Alex Goldiș – Puzzle-ul ideologic Blaga

Din seria elucidărilor documentare cu care ne-a obișnuit Marta Petreu în ultimii ani face parte și cel mai recent volum al autoarei, Blaga, între legionari și comuniști*. Deși acuzațiile cu privire la încadrarea filozofului într-una din cele două ideologii extremiste n-au depășit totuși o zonă mai degrabă zvonistică a vieții literare și un anumit tip de studii îndoielnice ca mize și ca etică a cercetării, clarificările meritau, fără îndoială, făcute.

Marta Petreu scoate din vulgată, așadar, relațiile ideologice ale lui Lucian Blaga, punând lupa asupra unei serii de fapte pe care le cunoaște toată lumea (prezența filozofului în cabinetul ministerial al guvernului Goga-Cuza; relația extrem de incomodă cu regimul stalinist în anii ʼ50), dar pe care nimeni nu s-a obosit să le explice până acum. Demonstrația generală a cărții, care se susține deopotrivă cu privire la anii fascismului și ai comunismului în variantele lor autohtone, e că Blaga a rămas un scriitor neangajat, preocupat de a-și gestiona libertatea de expresie profesională în momente când aceasta a devenit problematică. Pentru a ilustra acest comportament, Marta Petreu reconstruiește – apelând la o serie de surse fragmentare precum texte de memorialistică (ale lui Blaga și ale apropiaților), interviuri, documente de arhivă, note informative etc. – întreaga rețea de relații ideologice și personale ale filozofului. Meritele de puzzle intelectual ale cărții sunt incontestabile: autoarea încearcă să hașureze spații goale din biografia autorului, scotocind după cele mai mici detalii. Acolo unde mai rămân totuși asemenea spații neacoperite, Marta Petreu confruntă mărturii paralele, restabilește calendarul activităților (uneori zilnice!) filosofului, înlătură ipoteze nesustenabile în favoarea unora plauzibile. Astfel încât cartea convinge chiar și în punctele unde lipsesc probele documentare directe.

Retorica sobră ascunde o pledoarie aproape avocățească pentru nevinovăția lui Blaga în tirul diverselor acuze cu care a fost întâmpinat deopotrivă în anii ʼ50 și în anii ʼ60, însă nu deviază nicio clipă în discurs encomiastic: „În opera lui Blaga, nu am găsit nimic scris de el în mod explicit pentru sau contra extremei drepte, fie ea europeană sau românească. Nu am găsit, așadar, în textele lui Blaga nimic despre legionari și despre proiectul lor politic, ceea ce înseamnă: nimic în favoarea lor și nimic împotriva lor. Tăcerea lui nu este însă o consimțire – e pur și simplu tăcerea unui intelectual care voia să-și conserve spațiul lui de creație. Blaga nu a fost un erou, a fost pur și simplu un creator care voia să fie lăsat în pace să scrie și să publice. Atâta tot”. În același ton de reconstituire obiectivă se poate plasa și reținerea datelor care l-ar fi incriminat pe Blaga: relația cu Vasile Băncilă, exegetul lui și legionar fățiș, acceptarea invitației de a susține o conferință la Brăila în cadrul unei Frății de Cruce la Brăila, mărturisirea mâhnirii la moartea lui Ion Moța. În afara unor alte probe ale adeziunii lui Blaga la mișcarea legionară, toate aceste date rămân circumstanțiale și nu pot contura o opțiune programatică. Când se exprimă cu privire la problematica rasei, Blaga – convinge cu citate Marta Petreu – e mai degrabă relativizator. Spațiul mioritic, cartea lui despre „românism”, e un studiu de caz dintr-o mai amplă filozofie a culturii. Faptul că Blaga a putut fi asimilat teoriilor etniciste hard s-ar datora textelor lui Vasile Băncilă, primul lui monograf, care blochează circuitul referințelor europene ale lui Blaga, făcând din el un reprezentant al organicismului românesc. Or, reamintește Marta Petreu, formula intelectuală blagiană este asimilabilă experienței unor Brâncuși, Enescu, Béla Bartók, artiști care au apelat la un imaginar arhaic (doar parțial autohton) pentru a-și îndeplini proiectele de abstractizare modernistă. Ingenioasă – și susținută cu toate verigile demonstrației la vedere – este discutarea ipotezei cu privire la codificarea mesajului legionar în drama Avram Iancu, apărută în 1934-1935. Dacă unii comentatori (William Totok, printre ei) detectează în figura personajului principal caracteristici consonante cu ale Căpitanului și o anumită contaminare de limbaj, Marta Petreu merge la sursele documentare despre Avram Iancu – disponibile încă din anii ʼ20, unele consultate de Blaga –, arătând că influența poate veni de acolo. Chiar și formulată astfel, dilema persistă, atât timp cât nimeni nu poate pătrunde propriu-zis în conștiința scriitorului pentru a tranșa odată pentru totdeauna faptul că sintagme precum „căpitanul vostru” sau „soarele moților” – aplicate lui Avram Iancu – denotă o contaminare semantică legionară sau doar una pașoptistă. Cele două tipuri de limbaje fuzionaseră în propaganda legionară a anilor ʼ30 oricum. Ceea ce e sigur e că Marta Petreu face tot ce este intelectualicește posibil pentru a înlătura suprapunerea directă dintre ideologiile etnicismului și piesa blagiană.  

