Mihaela Vancea – Romanul planurilor subtile

Debutul Ligiei Pârvulescu* în proză aduce un suflu complet nou pe scena literaturii române contemporane. Translucid e volumul câștigător al concursului ,,Primul roman” lansat de editura Litera anul trecut – un roman S.F, un roman filozofic, un roman care se desfășoară pe multiple paliere în timp și spațiu la fel ca seria scrisă de Frank Herbert. Universul pe care-l propune are pârghii comune în lumea pe care o cunoaștem astăzi, în România, dar se distanțează semnificativ de ea prin exagerarea voită a unor noțiuni specifice scrierilor ,,The secret” sau ,,The power of now”. Fundamentul cărții e unul profund filozofic și spiritual, ilustrând, cel puțin în prima parte, un comportament deviant al oamenilor care interpretează greșit mesajele pozitive, de trăire armonioasă, stabilă, a momentului prezent. Astfel, societatea e împărțită între intelectuali și pozitiviști, iar cei din urmă ajung la un comportament halucinant, departe de statutul pe care-l implică titulatura lor.

În acest sens, romanul poate fi privit din perspectiva unui manifest sau al unui semnal de alarmă vis-à-vis de ceea ce înseamnă superficialitatea în gândire și simțire. Modul în care se desfășoară evenimentele ilustrează o deraiere de la tendințele actuale de terapie holistică, meditație sau yoga, care au preluat și în lumea noastră o latură profund comercială. Prin urmare, direcția romanului e una cu tendințe orwelliene, înspre un sistem social distopic, cu principii egotice, dezvoltat sub pretextul iluminării ființei umane. De fapt, egoismul devine un fel de nouă religie, iar oamenii ajung în punctul de a renunța la educație, la cărți și cunoaștere de orice fel în favoarea maximei ,,lucrurile se simt”. Teoriile conspirației cunoscute sub denumirea de Noua Ordine Mondială sunt transferate în roman sub avatarul Noii Mișcări Spirituale (NMS). Spiritualitatea lumii din translucid se dovedește de o calitate îndoielnică. Conduita unei persoane spirituale este dusă la extrem și are ecou la nivel global, într-o lume post-tehnologică, fără calculatoare și internet. O lume care ar reprezenta universul următor celui pe care-l trăim în prezent, o etapă viitoare în care oamenii funcționează exclusiv prin simțuri. Rațiunea e așezată în paranteză, iar pentru orice răspuns cu mai multe variante de interpretare, ,,interpretarea corectă era cea pe care o simțeai”. În calea spre iluminare, impusă de legea NMS, sunt eliminați intelectualii și acțiunile derivate, iar a trăi în prezent devine egal cu a trăi mecanic și repetitiv setul nevoilor fiziologice de bază: ,,mâncare, sex, somn, glume”.

Așadar, prima parte a volumului indică o schimbare a regimului politic, o răsturnare a forțelor unde pozitiviștii ajung la putere și înlătură intelectualii. În lumea pozitiviștilor, toți își au locul, inclusiv criminalii sunt acceptați și lăsați să se manifeste într-un cartier al lor, iar dacă printre aceștia se întâmplă să fie și artiști, ei își pot transforma crimele în artă. De la universul mărunt al cerșetorilor Jetonuʼ și Tercalău, lumea se deschide, iar cititorului i se dezvăluie treptat mecanismele după care funcționează această societate. În legea NMS, oamenii sunt vegetarieni, chiar dacă mai există unii cu ADN carnivor, shaormeriile sunt înlocuite cu vegării, iar meditația zilnică în fața unor ecrane TV nefuncționale este parte din rutina cetățenilor. Instituțiile își schimbă obiectivele, astfel că muzeele sunt transformate în mall-uri sau lagăre de intelectuali. Chiar fostul guvern devine cel mai crud lagăr de intelectuali din vechea Europă de Est. Una dintre mizele principale ale narațiunii ține de echilibrul dintre spirit și minte: ,,Ce folos, ca intelectual, să citești atât și să ai atâtea idei bune, dacă spiritual nu ești suficient de dezvoltat încât să poți să le și aplici?”. Timpul e cel al unei etape de ,,exorcizare a romantismului”, ceea ce echivalează într-un fel cu anularea emoțiilor profunde. E o Românie în care se petrec lucruri cutremurătoare, tratate ca noul nivel de  normalitate. În lipsa empatiei și educației de orice fel, oamenii se transformă încet în ființe instinctive, primitive, al căror limbaj se atrofiază.

Statutul femeilor este, de asemenea, unul precar, majoritatea lucrează ca sugătoare sau alăptătoare, iar conceptul de glory hole e dus la un cu totul alt nivel, căci toate toaletele au trei găuri în perete. Pentru supraviețuire, femeile trebuie să ofere fie plăcere, fie lapte, în schimbul unei sume infime. Vitalitatea și energia lor creatoare e redusă la zero, singurele șanse de evadare sunt prin artă, cum face Magda care scrie poezii, sau prin călătorii astrale. Fericirea și starea de bine e, de fapt, undeva în afara corpului fizic. Cei care reușesc să facă astfel de călătorii devin la un moment dat translucizi, corpuri eterice capabile să călătorească după bunul plac. E o lume care se manifestă în plan subtil, simultan cu situația dezastruoasă din lumea materială. Magda, de pildă, ,,simțea că, de la săptămână la săptămână, ba uneori chiar de la zi la zi, nu doar oamenii își pierdeau conturul, dar chiar și țara.” Se observă un fel de tranziție de la universul 3D la cel 4D, însă mulți se scindează incomplet, rămân într-o zonă schizofrenică și sunt lăsați în spitale. Schimbarea subtilă a traiectoriei umane și a planetei însăși este vizibilă odată cu metamorfoza toponimică: spre Mexic nu se mai poate zbura pentru că teritoriul nu mai există în mod concret, iar în țară ,,toate denumirile se numeau pe invers” (calea Victoriei – Calea Înfrângerii, București – Tristești, Ploiești – Sorești).

