Raed Wahesh – Poeme |

Raed Wahesh (născut în Damasc în 1981) este scriitor, poet și jurnalist Palestinian-Sirian. A lucrat ca editor cultural pentru numeroase ziare și website-uri în limba arabă. Cărți publicate: Poezie: White Blood, Damascus 2005; No One Dreams As Anyone, Damascus 2008; When the War Did not Happen, Amman 2012; Walking we Meet. Walking We Part, Milano 2016; Proză: A Missing Piece of Damascus’ Sky, Cairo 2015; Roman: Year of Ice, Milano 2019.

Absență 20

porumbeii albi au devenit albi după

convalescența inimilor lor rănite

la început erau

negri

trebuind să zboare după fiecare dintre cei pe care i-au pierdut

fără să știe puterea absenței

de a dubla viteza absenților

dar apoi negrul le-a căzut din pene:

încet

până când au devenit albi,

alb nepătat,

să se așeze pe acoperișuri

fără să le mai pese de cineva

curând până și cel mai iubit porumbel pătat va muri

și atunci albul va

predomina

și păsările vor fi în convalescență.

Absență 2

Încă mai ai acei ochi blânzi

precum o casă la țară?

Încă mai ai acel păr uscat,

Care pare plin de praf când lumina soarelui îl străbate?

Încă mai crezi, ca și cum Domnul ți-ar fi promis profeția?

Ce ți-au făcut?

Ce lipsește din fotografia ta?

Spune-ne!

Ajută imaginația noastră ca să te putem vedea.

Absență 8

Fotografiile tale sunt puține

Ca fotografiile tuturor oamenilor care știu că vor pleca.

Nu ai avut un smartphone

Să-l umpli cu albume și video-clipuri

Avem puține lucruri de-ale tale

Găsite în albumele familiei

Multe dintre ele sunt fotografii de grup

A trebuit să te decupăm

Așa că ne imaginăm că avem rămășițe de-ale tale.

Dacă într-adevăr te-am fi iubit,

Am fi avut albume umplute cu fotografia ta

Fotografii pentru măsurarea iubirii.

Din ce alt motiv oamenii ar vrea selfiuri?

Probabil ai vrut confruntare

Așa că extragem fața ta și vocea ta

Din fântâna de fotografii și sunete.

Ce ar trebui să facă oamenii, a căror imaginație nu poate desena

Și a căror vise nu au skilurile camerei

Sau, probabil, ai vrut să fii uitat

Și fără vreo urmă?

Nimic nu dovedește că am locuit împreună

Tu ești minciuna, familia împărtășită în care să crezi

Pentru treizeci de ani

Și când viața a vrut să ne pedepsească

Te-a repudiat.

Fotografiile tale sunt puține

Ca toți cei care știu că vor pleca devreme,

De aceea locuiesc printre noi în tăcere

În timp ce pregătesc o absență mai puțin dureroasă.

Strada 2

Lui Zaher AbdulBaqi

Eu, prietenul meu și Malik Ibn Ar-Rayb*coboram pe autostradă.

Era ceață, așa că nu puteai spune diferența

dintre mașină și cămilă

dintre nisip și gheață.

Niciunul nu a rostit un cuvânt eu, prietenul meu, și Malik Ibn-Ar Rayb

fotografiile noastre au rămas tăcute

niciun sunet cu excepția

pâlpâirii recurente a celor șase ochi în fața oglinzii.

Așa că atunci când norii pictau vechea baladă a lui Ar-Rayb

când era certă albeața, susținută de lumina lunii,

a devenit o pagină pentru literele arse ale nopții

prietenul meu și cu mine am realizat la finele cursei pe autostradă

aceea că atunci când l-am îngropat pe Ibn-Ar Rayb,

el ne-a îngropat pe noi de asemenea, în același poem!

________

*Malik Ibn Ar-Rayb a fost un poet arab al secolului al VII-lea. El a devenit faimos pentru vitejia sa ca bandit. Mai târziu s-a înrolat în Armata Islamică luptând contra rebeliunii Perșilor. În drumul său înapoi spre casă de la serviciul militar, a fost mușcat de un șarpe. Și în timp ce veninul îi distrugea corpul, el a recitat singurul său poem care a rezistat testului trecerii timpului, Elegia Războinicului. Este considerată a fi o capodoperă a poeziei Arabe.

Strada 3

Unde îmi este praștia? Cine mi-a luat arma?

Îmi amintesc că am ascuns-o într-o vizuină.

Am săpat în grădină,

Încă având nisip îndeajuns să acopăr mii de morți.

Voi continua să sap

Nu există viață pentru o persoană neînarmată.

Strada 4

Plouă, O cerule,

plouă peste fața mică

sau fața aceea va fi pierdută printre dărâmături.

Plouă în forma muzicii în așa fel încât acei doi ochi uscați să poată fi… închiși.

Plouă în formă de degete pentru păr, gelifiat rigid de sângele care curgea din piept.

Plouă

Plouă în formă de inimi-emoji atât de multe

căci jelitorii trebuie să ajungă la orice ar putea să numească mâine.

Strada 9

Mama mea a mers la cafeneaua mea

s-a așezat acolo ca oricare dintre bătrânii obișnuiți

a comandat un ceai

îl bea foarte încet

în timp ce ochii ei căutau fantoma mea.

Strada 26

Când desenezi perdelele

și privezi camera de lumină și îți îngropi capul și ochii sub pernă

cui îi lași orașul?

Soldaților de la răscruce arestând căderea?

Elicopterelor care incendiază suburbiile mădularelor secționate ale suburbiilor morții?

Sau nopții care vede goliciunea orașului

așa încât să poată dubla întunericul nopții

pentru a tăinui orașul?

Dormi în timp ce câinii turbați spintecă în visele copiilor?

Dormi în timp ce brațele de tip rachetă ale lui bogeyman strangulează muezzinul și minaretul