Al. Cistelecan – Punctaj pentru o istorie

Dacă și-ar fi accentuat ”punctele” din titlul cărții (Puncte de reper în istoria literaturii române, Editura Limes, Cluj, 2022), am fi știut de unde pînă unde și între cine și cine se vor întinde punțile pe care se va derula viitoarea istorie a literaturii a lui Nicolae Oprea. Așa însă n-avem cum ști care e proporția dintre punctele marcate aici și cele nemarcate, dar fapt că într-o perspectivă precum cea presupusă mai înainte cele marcate n-aveau cum lipsi. Abuzez, poate, de o intenționalitate doar presupusă, ceea ce n-ar fi un filtru adecvat pentru această culegere – ordonată – de studii; culegere care începe cu Eminescu și Macedonski și continuă cu un serial poetic interbelic, dar căreia i se atașează două module ce par schițele unor cărți independente. Și-n ipostaza de module de aici ele au autonomia lor clară – iar Oprea le și separă în secvențe aparte.

Primul dintre aceste module e alcătuit din ”distopii, închisori, înstrăinări” – relevînd un proiect care alunecă de pe primele linii, dar rămîne coerent. Pare că Oprea ar fi început un studiu sistematic despre distopiile noastre literare (iar primul dintre ele – Între utopii și distopii literare – schiță comparativă – e chiar o bună introducere și un catalog de opere  deja pregătit), pornind de la ”utopiile” lui Caragiale și Ghica. Mai puțin luate în seamă pînă acum, atît Tîmpitopole-le lui Caragiale, cît și Insula Prosta a lui Ghica, sînt abordate ca parodii utopice și așezate pe un fir genetic pornit odată cu Țiganiada. Linia distopică avansează spre Lobocoagularea prefrontală  a lui Vasile Voiculescu și spre Turciada lui I.D. Sîrbu, dar e apoi abandonată. Păcat, firește. Dar documentarele despre calvarul lui Vasile Voiculescu și despre închisorile lui Ion D. Sîrbu sînt piese care s-ar fi integrat bine în proiect (se integrează și așa), ca o explorare concretă a spațiilor ”distopice” existențiale (dacă e permis un asemenea eufemism cînd e vorba de ani de închisoare). Sînt, ambele, piese biografice scrupulos documentate și de peste tot de unde se putea. Studiul despre Goma – Paul Goma și ultima înstrăinare -, micro-monografic, se așează și el congruent pe linia începută, fiind vorba și de utopiile și de distopiile din creația lui. Nici Romanul expatrierii, consacrat lui Petru Dumitriu, nu se abate (nu mult) de pe linie, așa că, puse laolaltă, studiile reprezintă nucleul unei cărți.

Cam același lucru se poate spune și despre secvența Cercul literar de la Sibiu, care pare a strînge și ea un prim documentar pentru o carte. Oprea pune în paralel – chiar cu asta începe – ”confreriile literare” care s-au impus la finele războiului (Gruparea ”Albatros”, Grupul suprarealist român și Cercul literar), marcînd diferențele dintre ele, atît cele de poetică (și ideologie), cît și cele de durată a acțiunii. ”Ambele grupări din capitala țării – zice el despre primele două – sunt exclusiv poetice și s-au disipat în  timpul proletcultismului”, pe cîtă vreme Cercul sibian reprezintă gruparea ”cea mai compactă și cu ecou prelungit în istoria literaturii române.” Firește, în sensul că și-a păstrat coerența de grupare, căci ecouri prelungite – azi mai vizibile chiar decît cele cerchiste – au avut – și au – și celelalte două (Oprea însuși dedică un studiu substanțial lui Gellu Naum). Fapt e că, în vreme ce primele două grupări au avut un caracter insurecțional, Cercul a avut un caracter programatic resurecțional, întorcînd creativitatea literară la fondul ei originar (pe cînd ceilalți profitau de ultimele ei ipostaze). Inspecția pe care o face Oprea în interiorul Cercului scoate în evidență prietenia cerchiștilor sub vremuri vritrege, proiectul despre resurecția baladei  și – aș zice îndeosebi – discursul îndrăgostit al lui Radu Stanca din Scrisori către Doti, cele mai înflăcărate și mai idealizante (dar pe merit!) scrisori românești de dragoste. Nu e de trecut pe lîngă studiul dedicat ”cronicarului” Cornel Regman. Pe scurt, premisele unei cărți și aici.