Toate acestea sunt puse sub lupă în spațiul autohton, sub conducerea lui Terminescu, ,,Terminatorul culturii și Eminescul noii ordini orășenești”, noul primar al Bucureștiului și, automat, președintele țării care are un profil similar cu cel al persoanelor politice reale: ,,Și, precum zis, așa și făcu. Terminescu terminase ziarele, revistele, editurile, www-ul în cea mai mare parte. Rămăsese televizorul, la care însă nu se mai putea urmări alt program decât cel al puricilor și, eventual, la ore norocoase aleatorii, imaginea mirei”. NMS funcționează la nivel Global, întreaga omenire traversează aceste schimbări, însă se remarcă de departe competiția nenumită dintre țările periferice, încercarea șefilor de stat de a impresiona, de a veni cu metode inovative astfel încât să fie acceptate în blocul NOS – noua ordine spirituală. Prin urmare, ideea toaletelor cu trei găuri vine din partea României care e în concurență cu soluția unei alte țări din Africa pentru a ține bărbații satisfăcuți sexual și femeile neproductive.

Spre finalul primei părți și, ulterior, în cea de a doua, personajele se manifestă ca identități variabile, unul poate reprezenta două ființe diferite sau chiar trei, pe măsură ce materia însăși se întrepătrunde. De fapt, întreaga planetă trece într-o nouă frecvență, iar Ligia Pârvulescu demonstrează o mare finețe în redarea atmosferei subtile, aproape onirice, de trecere spre o nouă etapă a existenței. Atât de natural se mișcă personajele prin poveste încât ancorarea în spațiul profund românesc denotă stabilitate într-un univers foarte dinamic. Există, în acest roman, niște scene crunte, dureroase, ale unei umanități atât de parvenite și josnice încât pământul nu-i mai face față și se scutură de ea. Planeta e un organism viu care alege să treacă într-o altă undă de frecvență, mult mai înaltă, unde nu-și au locul cei cu structuri interioare superficiale. 

Nimic nu e întâmplător, fiecare personaj își are locul bine stabilit, de la cei mai de jos cerșetori, la instanțele feminine ale romanului Magda, Flam, Rosa (niște creatoare și cuceritoare în esența lor), la Matei – un tip seducător cu instincte criminal-artistice, până la vârful conducerii, la domnul Terminescu și chiar la entități superioare precum Eliza și Sartald. Ideea preluată din filmul The Terminator nu e întâmplătoare, lumea e vie până la cele mai mici detalii. Materia însăși se mișcă în felul ei și se manifestă în cadrul mașinilor devenite un sistem organic care funcționează pe bază de limfă ca principal combustibil. E fascinant de descoperit dinamica dintre aceste personaje atât de surprinzătoare încât duce corporalitatea până la uniunea unora în exemplare ale modelului androgin. E o lume a călătoriilor astrale, în care personajele se întind pe pat în România și ajung cu trupul eteric până în Tulum, unde trăiesc reale întâmplări și experiențe palpabile. Universul se deschide ca o floare de lotus, iar personajele călătoresc înspre ele înseși, în funcție de nivelul de vibrație la care se află.

Dincolo de bogăția tematică și consistența simbolistică a acestui volum, Ligia Pârvulescu are talentul de a transforma stilistic romanul simultan cu schimbarea planurilor de frecvență prin care sunt trecute personajele. Povestea nu debutează într-un spațiu science fiction dintr-un viitor îndepărtat, ci într-o lume cât se poate de recognoscibilă, cu toponime concrete și personaje bine definite. Ele ajung foarte natural în momentul de tranziție spre o zonă extrem distopică și, ulterior, una S.F, creată în siajul noțiunilor despre spiritualitate sau fizică cuantică.

În final, indiferent de forma de existență, moartea e un concept expirat, care nu-și are sensul într-o lume cu diverse game de vibrații, aflată în continuă mișcare. În cartea Ligiei Pârvulescu, viața continuă la nesfârșit în moduri diferite și fiecare alegere determină o anumită traiectorie. Pe principiul nimic nu moare, totul se transformă, universul e gândit în cele mai mici detalii, se desface de la o pagină la alta dezvăluind o infinitate de opțiuni. Cunoașterea determină anumite salturi evolutive în planuri de frecvențe mai înalte și, totodată, mai subtile. Îmi amintește de ideea cărții Pescărușul, dusă aici la un nivel mult mai înalt, dar și de cărțile profesorului Dumitru Constantin Dulcan despre inteligența materiei sau chiar de seria scrisă sub acronimul Radu Cinamar pentru imaginarea salturilor lumii în funcție de câmpul energetic al fiecăruia. Autoarea preia concepte din diverse zone ale spiritualității, în special cele de tipul New Age suprapuse peste filozofiile orientale, de unde preia conceptele despre meditație și viziune și le extrapolează într-o lume care nu le înțelege adevărata natură. Ceea ce pare a fi un univers ticsit cu oameni împărțiți între intelectuali și pozitiviști se dovedește în cele din urmă o călătorie personală, care deviază de la scopul inițial și se scindează în diverse scenarii și planuri de existență. 

__________________-

* Ligia Pârvulescu, translucid, Editura Litera, 2021.

[Vatra, nr. 1-2/2022, pp. 22-24]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.