Prezentă încă din primul volum, Mic tratat de glorie apărut în 1973, tema exilului îmbracă forme variate de manifestare urmând un proces sinuos, invers în cele din urmă, ea materializându-se biografic doisprezece ani mai târziu. Opera este cea care prevesteşte biografia, şi aceasta deoarece exilul în cazul lui Dorin Tudoran înglobează mult mai mult decât o componentă socială. Bineînţeles că mediul social în care poetul s-a format a jucat un rol important în luarea deciziei de a părăsi ţara, acesta a fost doar unul dintre paşii finali ai unui traseu exprimat poetic o perioadă de doisprezece ani. Pentru a surprinde etapele acestui exil, punctele lui de plecare şi de exprimare şi mai ales cauzele ce au generat această inversare a ordinii fireşti, în condiţiile în care întreaga operă a lui Tudoran pare un produs al unui eveniment biografic ce din punct de vedere diacronic marchează doar ultimul volum al autorului, am pornit de la premisa că există o componentă esenţial ontologică la baza acestui exil ce poate fi considerat experienţă-limită şi totodată experienţă revelatoare, cum ar spune Virgil Podoabă. Citește în continuare →