Te lași în voia blîndei trestii

Și dacă nu bate vîntul

Totul ți se pare absurd

Comparația mai ales

Veghea studiul voința lipsită de șansă

Mi se pare că Dumnezeu a făcut o mișcare

A făcut un pas microscopic prin universul nostru

Imaginați-vă pasul acela

Și pămîntenii încercînd să-l țină de un picior

Să rămînă

Totul după știința noastră

Și dumnealui printr-un simplu semn

Ne aduce într-o stare 

De nu mai înțelegem nimic noi

Căutătorii de antidot

Pare a fi înlocuit raționamentul

Cu ceva ce încă nu are nume

Mi se pare că doar cei născuți

În preajma acelui moment

Îl pot percepe pe acel ceva

Și trăiesc în abstracțiunea lui

În noua formă a judecății și sentimentului 

Ca într-un curcubeu de cristal

Într-un nou chip și într-o nouă asemănare

Plină de nervi

Poate fi chiar adevărat ce spun eu aici

Poate e un văz al transparențelor

De la o vreme nici chipurile noastre

Nu mai arată vreo simțire prevăzută

Nici vorbele apropiate vreun înțeles așteptat

Doar traiectorii invizibile pe foi dictando

Trestia care i-a învățat pe oameni 

Se mai leagănă cu jale în speranța îndoirii veșnice

Aceea care urmează nu mai are astfel de griji

[Vatra, nr. 7-8/2021, p. 1]