
Un sfânt
Am un sfânt.
Nu-l ştie nimeni.
Îi port de grijă
Ca măcar să fie cineva
Care să se roage şi la el.
S-a jertfit aiurea
Dintr-un da sau nu.
S-a strigat la ei:
Cine o ia către stânga?
Toţi au mers într-acolo.
Doar el a rămas aşa
cu capu-ntors în altă parte.
Voia s-ajungă la un unchi bătrân
Să-i facă focul.
n-a mai ajuns.
l-au bănuit plin de credinţă
l-au prins
judecat
l-au spart apoi şi-mprăştiat.
Nu se ştie unde e-ngropat
Ori dacă l-or fi îngropat vreodată.
m-am întâlnit într-o seară cu o umbră de a lui
se ţinea sfioasă după mine
oprindu-se când mă opream şi eu
pornind la drum odată cu mine.
Văzând pesemne că mă tem de ea
Că-mi fac semnul crucii
Mi s-a-nclinat.
Am rămas nedespărţiţi.
Nedespărţiţi
Căci dacă umbra asta-mi stă prin preajmă
Stăpânul ei trebuie că stă în lumină
taie soarele în două
Făcând şi minuni cu pata-i de-ntuneric
Mai ascunzând din adevăruri
Astupând şi din răni.
Iar ca nor
Mă desparte plouând îndelung
De ultima ruşine
Când tot cădeam în genunchi
Când mă târam pe pământ
Şi nu găseam icoană să m-audă.
***
Se-ntreabă poeţii
Se-ntreabă poeţii
Şi n-o fac numai la beţie
Ci şi pe lumină
Se-ntreabă
iar mirarea asta a lor
Ajunge până la mine
Că de ce m-oi fi încurcat eu cu poezia!
Nu că nu m-ar primi între ei
Mă primesc
n-au dat pe nimeni afară
dar la viaţa complicată pe care-o duc
ca să nu folosească alte cuvinte
ceva mai bun de făcut
nu mi-am?…
Iar întrebarea asta retezată
Nici nu s-ar fi pus
Dacă la mijloc n-ar fi fost femeia aceea
Cu părul ei de-ntuneric
Gâtul lung
Cu ochii aurii
i-a înnebunit pe toţi.
S-au bătut pentru ea la festivaluri
i-au dedicat cărţi întregi
i-au scandat ode de pe autobuzele în mers
mulţi s-au lăsat de băut.
Mi-au descris-o şi mie
mi-au povestit-o, ziceau ei,
Că dacă n-am norocul să o văd
Cu pletele ca umbra caldă
Cu ochii aurii
Măcar să mi-o închipui cât de cât.
Dar nici eu n-am putut să m-abţin
Am scris despre ea un poem
Despre închipuirea aceea adică
Şi-ndată din poem
Supurând
A răzbătut o rană deschisă.
Era…
Greu de spus ce era
Rânjită
O veche muşcătură de câine
pe gâtul ei de liană.
Nu o văzuse nimeni pân-atunci.
Iar plăgile astea se zice că migrează pe ascuns
De la unul la altul
Doar între cei care le au demult.
Şi ies în lume când unul din ei
Muindu-şi degetul în rana altuia
Se-apucă să scrie ceva
Cu un fel de sânge.
***
Scrisul şi cititul
Mata, începe şoferul
Iar eu aştept să încasez întrebarea,
Care pot ca să te-ntreb acuma,
Matale,
De exemplu,
ştii să scrii?
Nu, îi răspund nerăbdător să ajung acasă
Unde lăsasem baltă un poem,
Nu, nu ştiu.
Nu te-a învăţat nimeni?
Ai dracu’, dom’le,
Care, acuma mă scuzaţi,
dacă sînteţi
Aşa…
Nu s-a ocupat de niciun fel?
Dar-ar dracii-n capu’ lor să dea
Că se ţine numa de…
Şi urmă obşţeasca înşiruire,
Vorbea ca televizorul:
De politică, de şpagă, de curve, de chefuri,
De vile şi de avorturi.
Avea ceva dintr-un popă la predică,
Vedea în mine un om credincios.
Da’, continuă taximetristul,
Nici de citit nu ştii?
Ba ştiu,
Îl tulburai eu,
Ştiu într-un fel.
Îşi drese vocea şi,
Fără să vrea,
Apăsă uşor pe frână.
Adicătelea cum?
Dacă nu ştii să scrii,
De ce ştii să citeşti?
