Exordiu

            Cititor naiv, părinte istovit, copil isteţ, mamă bibliofilă şi oricine altcineva interesat de mersul lumii!

            Rândurile care urmează îţi vor dezvălui un secret ignorat sau ţinut ascuns de critica literară, de la ultimele zbateri de agonie ale imposturii universitare a aşa-numitei nouvelle critique la escrocheriile online puse la cale de programele postumanismului computaţional. De la chique la geek, o istorie a uitării şi-ntunecării!

            Iată! Trilogia lui Habarnam e unul din cele mai mari romane ale secolului trecut. Faptul e  adesea trecut cu vederea din pricina categorisirii pe raftul de literatură pentru copii. În 1953, putându-se deja mândri cu premiu Stalin pentru al său Vitea Maleev, aventurile unor sturlubatici în proces de şcolarizare, şi cu un Ordin Steaua Roşie pentru un film de animaţie despre tehnologia tancurilor de atac, Nikolai Nosov începe scrierea ce-i va lua mai bine de un deceniu.

             Cele trei volume, Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi, Habarnam în Oraşul Soarelui şi Habarnam pe lună sunt pentru prima dată publicate integral în România în 2013. Humanitas, bineînţeles!  Nu e prima ediţie în română, eroul având o versiune şi un nume moldave, datând din anii 1977- 1980, când Neştiilă apare în traducerea lui Igor Creţu şi Aurel Ciocanu. În anii 60, primele două tomuri fuseseră traduse deja de Dan Faur şi R. Şiperco,  primul, şi Tia Mureş, cel de-al doilea. Noua ediţie Humanitas (2010-2013) reia vechea traducere a Ninei Gafiţa din 1985, dar propune şi două versiuni noi semnate de Gabriela Russo şi Sanda Misirianţu. Detalii importante, căci deciziile de traducere a omonimelor, toponimelor şi urbanimelor din romanele lui Nosov sunt un corp de erudiţie în sine¹.

Naraţiune

            Primul volet e dedicat delicatei chestiuni a genului: Habarnam izbuteşte printr-o călătorie cu balonul şi o cădere din nori să înţeleagă şi să pătrundă în colectivul şi sufletele celor mai închise comunităţi cunoscute de istoria umană din paleoliticul inferior până la Revoluţia Rusă: fetiţele! Va învăţa că, deşi nu au individualitatea, îndrăzneala, priceperea tehnică şi pugnacitatea confreriei masculine, ele se pot dovedi mai înţelegătoare, mai artiste şi înzestrate cu folositoare calităţi gospodăreşti. Descoperirea feminităţii face din Habarnam un galant înşirând pe două volume cuceririle, atrase de irezistibilul său şarm: zăpăcit, irascibil, flecar şi… până la urmă instruit. Căci prin prichinduţe descoperă şi plăcerile alfabetizării. Iată cum se prezintă într-o temperată declaraţie de dragoste pentru delicata şi cuminţica Ţintişoara:

„Înainte eram prost. (…) Acum am devenit o persoană cultivată. Vrei să ne împrietenim? Iar dacă va râde cineva de mine, îi pocnesc una drept între ochi”

            La momentul scrierii Aventurilor lui Habarnam, se făceau pe deplin simţite efectele noii educaţii revoluţionare, eforturile estetului Anatoli Lunacearski şi ale Nadejdei Krupskaia conducând către primele generaţii ruseşti complet alfabetizate şi instruite în spiritul „şcolii politehnice”: adică a unei „educaţii totale”, manuale şi intelectuale, cu un rol central acordat muncii, agricole şi apoi meşteşugăreşti-industriale.

            Dragostea de carte – şi pacea sufletească a lui Habarnam – va fi sărbătorită şi prin balul împăcării celor două oraşe rivale descoperite prin accidentul căderii balonului, Oraşul Verde, exclusiv feminin, şi Oraşul Zmeielor, exclusiv masculin. Ele vor adopta modelul mixt al Oraşului Florilor, unde comunităţile se autogestionează urmând mai degrabă disciplina colectivă lui Anton Makarenko decât rătăcirile individualist libertare ale Mariei Montessori.