            Faptul că nu s-a putut identifica nicio probă esențială pentru legătura concretă – dincolo de câteva, puține, coincidențe – a gândirii lui Blaga cu ideologia de extremă dreaptă e confirmat, indirect, și de situația lui politică în timpul stalinismului. Hărțuit de scriitori, de ideologi și de aparatul represiv al regimului, filozoful n-a fost totuși închis, deși – demonstrează cu documente Marta Petreu – apropiații lui au fost provocați de autorități să ofere probe incontestabile ale legionarismului filozofului. N-au reușit s-o facă decât prin denunțuri caricatural-literaturizante, de tipul cele din romanul lui Beniuc, Pe muche de cuțit. De altfel, discutarea acuzelor de legionarism ale lui Blaga îi oferă Martei Petreu prilejul schițării unei radiografii a poziției lui după victoria socialismului. Apropiat de tineri asistenți și colaboratori precum Zevedei Barbu sau I. D. Sîrbu (în destinele cărora intervine uneori salvator), Blaga se menține totuși la distanță de adeziuni politice fățișe: cochetează cu Partidul Național Popular în 1946 dar demisionează repede, refuză constant mărturisirile de adeziune cerute de oficialități. Deviația etnicistă marca Băncilă e hiperbolizată de ideologii socialismului, care îi aplică filozofiei lui Blaga eticheta de „misticism”. Marta Petreu respinge eticheta de misticism, operând doar cu o accepțiune restrânsă a ei, aceea de „unire a insului în stare de extaz cu Dumnezeu” (stare blocată, în filozofia lui Blaga, de cenzura transcendentă). Or, dacă prin misticism se înțelege o predilecție către spiritualismul idealist în detrimentul fundamentelor științifice sau materialiste, se putea argumenta, așa cum o fac – rudimentar, ce-i drept – Pătrășcanu și alții, că Blaga e incompatibil cu noua filozofie de stat. E, cred, și nuca ideologică tare care face ca marxismul virulent al anilor ʼ50 să identifice în construcția filozofului un sistem la antipod, iar Blaga să nu poată fi recuperat de-a lungul întregului „obsedant deceniu”. O mică nedumerire conceptuală, care poate stârni confuzii în studiul Martei Petreu, e ridicată și de instrumentarea foarte personală a sintagmei de „socialism real”, care – din câte înțelegem – se referă la regimul politic propriu-zis instaurat după 1948 și nu la „realismul socialist”, decretat în 1934 de Stalin ca unică metodă de creație și preluată apoi în aceeași accepțiune în contextul românesc la anilor ʼ50.

Dincolo de aceste aspecte discutabile, merită spus că la fel de provocatoare ca tot materialul volumului sunt anexele acestuia, care constituie și ele tangente necesare la „ideologia” lui Blaga: pe de o parte, reconstituirea culiselor publicării Memoriului către Comitetul Central, redactat de Blaga în 1959 în urma atacurilor lui Beniuc, dar publicat abia în 1978 (nu divulg aici nimic, dar tot episodul constituie unul dintre cele mai interesante cazuri de publicații de manuscrise în întreaga literatură română sub comunism), pe de altă parte rediscutarea manifestelor Cerchiste din anii ʼ40. Marta Petreu reface tot contextul ideatic și personal al acestor declarații tinerești pentru a arăta că, de fapt, adeziunea deschisă față de E. Lovinescu încifra, în fond, o asimilare completă a lecțiilor lui Lucian Blaga. Din spirit de infidelitate față de magistru – tratat constant într-un registru ironic –, „euphorioniștii” s-ar vrea lovinescieni, dar rămân, în fond, blagieni. În fine, cartea Martei Petreu e o probă convingătoare că autorul Trilogiei culturii, care părea să fi intrat într-un impas de receptare în ultimii ani, nu e deloc un subiect închis pentru cercetarea actuală.      

____________________

*Marta Petreu, Blaga, între legionari și comuniști, Editura Polirom, Iași, 2021, 352 p.

[Vatra, nr. 12/2021, pp. 29-30]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.