Ştiu, zic, pentru că, de exemplu,
Dacă mata te apuci să-mi citeşti ziarul,
Eu pricep ce scrie acolo.
Aha, cu ajutorul meu va să zică, poţi!
Al meu, corect!
Bine, acuma,
Şi urechile matale au aici o treabă, nu?
Pot şi cu ajutorul altora,
adaug timid.
Păi, eu nu m-am legat de alţii!
E clar că poţi şi cu alţii,
Dar dacă n-am fi noi?
Că matale de capul tău,
Iartă-mă că ţi-o spun,
Nu poţi deloc.
Ei, dacă n-aţi fi dumneavoastră,
Se-nţelege că n-aş putea citi nimic.
Acu’, dac-ai zis de mine,
Rămâne cu mine,
Ce mai!
Ziarul ţi-l citesc când vrei.
Coti la dreapta şi se mai miră de una:
Atunci cum de vorbeşti aşa de…
Cum să zic?
Sună bine ce spui!
Da’ pot să dau tot eu răspunsul
Că, uite, mi-am dat seama:
Păi, de la mult ce ţi s-a citit ziarul,
De-acolo ţi se trage,
Spune dacă mint!
Uite, am ajuns acasă la matale,
Unsprezece lei te costă!
Lasă dracu’ leul ăla,
Îmi dai zece şi gata
Că tăinuirăm şi noi acuma,
Cititul,
Scrisul,
Ziarul,
Lucru mare!
Atâta mi-a adus poemul acesta,
Un leu,
Mare cât mirarea aceea.
***
Pe vechile urme
Mai trec din când în când pe acolo.
Am condus mulţi ani din clădirea aceea
O bucată de lume.
Bucata mea nu era mare
Dar se întindea pe unde nu te-aşteptai
Ieşea la iveală din boli ascunse
Din vedenii
Din convertiri şi abjurări.
Era o lume slab zâmbitoare.
Mă duc pe acolo
Clădirea e la locul ei
Anonimă
Doar ferestrele sale
Au priviri încruntate
Te fac să ţii minte ceasul zilei.
Am cârmuit bucata de lume
s-au descotorosit încet de mine
au rămas vreo doi în locul meu
îi găsesc mereu aflaţi în vorbă.
Nici nu intru bine
Îi salut
Că ei şi sar la nişte visuri
Din care însă nu pricep nimic.
Că au de mers
Dar totodată de venit
Că mai întâi să se numere între ei
Să-i scadă pe cei din dreapta
Dar să adauge şi umbrele din stânga
Că să tacă treizeci şi doi
Câd plâng primii şapte
Că totul să ţină o sută trei minute.
Îi aştept să termine ştiinţa asta
Ca să le pot spune că le-am adus
Că le dăruiesc
Că le las moştenire.
Dar ei nu:
Îi mai au de adunat pe cei din sud
Cu alţii care poate vor veni…
Dar poate nu
Şi atunci opt uşi să fie bătute în cuie.
Aşez darul pe masă
Îmi pare rău că-i întrerup
Glasurile lor glisează
Îşi aduc aminte
Şi zic amândoi:
dumneavoastră ce mai…
Voiau să mă întrebe Ce mai fac
Dar au zis
Daţi-l încoa!
Le va fi de folos supuşilor noştri
Ştiţi de fapt că…
Dar ce să vă mai explicăm
Că ei au multe nevoi.
Iar nevoile astea
Nu pentru noi ci pentru dânşii
Cum vedeţi
Le…
Da, le numărăm.
Ele se fac cifră
Şi-ncep să existe
Şi să se vadă de departe.
Până nu le numărăm
Ele n-au chip.
Pe vremea dumneavoastră era mult mai simplu.
Şi, continuă unul din cei doi,
Ce-aţi mai făcut?…
Adică ştim:
Aţi scris o carte
Dar nu ne-o aduceţi acum
Avem de numărat.
Să terminăm cu adunarea şi scăderea
Că-i vom pune pe toţi să o citească,
Da, o vor citi.
Veţi veni atunci la liturghie
Cartea o vor şti pe din afară
Au să cânte din ea
Iar dumneavoastră ne veţi jura
Poate că n-aţi făcut-o până acum
Dar veţi jura
Ştiţi
pe încheierea pentru totdeauna a cărţii
ca nu cumva ea
Să învie,
Vedeţi
printre noi
Că şi aşa suntem mulţi.
[Vatra, nr. 12/2020, pp. 7-8]