Andreea Pop – Exerciții de stilizare identitară

Miza manifestă a poeziei cu care debutează Iuliana Lungu, evidentă încă din titlu (ca un tagline de efect, ce rezumă foarte cerebral direcția tematică principală a volumului și, în același timp, una dintre modalitățile de configurare ale discursului) e cel mai evident aspect care poate fi imputat textelor din KOMMOS. Procesiune pentru histerectomie. Schematic vorbind, poemele ei sunt o „în-scenare” regizată cu multă energie deconstructivă și cu o luciditate activată de la un capăt la altul al plachetei.

Ele configurează – uzând de o gesticulație care, deși prinde accente inflamate pe alocuri, nu apelează la un retorism patetic – convulsia internă sub forma unei „partituri” organizate după rigorile tragediilor grecești (foarte concret confesată într-un poem ca întreDeschidEre – „Nu sunt autoflagelare,/ nu sunt celibatul,// nu sunt și/ culminez cu/ a/ fi/ femeie// cu abilități de navigare în/ haos,/ însoțită de un cor tragic/ care nu mai termină cu jelitul.”). E o strategie discursivă inteligentă, aș zice, pentru că întărește poziția oficială a volumului, subordonându-se, în același timp, unor criterii exigente; Iuliana Lungu are în mod evident o preferință pentru achizițiile cultural-livrești, pe care le folosește nu doar ca elemente pur decorative în geometria versurilor, ci și ca niște principii de coerență internă ale poemelor. Evită, astfel, cu multă abilitate, alunecarea într-o zonă poetică pasibilă de a fi „bântuită” de „păcate” oarecum organice pentru fizionomia textelor ei ardente: exhibiționismul insistent, inflamarea gratuită, doar de dragul retoricii etc. Oricum, toată această știință a organizării & dozării poemelor nu sfârșește în exces de zel tehnic (ba chiar reclamă oarecare „complexe” ce țin de pretențiile clasicizate ale literaturii, la un moment dat), și, mai mult decât atât, are și un corespondent afectiv pe măsură.

Dincolo de rigorile constructive pe care le aplică poemelor sale, Iuliana Lungu e și o atentă observatoare a trepidațiilor interioare, pe care le recuperează cu multă incisivitate în KOMMOS. Procesiune pentru histerectomie. Competența ei principală e, în mod clar, experiența feminină, cu toate avatarurile ei de supliciu, dar nu se rezumă la atât. Majoritatea textelor de aici pornesc de la o astfel de ramificație, însă relaționează (în grade și maniere diferite) cu o serie de alte subiecte conexe care întregesc această problematică, în fond, identitară. E, deci, o complicitate a temelor foarte reușită, care oferă un relief mai generos volumului, reușind să individualizeze, în același timp, o voce poetică (una apropiată de textele Angelei Marinescu, semnatara coperții IV a volumului, ori, ceva mai recent, în linie cu poemele Medeei Iancu – s-a mai observat – și parțial cu cele ale Alexandrei Turcu și Minei Decu). Elanul confesiv se suprapune, în linii mari, cu o poezie a interogației feminine fervente în toate formele ei („ce e femeia/ fără organe genitale// ce e?/ Femeia// fără uter nu E?/ loc de mandat trans-// generațional/ nu mai e”, de profundis), ca individualitate în câmpul social, maternitate, boală, sub formă de reminiscențe biografice etc., dar nu se rezumă doar la atât. Poemele Iulianei Lungu amestecă mereu cu multă grijă experiența feminină cu niște observații ceva mai generale, care transcend simpla biografie în direcția decriptării personale și, pornind de aici, a cartografiei inegalităților sociale, mai universale.

Efortul acesta de coeziune a temelor – cu monopolul decisiv al textelor de orientare feministă – generează un flux abundent al textelor, în care autenticismul se suprapune cu detaliul convulsiv și cu imaginarul traumatic, așa cum se citește în dedesubturi, unul din acele poeme (are câteva) ce reunește întreaga arie operațională a volumului: „să-mi spuneți fiecare/ ce credeți,/ care e cauza/ greșelilor pe care le faceți/ în viață?// Femeia: starea// de frică:/ să nu fiu/ judecată de prostie,/ incultură,/ că nu știu tehnic/ ce-i aia o poezie,/ că nu știu tehnic/ ce-i aia literatură,/ că nu știu tehnic/ că nu știu.// de rușinea de-a fi/ văzută exact/ așa cum sunt. toate astea/ de frica de-a nu fi respinsă,// abandonată. mă trezesc/ scriind fals/ aparent prețios/ despre ce cred că/ lumea așteaptă,// în final ajung/ schimonosită/ în poezie. asta e/ greșeala mea sunt/ eu. repet:// eroarea/ anului./ O mie/ nouă sute/ șapte/ zeci și// ceva, imediat după/ prima lăuzie/ a mamei.” Ce mi se pare un alt câștig al poemelor Iulianei Lungu e și asimilarea unei direcții care, deși revine mai degrabă cu intermitențe în volum, are o semnificație centrală în ceea ce privește rațiunea lui superioară: și în poemul citat anterior, dar și în debut, textul virulent care inaugurează KOMMOS-ul, ori în pangen, ceva mai articulat ca poziție teoretică („literatura nu se scrie/ cu organe genitale./ literatura e androgină,/ creația e împletire.// mintea e/ masculin-feminină,/ nu există artă/ fără întâlnire.// mintea feminină/ poartă/ penis/ sau/ vagin,// în egală măsură,/ mintea masculină.// suntem cu toții,/ femei și bărbați/ la un loc,/ elemente psihice.// diferențierea/ e dată de/ individuare,/ nu de organe genitale.”), contorsiunea afectivă și declicurile unei feminități așezate sub semnul unei istorii abuzive se amestecă reușit cu o conștiință intens percepută a actului artistic. Tot acest „bagaj” emoțional cu care „defilează” poemele Iulianei Lungu atacă, deci, și o problemă de limbaj, care se dovedește a fi o sursă a interogațiilor angoasante cel puțin la fel de productivă pentru materialul ei de lucru.

E semn al maturității poetice, pe de o parte, și al confesiunii degajate, pe de alta, lipsită de orice pârghie de protecție, acest credit nelimitat pe care Iuliana Lungu îl acordă scrisului și care „trădează” cam singura garanție pe care pariază aceste poeme altfel radicalizate aproape la modul generalizat. Scurte, tăioase și cu o combustie rapidă, decantate printr-o frazare sigură, fără ezitări de niciun fel, indiferent că e vorba de palierul tematic, ori de cel stilistic al cărții, ele irizează farmecul devotamentului total în poezie, în răspăr cu politicile lor reacționar-nihiliste. Un debut în același timp hardcore și fragil, și în orice caz, unul cu o greutate a sondajelor sale dramatice care îl aduce în prima linie a poeziei apărute în ultima vreme.

___________

* Iuliana Lungu, KOMMOS. Procesiune pentru histerectomie, Editura frACTalia, București, 2018

 

 

[Vatra, nr. 8-9/2019, pp. 24-25]

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.