Categorie / inedit

de VATRA

Starea literaturii pentru copii (VII)

Ioana NICOLAIE

Domas – Ajutor! Planeta senviș

Stop. Jurnal de bord e-aici

Navigând prin galaxie

Am găsit un soare-arici

Și pe el o… farfurie.

Una galbenă, c-un cer

Peste partea superioară

Vreau s-asolizez. Reper

O să-mi iau o aripioară

Citește în continuare →
de VATRA

Alexandru Vlad – De ce n-a scris un american Madame Bovary

Notă: Eseul de mai jos e doar unul din cele care pledează pentru afilierea culturală anglo-americană a lui Alexandru Vlad, care, se știe, fusese un cititor și traducător dedicat al celor două literaturi. Pe de o parte, se vede aici o cunoaștere intimă a fenomenului discutat – romanul american și deficiențele lui tematice – și pe de alta, și acea intuiție critică obiectivă, lipsită de idolatrii livrești, în ciuda discretei admirații față de subiectul pe care îl tratează, care poate fi reperată și în alte eseuri asemănătoare (Între flux și reflux, dedicat lui Conrad, favoritul lui în materie de proză, ori Portocala cu mecanism de ceasornic, care pornește de la romanul englez și survolează, mai apoi, opera lui Anthony Burgess – ambele apărute în volumul din 2002, Sticla de lampă). Nu în ultimul rând, textul asimilează și acea notă caustic-ludică atât de specifică eseurilor sale conversaționale din Măsline aproape gratis (2012). (Andreea Pop) Citește în continuare →

de VATRA

Alexandru Vlad – Scurtă vizită acasă

Stam acolo și tremuram de frig și mă uitam pe pereți și mă gândeam dacă se poate face altceva în gară decât să stai să te uiți pe pereți și să tremuri de frig într-o sală de așteptare murdară, de parcă peste noapte s-ar fi strâns acolo oameni numai să mănânce, să facă murdărie. Era frig, așa cum poate fi câteodată vara dimineața, de te face să crezi că-i toamnă deja, septembrie sau octombrie, un frig amestecat cu ceață, de parcă-i tot una. Ba ieșeam afară și mă uitam la cerul senin și albicios deasupra ceții și apoi iar veneam înăuntru, schimbam frigul de-afară cu cel dinăuntru, care intra mai pe nesimțite, și așteptam să mai treacă ceva din vreme. Citește în continuare →

de VATRA

Alexandru Vlad – Fotografii cu autorul

alexandru vlad 3

Notă: Fără să fie un exemplu clasic al textualismului (la fel cum nici scriitorul n-a fost niciodată un entuziast definitiv al acestuia), Fotografii cu autorul e o povestire în care realitatea scriiturii se desfășoară în paralel, cel puțin în prima ei jumătate, cu aceea a materialului epic propriu-zis. Dinamica ei prin excelență reflexivă, însă, mai sensibilă la procesarea proceselor interioare ale personajelor și lipsită de tentații ludice sau experimentale de orice fel, circumscrie un text care prin coordonatele lui tematice și stilistice poate fi asociat primei perioade de creație a autorului clujean, aceea a volumelor de proză scurtă Aripa grifonului (1980) și Drumul spre Polul Sud (1985).

(Andreea Pop)

Citește în continuare →

de VATRA

Mihai Dragolea – Glazura de emoții și mîngîieri

Dragolea-Mihai - Copie

Motto: „Căuta să descopere ce se afla dincolo de masca aceea de oase și carne obosită, pentru că Bruno îi spunea că nu sunt de ajuns oasele și carnea pentru a construi un chip care e ceva infinit mai puțin fizic decît restul corpului, fiind definit de acest ansamblu de atribute subtile prin care sufletul se manifestă sau încearcă să se manifeste cu ajutorul cărnii.”

(Ernesto Sabato, Abaddon exterminatorul, Ed. Univers, 1987, pag. 173)

Citește în continuare →

de VATRA

Alexandru Vlad – Aversa

vlad fotto

Notă: Aversa, reprodusă în continuare, e una dintre acele povestiri din dosarul „în lucru” al lui Alexandru Vlad, asupra căreia autorul ar fi dorit, probabil, să revină și s-o șlefuiască. Mărturie stau câteva intervenții ale acestuia pe text prin care propunea noi formulări, sau, introdusă printr-o notă în final, o motivație personală ce vizează locul acestei povestiri în raport cu o alta ce pornește de la un personaj comun, neajunsurile ei formale și, în cele din urmă, acelea ale convențiilor literare propriu-zise. Textul reia o serie de linii tematice și de stil anterior consacrate în prozele lui Alexandru Vlad – profesorul izolat la țară, veleitarismul lumii literare a vremii, surprins din perspectiva ironic-detașată a naratorului, și, de aici pornind, problema libertății personale, pe de o parte, alături de câteva recurențe ale imaginarului (descrierea bivolilor care trec șoseaua, vehiculată și în alte locuri), pe de alta. Presupunerea că acesta putea fi un text „sacrificat” ulterior în favoarea celor publicate efectiv nu e, de aceea, total hazardată.

