Literatura pe internet (V)

Sorina Rîndașu

1) Gradul de vizibilitate. Faptul că textele ajung într-un mediu comun majorității face tot procesul mult mai accesibil. Curiozitatea celor care caută poate fi întîmpinată foarte ușor de gama la care au acces. Doar trăim în post-uman. : )

Mai e promovarea. Sigur, întotdeauna voi prefera o lansare de carte în carne și oase uneia online. Dar cînd e mult prea departe de mine, mă bucur că există posibilitatea s-o urmăresc oricum. Cred că ce contează de fapt e echilibrul dintre mijloacele tradiționale și cele moderne. Cît timp acest echilibru se păstrează, avem toate șansele să funcționăm, fără ca nimic să nu se piardă.

2) Dezinteresul ulterior, în formă fizică. Materializată. În calitate de cel care citește, mă ajută să am acces aproape nelimitat la resursa de care am nevoie. În calitate de cel care scrie, m-aș feri de acest dezechilibru despre care vorbeam anterior. Nici nu știu cum e mai bine, presupun că fiecare dintre noi își organizează partea asta în felul în care-i face bine.

3) Da și nu. Indiferent de mediul în care „exiști” din punctul ăsta de vedere, receptorii sînt aceiași. Mă gîndesc că aceiași oameni care mă urmăresc în online, m-ar urmări și sub altă formă, dacă își doresc să citească ceea ce scriu. Migrarea dintr-un mediu în altul nu obligă la schimbarea limbajului. Ceea ce transmiți poate fi înțeles oricum. Mie nu-mi place să mă pliez de fiecare dată pe alt context social, să-i zicem, și cred că ceea ce spun este suficient de clar sub forma sa directă, că nu necesită o traducere pentru fiecare cadru.

4) Dacă vorbim despre reviste, este evident că cele online au cunoscut o creștere deosebită în ultimii ani. Cred că în contextul actual e vizibil că oamenii se-ndreaptă mai degrabă spre o publicație online, unde citesc ceea ce îi interesează și ceea ce au nevoie, decît spre o revistă care apare doar în format fizic. Majoritatea dintre ele au făcut acest pas și-au acceptat schimbarea de perspectivă, iar cele care nu, presupun că și-au asumat să piardă teren.

5) Nu. Asta mie mi se pare una dintre ideile care impun delimitarea. „Actul artistic” rămîne act artistic, indiferent de mediul care îi favorizează apariția, popularitatea. Poate că online-ul e un cadru care aduce anumite beneficii, dar în același timp vine cu minusurile sale. Dar asta nu înseamnă că schimbă direcția.

6) Nu. Douămiiștii au avut poezie.ro și club literar ca medii asemănătoare celui de acum. Și cu siguranță nu vorbim despre douămiiști ca generație de sine stătătoare care s-a delimitat prin asta. Generația care se formează acum beneficiază de aceleași facilități, dar mult mai extinse, nu cred că putem lua neapărat în calcul nici de această dată mediul de publicare ca factor în fundamentul acestei generații.

7) Relația scriitor-cititor e la fel de importantă, fie ea online, la telefon sau în formă fizică. Că avem facilități ca Goodreads și feedback-ul e la îndemîna tuturor nu poate să fie decît bine, pentru că încurajează la asta.

8) Cum am spus, eu nu cred în literatura internetului. Cred în beneficii și în extensii ale acestor beneficii, iar critica se raportează la fel față de literatură, indiferent care este cadrul în care ia naștere sau apare în fața celorlalți.

9) Sigur, asta se poate întîmpla cu orice literatură. Acestea sînt, de fapt, beneficiile.

*

Marcel Vișa

1) În primul rând vreau să vă spun că literatura din online, din ceea ce am observat, nu aduce niciun deserviciu revistelor literare clasice, tipărite, ci de fapt cele două au tendința de a se completa, adică textul  publicat în mediul online are tendința de a fi, precum în cinematografie, un fel de trailer. Poetul cutare publică pe pagina lui personală de Facebook un poem, care face parte dintr-un grupaj ce o să apară în curând în revista Vatra, de exemplu.  Cam așa se întâmplă, iar după ce este publicat grupajul în revistă, scriitorul îi face o poză paginii tipărite, iar apoi o publică sub această formă tot pe wall-ul lui de pe rețelele de socializare, mândrindu-se că, iată, acel text de Facebook pare a fi suficient de grozav pentru a fi publicat și într-o revistă literară de prestigiu. Vedeți, este vorba de fapt aici despre un soi  de grabă a creatorului de a primi imediat feedback la creațiile lui. Unul din plusurile evidente acesta ar fi, că autorul de texte reușește să își țină mult mai ușor cititorii aproape, iar aceștia  au mult mai rapid acces la creațiile lui.

