocmai s-o vizitez.

Citește în continuare →

Alexandru VLAD – O poveste

Digital StillCamera

1. Când încerc să penetrez acea zonă, acel moment, ajung fără să vreau în centrul derutant al stării, cel care nu are nevoie de cuvinte, ca apoi să alerg la periferie, după amănunte concrete. Amănuntele, în concreteţea lor, rămân singura certitudine şi poate nu întâmplător tocmai împotriva lor luptă timpul şi frica mea. Ce fel de frică? Frica de nefericire. Eram destul de naiv pe vremea aceea să cred că un eşec în dragoste ar însemna nefericire.

Lucram pe atunci la Institutul Meteorologic local, prelucram rapoartele de la staţiile meteo care se aflau undeva în munţii Vlădeasa, Pietrosul, Piatra Craiului şi alţi munţi. Nu fusesem niciodată acolo. Acolo vremea nu e o coloană de cifre şi nici un mănunchi de sinapse. Acolo bate vântul şi ninge indescriptibil. Noi cei de la birouri primeam datele, prelucram cotele apelor Dunării şi cotele râurilor, aveam hărţi sinoptice prelucrate după fotografiile făcute din sateliţii meteorologici francezi şi americani. Acestea aveau statutul de documente secrete. Centrul nostru, modern şi sărac în acelaşi timp, era plasat pe Cetăţuie, deasupra oraşului, de parcă ar fi fost în puterea noastră să monitorizăm climatul rece al acestuia şi ploile capricioase ce-i spălau străzile neglijate.

Aveam ore de primire a mesajelor, ore de prelucrare a datelor, ore de transmisie la celelalte centre – Iaşi, Bucureşti, Timişoara – mereu ore fixe ce-ţi făceau ziua felii. Între ele alte evenimente la ore fixe – dejunul, cafeaua, prânzul şi chiar  discuţiile personale la telefonul de serviciu, pentru care pândeam linia liberă. La unele ore ascultam muzică, furam trei ore de lectură dintr-o carte – şi acestea tindeau să devină la fel de planificate.

Citește în continuare →