Alex Cistelecan – Marx și Engels din nou în România

Apariția, în această vară, a celor două volume de Scrieri alese1 ale lui Marx și Engels reprezintă – la fel ca precedentele titluri din cadrul colecției „Clasicii marxismului”2 – un adevărat eveniment editorial. Asta nu doar datorită naturii lor fizic monumentale (însumând peste 1200 de pagini în format mare), și nici doar datorită intervalelor lungi de timp la care se succedă aparițiile colecției – înșirând, iată, 3 titluri în 8 ani –, a căror așteptare îndelungată constituie, nu-i așa, orizontul de timp omogen, sublunar, în care irupe, când irupe, Evenimentul. Un veritabil eveniment editorial, chiar dacă, spre deosebire, de astă dată, de precedentele apariții din cadrul colecției, scrierile lui Marx și Engels reunite aici nu sunt tocmai inedite în limba română, unele dintre ele cunoscând deja mai multe ediții autohtone – dar niciuna mai recentă de-acum 40-50 de ani. Dincolo de importanța lor filozofică și culturală incontestabilă, Scrierile alese de la editura Idea constituie însă un eveniment în primul rând prin calitatea lor editorială. Coordonatorii colecției și redactorii volumului – Gabriel Chindea și Andrei State – au reușit să ducă aici migala și perfecționismul filologic la desăvârșire, încadrând textele lui Marx și Engels într-un aparat critic (studiu introductiv, cronologie, note ce însoțesc textele la tot pasul, contextualizând sau completând informațiile acolo unde-i nevoie, corectând diversele date sau calcule greșite din text) de un profesionalism cum puține apariții editoriale actuale de la noi etalează, și care depășește chiar și încadrarea editorială – absolut respectabilă – în care au apărut mai vechile ediții de Opere, cu ale lor 37 de volume, din timpul comunismului. Una peste alta, o apariție pe care nimic – în afară de planul editorial al colecției, el însuși nevoit însă să-și schimbe casa, de la editura Tact la Idea – nu o anunța în sfera noastră culturală, și care ne oferă astfel un bun prilej să redepănăm, pe scurt, istoria receptării lui Marx și Engels în cultura română, ca orizont care a făcut posibilă – și imposibilă, sau nesperată, până tocmai de curând – această apariție.

În mod nu tocmai surprinzător, istoria receptării lui Marx și Engels în România se împarte în trei perioade net distincte: înainte de comunism, în timpul și după. Să le luăm pe rând.

Primele ocurențe3 ale lui Marx în publicistica de la noi apar pe la jumătatea secolului al XIX-lea, la scurtă vreme după apariția, în Occident, a Manifestului partidului comunist – vezi, de ex., Gazeta Transilvaniei din aprilie 1854. Primul articol dedicat lui Marx apare în 1871, când Iosif Vulcan publică în revista Familia, ce apărea pe atunci la Pesta, un portret intitulat Carolu Marx, președintele Internaționalei. Încercările mai substanțiale de diseminare și popularizare ale textelor lui Marx încep însă abia odată cu primele eforturi de instituționalizare locală a mișcării muncitorești. După Comuna din Paris din 1871, primul volum din Capitalul începe să circule și să fie discutat în cercurile revoluționare clandestine, care se angajează și în traducerea unor fragmente din el între 1875 și 1880. Gazeta socialistă Înainte este lansată în 1880, iar câțiva ani mai târziu au loc primele tentative de unificare a mișcării muncitorești, pe baza strategiei elaborate de Dobrogeanu-Gherea. Cercurile și cluburile muncitorești din anii 1880 devin baza Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România. În decada următoare, numele lui Marx începe să circule tot mai mult nu doar în publicațiile de stânga ci și, ocazional, în presa liberală.

