La data de 15 septembrie 2008, am primit pe telefonul mobil un misterios mesaj SMS despre viitorul omenirii – și o invitație. Despre viitorul omenirii eram avertizat că s-ar putea să nu mai fie. În urmă cu patru sute de ani, Nostradamus prevăzuse „un arc satanic al furiei” care va provoca un pârjol teribil în jumătate de lume și inundații catastrofale în cealaltă jumătate. Probabil știți că și înainte de Noe s-a întâmplat ceva asemănător. Există dovezi concludente că potopul biblic a fost provocat de o civilizație extraterestră care a dorit să experimenteze niște chestii. Cu același arc satanic despre care vorbește Nostradamus și pe care profeți de dată mai recentă l-au identificat ca fiind acceleratorul de particule CERN de lângă Geneva, alcătuit într-adevăr din două arcuri imense care împreună formează un inel. Invitația se referea la un protest public împotriva acestei eventualități, protest ce urma să aibă loc în fața Casei de cultură a sindicatelor. Dacă vă întrebați cumva care sindicate, vă răspund: alea vechi.

Cum viitorul omenirii m-a interesat dintotdeauna, având eu o fire curioasă, am dat curs invitației, mai ales că, cu doar câteva zile mai devreme, un important post de televiziune dezbătuse pe larg problema, iar un grup de parlamentari organizase un protest pe aceeași temă în fața reprezentanței Comisiei Europene. Unul dintre ei, o persoană deosebit de cultivată, era un pasionat colecționar de obiecte antice, prin urmare știa ce înseamnă progresul științific.

Nu știu dacă ați auzit de Baba Vanga. Unii cred că e româncă. De fapt, o chema Evanghelia, ceea ce în grecește înseamnă „aducător de vești bune”. A fost o prezicătoare din Bulgaria, oarbă și pe deasupra analfabetă, care numai vești bune nu a adus. Printre altele, a prezis destrămarea Uniunii Sovietice, data morții lui Stalin, prăbușirea Gemenilor din New York și cine va câștiga turneul mondial de șah. Se pare că și în legătură cu sfârșitul lumii a avut unele idei. A prezis că Al Treilea Război Mondial va începe în anul 2010 cu o „flacără întunecată”. Cei care i-au analizat previziunile au ajuns la concluzia că ea vorbea de fapt despre găurile negre, care nu sunt altceva decât concentrații de materie întunecată, dar nestăpânind prea bine conceptele fizicii moderne, le-a zis flacără. Totuși, să nu uităm că, potrivit teoriei lui Einstein, energia și masa sunt interschimbabile. Cât despre găurile negre, aici lucrurile sunt foarte clare. De altfel, într-un interviu pentru televiziune, unul din parlamentarii care au protestat la Comisia Europeană a spus că gaura neagră pe care cei de la CERN o vor provoca în cursul experimentelor ar putea înghiți Tera. Dacă ați văzut filmul Melancholia, al lui Lars von Trier, înțelegeți mai bine ce vreau să spun. Pur și simplu, Gaura Neagră deschide gura și înghite Pământul ca pe o portocală. Filmul ăsta a apărut abia în 2011, adică după începutul celui de-Al Treilea Război Mondial prevăzut de Baba Vanga, totuși persoana care mi-a explicat în ce fel Gaura Neagră va înghiți Pământul știa asta încă din anul 2008. Probabil că avea, de asemenea, unele capacități paranormale.

Părea un om de treabă. Mi-am dat seama că e sincer din primul moment, când a recunoscut că el îmi trimisese mesajul pe telefon.

– Dar de unde mi-ați știut numărul? l-am întrebat.

– Ei, na! Am format și eu un număr la întâmplare. Dacă nu erai dumneata, era altcineva.

Mai rar așa om sincer! Da fapt, nu formase un singur număr la întâmplare, ci mai multe, mi-a spus și câte: 666! Vi se pare cunoscut? Pe bună dreptate! În primul moment m-am gândit ce factură va avea bietul om de plătit la telefon, însă după ce el mi-a explicat despre ce e vorba, mi-am dat seama că nimic nu e întâmplător. Pe atunci gloria facebook-ului era abia la început și oricum domnul Valentin, îmi cer scuze dacă am uitat să vă spun cum îl cheamă, nu navigase în viața lui pe internet, nu știa nici măcar ce este acela un sait. Își lua toate informațiile de la televizor sau din ziarul Deșteptarea. Poate vă întrebați de ce era atât de sincer. Și la această întrebare am un răspuns cât se poate de sincer: fiindcă nu avea nimic de pierdut! Ieșise de câțiva ani la pensie și, până să apară problema găurilor negre, îl preocupase problema cardurilor. Fiindcă i se ceruse să-și treacă pensia pe card. Ce interes aveau „ei” ca el să-și țină pensia pe card? Păi, era în primul rând interesul băncii, ca să-i ia comisioane. Probabil știți că marile finanțe internaționale sunt în mâinile evreilor; voi reveni mai târziu asupra chestiunii. Dar acesta e doar un aspect minor. Domnul Valentin mi-a dezvăluit că, citit de la coadă la cap, cuvântul card înseamnă ceva oribil, imposibil de reprodus în cuvinte, fiindcă atrage nenorociri. Unui vecin de bloc de-al său, care a îndrăznit să pronunțe cu voce tare acest cuvânt, în timp ce se certa cu nevasta, i-a căzut după aceea un țurțure de gheață în cap, iarna următoare, când se ducea la farmacie, cât pe ce să-i zdrobească nasul. Norocul lui că purta o șapcă cu cozoroc tare.