Fișe care pot intra direct în istorie sînt cele consacrate poeților interbelici (dacă se mai adaugă și una dedicată lui Ion Barbu, aici absent), într-un tabel exigent al vîrfurilor. Spre deosebire de celelalte secvențe, Ars poetica – în care sînt adunați poeții interbelici – pare alcătuită chiar în perspectiva unei istorii. Studiile, foarte concentrate, cu fraze care sună definitoriu, merg de la invocații biografice la analize stilistice, dar focalizate pe un sintetic ”portret interior” al poeziei. Interpretările au la bază analize argumentate ale unor piese revelatorii, de la care se decolează spre generalizări și definiri ale spiritului poetic specific. Nu-i sînt multe de observat lui Oprea pe aceste paliere, pe care se mișcă în deplină siguranță. Poate din loc în loc la vreun detaliu interpretativ. Cum ar fi, bunăoară, una din concluziile trase pe seama Florilor de mucigai, în care – zice Oprea – poetul s-ar dori ”un poet al făpturii/creatului care se opune transcendenței”. Arghezi chiar are un psalm de sfidare absolută, în care își reneagă condiția de ”creat” și refuză să mai poarte stigmatul de creatură. Mai are și alte poeme în care nu-i departe de drama blasfemiei, dar în Flori de mucigai, oricît de concretă ar fi peripeția coșmarescă și infernală, nu se dezice de marcajul dumnezeiesc. De altfel, se vede și din citatele folosite de Oprea că prezența divină e imediată și aproape nu lipsește din nici o poezie. În capitolul despre Blaga accentul cade pe creația postumă și pe ”tenta înnoitoare” a acesteia, în vreme ce rîndurile despre Bacovia se concentează pe analiza poemei Plumb. Dar și cînd se întîmplă să se oprească asupra unui singur punct din creația unui poet, concluziile sînt valabile pentru tot restul operei. Oprea chiar pare atent la identificarea acestor noduri sintetice ale viziunii – și lucrul se vede și în studiile mai deschise dedicate lui Voiculescu, Pillat, Vinea și Naum. Ca să mă repet, și această secvență e nucleul unei cărți.

Ceva mai greu de strîns într-un capitol coerent e prima secvență a cărții – Glose la clasici și moderni, care sare de la Eminescu la Rebreanu și Sadoveanu, oprindu-se la o mică schiță panoramică a istoriilor literare de după 1989 și la ”actualitatea” cenzurii. În cazuri de maximă încărcătură exegetică – așa cum e Eminescu -, Oprea caută o galerie prin care să se strecoare și găsește astfel o cale profitabilă parcurgînd istoricul integralei Eminescu sau concentrînd poetica eminesciană în două poeme – Oda (în metrul antic) și Glosă. Analizele pătrund și în laboratorul de creație, luînd pulsul viziunii și decantării ei pe tot parcursul spre ipostaza finală. Contopirea iubirii și morții din Oda – sau moartea ca extaz al iubirii – e scenariul interpretativ al Odei, unde, ca și la Sapho, ”extazul erotic este trăit intens pînă la limita suferinței ce anunță dispariția implacabilă a ființei efemere”. La Macedonski atenția e focalizată pe expertiza ”nopților”, un mediu foarte potrivit pentru a disocia elementele romantice de cele presimboliste. Nu știu însă de ce lui Oprea i se pare că tema ”femeii inocente care e împinsă spre prostituare de societatea injustă” ar fi ”mai rară în poezia romantică” în care, dimpotrivă, inocența (feminină) strivită e una din ofertele cele mai generoase. Cu toată dreptatea îl consideră pe Caragiale ”cel mai mare prozator comico-satiric de astăzi”, cu părere de rău că Lovinescu, sperînd prea mult în civilizarea morală a societății noastre, n-a putut avea el  dreptate, astfel încît azi să nu-i mai identificăm personajele în peisajul social și politic. Substanțiale sînt și cele două studii dedicate lui Rebreanu, ”un inovator cu program”, cum zice Oprea, putînd spune asta și mai apăsat de atît. Și asta pentru că Rebreanu e cel mai ”profesionist” scriitor român, folosind pentru fiecare roman o altă formulă și tematică.

Patru grupaje de studii, așadar, aduse la coerență atît în interiorul fiecăruia, cît și în ansamblu, care arată deschiderea unui arc amplu de interes și mai pun o dată în relief abilitățile interpretative și analitice ale lui Nicolae Oprea.        

[Vatra, nr. 5-6/2022, pp. 27-28]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.