În 1883, mici fragmente din primul volum din Capitalul, traduse de Anton Bacalbașa, sunt publicate în gazeta Emanciparea. În același an, moartea lui Marx este anunțată – salutată sau jelită – în publicații din mai tot spectrul politic, de la gazetele de stânga (Dacia Viitoare, Fraternitatea) la cele liberale (Adevărul, Națiunea). Începând din anii 1890, se înregistrează un ritm oarecum mai ambițios al traducerilor din Marx și Engels, datorită eforturilor noului Partid Social Democrat, chiar dacă aceste publicații nu depășesc nivelul broșurilor și fragmentelor. Manifestul Partidului Comunist este pentru prima dată tradus și publicat integral în 1892, înregistrând chiar două ediții în intervalul aceluiași an. În următoarea perioadă, PSD publică și alte lucrări de mici dimensiuni sau fragmente din corpusul marxist, precum Lupta de clasă în Franța (1895), Salariu, muncă, capital (1902), Muncă, marfă, bani (1910), Salariu, preț, profit (1922). În mod semnificativ, după scindarea stângii bolșevizante de PSD și formarea Partidului Comunist în 1921 și până la cel de-al Doilea Război Mondial, principalul editor al textelor lui Marx și Engels rămâne Partidul Social-Democrat. În ce privește Capitalul, până la perioada comunistă apar doar fragmente și rezumate, cum ar fi compendiumul realizat de Carlo Cafiero și tradus de D. Fabian în 1919, respectiv compendiumul realizat de Gabriel Deville și publicat la editura Forum, în 1935, în traducerea lui Mihai Negreanu. De asemenea, diverse fragmente din volumul I apar, în această perioadă, în mai multe publicații – în 1895, în Carmen Sylva; în 1907-1908, Viitorul social publică traducerea integrală a capitolului despre acumularea primitivă, în traducerea lui Călin Ottoi; alte fragmente, tratând despre procesul de vânzare și cumpărare a forței de muncă, apar în 1916 în gazeta Ecoul, „organ pentru apărarea intereselor lucrătorilor din comerț”.

Toate acestea se vor schimba, desigur, radical, după cel de-al Doilea Război Mondial. Dacă până atunci receptarea marxismului în România nu depășea formatul broșurilor și fragmentelor tipărite în medie în câteva sute de exemplare, instaurarea comunismului va ridica acest proces la un cu totul alt nivel, inaugurând un efort de traducere completă, profesionistă și diseminare pe scară largă a corpusului marxist, în tiraje de câteva zeci de mii de exemplare. Fără îndoială, principala performanță editorială în această privință constă în traducerea aproape completă (37 de volume din cele 44) și în condiții adecvate a seriei Marx-Engels Werke. Pe lângă acest efort editorial, multe din scrierile cele mai importante ale lui Marx și Engels au fost publicate și republicate în ediții de sine stătătoare, precum și antologate în diverse selecții tematice.

Înainte de disoluția sa prin fuziunea forțată cu Partidul comunist, PSD reușește să mai publice câteva lucrări importante ale lui Marx, cum ar fi Războiul civil din Franța (tradus de Henri Stahl în 1945) sau Critica programului de la Gotha (tradus de Maria Voinea în același an), ambele publicate la editura proprie a partidului. De-aici înainte, traducerea și publicarea corpusului marxist devine un monopol strict al Partidului comunist (numit până în 1965 Muncitoresc). Aspectul poate cel mai frapant în ce privește acest proces este anonimizarea traducerilor realizate în această perioadă, ca expresie a statutului lor totodată oficial și științific: aproape toate traducerile din Marx din timpul comunismului, și în special a volumelor din seria de Opere, sunt nesemnate și realizate de o anonimă Comisie instituită de Comitetul Central al Partidului Comunist Român, condusă de economistul Ion Rachmuth.

Prima traducere completă a volumului I din Capitalul apare în vara lui 1947. Un an mai târziu, îi urmează o a doua ediție. Printre cele mai importante piese de receptare ale acestor ediții, semnalăm broșura Capitalul lui Marx în traducere românească publicată de Ana Pauker în 1948. Volumul II din Capitalul apare în traducere în 1951, iar volumul III apare în două volume separate în 1955 și 1958. Cele trei volume din Capitalul sunt incluse de asemenea în seria de Opere Marx & Engels, ca volumele 23-25 publicate între 1966 și 1973. Întreaga ediție românească a operelor lui Marx și Engels apare între 1957 și 1988 și se oprește, cum spuneam, la volumul 37. Trebuie însă spus că de la mijlocul anilor 1970 se înregistrează o încetinire palpabilă a ritmului de apariție a acestei serii: dacă între 1957 și 1972 apar 32 de volume de Opere, între 1974 și 1989 mai apar doar 5, ceea ce reflectă probabil atât turnura naționalistă în ideologia oficială a regimului comunist, cât și austeritatea brutală impusă de la finele anilor ʼ70 și care a afectat în mare măsură și piața editorială. Merită notat că, în ciuda alegațiilor potrivit cărora textele lui Marx și Engels ar fi fost receptate și traduse la noi din rusă și pe filieră sovietică, calitatea acestor traduceri rămâne de neegalat, nu numai în sensul că ele constituie practic singura traducere sistematică a lui Marx și Engels în România, ci și prin factura lor științifică sau academică. Toate sunt traduceri atente din originalul german, ambalate în aparate critice consistente, perfect utilizabile și astăzi, și care necesită doar o mică updatare a vocabularului lor ușor arhaic – ceea ce recenta ediție de Scrieri alese de la Idea și face.