            Educaţia mixtă  a fost una din realizările revoluţionare ale anilor 20.  Chiar dacă organizarea urbană prichindesc-nosoveană aduce pe undeva cu habitatul comunităţii primitive – case mari pentru o zece-douăzeci de persoane ca şi ancestralele maloca din pădurea amazoniană –, modelul mai apropiat e cel al coloniei sovietice de vacanţă (sau a internatelor de „deficienţi morali”, în traducere prerevoluţionară: „orfani şi delicvenţi minori”), organizate în „detaşamente”, nucleu de socializare banditesc-militar moştenit din vremea războiului civil rus. Ecourile sunt vădite, chiar şi năbădăiosul Cuişor, un temut duşman al geamurilor nesparte, despre care confraţii spuneau că doar mormântul îl mai poate linişti, se dă pe brazdă prin muncă, mândru de a fi „reeducat” de fetiţele ce-i îndreaptă pieptănătura şi buna purtare.

            Preistoria detaşamentelor infantile are două surse. Mai întâi are de a face atât cu tradiţia militară a cercetaşilor, inspirată de idealurile educaţiei gentelmanului englez, instruit şi războinic, produs al severelor public schools, dând graţie flegmatică asupririi Imperiului Britanic din India până în Africa, ştiind să potrivească corecţiile corporale cu versificaţia shakespeareană. Contemporan cu iniţiativele lui  Robert Baden-Powell, fondatorul scoutismului, adică anii 1920, într-o pădure de lângă Poltava, Anton Makarenko şi două învăţătoare buchiseau operele filosofului american John Dewey, sub focul artileriei gărzilor albe, mai îngroziţi de duzina de infractori minori daţi în grija lor de administraţiile temporare sovietice, decât de bandele soldăţeşti sau criminale ce băteau stepa şi codrii Ucrainei. Într-o zi, tânărul pedagog îşi iese din pepeni: aruncă volumele şi-i pocneşte una căpeteniei haidamacilor pe care trebuia să-i păstorească. Educatoarele sunt înspăimântate, însă victima e cucerită de curajul  unui intelectual ochelarist şi slăbănog: „Anton Semionovici, de ce n-aţi procedat aşa de la început!” Astfel s-a născut pedagogia sovietică.

            Având în vedere originile militare ale detaşamentelor pioniereşti, în răspărul autorităţilor şi localnicilor, ce nu vedeau cu ochi buni libertatea coloniştilor, în mod ideal, „desculţi, cultivaţi şi cinstiţi” (Makarenko), dar şi a pedagogilor non-autoritari ce vroiau să termine cu „experienţele jandarmereşti” improprii unei civilizaţii comuniste, nu-i de mirare că intriga Aventurilor lui Habarnam are în centru o… lovitură de stat. Preluarea puterii într-un detaşament de pionieri. Nebeneficiind de vreun ascendent asupra celorlalţi, profitând de un accident – prichindeii nu-l urmează pe Ştietot în săritura cu paraşuta din balonul ce pierde înălţime – Habarnam se foloseşte de vechile arme machiavelice ale înşelătoriei şi şantajului pentru a se impune ca lider al grupului, ca inventator al balonului cu aer cald şi al maşinii cu apă gazoasă, ca prim muzician, pictor şi poet al detaşamentului său. Mai mulţi filosofi politici, de la Frederic cel Mare al Prusiei la Karl Popper, s-au îndoit însă de eficacitatea metodelor de condottiere lipsit de scrupule teoretizate de Niccolo Machiaveli în tratatul Principele. Nosov nu se înscrie în această direcţie moralizatoare a criticii. La el, nu atât minciuna are picioare scurte, cât fetele au o inimă mare. Uzurpatorul e prins cu mâţa-n sac, mustrat şi iertat.