 (Andreea Pop)

Citește în continuare →

de VATRA

Ioan Radin Peianov – Oficiul poştal (farsă tristă)

ioan radin

Ioan Radin Peianov, scriitor și traducător bănățean de origine sârbă, e autorul a două volume de proză scurtă, Aventurile tânărului Serafim (1976) și Schiță de portret (1986). La acestea se adaugă și alte bucăți de proză publicate în revistele literare Echinox, Vatra, Steaua, Orizont. A tradus mult din limbile română și sârbă, preocupându-se ca scrieri românești și sârbești să fie cunoscute în România și în țările fostei Iugoslavii.

Ioan Radin Peianov a scris și scenariile TV: Nouă secvenţe din interior (1992); Oficiul poştal (1992), cu care a participat la concursul ATPR. Pentru primul scenariu a primit mențiune. Citește în continuare →

de VATRA

Alexandru Vlad – Eu și chiriașa dinaintea mea

Notă: În articolul pe care îl scrisese pentru numărul special al Vetrei apărut după moartea lui Alexandru Vlad (7-8/2015), Marius Jucan amintea de un episod de tinerețe în care, cu ocazia unei întâlniri la scurtă vreme după terminarea liceului, prozatorul îi citise, în mod surprinzător (pentru că se arătase mai degrabă ca fiind animat de ambiții poetice), câteva pagini dactilografiate dintr-o povestire. Textul de mai jos, una din primele încercări de acest gen ale autorului Aripii grifonului, o reproduce în întregime, după ce Alexandru Vlad o prelucrase parțial pentru un fragment din proza Exit, apărută în volumul Viața mea în slujba statului (2006). Mulțumiri dnei. Vlad pentru accesul la dosarele aflate în arhiva familiei. (Andreea Pop)

***

alexandru vlad pip Citește în continuare →

de VATRA

Nicoleta SĂLCUDEANU – Radu Petrescu inedit. Povestea manuscrisului din caietul cenuşiu

radu petrescu 1

Poate din egoism de colecţionar sezonier, poate din superstiţie, am ţinut acest manuscris îngropat într-un sertar, timp de şapte ani, înfăşat în plicul ce-mi fusese destinat. Obiectul, în întregul lui, cuprinde două cercuri concentrice, amprenta a doi scriitori importanţi ai literaturii române, cel dintâi prozator şi diarist de un rar rafinament, al doilea un critic literar cu minte ascuţită şi un condei aşijderea, ce îmblânzea cele mai nărăvaşe verbe ale celei mai frumoase limbi româneşti. Dar din dar se face. Învelişul primului plic menţionează pe primul destinatar al darului. Este Mircea Iorgulescu, criticul ce a ştiut să desluşească adevăratele intenţii ale prozatorului Radu Petrescu privind romanul Ce se vede, „ele ducând cu ceva mai departe încercările francezilor (pe urma lui Joyce) de a smulge proza din vecinătatea (prea tentantă pentru cititor) a referirii, a reportajului”. În scrisoarea ce însoţeşte manuscrisul de 112 pagini ale capitolului În Efes, din romanul menţionat, Radu Petrescu apreciază agerimea lecturii lui Mircea Iorgulescu, materializată într-un articol din „Convorbiri literare”. „Vă închipuiţi, deci, – scrie Radu Petrescu – mult stimate domnule Mircea Iorgulescu, mirarea mea când am citit în unele cronici literare că În Efes ar fi o scriere autobiografică. Eu pretind că autobiografice, în sensul adevărat, nu sunt nici Didactica nova, nici chiar Jurnalul. În aceste două scrieri am utilizat date de biografie doar pentru că în momentul acela îmi erau mai la îndemână, iar persoana întâi e şi ea o convenţie. Accentul, în orice caz, e cu totul în altă parte, acolo unde l-aţi văzut Dumneavoastră.”

Citește în continuare →

de VATRA

Alexandru VLAD – De ce ne pierdem în pădure?

alexandru vlad 8 2017

Până la urmă tot trebuia să mi se întîmple, parcă mi-o căutasem cu lumînarea: m-am rătăcit în pădurile acestea care nu că ar fi ele foarte mari, dar sunt complicate asemenea unei elaborate litere chinezeşti. Abia privite din avion, sau pe Google Earth, îţi dai seama de asta. Dacă te depărtezi de zona de vreo zece kilometri pe care ai învăţat s-o ştii precum îţi ştii buzunarele, cu mult ghinion şi puţină neatenţie poţi umbla toată ziua, rămînînd cu convingerea că ai de-a face cu nişte codri compacţi care au supravieţuit ca prin minune în această epocă a defrişărilor aleatorii. Citește în continuare →