Pe lângă această serie de Opere, cele mai importante scrieri ale lui Marx și Engels au fost, cum spuneam, publicate în această perioadă și în ediții separate: o ediție populară de Opere alese în două volume a fost publicată în mai multe ediții începând din 1966. Grundrisse a fost tradus și publicat în două volume intitulate Bazele criticii economiei politice, a căror primă ediție apare în 1972. Cât privește cel de-al patrulea volum, neoficial, din CapitalulTeorii asupra plusvalorii – el este publicat în cadrul seriei de Opere drept volumul 26, la rândul său împărțit în trei tomuri. Alte materiale auxiliare Capitalului, cum ar fi rezumatul lui Engels sau corespondența Marx-Engels pe marginea Capitalului sunt publicate în 1953, respectiv 1955. Celelalte scrieri faimoase din corpusul marxist apar și ele în această perioadă în ediții separate și în tiraje de masă, cum ar fi 18 Brumar al lui Louis Napoleon, Mizeria filozofiei, Contribuții la Critica economiei politice, Manuscrisele economico-filozofice din 1844 (în traducerea lui Vasile Dem. Zamfirescu) sau, în ce privește textele lui Engels, Anti-Dühring, Dialectica naturii sau Originea familiei, a proprietății private și a statului. În 1968 apare, de asemenea, un volum masiv de Scrieri din tinerețe ale lui Marx și Engels, care cuprinde, pe lângă o primă versiune a Manuscriselor din 1844, și numeroase texte neincluse în seria de Opere, cum ar fi teza de doctorat a lui Marx despre atomiștii antici. În această perioadă vede lumina tiparului și o serie consistentă de selecții în scopuri de popularizare din Marx și Engels pe diferite subiecte – scrieri despre artă și literatură, despre religie, educație sau „sistemul colonial al capitalismului”. E însă semnificativ că această serie populară tinde să fie înlocuită din anii ʼ70 cu un alt decupaj canonic, o serie de selecții din Marx-Engels-Lenin cu o mult mai pronunțată tentă ideologică – pe teme precum comunismul științific, rolul industriei în dezvoltarea societății, procesul revoluționar de construire a socialismului sau dialectica relației dintre național și internațional în dezvoltarea istorică.

Dată fiind natura destul de titanică a acestui efort de traducere și popularizare a textelor lui Marx și Engels, surprinde cât de subțire – din punct de vedere deopotrivă calitativ și cantitativ – a fost partea de exegeză marxistă cu care s-a însoțit sau pe care a generat-o. În acest sens, cele mai interesante discuții au avut loc, fără doar și poate, în anii ʼ60, și ele au vizat, pe de o parte, dezbaterile despre statutul materialismului istoric și relația sa cu științele sociale4, și pe de altă parte – dar nu neapărat separat de prima –, relativ timidele încercări locale de revizionism marxist, care pledau fie pentru o revalorizare a scrierilor de tinerețe ale lui Marx, fie pentru un marxism deschis, non-dogmatic5. În rest, cele mai multe texte de exegeză marxistă produse la noi au un caracter pur aniversar (X ani de la nașterea/moartea lui Marx sau Engels, Y ani de la apariția cutărei lucrări) și nu prea ies din registrul ortodox, dogmatic, al comentariului în spirit marxist-leninist. Printre lucrările de exegeză cele mai importante – măcar prin dimensiunile lor – merită menționate cele trei volume ale lui Barbu Zaharescu de comentarii pe marginea Capitalului, apărute între 1948 și 1955; Problemele dialecticii în „Capitalul” lui Marx de M. Rosenthal (1957); sau volumul Karl Marx despre repartiția proporțională a muncii sociale și mecanismul legii valorii al lui Iosif Anghel (1958). Pe lângă discuțiile deja amintite din anii ʼ60, în Lupta de clasă (organul de teorie și strategie al PCR) merită semnalată și o serie de articole de economie politică marxistă semnate de Ion Rachmuth. Toate aceste contribuții, după cum se poate vedea, încearcă să clădească pe structura conceptuală din Capitalul, care articulează o critică a formei-valoare a muncii, o teorie pozitivă de economie politică aplicabilă la dezvoltaționismul socialist și în care forma-valoare a muncii ajunge în sfârșit la sine, eliberată de deformările ei capitaliste. În rest, anii ʼ70 și ʼ80, înecați în naționalism, nu prea mai produc nimic notabil în sfera exegezei marxiste.