            Pentru cei mai puţin perspicace, şi i-am numit aici pe adulţi, volumul al doilea va fi suficient pentru a pricepe că Habarnam e alterego-ul mai tânăr al lui Socrates, dornic de cunoaştere şi recunoscându-şi ignoranţa deja prin numele purtat cu înţeleaptă fudulie. În Habarnam în Oraşul soarelui, Socrates-prichindel, însoţit de filosoful cinic Murdărel Pestriţu şi de blânda preoteasă delfică Ţintişoara, deschid porţile Utopiei tehnice. Aici totul merge din butoane, curele de transmisii, unde electromagnetice şi electrosonore, ecou al scurtei aventuri a lui Nosov la Politehnica din Kiev, căreia avea să-i prefere în cele din urmă Academia de Arte Frumoase. Mai greu e pentru discipolul lui Diogene, care ca demn urmaş al înaintaşului său grec rămâne tot timpul murdar şi îşi impune să nu se mire de nimic: ce dacă aspiratoarele curăţă singure, uimitor  ar fi de-abia dacă ar face mizerie. Dincolo de marile probleme filosofice – dezbaterile lui Habarnam cu propria sa conştiinţă şi înfruntarea dintre cele două Weltanshauungen, socratismul şi cinismul –, noua carte coboară spre chestiunile morale cotidiene: alcoolismul şi huliganismul. Primul e tratat cu înţelegerea amuzată arătată celor doi cheflii, Glumeţul şi Turtă-Dulce, ce-şi pierd nopţile la chefurile lui Butelcă şi Sugativă. Mai greu e cu noua Lebensphilosophie a vânturaticilor, precursori ai mişcării hippie, dotaţi cu haine strâmte, pantaloni evazaţi şi comportamente antisociale. Cum au apărut ei? Prin proasta întrebuinţare dată de Habarnam unei baghete magice, doi măgari şi un catâr au căpătat înfăţişare omenească şi tânjesc după animalitatea lor dintâi. Iar problemele se agravează, căci comportamentul antisocial măgăresc e preluat rapid de junii heliopolitani. Ba unele efectele dăunătoare răzbat în arte dând naştere muzicii cacofonice (dodecafonismul?) bazată pe instrumente dezacordate (rockul?) şi inovaţiilor regizorale în teatru (spectatori năpăstuiţi, puşi pe scenă, de unde nu mai pot urmări piesa, stropiţi cu apă rece în întuneric şi obligaţi să rabde până la capăt, căci spătarele scaunelor au fost în prealabil unse cu clei). E o poziţie ironică a lui Nosov faţă de arte care se vede şi-n al treilea volum, unde lui Habarnam i se explică principiile picturii nonfigurative: artă capitalistă făcută să-i umilească pe săraci prin neînţelegerea a ceea ce rămâne oricum de neînţeles. Există în comunismul sovietic un filon antiintelectualist, moştenirea narodnicismului în căutarea unei arte populare.

            Oraşul soarelui e prin excelenţă înţesat de ironice trimiteri literare. Precum Don Quijote, Habarnam Habarnamovici Habarnavov, după numele său din registrele hoteliere, se apucase de învăţătură, dar îşi scrântise mintea din pricina basmelor cavalereşti şi solomonăreşti. Poetul Floricică – autorul nepieritoarelor versuri „Totul e posibil de acum înainte/ Vai ce bucurie! Avem multă minte.” – trăieşte furtunile de vară conform teoriei sublimului kantian, adăpostindu-se în podul uscat şi călduros pentru a se lăsa inspirat de răpăiala ploii şi de bubuitul tunetelor. Şi altele…