Vă propun să trecem la lucruri mai serioase. Între timp, probabil ați aflat ce căutau savanții aceia de la CERN. Căutau particula lui Dumnezeu. Nimeni nu știe de ce nu căutau altceva, dar până una, alta, hai să vedem ce e cu particula asta. Îmi va fi dificil să vă explic, fiindcă presupun că nu aveți cunoștințe avansate de fizică cuantică. Dacă m-aș apuca să vă povestesc despre supersimetrie, quarci și squarci, muoni și smuoni, bosoni și așa mai departe, nu garantez că ați înțelege ceva. Limbajul fizicii cuantice este asemănător cu al misticilor care urcă la cer și după aceea coboară înapoi și ne spun ce au văzut. Numai ei știu ce au văzut.

Așa că am preferat să utilizez această metaforă simplă și ușor de înțeles, „particula lui Dumnezeu”, propusă de fizicianul Leon Landerman, laureat al Premiului Nobel. În treacăt fie spus, după nume pare să fie tot un evreu. Faceți un mic efort de imaginație și puneți asta în legătură cu Protocoalele Înțelepților Sionului!… De fapt, și Nostradamus era evreu, mă rog, în cele din urmă creștinat – și pe deasupra cabalist! Despre Cabala am aflat recent niște lucruri foarte, foarte ciudate… Nu e de glumă nici cu ăștia!

Ambiția celor de la CERN a fost să pătrundă în miezul lucrurilor, ca să vadă din ce e făcut universul. Când au ajuns acolo, au constatat că nu e nimic de văzut. Iată cum: pui două chestii să se ciocnească și vezi ce iese – asta n-o știu de la domnul Valentin, ci am găsit-o după aceea pe internet. Ce altceva poate să iasă decât o descărcare de energie? Dar poate să-mi spună cineva ce anume este Energia, la modul cel mai general? Nu vorbim de formele ei specifice de manifestare, cinetică, potențială, calorică, electromagnetică și așa mai departe, da? Sau poate să-mi spună cineva ce este Informația? Da, asta poate. Mi-a spus chiar domnul Valentin, în timp ce așteptam să apară ceilalți participanți la protestul nostru. Informația, ca și Energia de altfel, este Dumnezeu. Simplu și ușor de înțeles. Fără a trebui să cheltuiești miliarde de euro ca să construiești inele subterane de zeci de kilometri pentru a produce acolo explozii uriașe care să distrugă Pământul, dacă din neatenție scapi afară o gaură neagră. Ca să afli, ce? Că universul a fost cândva mai mic decât un atom. Nu vă supărați, dar chestia asta o știa și bunica, după ce a citit Biblia. Înainte de a fi ceva, orice, nu era nimic. E la mintea cocoșului. Băgăm miliarde de euro sub pământ, în timp ce deasupra lui oamenii sunt nefericiți și au pensii mici. Așa că înclin să le dau dreptate domnilor acelora de la care au pornit protestele, ba chiar au intentat procese în instanță, ca să se oprească orice experiment. Domnul Valentin primise, la rândul său, telefon de la partid, să adune cât mai mulți cetățeni în fața Prefecturii, situată peste drum de Casa de cultură, fiindcă e o chestiune de viață și de moarte. Dacă acele găuri mici și negre vor evada din acceleratorul de particule, ele vor pune în pericol viața a șase miliarde de oameni, spre satisfacția Ocultei. Cum s-ar exprima un ambasador de-al nostru, din nefericire de data asta vor muri și români. Nu-i corect! Bineînțeles, cei care conduc experimentul au tot interesul să ne asigure că vor produce niște găuri negre foarte mici și inofensive, a căror viață este extrem de scurtă, încât n-au timp să facă niciun rău. Dar cum vom ști sigur că au dispărut, cum să le vezi, dacă-s așa mici și în plus negre? Dacă vreuna din ele scapă de sub control? Mai bine să se oprească înainte de a fi prea târziu.

Partea proastă e că trecuse mai bine de jumătate de oră și, în afară de mine, nu mai apăruse niciun protestatar. Pe măsură ce discutam cu domnul Valentin despre chestiunile vitale rezumate în rândurile de mai sus, vedeam cum devine din ce în ce mai abătut. Ne așezaserăm pe o bancă și întorceam pe toate fețele problema bosonilor și a găurilor negre, fără să ajungem propriu-zis la vreo concluzie, iar asta devenea cu atât mai jenant cu cât domnul Valentin se uita tot mai des la ceas. În cele din urmă, n-a avut încotro și a trebuit să recunoască cu glas tare:

– Hm, n-a mai venit nimeni. Ce facem?