2) Un risc ar fi faptul că în cadrul literaturii internautice neexistând un filtru, fiecare publică pe wall-ul lui tot ce vrea, iar de multe ori am văzut texte execrabile, scrise de veleitari în toată regula, primind mii de like-uri. Asta bineînțeles ne duce cu gândul la faptul că nu se prea citește, că nu prea mai există cititori avizați, că expansiunea literaturii internautice de fapt contribuie la o inversare a scării valorilor, pentru că acest mediu este de așa natură făcut încât să se creeze confuzii, lumea să creadă că orice individ care însăilează un text și îl publică pe pagina lui online, este automat scriitor. Deci riscul acesta ar fi ca lumea să creadă că miile de like-uri sunt mai concludente decât opinia unui critic literar, că viralitatea unui text ( de multe ori o colecție penibilă de clișee) este un simptom al genialității autorului.

3) Păi da, obligă, pe net trebuie să pari cool cu orice preț, să pari mai tânăr, chiar dacă poza de profil ne spune altceva, chiar și „fotoșopată” la greu. Mediul acesta îi împinge pe unii să folosească neologisme cărora nu le înțeleg sensul, acest lucru născând un fel de dadaism,  varianta internautică.

4) Cred că am răspuns deja la această întrebare la punctul unu, mai adaug un singur lucru, autorii buni își publică textele online, iar mai apoi în revistele literare tipărite, pentru arhivarea lor într-un mediu literar avizat, ca să spun așa, pe când veleitarii le abandonează în online. Există termenul de instapoet, instapoezie, iar el vine de la (pseudo)poeții care postează doar pe instagram micro(pseudo)poeme, iar aceștia rareori recurg la tipărirea lor în reviste sau volume personale.

5) Cred că asumarea e la fel, sau mă rog, ar trebui să fie identică. Aici aș adăuga că pe lângă asumare contează mult spiritul autocritic.

6) Ideea de generație este mai degrabă relevantă pentru critica literară, eu de exemplu nu mi-am pus niciodată întrebarea dacă fac sau nu parte dintr-o generație literară sau alta, pur și simplu scriu, misiunea de a mă încadra undeva îi revine criticii, însă atunci când vine vorba de literatura de internet, ideea de generație dispare din start, pentru că nu cunosc niciun critic literar care să intervină, să scrie despre acești autori online.

7) Este o relație mult mai strânsă, deoarece aste alimentată zilnic, cititorul poate urmări aproape în timp real ce face scriitorul lui preferat, poate comunica în orice clipă cu el, poate să îi ofere feedback-ul necesar într-un timp considerabil redus față de varianta clasică a comunicării prin intermediul tipăriturilor, iar feedback-ul, știm cu toții este extrem de important (chiar și pentru scriitorii care ne mint și spun că scriu doar pentru ei, dar ne spun asta după cinci cărți tipărite, sub al cincizecilea interviu dat).

8) Nu, nu cunosc niciun critic literar care s-ar ocupa cu așa ceva. Poate o să apară, nu zic nu.

9) Prin share-uirea textelor acestea ajung la un public mai larg, în alte cercuri decât ar ajunge altfel. Nu am prea văzut oameni care să dea o revistă literară mai departe. Oamenii le citesc, apoi le cam abandonează în bibliotecile personale.

Textele pot fi traduse și publicate pe site-uri de poezie din afară, iar asta e doar la un click distanță, deci da, online-ul este un instrument care folosit într-un mod inteligent, ca orice instrument, ne poate ajuta mult în a ne promova arta, însă folosit abuziv, devine spam, aduce deservicii.