După 1989, peisajul receptării lui Marx și Engels în România se schimbă din nou radical. Înainte de toate, se reduc drastic traducerile sau, mai exact, reeditările vechilor traduceri. În noul context postcomunist, cel mai de succes titlu marxist s-a dovedit a fi o selecție de conspecte inedite ale lui Marx, tradusă din Arhivele de la Amsterdam de A. Oțetea, și intitulată Însemnări despre români. Cartea discută relația principatelor române cu imperiile din jur și în special cu cel țarist, putând astfel servi drept suport pentru naționalismul și rusofobia pare-se ireductibile de la noi, fiind publicată pentru prima dată în 1964 – în momentul primelor încercări de desprindere de influența sovietică – și cunoscând după 1989 alte trei reeditări (editura Moldova, 1995; editura Democrația, 2003; editura Vicovia, 2014). Manifestul partidului comunist a cunoscut și el două reeditări după 1989, una aniversară, în 1998, însoțită de un pachet întreg de texte derogatorii despre semnificația Manifestului semnate de principalii intelectuali anticomuniști ai vremii (Nemira, 1998), și o ediție la mica editură Vicovia în 2014. Mai putem menționa aici antologia realizată de Ion Ianoși – Karl Marx în 1234 de fragmente (Ideea Europeană, 2004) – precum și o mică selecție din corespondența Marx-Engels publicată în 2009 la editura Amurg Sentimental. Nu în ultimul rând, în acest peisaj dezolant de amurg editorial, pot fi semnalate reeditările – prin simplu copy-paste după edițiile de dinainte de ʼ89 – primelor două volume din Capitalul de către editura Alexandria în 2009 și 2011.

Pe partea de exegeză, lucrurile stau ceva mai bine, în sensul că baza de comparație pre-89 stătea ea însăși mai prost. Se cuvin semnalate aici lucrările, mai curând didactice și introductive, ale lui Alexandru Mamina, Marxismul occidental și marxismul oriental (Cetatea de scaun, 2011) și Dan Alexandru Chiță, Teoria economică marxistă  (Ars Docendi, 2017); precum și volumul colectiv Plante exotice. Teoria și practica marxiștilor români (Tact, 2015). Pe partea de traduceri din exegeza marxistă occidentală, pot fi notate dezbaterile clasice publicate în colecția Polemos a editurii Tact – Poulantzas, Miliband, Laclau, Despre statul capitalist (2012) și Alan Carling, Ellen Meiksins Wood, Despre marxismul analitic și marxismul politic (2012) – care se alătură unei plaje oricum sărace, în care mai regăsim doar selecțiile din anii ʼ70 din Althusser (Citindu-l pe Marx) sau Marcuse (Scrieri filozofice).

Și cam atât, cam acesta e, în linii mari, întregul peisaj al receptării culturale a lui Marx și Engels de la noi. Asta, desigur, până la lansarea colecției „Clasicii marxismului” și, mai ales, până la apariția, absolut recentă, în această colecție, a celor două volume de Scrieri alese de la care am pornit, care ne-au oferit pretextul acestei rapide treceri în revistă și care, nu ne îndoim, sau măcar sperăm, ne vor propăși spre noi și noi orizonturi de lecturi – dacă nu de politici și formațiuni sociale – mai luminoase.

Acknowledgement

This work was supported by a grant of the Ministry of Research, Innovation and Digitization, CNCS/CCCDI – UEFISCDI, project number PN-III-P4-ID-PCE-2020-0707, within PNCDI III.

___________________

 Karl Marx, Friedrich Engels, Scrieri alese, vol. I-II, selecție, cronologie și note de Gabriel Chindea și Andrei State, Idea, Cluj, 2022.

2 Georg Lukács, Istorie și conștiință de clasă, traducere de Maria-Magdalena Anghelescu, Tact, Cluj, 2014; Lev Troțki, Istoria revoluției ruse, vol. I-II, traducere de Antoaneta Olteanu, Tact, Cluj, 2017.

3 Multe din informațiile din acest text, în special cele privitoare la perioada precomunistă, sunt preluate din Ion Popescu-Puțuri, Augustin Deac(coord.), Karl Marx în publicistica română, Institutul de studii istorice și social-politice de pe lângă CC al PCR, 1972.

4 Am revizitat aceste discuții în articolele „Materialism dialectic și istoric în comunismul românesc (I)”, Transilvania, nr. 11-12/2021 și „Materialism dialectic și istoric în comunismul românesc (II)”, în curs de apariție în aceeași revistă.

5 Cf. lucrarea de doctorat a Adelei Hîncu, Accounting for the „Social” in State Socialist Romania, CEU Budapesta, 2019, pp. 86-100.

[Vatra, nr. 7-8/2022, pp. 38-41]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.