În 19342, Mukarovski vedea printre capcanele care îl pîndeau pe teoreticianul artei nepriceput într-ale semiologiei, „tentaţia de a trata opera de artă ca pe o construcţie pur formală”. Cu toate acestea, astăzi, tendinţa de a aplica teoria semiotică la artele vizuale în direcţia unei „poetici” s-a revărsat într-o confluenţă facilă cu curentul dominant astăzi al criticismului „modernist”, focalizat asupra vieţii interne a obiectului autonom. Pretenția lui Mukarovski ca teoria „să surprindă dezvoltarea artei ca pe o mişcare imanentă care are, de asemenea, o relaţie dialectică permanentă cu dezvoltarea celorlalte domenii ale culturii” rămîne neîmplinită.