*

Gelu Vlașin

1) Au apărut autori tineri care s-au făcut remarcați fără să mai fie nevoie de girul unor mentori sau reviste literare, multe dintre ele, devenite între timp obiecte de muzeu. Formatul electronic a permis o descătușare creativă fără precedent, foarte mulți tineri alegând acest format din cauza permisivității dar și pentru că mediul virtual a dat posibilitatea unei interacțiuni imediate cu potențialul cititor.   

2) Nu cred că există riscuri. Chiar dacă, neexistând vreun filtru, evidente că apar și creații de foarte slabă calitate. Însă, mereu ies la suprafață, până la urmă, autorii valabili și scriitura de calitate. Mai devreme sau mai târziu, critica literară va trebui și ea să se adapteze situației, să se reinventeze în așa fel încât să determine cumva prioritizarea valorică a literaturii internautice.

3) Au existat dintotdeauna prejudecăți, atunci când venea vorba despre noile generații. Ba că nu prea citesc, ba că sunt aroganți sau că și-au pierdut respectul în fața adevăratelor valori. Însă, pentru mine, noua generație înseamnă nu numai viitorul ci și acea respirație proaspătă și dinamică de care societatea are atâta nevoie.

4) Da, categoric există o dinamică diferită! Majoritatea publicațiilor în format clasic au devenit nefrecventabile, din păcate, nu numai pentru tineri dar chiar și pentru cei care erau cumva pasionați de scriitura pe hârtie. Multe dintre aceste publicații n-au reușit deloc să se updateze, să-și schimbe măcar designul, fără să mai punem la socoteală redacțiile mult prea îmbătrânite. Eu n-am mai publicat în vreo revista în format clasic de foarte multă vreme. Prefer mediul online. Asta și datorită faptului că multe dintre revistele în format clasic au un tiraj derizoriu. Sunt unele pe care nici nu știu dacă le mai citește cineva. Literatura viitorului și chiar a prezentului, se publică acum într-o proporție extrem de mare, doar în mediul virtual. Cu câteva mici excepții.

5) În Spania dar și în alte multe state occidentale fenomenul literaturii publicate pe internet a atins cote incredibile. Sunt tineri autori care au reușit să depășească în popularitate dar și la vânzări de carte autori consacrați, sprijiniți puternic la nivel instituțional. În Spania avem și un poet de origine română (Miguel Gane) care a ajuns să vândă peste 100.000 de cărți de poezie. Și ca el sunt cel puțin o duzină de tineri autori. Internetul este un splendid instrument de promovare care, de foarte multe ori, dacă este bine folosit, înlocuiește cu brio vechiul sistem utilizat de agențiile literare, cu mult mai mici costuri și cu mult mai mare și mai rapid impact. Ambele vehicule, atât cel tradițional cât și cel virtual au până la urmă aceiași finalitate: publicarea unei cărți.

6) Nu prea cred că mai poate fi relevantă. Deja vorbim de cel puțin câteva generații internautice. Este ca și când am vorbi despre clasicism și modernism. Eu îmi publicam prima carte în format electronic acum 22 de ani, în 2000 (Atac de panică la Noesis). Pe vremea aia eram un fel de pionier internaut. Acum sunt deja bătrâni până chiar și douămiiștii 😊

7) Contează ceea ce scrie fiecare autor în parte, modul în care-și promovează scriitura, relaționarea lui valorică, empatie și interacțiunea cu cititorul. Feedfack-ul este important doar atunci când vine din partea unor cititori avizați. Pe care nu ai cum să nu-i simți. La nivel de discurs, prezentare, retorică, etc. Pe unii îi cunoști de la lecturile publice sau târguri de carte, pe alții din comentariile pertinente postate în publicațiile online pe alții un-i cunoști deloc dar simți că au ceva de spus. Sigur însă că și aici apar trolii, haterii sau postacii compulsivi. Dar ai la îndemână instrumentul block ce îți asigură liniștea și pacea. Asta dacă nu cumva ești prea afectat și prea sensibil încât să cazi în capcana interacțiunii toxice. Care te poate duce până la exasperare. 

8) Abia acum a început să se formeze. Cam cu teamă. Dar important este că a început să existe.

9) Cu siguranță! Dovadă stau numeroasele traduceri ale unor autori tineri și foarte tineri. Autori care, dacă ar fi așteptat promovarea instituțională a sistemului, n-ar fi ajuns niciodată în ipostaza de-a fi cunoscuți peste granițele țării.

