Traian Ștef – Poeme

Unchiul

Unchiul Gavriș umbla adus de spate

Cu un cojoc întors pe umăr

Și plencaciul pe brațul drept

Pe pachetele de țigări nota starea vremii

Și vara anunța ploile

După corespondențe numai de el știute

Era tâmplar

Cu fierăstrău rindea clei de oase cuie de lemn

Și îmbinări în coadă de rândunică

Fiul lui a fost tot tâmplar

Dar a înlocuit toate uneltele cu un abricht electric

Îmbinări în cuie de magazin și aracet

Șmirgel pentru lustruit

Fiul fiului lui n-a mai fost tâmplar

A lucrat în serviciile secrete

Fiul fiului fiului lui este aitist

Așa se simplifică lucrurile

Dispariții

Nici nu știm cine/ce dispare prima oară

Și-i ia locul cel ce nu greșește

Lângă el stă ofițerul care-l elimină

Dacă totuși se întâmplă să greșească

Până va veni perfecțiunea de a greși a robotului

Nici nu știu cine-și va mai aduce aminte atunci

De cel dispărut

De el de unchiul Gavriș

*

Sintactică

Nu mai există timp dragă filosofule

Doar o trepidație o foșgăială

Fără început și fără sfârșit

O sintaxă sincopată

Mintea nu mai are îngândurare

Și lucrurile merg în voia lor

Dacă nu punem virgula între subiect și predicat

Dacă nu le aruncăm peste gard

În altă reprezentare

Dacă păstrăm concordanța timpurilor

Există doar un ceas și un calendar

Și o vibrație interioară

Imagini

Pe care le împărțim cu ceilalți membri ai sintaxei

Am dormit bine

M-am trezit la aceeași oră a dimineții

Am umblat pe zăpadă

Am umblat prin iarba din livadă

Am umblat desculț pe nisipul cald

Am plutit pe deasupra tuturor

Vremea e să intru și eu în această fervoare

Ca un coi într-o căldare

*

Eu ăstalalt

Nu mai sta ca un jandarm în spatele meu

Fac toate lucrurile care trebuie făcute

Cum scrie la carte

Dar în altă carte

Nu aceea din care îmi citezi

Până cuvintele neamului lustruiesc piețele

Până se golește oglinda de imaginile din peisaj

Până nu mai rămâne nimeni în urmă

Îmi spune cel care tocmai a venit să-mi semene

Locuiește într-un cub albastru de cer

Capul i-e format din sclipiri sticloase

Din capul lui nu ies muguri de ferigă

Nici cornițe de ied

Ies fire translucide care ocupă locul

Unde poetice care atrag forme necunoscute

În care se confundă

Stau degeaba în spatele meu

Nu am loc în același cub cu mine ăstalalt

Și atunci n-am decît să mă întorc la mersul pe jos

Să urc pe soclul statuii eroului necunoscut

Să dau cu zarul la masa cu pătrățele din parc

Să privesc peste gard ultima scenă a secolului

Cum vecina îndoapă cu miez de nucă o gâscă mare

Să sper că mă va servi și pe mine cu foie gras

Pâine frământată și coaptă pe vatra încinsă de ea însăși

Asta îmi rămâne de făcut

Dacă ăstalalt e altfel

Le știe și le face singur pe toate

Nu are nevoie de con-știință

Dar nu mai are nevoie nici să țin de un capăt

*

Despre lumină

Umblu cu lanterna aprinsă 

Și nu văd

Pentru că lanterna nu luminează

Ea aruncă un fascicul albicios

La picioarele mele

Cum ai vărsa o cană cu lapte

Dacă ar lumina doar cât zăpada sau luna

I-aș vedea pe tata pe mama

Stând pe banca de sub vița-de-vie

Aș vedea nu numai urmele melcilor

I-aș vedea pe ei înșiși ducându-și cochiliile

Oare unde

Nu am înțeles niciodată încotro

De unde vin și unde se îndreaptă

Melcii unde vor să ajungă

Cred că la început lumina avea mirosul unic

Culoarea consistența ei transparentă

Melcul de astăzi e o bucată din lumina primordială

O delicatesă

Iar lumina nu mai există

Cum nu mai există transparența

Și de aceea putem spune orice despre ele

*

Exercițiul

Victor face exerciții

Lumea funcționează ca un exercițiu

Numai exercițiile sunt reale

Un exercițiu are variante

Variantele cunosc mutații

Orice noutate este o mutație

A liliecilor

Așa ne putem juca

Pînă părul nostru devine câlți

În care stau liliecii

Până capul nostru devine

Un dovleac cu ochi

Care văd numai figuri microscopice

Și dacă ar vedea altceva

Oricum nu ar interesa pe nimeni

Altceva decât lumina misterioasă

De Halloween

Victor zice că din acel exercițiu

Învață tot ce trebuie să știe

Ceea ce înseamnă că știe tot

Are o minte brici

Cred că e de cristal

Proiectează

Tot felul de imagini pe care eu

Nu le înțeleg

Mintea lui nu e un aparat special

Mintea lui nu a învățat să meargă

De-a bușilea sau pe verticală

Așa o au toți de la nașterea lui încoace

*

Interval

Ca și cum te-ai dezechilibra pe gheață

Fără să cazi

Ca și cum ai scăpa un ou

Și l-ai prinde cu un reflex incredibil

Înainte de a se lovi de podea

Ca și cum ar trece razele soarelui prin ocean

Exersând pentru o clipă refracția

Asta se întâmplă 

În acest interval

Ceva e în schimbare dar nu se schimbă

Totul

Între lumină și apă se dă o mare luptă

Cuvântul apăsat are deja corespondent

În toate limbile

Iar în corpul nostru nici nu știm câte se întâmplă

Fără să ne dăm seama

În timpul unui reflex despre care ne mirăm

Că l-am mai avea

Până la urmă

Poate și de înclinația axei pământului

Depind multe lucruri

[Vatra, nr. 5-6/2022, pp. 17-18]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.