Cristina TIMAR – La şcoala ironiei cu Veronica Buta

Veronica_Buta_Formele_poetice_ale_ironiei3

Veronica Buta este unul din fericitele cazuri în care cartea îşi alege autorul, şi nu invers. Iar când se întâmplă astfel, cartea e, cu siguranţă, una bună, căci e ghidată de pasiunea pentru obiectul cercetării şi altoită pe un proiect existenţial, care, odată adâncit prin studiu, aduce un spor de sens şi un sentiment al autorealizării. Deşi e rezultatul unei teme de cercetare doctorale, Formele poetice ale ironiei , debutul editorial al Veronicăi Buta, dincolo de înalta ţinută academică şi serioasa documentare şi argumentare, nu e un studiu înţepat şi înţesat de teoretizări intimidante şi aride, ci e, mai curând, un exerciţiu de admiraţie, executat cu inteligenţă, adecvare la text, conştiinţă critică, incursiuni hermeneutice inedite şi o perfect dozată cantitate de autoironie. Căci autoarea e o ironistă de felul ei, iar ironia nu e nici o simplă figură stilistică ori retorică printre altele, nici moft circumstanţial, nici temă propusă sau impusă din exterior, ci e modus vivendi şi atitudine filozofică. Iar ceea ce rezultă din această inspirată îmbinare de rigorism academic şi ironie e un spectacol critic în toată puterea cuvântului. De fapt, în Argument, Veronica se declară fără rezervă, o „cititoare îndrăgostită şi fermecată de meandrele textului ironic”, neuitând să adauge nuanţa ironică, că pune în slujba demersului său armele obiectivităţii, atât cât îi permite starea de fascinaţie faţă de creaţia poeţilor ironişti.         Citește în continuare →

Călin CRĂCIUN – Un poet între poeţi

muguri de spin coperta1

Lectura minivolumului Muguri de spin* al poetul mureşean Adrian Armand Giurgea e un bun prilej pentru a medita asupra zonei – să-i zicem – obscure a literaturii noastre. Obscure nu în sensul încadrării asumate într-un fenomen underground, ci în cel în care cărţile şi autorii lor sunt cvasinecunoscuţi în plan naţional chiar dacă unii, cum e şi cazul de faţă, sunt deja de mai mult timp membri ai USR, având, de asemeni, şi un număr „în regulă” de volume publicate, în general la edituri ce funcţionează într-o nişă locală, lipsite de vizibilitate. Prezenţa lor în revistele principale tinde spre zero, iar receptarea concretizată în recenzii aşijderea. Citește în continuare →