*

Andrei Vornicu

1) Cred că principalul plus ţine de vizibilitate şi de viteza cu care literatura circulă. Dacă, până de curând, prevalenţa apariţiilor tipărite a restrâns accesul literaturii la un public aproape exclusivist, acum, prin lejeritatea cu care aceasta ajunge în cele mai îndepărtate colţuri de lume şi de „bule“, face ca autorii şi textele acestora să devină vizibili în mod aproape instantaneu. Bineînţeles, cum mediul virtual e mult mai vast şi numărul autorilor care îşi văd textele publicate e mai mare.

2) Nu văd nici un risc propriu-zis al expansiunii literaturii online şi nici nu percep vreun minus în adevăratul sens al cuvântului. Probabil că pentru cei obişnuiţi cu literatura „pe hârtie“ această expansiune s-ar traduce printr-o inflaţie de texte şi de autori prin care ar naviga mai greu, dar în esenţă literatura e aceeaşi fie că vorbim de mediul virtual sau de cel tradiţional.

3) Nu cred că obligă la nimic, dar probabil că prezenţa într-un astfel de mediu se contaminează într-un fel de atmosfera acestuia şi, după caz, împrumută ceva din vocabularul aferent, se tehnicizează într-o oarecare măsură. Atitudinea nu poate fi decât una de mobilizare datorită uşurinţei cu care circulă textele. Autorul şi le poate promova mai uşor, mai rapid şi, totodată, poate intra la rândul său în contact cu alte texte pe care, în contextul tradiţional, ar fi trebuit să le caute în mod deliberat.

4) N-am sesizat o dinamică diferită, e posibil doar ca segmentul de vârstă să fie puţin diferit, în sensul că autorii mai tineri au aderat mult mai prompt la noul mediu faţă de autorii mai vârstnici. Cu toate astea, internetul a început să devină tot mai seducător pentru toate vârstele, astfel încât discrepanţele încep să se atenueze. Astfel, mediul online devine din ce în ce mai primitor şi mai variat.

5) Cred că diferenţele sunt nesemnificative. Cele mai multe publicaţii tipărite există şi în format electronic, iar autorii scriu ca să fie citiţi indiferent de mediul în care circulă textele. Cu cât mai multe medii, cu atât mai bine. În prezent mediul online are un statut privilegiat şi sunt puţine motive să credem că acest lucru se va schimba în viitor. Şansele sunt ca, la un moment dat, literatura de acest fel să se mute exclusiv în mediul online. În cele din urmă, literatura nu se schimbă la nivel esenţial. E fie bună, fie slabă, că o citeşti într-o revistă, pe ecranul unui laptop sau al telefonului mobil.

6) După cum am precizat mai devreme, ideea de generaţie există, dar diferenţele sunt din ce în ce mai mici. Fireşte, portalurile exclusiv online conduse de scriitori mai tineri tind să atragă un segment mai tânăr, pe când publicaţiile consacrate, care apar şi în ediţie tipărită, atrag şi autori mai în vârstă. Totodată, portalurile mai recente impun o oarecare preferinţă de ordin stilistic şi tematic, prin urmare îşi selectează din start potenţialii autori. Aceştia sunt în marea lor majoritate tineri şi foarte tineri.

7) Feedback-ul e mereu important, indiferent de mediul în care circulă un text, iar mediul internautic, prin dinamismul său excepţional (şi, deseori, ameţitor), îi presează pe autori la un ritm de publicare pe cât posibil regulat şi la un nivel al calităţii ridicat. E destul de uşor să te pierzi în torentul de informaţie dacă nu eşti consecvent şi dacă nu eşti prezent concomitent pe mai multe platforme. Pe termen foarte lung… rămâne de văzut.

