Mihaela Vancea – Relatări acute

Petru Cimpoeșu propune, fără îndoială, o formulă interesantă pentru ultimul său volum care cuprinde deopotrivă o serie de semificțiuni, articole publicate în Vatra, dar și patru proze scurte urmate de texte scrise în blogul ziarului Adevărul și articole de atitudine publicate pe alte platforme literare.

Bărbați fără degete este un titlu despre impostură, o trimitere la picturile rupestre din grotele franceze reprezentând amprente ale unor mâini incomplete, cu degete deliberat amputate în semn de ofrandă. Însă degetul oferit ca talisman, un gest de afecțiune a îndrăgostitului pentru persoana iubită, devine pretextul unei proze scurte, o parodie a gestului preistoric. De altfel, toată structura acestui volum, fie că e vorba de semificțiuni, proză scurtă sau articole cu miză culturală, relevă talentul acestui scriitor de a jongla cu fapte, idei, teorii și de a le aplica întâmplărilor din spațiul cotidian românesc. Universalul, așa cum funcționează el în teorie, e adus în spațiul mic, periferic, chiar în mijlocul Bacăului în unele situații. Mizele acestei cărți depășesc simpla colecționare de texte publicate de-a lungul timpului, altminteri volumul ar fi fost cu siguranță mult mai voluminos. Intenția autorului, așa cum o declară chiar el încă de la început, ar fi aceea de a-și urmări propria evoluție scriitoricească: ,,un fel de joacă serioasă prin intermediul căreia îmi clarific mie însumi, atât cât pot, teme și preocupări de ordin conceptual”.

Mai apoi, tema ,,amintirilor penibile” supraordonează într-un final planurile textelor sale. Interesant este de urmărit în semificțiunile primei părți cum un fapt literar, o chestiune generală, de pildă cea a traducerilor, este adusă în zona experienței personale. Admiratorul meu din Franța este un text despre momentele jenante din postura de scriitor român în cadrul unui târg de carte străin, dar și despre legarea unei prietenii cu un profesor francez prezent acolo și despre cum această prietenie va fi compromisă în urma unui episod de prea mare sinceritate. Însă lectura textului e un deliciu, căci talentul de a face autoironie, de a povesti momentele jenante este incontestabil. Comicul este construit pe baza propriilor încurcături și stângăcii. Petru Cimpoeșu își asumă în aceste articole momentele de impostură, devine un personaj care încurcă situațiile, iar când ele nu mai pot fi descâlcite, nu-i rămâne decât să privească spre ele cu inocența unui copil și să le redea cu umor. Tot în categoria unor exemple de impostură intră și articolul Percepție greșită ce debutează cu o discuție despre recenzii și onestitatea cu care sunt scrise în raport cu cartea în sine. De aici până la o discuție despre mirosuri corporale și urdoarea de la ochi e doar un pas pentru scriitorul nostru. În aceeași ordine de idei și Tăierea nasului. Frumoșii ani 90’ este un must read despre propunerile de afaceri pe care scriitorul le-a avut avant garde precum aceea de a ,,folosi internetul pentru a intermedia căsătorii între femei din România și bărbați din Occident”.

Fără a-și epuiza resursele, ironia îmbracă repertoriul calităților critice, iar cele patru proze, asemenea semificțiunilor, sunt texte cu poantă la final, moralizatoare pe alocuri și final deschis. Două din ele, Vibrații și Bunici au chiar note ale realismului magic, cu personaje atipice, absurde cum e Orbul care marchează traseele din comuna Cislăului sau copilul care discută cu propria reflecție în oglindă. De cealaltă parte, Poate că nici nu o chema Dina și Bărbați fără degete stau sub semnul incertitudinii personajelor, sunt texte care tratează pe de o parte și tema primelor iubiri, a primelor acte erotice și impactul lor asupra îndrăgostiților rămași cu întrebări la care pot doar să intuiască un răspuns.

Discursul volubil al lui Petru Cimpoeșu dă impresia unui soi de reportaj valorificat ficțional; reportaje despre oameni, despre el însuși, despre lumea literară, scriitori, noi teorii, tehnologie și altele. Acesta propune un spectru amplu de subiecte, după cum dovedește și ultima parte a cărții, Rezistența prin poveste. Sensibil la consumerismul hedonist și atașamentul general al oamenilor față de mass-media el scrie despre actualități agravate precum chestiunea omului-conductă, ,,prin care trece mâncarea de la bucătărie la closet, cu un mic ocol prin fața televizorului.” În contextul unor astfel de realități, interogația asupra rolului pe care-l au scriitorii rămâne validă căci, spune el, ,,scriitorul este chemat încă o dată să contribuie prin arta sa la salvarea omului nu ca specie, ci ca esență”.Iată că, deși o parte din articole au mai fost publicate anterior, adunate într-o singură carte acestea capătă o logică anume și fac exemplul unor pertinente texte de observație socială care înglobează diverse teme ce se extind de la polemici literare (cum e cea iscată de cartea lui Costi Rogozanu) la discuțiile despre noua generație de scriitori și noile mișcări culturale (exemplul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași, FILIT) până la problema centrelor de influență reprezentate, mai ales, de grupuri literare. Petru Cimpoeșu înțelege perfect modul în care funcționează sistemul lumii literare, al scriitorilor, dar conștientizează totodată și imensitatea lui și locul pe care el însuși îl ocupă în această arie. În final, dincolo de sondajele la nivel național, de datul din coate pentru a căpăta notorietate, în piața mondială a literelor cultura română încă nu joacă un rol atât de important: ,,Poate că, dincolo de micile noastre vanități și daciade literare, mai important ar fi să accedem la centrele de influență europene și să vedem cam câte parale face literatura sau cultura română acolo”. Mereu atent, surprinde așadar polemicile vremii și își asumă o poziție cât mai obiectivă; încercând să înțeleagă toate perspectivele, nu e nici de stânga, nici de dreapta ,,Din punct de vedere ideologic, sunt un bâlbâit sau, dacă preferați, sunt ca rabinul din Buhuși, le dau la toți dreptate”.

Cu un aer de profundă modestie, Petru Cimpoeșu se situează mereu undeva la mijloc, are grijă să-și prevină cititorii în ceea ce privește calitățile sale scriitoricești, își asumă raftul al doilea în raport cu generația sa, conștient că fără activitatea la cenaclurile literare e departe de lumina reflectoarelor, iar activitatea sa literară fusese neglijată înainte de ’89. Sigur că din perspectiva postdecembristă, lucrurile stau puțin diferit, iar Petru Cimpoeșu rămâne un nume de referință în literatura contemporană prin felul în care alege să răspundă noilor pulsații ale timpului. Până la urmă, dincolo de calitățile de povestaș, volumul de față reprezintă o cartografiere a subiectelor lui Petru Cimpoeșu și totodată dovada ancorării sale în realitățile literare ale vremii, cu busola mereu îndreptată spre elementul de noutate, ca atunci când îl alege pe Ianuș în locul lui Breban: ,,Eram cumva prins între viitorul și trecutul literaturii române. Acuma, hai să fim cinstiți: voi ce ați fi ales?”.

__________

* Petru Cimpoeșu, Bărbați fără degete și alte amintiri penibile, Iași, Polirom, 2019.

 

 

[Vatra, nr. 5/2019, pp. 20-22]

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.