Sunt o fire sentimentală, plâng foarte ușor, uneori iau calmante, iar de data asta mi s-a făcut milă.

– Să mai așteptăm, zisei, poate vine totuși cineva.

– Nu mai vine, domnule, nimeni. Nu-i interesează! spuse dânsul pe un ton fatalist.

Aș fi vrut să-l consolez câtuși de puțin și nu știam cum.

– În ziua de azi, oamenii nu se mai preocupă, ca dumneavoastră sau ca mine, de marile probleme ale omenirii, fiindcă au salariul prea mic.

– Dar și eu am pensia mică! mă contrazise aproape vehement domnul Valentin.

– Cu dumneavoastră e altceva, dumneavoastră sunteți un om deosebit.

Pe moment, părea că explicația mea îl mulțumise. Însă, cum aveam să constat foarte curând, consolarea mea nu a avut un efect de durată.

– N-am crezut că oamenii pot fi atât de nesimțiți. Toată viața am trăit singur, mărturisi domnul Valentin. Soția mi-a murit la cutremurul din ’77 și de atunci nici nu m-am mai însurat, deși eram încă tânăr. Viața mea lipsită de însemnătate a început să aibă un sens abia zilele trecute, când am văzut la televizor… Am zis ca măcar de data asta să fac ceva important pentru omenire. Și, poftim, n-a ieșit nimic!

Cuvintele lui îmi rupeau efectiv bucăți din suflet. Sau poate că, dimpotrivă, atrăgeau în mine atât de multe găuri negre încât exista riscul să explodez. Vreau să spun că asta simțeam, nu că aș fi explodat propriu-zis, doar nu-s petardă! Și dintr-odată mi-a venit ideea salvatoare:

– Domnule Valentin, dacă închideți ochii, ce vedeți?

Domnul Valentin închise ochii și, ținându-i încă închiși – am observat pe fața lui o mare concentrare a forțelor interioare – îmi dădu răspunsul:

– O gaură neagră!

– Exact! Asta voiam să aud! Nu trebuie să ne lăsăm intimidați! Înțelepții din vechime spuneau că nu noi suntem în lume, ci lumea e în noi. Am citit eu într-o carte! Nici găurile negre și nici bosonii nu au ce să ne facă, fiindcă totul e aici! – și am arătat spre cap, fără să-mi dau seama că, ținând ochii închiși, domnul Valentin nu avea cum să vadă ce-i arăt. Mai bine, fiindcă după ce i-a deschis, în loc să arăt spre cap, am arătat spre inimă. Totul e aici, în noi! am repetat. Lumea este percepția noastră despre lume. Simțeam că lipsește ceva, așa că am adăugat: Iar percepția este percepția noastră despre percepție.

– Bineînțeles, aprobă domnul Valentin cu oarecare indiferență.

– Ca român vorbesc! Nu putem admite să vină alții și să ne umple mintea sau sufletul cu tot felul de chestii!

– Ce chestii? se interesă un pic nedumerit domnul Valentin.

– Bosonii, găurile negre și celelalte! Nu există, astea-s niște invenții ale evreilor, ca să ne păcălească.

– Și flacăra neagră? mai vru el să știe.

– Uite, cu flacăra neagră lucrurile stau în felul următor: dacă vrei dumneata să fie, este, dacă nu, nu!

Domnul Valentin rămase tăcut câteva clipe, parcă punându-mi la îndoială cuvintele.

– Înseamnă că nu mai e nevoie să protestăm, n-are rost, rezolvăm totul în mod subiectiv… (trebuie să recunosc că acest din urmă cuvânt al său m-a surprins într-un mod plăcut). Domnule, îți mulțumesc! Mi-ai luat o piatră de pe inimă, tocmai am reușit să evit Al Treilea Război Mondial! exclamă.

Dădu chiar să mă îmbrățișeze, dar m-am ferit cu abilitate ridicându-mă în picioare și prefăcându-mă că îmi aprind o țigară. Fiindcă nu-mi place să fiu îmbrățișat de bărbați. Nu că aș fi homofob, dar orișicât!

Ne-am mai întâlnit de câteva ori și după seara aceea într-adevăr memorabilă. La începutul anului 2013, de exemplu, domnul Valentin m-a anunțat că tocmai reușise să evite sfârșitul lumii, programat pe data de 12.12.2012. Și s-a amuzat povestindu-mi cât de proști erau vecinii săi, care și-au făcut degeaba provizii de alimente în boxele de la subsol, au cheltuit o mulțime de bani, iar de câteva săptămâni mănâncă numai conserve. Dar de vreo doi ani, nu l-am mai văzut. Cine știe, poate că nu chiar toată lumea e în noi, ca s-o putem controla cu puterea minții. O fi rămas vreo bucățică pe afară – și ieșind după ea să o vadă, nu s-a mai întors…

 

 

[Vatra, nr. 3/2018, pp. 5-7]