Ana Blandiana – Spaima și bucuria târgurilor de carte

ana_blandiana_in_anii_70

Cred că, dacă aș îndrăzni să fiu cu desăvârșire sinceră, ar trebui să mărturisesc că târgurile de carte mă înspăimântă. Sau cel puțin că acesta a fost sentimentul pe care mi l-a trezit primul și cel mai mare dintre ele la care am participat: cel de la Frankfurt. Era cu 15 ani în urmă și eram invitată pentru lansarea versiunii germane a romanului meu Sertarul cu aplauze. În registru logic nu puteam să mă îndoiesc de faptul că e vorba despre un moment fast, că ar trebui să fiu fericită privindu-mi portretul în standul editurii alături de coperta mare,  cât un perete, a cărții mele, cu titlul puțin schimbat: Die Applausmachine. Și totuși, plimbându-mă, în așteptarea lansării, de-a lungul zecilor de kilometri de rafturi cu volume și de tarabe de cărți, simțeam cum crește în mine o spaimă gata să se rostogolească într-o criză de depresiune. Căci concluzia firească și de bun simț – născută de sutele de mii de nume de autori înscrise pe coperte care mai de care mai lucioase, mai colorate, mai cartonate, ce încercau să-mi rețină atenția – era inutilitatea adăugării încă unei cărți nesfârșitului șir.

Așa cum un batalion de femei frumoase înseamnă mai puțin decât o singură femeie frumoasă și duce gândul mai curând la o turmă decât la miracolul pe care îl sugerează unicitatea, un milion de cărți aruncate în aceeași clipă pe piață înseamnă mai puțin pentru sufletul meu de cititor decât exemplarul ponosit, găsit și împrumutat cu greu, dintr-o carte editată înainte de război, îmbrăcată în hârtie albastră ca să nu i se vadă titlul, și citită pe sub bancă. Dar astea nu sunt decât subtilități psihologice. Deprimarea mea nu era a cititorului, ci a scriitorului din mine. Ce rost are să-mi dau ani din viață (Sertarul cu aplauze îl scrisesem în aproape opt ani) pentru a mai adăuga un titlu catalogului cu sute de pagini și de autori ai târgului? Ce rost are să mai adaug un fir de nisip în nesfârșita plajă – atât de nesfârșită încât devenea pleonastică – încercând să ofere soarele cunoașterii și oceanul descoperirii artistice?

Cu timpul, sentimentele mele față de târgurile de carte s-au schimbat. Am devenit poate mai modestă sau, pur și simplu, m-am obișnuit și am început, cu greu, să admit apropierea dintre noțiunea de carte și cea de târg. Pe măsură ce târgurile de carte românești deveneau locuri privilegiate de întâlnire între scriitori și cititori și clipe pe care le așteptam cu nerăbdare și unii și alții, am învățat să mă bucur de ele și să le privesc ca pe niște prilejuri în care, sub haina principiilor mercantile care domină lumea, sunt introduse aproape ilicit sensibilități, idei, frumuseți gratuite.

Ca scriitor mă bucur contemplând aglomerația de cititori la standuri, ca simplu cititor fac luni de zile liste de cărți pe care le voi putea cumpăra cu reducere la târg.

Dar nu uit, nici într-o postură, nici în alta, că această bucurie nu este decât o formă aproape umilă de modestie. Cu acest sentiment mă îndrept spre lansările cărților mele de la standul editurii Humanitas.

 

 

 

[Vatra, nr. 1-2/2018, p. 11]

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.