8) Sincer, n-am remarcat acest lucru. Există însă, cu siguranţă, un feedback mult mai direct şi mai rapid din partea cititorilor, avizaţi sau nu, specific mediului online. Acest feedback uneori poate lua forma evazivă a unui număr mai mare sau mai mic de like-uri şi distribuiri. Când un text publicat pe Facebook, de pildă, e ocolit de orice tip de reacţii, e clar că n-a stârnit impresii remarcabile. 9) Bineînţeles. Informaţia circulă instantaneu, dar ca să ajungă la cercuri diferite e obligatorie o minimă doză de interes din partea acestora. Altfel, e doar un alt tip de informaţie în fluviul din ce în ce mai mare de informaţii de toate felurile care se varsă în conştiinţa internautică generală, fără o ţintă clară. Dacă e bine direcţionată şi promovată, creaţia din online poate ajunge pretutindeni fără să se mai împotmolească în tirajele derizorii ale unor apariţii tipărite şi care, deseori, mucegăiesc în depozitele redacţiilor sau circulă într-un grup ultra-restrâns de oameni care, cel mai frecvent, se citesc ei între ei.

*

Andrei Zbîrnea

1) În mod categoric nu va mai dăinui mult acea sintagmă cu nu găsesc acea carte, nu e pe nicăieri. Cumva în 2022, dacă o carte nu lasă urme pe world wide web înseamnă că nu (prea) exista. Editurile ar trebui să lucreze și la factorul SEO (search engine optimization). Îmi amintesc o discuție de la lansarea volumului de proză scurtă al Elenei Vlădăreanu, care se cheamă August. Iar unul din argumentele împotriva acestui titlu, venit din partea editurii, era acela că e greu să rankezi în Google pentru cuvântul August. Cu alte cuvinte, motorul de căutare îți va returna informații despre a opta lună a anului și despre un restaurant când vei căuta August. Puțin probabil să-ți returneze date despre cartea apărută la Nemira în 2021. Până la urmă, titlul a rămas August, asta și pentru că literatura nu ar trebui să fie scrisă după rigorile SEO. Dar când e vorba de promovare, e destul de important să ținem cont și de asta. Deși dacă vei căuta nickcave@bergen, vei ajunge destul de repede la volumul meu de la Casa de Pariuri Literare.

Un alt plus ar fi că poți lua contact cu creații proaspete ale autorilor, imediat ce aceștia le-au postat pe Facebook sau Blog. Dar asta e o armă cu doua tăișuri și nu voi discuta aici despre hate-ul cu care vine la pachet postarea de comentarii mai mult sau mai puțin relevante. Desigur că autorii care au fani precum trupele de metal din anii ’80 sau ca anumiți artiști pop se pot folosi de uneltele social-media pentru promovarea cărților. Să vedem totuși cum vor ieși revistele literare din aceasta încercuire.

2) Cel mai mare risc pe care îl văd este că social-media conține mini-influenceri literari, care se autopromovează excesiv. Iar cartea lor nu a fost citită de mai mult de 100-150 de oameni. Orele de stream depășesc de multe ori numărul de volume vândute. Un alt risc mare este acela să ai sute de like-uri la postări și 8 oameni la lansare. Am văzut cazuri, nu voi da nume, dar e clar că lansările autorilor emergenți sunt mai puțin populare față de cum erau înainte de pandemia SARS-COV-2. Interesul pentru literatura contemporană era mic și atunci, însă acum e tot mai clar că prioritățile sunt altele. Dacă mai punem și scumpirile corelate cu ce se întâmplă în Ucraina, tabloul va arăta din ce în ce mai întunecat.

Mai e un aspect pe care îl formulez sub formă de întrebare. Câte cărți se vând în timpul unei lansări online? Ajută ele la ceva în afara de a marca un moment anume? Sunt pesimist, dar aștept răspunsurile editurilor.

3) Există limbaje diferite și grupe de vârsta diferite și dacă trecem de la Facebook la Instagram și mai apoi la TikTok. Era o glumă că suntem obligați să ne educăm părinții în mediul online, cum ne-au educat ei în primii ani de viață. Acum, legat de atitudine, e foarte greu de înțeles ce vrea să transmită o persoana printr-un like atunci când află de o carte nouă. E mândră că are în listă un scriitor? Intenționează să o cumpere? Doar scrollează? Intră vreodată pe link-ul respectiv? Va merge la librărie să achiziționeze? O va salva în coșul online pentru după salariu? Sunt așa multe necunoscute și o piață de carte așa mică. Ca să nu mai zic de oamenii care țin editura de poezie în mediul privat. Sunt super-eroi, ar merita mai multa considerație.

Și încă ceva, mediul online pune cuvântul scris pe un plan mai îndepărtat decât pozele sau videoclipurile. Și de aici e încă și mai mult de povestit.