Peroraţie

            După ce a făcut pace cu neamul femeiesc, cu propria conştiinţă şi cu învăţătura, filosoful nostru e gata pentru ultimul şi definitivul său salt spre înţelepciune: zborul cosmic care va fi totodată şi pătrunderea economiei politice. Ultimul volum al seriei e construit pe o tensiune dintre ştiinţă şi politică. Arhi-duşmanul lui Habarnam prinde viaţă. Nu mai e automatul atoatecunoscător ce nu dă greş niciodată. E un savant frământat, supus erorii şi mai ales grabei. Cartea publicată de el conţine o gravă eroare: dacă a anticipat corect existenţa vieţii lunare, nu prevăzuse desfăşurarea acesteia pe un glob interior satelitului nostru natural…

            Dar, în loc de Ştietot şi experimentata sa echipă, cel ce va aseleniza va fi Habarnam. Din curiozitate, din greşeală… Şi acolo are un şoc: există viaţă sublunară, însă ea e lumea sălbatecă a proprietăţii private şi a avariţiei antreprenoriale. De aceea, noul său partener, Gogoaşă, cel care pornise din nepricepere racheta, se va adapta la început mai bine, căci calitatea lui de căpătâi şi de căpătuială, lăcomia, îi dă nebănuite capacităţi de adaptare la capitalismul proaspăt descoperit. Chiar şi cei rămaşi desculţi şi fără adăpost sunt în continuare exploataţi, regimul economic lunar luând la propriu şi pielea de pe ei. De fapt, nu chiar pielea… Sunt duşi pe Insula Proştilor, unde, transformaţi în oi de un climat potrivnic, sunt tunşi de noua lână proaspăt dobândită, valorificată de cartelele industriei textile. Fiecare capitol e dedicat unei chestiuni economice principiale: banii, salariul, societăţile pe acţiuni, publicitatea, bursa, trusturile, presa… Lectura lui Habarnam pe lună face mai mult decât toate manualele de Economie şi Educaţie antreprenorială, oricât de alternative sau unice ar fi, realizate în ultimii noştri 30 de ani! Înainte de 1990, se spunea că cititorii din blocul socialist erau cei mai bine informaţi subiecţi politici de pe întreg mapamondul, pentru că ştiau citi printre rânduri. Reluând vechea butadă, putem spune că micii cititori ai lui Nicolai Nosov erau şi sunt cei mai pregătiţi pentru rapacitatea capitalismului, în toate versiunile sale, îmblânzite sau dezlănţuite, cunoscându-i principiile şi mecanismele, chiar înainte de a şti alfabetul, în oricare din variantele sale chirilice sau latine.

            După ce Habarnam eşuează ca antreprenor, ca însoţitor de câini şi ca spărgător de grevă, e destinat îndobitocirii şi procesului de ovinizare. Din fericire, o expediţie de salvare pornită de pe Terra de prietenii săi îl salvează în ultima clipă. Nu e singurul salvat, căci expediţia, aducând plantele gigantice pământene, va reprezenta sfârşitul necesităţii şi a sclaviei salariale. Revoluţia vegetală împinge la ruină sau reeducare pe capitaliştii sublunari. E poate o trimitere la proiectele de fertilizare a solurilor iniţiate de Vasili Robertovici Williams şi Trofim Lişenko, care sunt redescoperite în ultimul deceniu, după ce în anii 70-90, atât în Apus cât şi-n Răsărit au fost luate peste picior în numele chimicalizării şi a exploatării intensive. Oricum, nici cei mai optimişti ecologi de azi nu visau: prin lumea vegetală, spre libertatea omenească! Cu Revoluţia Socialistă şi Botanică, cu Pacea Socială şi Agricolă, se încheie capodopera literaturii pentru copii şi a artei pedagogice sovietice.

________

^[1] Sanda Misirianţu, „Translating N.N Nosov into Romanian”, in GIDN. Proceedings of the International Conference „Globalization, Intercultural Dialogue and National Identity, Târgu Mureş, 2014, p. 874-880.

 

 

 

[Vatra, nr. 12/2019, pp. 66-68]