4) Sincer să fiu petrec aproape 10 ore la laptop zi de zi cu munca, iar atunci când vreau să citesc o fac pe hârtie, evit cât se poate alte ecrane, pe lângă monitoarele de la birou. Dar literatura din online pare într-o stagnare. Au fost multe hype-uri în ultimii 20 și un pic de ani. Forumurile inclusiv cele literare, site-urile literare, blogurile literare, revistele online, Facebook-ul, Youtube-ul, toate au avut momentele lor. Dar acum domnul de la Meta tot umblă la algoritm, iar reach-ul organic variază mult. E greu de crezut spre ce ne îndreptăm. Am crezut că poemele citite în fața camerei vor fi revoluția din pandemie în câmpul literar românesc. Dar a trecut și asta. Acum nu știu ce e la modă. Mi-ar plăcea să fie la modă evenimentele literare cu public unde încercăm să fim prezenți și să lăsăm social-media cu check-in și live. Crezi că reușim?

5) După cum am văzut în anii ăștia de pandemie și acum de război, e din ce în ce mai greu să cerni informația de zgomotul de fundal. La fel se întâmplă și cu literatura publicată și tradusă, care e excesivă în raport cu numărul mic de cititori. Uneori mă întreb naiv dacă nu cumva sunt mai multe noutăți literare decât cititori per se. Nu știu cum e în alte orașe, dar o zi de București cu mers la birou (9 de munca și 2 pe drum) nu te mai lasă să intri de tot în universul unui volum de dimensiunile Solenoidului sau al Detectivilor Sălbatici de Roberto Bolaño. E dificil și descurajant să consumi un tom de peste 1000 de pagini în 3-4 luni de zile.

Cu poezia călătorești mai ușor prin metrou sau cu biografia lui Johan Cruyff de care mă bucur zilele astea. Totuși, sunt destul de sigur că ești mai selectiv cu ce pui în volum, fie proză, teatru sau poezie, decât cu ce trimiți la o revistă. Mă refer la cei care au trecut de prima carte. Și de aici apare întrebarea dacă revistele nu ar trebui să sufere o ritidectomie (lifting facial chirurgical). Pe de altă parte, NFT-urile (Non-fungible token) nu vor înlocui niciodată autografele de la scriitorul sau scriitoarea ta preferată. Cu asta mă hrănesc atunci când rău-voitorii îmi spun de dispariția print-ului, deși el s-a produs pentru presa scrisă. Doar în orășele mici mai vezi pe cineva mergând dimineața la chioșcul de ziare.

6) Nu cred că mai ține nimeni cont de asta. La noi încă exista niște prejudecăți conform cărora cei care publică online nu sunt scriitori adevărați. Dacă nu ai publicat la editura x sau w nu poți fi relevant. Mai avem mult de recuperat pe online inclusiv de la vecinii de la Vest, care au dezvoltat adevărate grupări poetice în Ungaria. Am aflat și eu despre existența lor și despre cum poți îmbrăca poezia altfel prin multimedia din antologia Către Saturn, Înot – Tineri Poeți din Ungaria. Cartea poartă traducerea lui Mihók Tamás. Sunt șanse mari să influențeze generațiile tinere care se apucă acum de poezie.

În bulele noastre scriitoricești de pe internet se cultivă mai degrabă micro-scandalul, pentru că noise-ul acesta ajunge la mai puțin de 2.000 de oameni și nu poate deveni știre de presă. Nu intru în detalii referitoare la ce este sau nu știre, însă self PR-ul și zâzania sunt atribute care par croite pentru scriitorul român cu mult timp liber pentru social-media. Chiar mă întreb câteodată cât de permisiv să fie jobul tău încât să ai un schimb de 300 și ceva de comentarii cu alt internaut.

E uluitor când un scriitor stă o oră pentru o postare în care intră în conflict cu alt scriitor, cu altă grupare ideologică sau mai știu eu ce. Scandalul între scriitorii români nu ține cont de generație și nici puseurile de narcisism extrem ale unora dintre vedetele câmpului literar. News-flash: viața se poate trăi și dincolo de clinciurile literar-ideologice.

7) Revenind la chestii pozitive, s-a întâmplat ca micul meu grup de cititori să crească mulțumită internetului. Să primești steluțe pe Goodreads, să ajungi la oameni din orașe în care n-ai fost, asta e chiar o bucurie. Dacă vorbim de feedback voi amintit de atelierul Mornin’ Poets pe care îl organizez împreună cu RevdePov de aproape 4 ani. Fără promovarea online nu am fi putut organiza ateliere fizice de poezie și apoi online în timpul pandemiei. Nu am fi putut targeta oameni după preocupări, pasiuni și alte caracteristici pentru care ei aleg un atelier de poezie. Iar feedbackul primit pe conferința de Google Meet ar fi fost mai greu de oferit de la, să zicem, Sibiu la Arad, dacă nu ar fi existat online-ul. Cu toate bubele sale, online-ul conectează oameni cu interese comune. Asta din perspectiva lucrului bine făcut. Totuși, e bine să replicăm volatilitatea internetului în lucrurile care să reziste în timp. Dar e greu de făcut o previziune, ținând cont de avalanșa informațională cu care ne confruntăm. Ca să nu mai zicem că în 50 de metri pătrați nu poți să ai doar cărți. Ce faci cu cele pe care le-ai citit și nu vrei să le mai ții? Anticariatele plătesc sume derizorii, iar donațiile la școli au și ele un aparat birocratic în spate. Poate s-a schimbat între timp, dar în 2018 era dificil să donezi cărți unei școli.

Întorcându-ne la feedback din online, voi lăsa aici un comentariu primit pe Goodreads de la un prieten, care nu e conectat câmpului literar. Lucrează într-un domeniu super-specializat. A trecut sau mai activează la Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN).

Am aflat(cred) lucruri noi despre un vechi prieten, lucruri care au ieșit în evidență în acest volum doar pentru că străpungeau sporadic norul enigmei personale ca niște piscuri de familiaritate. Dar nu voi pretinde că-l înțeleg grosier, printre crăpături, nici acum. Am găsit în volum și câteva piese care m-au obsedat cândva și care, aparent, au constituit coloana sonoră a câtorva momente din viața autorului. Și asta mi-a plăcut.

PS: Poate anul asta mai împărțim niște salmiakki.

Dacă vrei, feedbackul e bomboana sărată pe care o savurezi în liniște.

8) Nu știu dacă o putem numi chiar critică literara, însă exista mulți comentatori care vorbesc (mai mult sau mai puțin avizat) despre cărți mai noi și mai vechi. Știu că unii scriitori și critici old-school au o adversitate față de aceștia, pe care de multe ori nu o înțeleg. Sunt site-uri și reviste online care subzistă de vreo zece ani fără bugete și prin sacrificarea timpului liber al contribuitorilor. Din păcate, nu pot răspunde precis la întrebare, pentru că o critică specifică literaturii internetului e o floare la fel de rară ca locurile de munca din mediul privat subsumate culturii. Se găsesc foarte greu și sunt plătite nu foarte bine. E chiar mai greu să pui mâna pe critica literara specifică literaturii internetului decât să îți găsești jumătatea pe Tinder sau Bumble. Extrapolând, cred că mai degrabă funcționează încă recomandările de cărți și filme. Lipsa timpului îi face pe oameni să dedice puținul timp liber pasiunilor care îi împlinesc cu adevărat. Iar a citi un text critic la o opera literara poate să nu fie cel mai relaxant lucru.

9) Literatura din online a ajuns deja la oameni care nu merg la bibliotecă în mod uzual. Însă ei nu sunt foarte mulți. Cei mai mulți adolescenți e clar că nu caută proza scurtă pe TikTok sau Instagram. Iar ca să ajungem mai ușor la ei tot o abordare face2face merge mai bine. La cartea mea recentă m-am văzut și mă voi mai vedea cu niște clase de liceu, oameni care nu au avut o viață fără social media. Cel mai important e să le vorbești pe limba lor și să le asculți cele mai profunde idei și anxietăți. Cum spunea o elevă de la Colegiul Eminescu din București, ne plac mai mult poemele tale cu Mega, pentru că și noi mergem în Mega. La poemele lui Eminescu îi era mai greu să se transpună în atmosferă. Așa că de ce nu ar folosi creația din online tool-urile prezentului pentru a câștiga cel mai tânăr public posibil?

[Vatra, nr. 5-6/2022, pp. 66-72]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.